ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C.A.C.T.R.,

„G.M.”, Consiliul Național Tg. Mureș, a solicitat anularea H.G. nr. 230 din 27

martie 2012, emisă de Guvernul României.

În motivare

reclamanta a arătat că pârâtul a încălcat, cu bună știință, prevederile

constituționale în materie de învățământ universitar și Carta Universitară,

care este în fapt a doua Constituție în materie de învățământ superior; că hotărârea

atacată este străină principiilor de bună conviețuire între toți cetățenii

acestei țări și solicită revenirea la atribuțiilor normale, constituționale și

legale în mediul universitar.

Reclamanta a mai

arătat că dorește o armonie sinceră, legală și principială în Târgu Mureș, fără

ca mediul politic să se amestece în vreun fel în problemele învățământului și

în oricare domeniu al vieții sociale.

A mai arătat

reclamanta că prin hotărârea atacată se admite separatismul pe criterii etnice,

în condițiile în care integritatea națională și teritorială ar trebui să fie un

crez și un deziderat de neatins.

Guvernul României,

prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția

lipsei calității procesuale a acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea ca

nefondată a plângerii.

Prin sentința nr. 10

din 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes

formulată de pârâtul Guvernul României și, în consecință, a respins cererea

formulată de S.C.A.C.T.R., „G.M.”, Consiliul Național Tg. Mureș, în

contradictoriu cu Guvernul României.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei de

interes, invocată de pârâtul Guvernul României, este întemeiată, deoarece în

speță reclamanta este o persoană juridică de drept privat,

iar

obiectul cererii formulate îl formează anularea H.G. nr. 230/2012

prin invocarea unui interes legitim public, fără ca reclamanta să justifice și

încălcarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes legitim privat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul O.G. - președinte al S.C.A.C.T., „G.M.”

din România, Consiliul Național Târgu Mureș.

În motivarea

recursului declarat se arată că instanța de judecată a ignorat faptul că

societatea pe care o reprezintă recurentul nu este o societate privată și

nicidecum nu poate să apere un interes public privat.

Arată recurentul că

acțiunea reclamantei s-a bazat pe ideile de demnitate națională și spirituală

ale unei entități semnificative a națiunii române, a celei pe care cu demnitate

o reprezintă din toate punctele de vedere a vieții sociale și anume a Moților

din Transilvania, a celor ce au luptat pentru egalitate și demnitate națională,

interese de care Guvernul anterior, ca emitent al H.G. nr. 230/2012 atacată, nu

a ținut cont; din contră a eludat faptul real, de necontestat, că la U.M.F. din

Târgu Mureș, pentru minoritatea maghiară a existat de multă vreme secție cu

predare în limba maghiară.

Consideră recurentul

că prin emiterea pripită a hotărârii de guvern atacate a fost lezat atât

interesul public, cât și cel național, la care românii transilvăneni au ținut

și țin foarte mult; a fost atins sentimentul său național și spiritual.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte constată

că recurentul-reclamant a formulat prezentul recurs, nefiind mulțumit de

soluția pronunțată de instanța de fond, fără a formula critici ce ar putea fi

încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei de interes

invocată de pârât, apreciind că, în speță, reclamanta este o persoană juridică

de drept privat, că obiectul cererii formulate îl reprezintă anularea H.G. nr. 230/2012

prin invocarea unui interes legitim public și că reclamanta a formulat un

singur capăt de cerere, principal, invocând interesul legitim public, fără ca

să justifice și încălcarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes

legitim privat.

Or, potrivit art. 1 din

Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public”.

Conform

prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. a), o), p) și r): ”(1)

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele

semnificații:

a)

persoană vătămată -

orice persoană titulară a unui drept

ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în

sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane

fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau

interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea

prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a

drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

o)

drept vătămat -

orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i

se aduce o atingere printr-un act administrativ;

p)

interes legitim privat -

posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui

drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;

r)

interes legitim public - interesul

care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea

drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor,

satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;”

Art. 8 alin. (1)

1

din același act normativ statuează că

”

persoanele

fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin

care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura

în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea

dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

În raport

cu aceste dispoziții, rezultă că o acțiune îndreptată împotriva unui act

administrativ nu va putea fi justificată doar prin invocarea unui interes

legitim public, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Activitatea judiciară

nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim

încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită

în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul

promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă

folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o

instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,

născut și actual.

Alături

de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre

condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui

interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși

C. proc. civ. nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în

doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel

care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind

de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul

practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie

să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana

reclamantului.

De asemenea, nu

trebuie uitate dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ

care definesc noțiunile de drept vătămat (art. 2 alin. (1) lit. o)) și interes

legitim privat (art. 2 alin. (1) lit. p)).

Astfel, dreptul

vătămat reprezintă, în accepțiunea legii, orice drept prevăzut de Constituție,

de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act

administrativ.

Interesul legitim

privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în

considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, configurat.

Condiția interesului

se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe

toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de

atac.

Prin urmare, Înalta

Curte constată, în acord cu instanța de fond, că prin acțiunea formulată

recurentul-reclamant nu a menționat în mod direct încălcarea unor drepturi care

să îl vizeze nemijlocit, să îi producă un prejudiciu personal și actual, ci

numai aspecte generale, astfel încât nu rezultă nici un folos practic pe care

reclamantul să-l obțină prin admiterea cererii de chemare în judecată.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul O.G. - președinte al S.C.A.C.T.R., „G.M.”, Consiliul

Național Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 10 din 10 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 mai 2014.