Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2016

HOTĂRÂRE
08.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1115/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4799 din 16 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4187 din 03 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, ca nefondat. Împotriva acestei hotărâri a declarat din nou recurs recurentul-reclamant A. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond. Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul A. nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Cum decizia civilă nr. 4799 din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 4799 din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3207 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția perimării și a cons
ÎCCJ 2015-03-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2015
Decizia nr. 1119/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea contestată; Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2019-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3512/2019
te constată că acesta este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și
ÎCCJ 2015-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2130/2015
Decizia nr. 2130/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4715/R/Cont din 25 noiembrie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2019-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2019
." Totodată, se vor avea în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă