ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2016

Decizia nr. 472/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2220 din 4 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei decizii contestatoarea A. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ.

În memoriul prin care a declarat calea de atac de retractare, contestatoarea a arătat că, în fapt, dosarul de recurs a fost soluționat în absența sa și a avocatei sale, cu încălcarea dreptului său la apărare și a art. 6 din Convenți Europeană a Dreptului Omului, pe fundalul cererii sale formulate oral la data de 4 noiembrie 2015 în fața instanței de judecată, de recuzare a întregului complet. A susținut că la ora 9,10 a cerut dosarul la amânare și că, în prealabil, transmisese prin fax cererea de suspendare a cauzei încadrate în drept, având în vedere că dezlegarea recursului depindea de soluționarea Dosarelor nr. x/2/2013 al Curții de apel București, secția a IlI-a civilă, și nr. x/3/2011 al Tribunalului București.

Prin cererea completatoare depusă la data de 25 februarie 2016, contestatoarea a arătat, în esență, că se încadrează în motivele contestației în anulare faptul că nu a fost prezentă la judecarea cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O, iar soluționarea cauzei a fost făcută de același complet recuzat de dânsa, la ora 9,10 când a cerut suspendarea cauzei.

A mai arătat că motivele cererii de recuzare au fost transmise instanței la 6 noiembrie 2015, cererea de recuzare fiind soluționată înainte de a fi formulă în scris, iar completul recuzat a soluționat în lipsa sa recursul și a păstrat în mod abuziv toate amenzile judiciare care i-au fost aplicate. A susținut că B. s-a legitimat de fiecare dată în instanță cu o carte de identitate cu un domiciliu fals, menționând că instanța nu numai că nu a elucidat domiciliul intimatei B., dar a și amendat petenta în mod abuziv, deși aceasta și-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credință și a menținut cu rea-credință și cele 2 amenzi judiciare pentru aceeași cerere de recuzare, care i-au fost aplicate nelegal de instanța de apel în Dosarul nr. x/2/2012.

A mai susținut că, procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. deoarece din partea introductivă a Deciziei nr. 2220 din 04 noiembrie 2015 pronunțate de instanța supremă în Dosarul nr. x/2/2012, rezultă că a fost judecată cauza la ora 13,35, oră nespecificată pe citație, cu sala goală și la o oră necunoscută de aceasta.

În concluzie autoarea căii de atac a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și fixarea unui nou termen pentru judecarea recursului în vederea soluționării pe fond a acestuia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, precum și orice alte dispoziții legale în materie.

Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 - 318 Cod de procedură civilă și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Potrivit prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau dacă, invocate fiind în recurs, instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau a respins recursul fără să-1 fi judecat în fond.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ. vizează două situații: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, b) când instanța respingând recursul său admițându-l numai în parte „a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".

În cauză, contestatoarea invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ., însă din sinteza argumentelor contestației în anulare se constată că singurul motiv pentru care se critică decizia instanței de recurs este cel referitor la pretinsa judecare a cauzei în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Verificarea dosarului de recurs cu privire la legalitatea citării părții în proces nu confirmă susținerile contestatoarei.

Astfel, se observă că citarea contestatoarei s-a făcut, conform prevederilor legale „pentru ziua când s-a judecat pricina" - 4 noiembrie 2015, conform dovezii aflate la fila 234 dosar recurs.

Mai mult, partea a fost prezentă în instanță la strigarea recursului pentru amânare conform dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., moment în care i s-a învederat că pricina va fi reluată după ora 12, respectiv după soluționarea cererii de recuzare pe care partea prezentă însăși a formulat-o.

Așadar, partea s-a prevalat de incidentul procedural al recuzării în cursul dezbaterilor, iar împrejurarea că s-a procedat la soluționarea incidentului procedural în aceeași zi nu este în contradicție cu dispozițiile legale, partea fiind anunțată că incidentul urmează să se soluționeze astfel, neîncălcându-se în acest mod dreptul la apărare, după cum fără temei susține contestatoarea. Faptul că pctenta a ales să părăsească, indiferent din ce motiv, sediul instanței, nu prezintă relevanță sub aspectul citării acesteia. în speța de față, contestatoarea, asistată de avocat, a ales să părăsească instanța, invocându-și, practic, propria culpă.

Cum pentru data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, contestatoarea a fost legal citată, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat motivul de contestație în anulare grefat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cât privește critica contestatoarei, susținută oral în ședința publică din data de 3 martie 2016, referitoare la lipsa de procedură din perspectiva necitării corespunzătoare a intimatei B., Înalta Curte reține că, pentru a se încadra în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pen., aceasta trebuia să vizeze lipsa de procedură față de autorul căii de atac și nu față de intimata B.

Celelalte motive ale contestației în anulare vizează doar nemulțumirile părții cu privire la faptul că s-au păstrat în mod abuziv toate amenzile judiciare care i-au fost aplicate, menținând cu rea-credință cele două amenzi judiciare pentru aceeași cerere de recuzare, care i-au fost aplicate nelegal de instanța de apel în Dosarul nr. x/2/2012. Aceste critici nu pot fi primite, în această cale extraordinară de atac, având în vedere că, față de măsura amenzii judiciare există pârghii procedurale specifice, de care de altfel contestatoarea a și uzat, după cum rezultă din actele dosarului (filele 228-233 dosar recurs).

În acest context, se cuvine a evidenția că un exercițiu legal al contestației în anulare, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., dispozițiile normelor au caracter imperativ, astfel că, nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund celor strict prevăzute de lege, obligă la respingerea contestației în anulare.

Critica ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum și a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este una formală.

Este de amintit că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, acesta presupunând în abordarea Curții Europene printre altele și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observații sunt analizate cum se cuvine de instanța de judecată.

În speță, din examinarea actelor dosarului, se poate constata că, partea contestatoare a beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, inclusiv, a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a principiului contradictorialității.

Așa fiind, constatând că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din situațiile de admitere a contestației în anulare reglementate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 2220 din 4 noiembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2016.