ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.3 SA în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 8797 din 4 aprilie 2012 într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea unor penalități de 200 RON pe fiecare zi de întârziere 1.2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 297 din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.3 SA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca prescrisă.

1.3. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 297 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A.3 SA, invocând art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta SC A.3 SA arată următoarele: În mod greșit instanța de fond a schimbat calificarea acțiunii din „acțiune în contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost calificată de reclamantă, în „acțiune în contencios administrativ”, împrejurare ce a atras aplicarea regulilor privind prescripția acțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cererea formulată în fața instanței, temeiul de drept invocat ca și înscrisurile depuse în probațiune evidențiază cert că acțiunea în cauză nu poate fi calificată ca o acțiune în contencios administrativ, întemeiată doar pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci este o acțiune de drept fiscal, ce atrage aplicarea prioritară a legii de drept fiscal și de procedură administrativ fiscală. Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în materie de prescripție, deoarece nefăcând aplicarea art. 205 C. proc. fisc., care nu prevede un termen de soluționare a contestației, a ajuns la concluzia aplicării Legii nr. 554/2004, constatând acțiunea ca prescrisă. Hotărârea instanței de fond face, în mod greșit, aplicarea art. 46, 47 și 51 din O.U.G.

nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în cauză fiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003. În baza art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, „activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare”. La rândul său, art. 4 alin. (2) asimilează creanțele bugetare rezultate din nereguli, creanțelor fiscale (s.ns.).

Totodată, și celelalte texte ale O.G. nr. 79/2003 fac trimitere la dispozițiile Codului de procedură fiscală, atât în privința elementelor ce trebuie să le conțină titlul de creanță, cât și în privința contestației ce se poate formula împotriva titlului. 4. Procedura de soluționare a recursului 4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) NCPC, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) NCPC. Prin Încheierea din 9 octombrie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) NCPC, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 acesta este nefondat, deoarece instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, calificarea acțiunii fiind atributul instanței de judecată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) acesta este, de asemenea, nefondat. Astfel, în fapt, este necontestat, nefondat.

Astfel, în fapt, este necontestat că reclamanta a formulat o contestație administrativ-fiscală în conformitate cu art. 205 Codul de procedură fiscală, contestația fiind expediată cu scrisoare recomandată la data de 23 aprilie 2012. Deși a trecut mai mult de 1 an de la data formulării contestației, pârâta nu a soluționat-o și a pornit executarea silită, emițând somație. Reclamanta a formulat în justiție împotriva refuzului nejustificat de soluționare a contestației la 8 iulie 2013. Instanța de control judiciar constată că, în mod corect, instanța de fond a coroborat prevederile legii speciale (Codul de procedură fiscală) cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (legea generală), fiind de principiu că în domeniile în care legea specială nu conține reglementări (de exemplu termenul de prescripție al obligației de soluționare a contestației administrativ fiscale - art. 205 și următoarele C. proc.

fisc.), să se aplice prevederile legii generale Teza reclamantului-recurent, în sensul că în lipsa unei prevederi exprese, acțiunea împotriva nesoluționării în termen legal a contestației administrative în materie fiscală ar putea fi promovată oricând, fiind deci, imprescriptibilă, nu poate fi primită dat fiind specificul contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004, care prevede soluționarea cu celeritate a litigiilor. De asemenea, recurentul-reclamant a stat el însuși în pasivitate o perioadă îndelungată, deși, în măsura în care ar fi dorit să prevină o executare silită intempestivă ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării procesului-verbal de constatare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar în lipsa soluționării contestației de către autoritatea administrativ-fiscală.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.3 SA împotriva Sentinței nr. 279/2013 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015. Procesat de GGC - LM