ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2017
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 2/2017
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 162/F din 15 decembrie 2016 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., de autoritățile judiciare din Italia.
A revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată.
Pentru a dispune astfel, instanța Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut următoarele:
Prin sesizarea formulată la data de 01 iulie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a înaintat Curții de Apel Pitești prin Adresa nr. x/II/5/2016, semnalarea nr. 887418/VSD din data de 29 iunie 2016 a MAI - CCPI - Biroul Sirene România, solicitând arestarea provizorie a persoanei urmărite A., în prezent aflată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, de către autoritățile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare nr. 550/16 R.G.G.I.P.-2872/14/R.G.N.R. emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv Tribunalul din Piacenza, sub aspectul mai multor infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs.
Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și republicată, dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101 din aceeași lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de cel mult 30 de zile.
Din conținutul semnalării transmise s-a reținut că A. este acuzată de mai multe infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs, prevăzute de art. 56, 110, 624, 625 alin. (4) C. pen. italian, faptele constând în aceea că, în perioada 26 mai 2014 - 22 august 2015, în orașele Castelvetro Piaentino și Caorso din Italia, persoana solicitată, în mod repetat, a sustras prin violență mai multe bijuterii aparținând cetățenilor italieni, faptele respective fiind prevăzute și în legislația română conform art. 233 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român.
Prin Ordonanța nr. x/II/5/2016 din data de 01 iulie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, persoana solicitată a fost reținută, pentru 24 de ore, începând cu data de 1 iulie 2016, ora 11,30 până la data de 02 iulie 2016, ora 11,30.
Curtea de Apel Pitești prin Încheierea nr. 83/F din data de 01 iulie 2016, a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești privind persoana solicitată A., aflată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, iar în baza art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată coroborat cu art. 211 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii.
A impus acesteia ca pe durata controlului judiciar, să respecte obligațiile prevăzute de art. 215 alin. (1) lit. a) - c) C. proc. pen., respectiv: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, respectiv I.P.J. Vâlcea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
S-a impus persoanei solicitate obligația să nu depășească raza teritorială a comunei B., județul Vâlcea, în baza art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și i s-a atras atenția asupra consecințelor dispozițiilor art. 215 alin. (7) C. proc. pen.
La data de 07 iulie 2016 a fost înaintat instanței mandatul european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, din conținutul acestuia, rezultând că cea în cauză a comis, în zilele de 26 mai 2014, 02 martie 2015 și, respectiv, 22 august 2015, împreună cu mai multe persoane de etnie romă, infracțiuni de tâlhărie, modul de operare fiind similar: infractorii pretindeau că doresc să ceară diverse informații victimelor și, sub acest pretext, se apropiau de acestea, după care suspecta A. le smulgea lănțișoarele de aur de la gât și se urca imediat la bordul autoturismului cu care se deplasase până atunci, condus de un complice al său, apoi părăseau în grabă locul faptei.
De asemenea, s-a arătat că persoana solicitată, a susținut că nu este ea persoana vizată de anchetă, întrucât la data la care se pretinde că ar fi comis faptele se afla arestată într-un penitenciar din Franța, în executarea unei pedepse privative de libertate.
Față de aceste împrejurări, Curtea a constatat că informațiile primite nu au fost însă lămuritoare, întrucât a rezultat că cea în cauză a fost semnalată de carabinieri într-o stație pentru mijloacele de transport în comun, iar cu acea ocazie a fost fotografiată și i s-au luat amprentele. Ordonanța de aplicare a măsurilor preventive emisă pe numele celei în cauză de Tribunalul Piacenza are la bază recunoașterile după fotografie, efectuate de victimele faptelor de tâlhărie, acestea din urmă recunoscând-o pe A. "cu o precizie de 85 - 90%".
De altfel, Curtea a apreciat că nu i s-a putut da curs cererii de extrădare, statul român având obligația de a-i proteja de cetățenii săi în situații ca cea de față, în care se solicită arestarea și predarea unei persoane cu totul străină de cea care face obiectul cercetărilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești .
Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Prin referatul nr. x/II/5/20165 din data de 01 iulie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vedere executării mandatului european de arestare nr. 550/16 R.G.G.I.P.-2872/14/R.G.N.R. emis de autoritățile judiciare din Italia, respectiv Tribunalul din Piacenza, sub aspectul mai multor infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs, constând în aceea că, în zilele de 26 mai 2014, 02 martie 2015 și, respectiv, 22 august 2015, împreună cu mai multe persoane de etnie rromă, a comis infracțiuni de tâlhărie, modul de operare fiind similar: infractorii pretindeau că doresc să ceară diverse informații victimelor și, sub acest pretext, se apropiau de acestea, după care suspecta A. le smulgea lănțișoarele de aur de la gât și se urca imediat la bordul autoturismului cu care se deplasase până atunci, condus de un complice al său, apoi părăseau în grabă locul faptei
Examinând în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată) luarea măsurii arestării provizorii a persoanei solicitată A., Curtea a constatat că între România și Italia sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene de Extrădare încheiate la Paris la 13 decembrie 1957, că persoana urmărită nu a formulat obiecțiuni la identitate și nici nu au fost învederate împrejurări care să se circumscrie motivelor de refuz al extrădării prevăzute de lege, infracțiunii de care este acuzată persoana urmărită își au corespondent în legea penală română, circumscriindu-se în infracțiunea prevăzută de art. 233 cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român, împotriva sus-numitei fiind emis un mandat de arestare nr. 550/16 R.G.G.I.P.-2872/14/R.G.N.R. emis de autoritățile judiciare din Italia, de către Tribunalul din Piacenza.
În ceea ce privește gravitatea pedepsei, conform art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea observă că, atât în legislația italiana, cât și în cea română, pedeapsa pentru fapta care formează obiectul mandatului de arestare este mai mare de 1 an închisoare, fapta indicată nefiind urmărită, conform legislației române, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
De asemenea, împrejurarea invocată de persoana solicitată A. că nu a comis infracțiuni din data de 22 august 2015 până a fost arestată în Franța probată cu înscrisurile existente la dosar, nu înlătură suspiciunile privind celelalte infracțiuni pretins a fi comise, din 26 mai 2014 și 02 martie 2015 arătate în mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene.
Chiar dacă persoana solicitată A. a respectat obligațiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar, în prezent nu este împiedicată luarea măsurii arestării provizorii, față de stadiul actual al procedurii extrădării, natura faptei menționate anterior, interesul autorităților judiciare din Italia pentru soluționarea cauzei în care este implicată persoana solicitată și scopul cooperării judiciare internaționale în materie penală, plasarea în stare de arest provizoriu a acesteia fiind în acest moment necesară și proporțională cu gravitatea acuzației ce i se aduce.
Față de situația prezentată, instanța apreciază că se impune arestarea provizorie a persoanei urmărite, faptele care au determinat emiterea mandatului fiind grave, față de contextul în care se reține că ar fi fost săvârșite, astfel că, a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 20 de zile, față de dispozițiile art. 43 alin. (3) și (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, urmând a dispune emiterea mandatului de arestare.
Ca urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (3) și (5) din Legea nr. 302/2004, va admite contestația declarată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Sentinței penale nr. 162/F din 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/46/2016, privind pe persoana solicitată A.
Va desființa sentința penală atacată și rejudecând:
Va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și va dispune arestarea provizorie pe o perioadă de 20 de zile de la data încarcerării, în vederea predării și predarea efectivă a persoanei solicitate A. autorităților judiciare din Italia conform mandatului european de arestare nr. 550/16 R.G.G.I.P.-2872/14/R.G.N.R emis de Tribunalul Piacenza.
Va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată A., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația declarată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Sentinței penale nr. 162/F din 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/46/2016, privind pe persoana solicitată A.
Desființează sentința penală atacată și rejudecând:
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și dispune arestarea provizorie pe o perioadă de 20 de zile de la data încarcerării, în vederea predării și predarea efectivă a persoanei solicitate A. autorităților judiciare din Italia conform mandatului european de arestare nr. 550/16 R.G.G.I.P.-2872/14/R.G.N.R emis de Tribunalul Piacenza.
Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată A., în sumă de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 ianuarie 2017
Procesat de GGC - GV