ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2015

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată și înregistrată pe

rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A.3 SA în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat obligarea pârâtei să soluționeze

contestația formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare

nr. 8797 din 4 aprilie 2012 într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea

unor penalități de 200 RON pe fiecare zi de întârziere

1.2. Soluția

instanței de fond

Prin Sentința nr. 297

din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.3 SA în

contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

ca prescrisă.

1.3. Cererea de

recurs

Împotriva Sentinței

nr. 297 din 28 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A.3 SA,

invocând art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta SC A.3 SA arată următoarele:

În mod greșit

instanța de fond a schimbat calificarea acțiunii din „acțiune în contencios

administrativ și fiscal, astfel cum a fost calificată de reclamantă, în

„acțiune în contencios administrativ”, împrejurare ce a atras aplicarea

regulilor privind prescripția acțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004. Cererea formulată în fața instanței, temeiul de drept

invocat ca și înscrisurile depuse în probațiune evidențiază cert că acțiunea în

cauză nu poate fi calificată ca o acțiune în contencios administrativ,

întemeiată doar pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci este o acțiune de drept

fiscal, ce atrage aplicarea prioritară a legii de drept fiscal și de procedură

administrativ fiscală.

Hotărârea atacată a

fost dată cu aplicarea greșită a legii în materie de prescripție, deoarece

nefăcând aplicarea art. 205 C. proc. fisc., care nu prevede un termen de

soluționare a contestației, a ajuns la concluzia aplicării Legii nr. 554/2004,

constatând acțiunea ca prescrisă.

Hotărârea instanței

de fond face, în mod greșit, aplicarea art. 46, 47 și 51 din O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în

obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice

naționale aferente acestora, în cauză fiind aplicabile dispozițiile O.G. nr.

79/2003. În baza art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, „activitățile de constatare a

neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se

valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003 aprobată cu modificări

prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

La rândul său, art. 4

alin. (2) asimilează creanțele bugetare rezultate din nereguli, creanțelor

fiscale (s.ns.).

Totodată, și

celelalte texte ale O.G. nr. 79/2003 fac trimitere la dispozițiile Codului de

procedură fiscală, atât în privința elementelor ce trebuie să le conțină titlul

de creanță, cât și în privința contestației ce se poate formula împotriva

titlului.

soluționare a recursului

4.1. Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) NCPC, a fost analizat în

completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din

data de 10 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) NCPC.

Prin Încheierea din 9

octombrie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul

raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil

în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) NCPC, și a fixat termen de judecată

pe fond a recursului.

4.2. Analizând actele

și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 acesta este nefondat, deoarece

instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare

atrage sancțiunea nulității, calificarea acțiunii fiind atributul instanței de

judecată.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau

aplicarea greșită a normelor de drept material) acesta este, de asemenea,

nefondat. Astfel, în fapt, este necontestat, nefondat. Astfel, în fapt, este

necontestat că reclamanta a formulat o contestație administrativ-fiscală în

conformitate cu art. 205 Codul de procedură fiscală, contestația fiind

expediată cu scrisoare recomandată la data de 23 aprilie 2012. Deși a trecut

mai mult de 1 an de la data formulării contestației, pârâta nu a soluționat-o

și a pornit executarea silită, emițând somație. Reclamanta a formulat în

justiție împotriva refuzului nejustificat de soluționare a contestației la 8

iulie 2013.

Instanța de control

judiciar constată că, în mod corect, instanța de fond a coroborat prevederile

legii speciale (Codul de procedură fiscală) cu prevederile Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ (legea generală), fiind de principiu că în

domeniile în care legea specială nu conține reglementări (de exemplu termenul

de prescripție al obligației de soluționare a contestației administrativ

fiscale - art. 205 și următoarele C. proc. fisc.), să se aplice prevederile

legii generale

Teza

reclamantului-recurent, în sensul că în lipsa unei prevederi exprese, acțiunea

împotriva nesoluționării în termen legal a contestației administrative în

materie fiscală ar putea fi promovată oricând, fiind deci, imprescriptibilă, nu

poate fi primită dat fiind specificul contenciosului administrativ reglementat

de Legea nr. 554/2004, care prevede soluționarea cu celeritate a litigiilor.

De asemenea,

recurentul-reclamant a stat el însuși în pasivitate o perioadă îndelungată,

deși, în măsura în care ar fi dorit să prevină o executare silită intempestivă

ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării

procesului-verbal de constatare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

chiar în lipsa soluționării contestației de către autoritatea administrativ-fiscală.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A.3 SA împotriva Sentinței nr. 279/2013 din 28 octombrie 2013 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM