ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual.
Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost sesizată cu
soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 din anexa la H.G.
nr. 453/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe
educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii activității didactice
în învățământul universitar.
Excepția de nelegalitate a fost invocată de
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș în cadrul dosarului aflat pe
rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, ce are ca obiect cererea formulată de
reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș, în numele membrilor
de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală P., județul Mureș,
Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului) și Inspectoratul Școlar Județean Mureș de obligare la
calcularea și plata ajutorului financiar reglementat de Legea nr. 315/2006.
Pârâții Ministerul Educației Naționale și
Guvernul României, citat în calitate de emitent al actului administrativ
atacat, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității
excepției de nelegalitate, arătând că aceasta din urmă poate avea ca obiect
numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu
caracter normativ, cum este cazul actului atacat în cauză. Pârâtul Ministerul
Educației Naționale a invocat și excepția lipsei calității de reprezentant a
reclamantului.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 160 din 7 martie 2013 a
Curții de Apel Târgu-Mureș a fost respinsă excepția lipsei calității de
reprezentant și a inadmisibilității și a fost respinsă excepția de nelegalitate
a art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007 invocată de reclamantul Sindicatul
Învățământului Preuniversitar Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant este neîntemeiată, față
de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor și de art. 28 din
Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă,
avându-se în vedere practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
în sensul că pot face obiectul excepției de nelegalitate atât actele administrative
cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ.
În ceea ce privește fondul excepției de
nelegalitate, Curtea de apel a reținut că H.G. nr. 453/2007 a fost adoptată în
temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României și al art. 5 din Legea
nr. 315/2006.
Potrivit normelor metodologice cuprinse în
H.G. nr. 453/2007, facilitatea de a primi un ajutor financiar în sumă de 100 de
euro este condiționată de manifestarea de voință în acest sens, concretizată
sub forma unei cereri ce se depune până la data de 1 noiembrie.
Instanța a apreciat că prin actul
administrativ emis de Guvern a fost instituit un termen limită de depunere a
cererilor pentru acordarea sprijinului financiar, aspect ce nu constituie un
motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat, fiind vorba de
instituirea unei proceduri nediscriminatorii, aplicabile tuturor subiecților de
drept cărora actul administrativ li se adresează. Această procedură este
justificată de faptul că pentru asigurarea sprijinului financiar sunt angrenați
mai mulți factori care trebuie să conlucreze în anumite limite de timp, fiind
vorba de instituirea unei proceduri legale, pentru punerea în executare a unei
legi.
Recursul declarat în cauză
Împotriva soluției pronunțate de Curtea de
Apel Târgu-Mureș, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Mureș a
formulat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea
recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii
excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007.
A motivat recurentul-reclamant că, prin
dispozițiile art. 3 din anexa la H.G. nr. 453/2007, care stabilesc termenul de
1 noiembrie pentru formularea cererilor pentru acordarea ajutorului financiar
aferent anului următor, se adaugă la lege, în condițiile în care prin art. 1 și
art. 2 din Legea nr. 315/2006 se prevede cadrul legal pentru acordarea
ajutorului financiar de 100 de euro, fără a se stabili un termen pentru
depunerea cererilor de către personalul didactic.
Recurentul susține că în acest caz trebuie
aplicate regulile generale de drept, în sensul ca cererea să poată fi formulată
oricând în interiorul termenului general de prescripție.
A mai arătat că scopul regulilor instituite
de o hotărâre de guvern este tocmai de a facilita aplicarea legii, iar
instituirea regulilor prevăzute de art. 3 criticat, cu privire la stabilirea
termenului nerezonabil pentru depunerea cererilor de acest tip, este de natură
să împiedice cadrele didactice să obțină drepturile bănești prevăzute de art.
1, art. 2 din Legea nr. 315/2006. Pe de altă parte, prin introducerea
termenului limită se înlătură aplicabilitatea prevederilor art. 3 din Decretul
nr. 167/1958, pe care îl consideră aplicabil cauzei de față.
Apărările formulate în fața instanței de
recurs
Intimații-pârâți Ministerul Educației
Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Guvernul României au formulat
întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea
sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
II. Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție
sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs
formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile
legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, după cum se va
arăta în continuare.
Legea nr. 315/2006 privind stimularea
achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic,
necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul
preuniversitar, publicată în M. Of. nr. 617/18.07.2006, a prevăzut prin
dispozițiile sale, art. 1-art. 6, acordarea unui ajutor financiar anual, la
solicitarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din
învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau programe
educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității
didactice, ajutor ce reprezintă echivalentul în RON a 100 de euro, calculat la
cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data
plății. Totodată, actul normativ a stabilit că în termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a legii vor fi elaborate normele metodologice de aplicare
a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Prin H.G. nr. 453/2007 au fost aprobate
normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 315/2006, fiind
explicitate modalitățile de punere în practică a acestor norme legale, acesta
fiind de fapt rolul unei hotărâri de guvern, respectiv de a asigura punerea în
executare a unor dispoziții legale.
Dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.
453/2007 prevăd că ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere
formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul
următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de
bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
Înalta Curte reține că nu poate fi
interpretat ca nelegal termenul limită impus de H.G. nr. 453/2007, având în
vedere aspectele formale ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea plății
acestor sume de la bugetul de stat, precum și faptul că introducerea termenului
până la care cererea cadrelor didactice trebuie formulată nu reprezintă o
dispoziție nelegală și nu poate fi interpretată ca o adăugare la lege.
În sprijinul acestei interpretări sunt și
principiile generale care stau la baza întocmirii situațiilor financiare pentru
plata sumelor de la buget, fiind evident că predicționarea și previzibilitatea
cheltuielilor, care se fac cu titlu de ajutor financiar, urmează regulile
generale aplicabile plăților ce se fac din bugetul de stat, stabilite în
sarcina ordonatorilor principali de credite.
Rolul hotărârii de Guvern adoptate pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 315/2006 a fost tocmai de a explicita pe larg
formalitățile necesare pentru obținerea ajutorului financiar prevăzut de lege,
atât cu privire la cererea ce se formulează, la documentele justificative care
trebuie depuse, cât și cu privire la termenele de depunere a acestora, pentru
obținerea ajutorului financiar prevăzut de lege.
Temeiul legal al soluției adoptate în
recurs
Pentru toate aceste considerente, constatând
că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat Sindicatul
Învățământului Preuniversitar Mureș împotriva sentinței nr. 160 din 7 martie
2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5
februarie 2014.