ÎCCJ, Secția penală

Decizie nr. 471/A/2015

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința nr. 47 din 16 iulie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., executor judecătoresc, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, iar, în temeiul art. 71 C. pen. (1969) s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (profesia de executor judecătoresc) C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă accesorie.

Totodată, în baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar, în temeiul art. 71 C. pen. (1969) s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (profesia de executor judecătoresc) C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar, în temeiul art. 71 C. pen. (1969) s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (profesia de executor judecătoresc) C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. (1969) a fost suspendată condiționat executarea pedepsei rezultante pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. (1969), iar, în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

S-a luat act că persoana vătămată SC B. SRL a renunțat la pretențiile civile formulate.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea totală a înscrisului "proces-verbal de încheiere a executării silite" întocmit de către inculpatul A. în calitate de executor judecătoresc la data de 22 decembrie 2009 în Dosarul de executare nr. x/2008.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei vătămate SC B. SRL de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 26 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu referitoare la Dosarul de executare nr. x/2008 având ca obiect executarea silită a Sentinței civile nr. 14.467 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, cu știință, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege referitoare la întocmirea și comunicarea către persoana vătămată SC B. SRL București a procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor realizate prin executare și continuarea executării prin distribuirea către persoana vătămată a sumei de 12.581,65 RON, rezultată din executarea silită, cauzând astfel o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate SC B. SRL și de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) constând în aceea că a falsificat înscrisul oficial datat 22 decembrie 2009 și intitulat "proces-verbal de încheierea executării silite", cu prilejul întocmirii acestuia în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind executarea silită în Dosarul nr. x/2008, prin atestarea că "litigiul a fost stins", întrucât "s-a plătit direct creditorului", împrejurare necorespunzătoare adevărului.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a solicitat desființarea totală a înscrisului intitulat "proces-verbal de încheierea executării silite", datat 22 decembrie 2009, falsificat de inculpat cu ocazia întocmirii, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu privind actele de executare din Dosarul nr. x/2008.

În baza art. 328 alin. (3) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea față de A., pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. (1969) și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (1969), întrucât faptele nu există.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații suspect/inculpat A.; extras de cont din data de 1 septembrie 2014 eliberat de C. SA, ca urmare a Ordonanței procurorului din 22 august 2014, măsura fiind autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava prin Încheierea din 21 august 2014; copie Dosar de executare nr. x/2008 al B.E.J. A.; copie Dosar de executare nr. x/2013 al B.E.J. D.; furnizare informații privind pe SC B. SRL de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din 16 iulie 2014; Adresa din 15 iulie 2014 a E. SA; alte copii de pe înscrisuri (extras de cont din data de 8 august 2008 atașat de persoana vătămată la plângerea penală formulată, ordine de plată referitoare la sumele depuse de Primăria comunei Pomârla.

Prin Încheierea nr. 10 din 13 februarie 2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 26 noiembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei în Dosarul nr. x/39/2014, hotărâre rămasă definitivă prin Încheierea nr. 595 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/39/2014/a1, ca urmare a respingerii contestațiilor formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente Biroul Executorului Judecătoresc A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la 4 mai 2015 sub nr. x/39/2015, fiind stabilit primul termen de judecată la 20 mai 2015.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: Adresa din 18 mai 2015 emisă de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cerere de renunțare la pretenții civile formulată de SC B. SRL împreună cu înscrisuri, copie de pe Ordonanța nr. x/P/2014 din 3 decembrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, copie de pe adresa emisă de SC B. SRL la 4 decembrie 2012, copie de pe registrul de evidență a executorului judecătoresc A. în ceea ce privește Dosarul de executare silită nr. x/2008, copie de pe plângerea penală formulată de inculpatul A., copii de pe "Portalul instanțelor", copie de pe un extras de furnizare informații extinse privind SC B. SRL emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, copie de pe Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și de pe regulamentul de aplicare al acestei legi, declarațiile martorilor D. și F., precum și declarația inculpatului A.

Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, prima instanță a reținut că situația de fapt prezentată în rechizitoriu este pe deplin dovedită.

Astfel, s-a reținut că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a fost învestit la data de 21 iulie 2008 cu executarea silită a debitoarei Primăria Pomârla, în beneficiul creditoarei SC G., titlul executoriu fiind Sentința civilă nr. 14.467/2007 a Judecătoriei Sector 1 București, că onorariul executorului a fost facturat la 1 august 2008 și achitat de către creditoare în aceeași zi prin virament bancar, din actele depuse de către inculpat în cursul cercetării judecătorești, coroborate cu declarația inculpatului, rezultând că era vorba de al doilea dosar de executare silită angajat de către creditoare la același Birou de executor judecătoresc.

A fost astfel constituit Dosarul de executare silită nr. x/2008, iar debitoarea și-a achitat obligațiile prin două ordine de plată, respectiv la data de 25 septembrie 2009, în cuantum de 6.500 RON și la data de 24 noiembrie 2009, în cuantum de 6.501,65 RON - adică un total de 13.001,65 RON, așa cum este și indicat în somația emisă la 16 august 2009, de către executor către debitoare. Sumele de bani au intrat în contul BEJ A., așa cum rezultă din extrasul de cont, la datele de 28 septembrie 2009 și 25 noiembrie 2009.

Prima instanță a mai reținut că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, coroborate cu declarația martorului F. , a rezultat că singura persoană cu acces la contul BEJ A. era chiar inculpatul, că acesta nu a putut dovedi că ulterior primirii debitului de la Primăria Pomârla ar fi achitat sau măcar ar fi efectuat demersuri în vederea achitării debitului către creditoare. S-a observat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris în acest sens, iar susținerile formulate apărării sunt în flagrantă contradicție cu probatoriul prin înscrisuri administrat. Astfel, deși a susținut (aspect "confirmat" și de martorul F.) că ar fi efectuat o plată într-un cont despre care avea date că ar aparține creditoarei, banii fiind returnați, prima instanță a constatat că extrasul de cont depus la dosarul cauzei nu cuprinde mențiunea vreunei astfel de tranzacții.

De asemenea, din relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prima instanță a constatat că societatea creditoare și-a schimbat într-adevăr denumirea la data de 23 iunie 2009, aceasta fiind una dintre principalele apărări ale inculpatului. Însă deși s-a susținut că au fost efectuate numeroase demersuri pentru a stabili identitatea între cele două societăți (G. și B.), iar martorul F. a declarat că el personal a trimis adrese în acest sens, prima instanță a constatat că singura adresă identificată este cea din data de 21 martie 2013 - respectiv la aproximativ un an și jumătate după ce creditoarea a obținut un titlu executor față de BEJ A. (Sentința civilă nr. 1.853 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Dorohoi). Prima instanță a observat, de asemenea, că această singură adresă din 21 martie 2013 a fost depusă în copie la Dosarul de urmărire penală la data de 11 iunie 2014, în mod distinct de copiile de pe Dosarul de executare nr. x/2008 și după amendarea inculpatului. Sub acest din urmă aspect, prima instanță a constatat că au fost solicitate copii conforme de pe dosarul de executare începând cu data de 10 septembrie 2013, până la momentul amendării inculpatului (17 aprilie 2014 - amendă menținută de către instanță prin Încheierea nr. 3/2014 a Curții de Apel Suceava), iar urmare a dispoziției procurorului de ridicare silită a acestui Dosar de executare (la data de 8 mai 2014) organele de executare a ordonanței au constat că dosarul a fost predat către Arhivele Naționale, pentru topit, la data de 30 aprilie 2014.

În orice caz, prima instanță a observat că din Adresa din 15 iulie 2014 a E. a rezultat, în mod clar, că societatea creditoare a avut în tot acest interval de timp același cont bancar, IBAN-ul indicat de instituția bancară fiind identic cu cel menționat în cererea de executare silită.

De asemenea, s-a reținut că, deși și martorul D. (executorul judecătoresc ce a executat BEJ A. în beneficiul creditoarei SC B., în baza Sentinței civile nr. 1.853/2011 a Judecătoriei Dorohoi) a susținut, în fața instanței, dificultățile pe care le-a avut cu această societate în vederea virării sumelor de bani încasate, totuși din actele cauzei a rezultat, în mod clar, că plata a fost făcută de BEJ D. În același cont bancar care a fost menționat și în cererea de executare silită - în realitate același unic cont ce a fost menționat și în cererea de executare către BEJ A. din data de 21 iulie 2008.

În concluzie, prima instanță a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în imposibilitate de a efectua plata nu este susținută de probatoriul administrat, în condițiile în care schimbarea denumirii societății a fost consemnată prompt în ORC pentru opozabilitate, contul bancar a rămas același și nu au fost efectuate nici un fel de demersuri din partea executorului în vederea clarificării situației. Mai mult, inculpatul avea în mod cert posibilitatea de a consemna debitul încasat la dispoziția creditoarei, însă nu numai că nu a făcut acest lucru, dar la data de 3 decembrie 2009 soldul contului curent era de 124,95 RON. În consecință, prima instanță a apreciat ca necorespunzătoare adevărului susținerea inculpatului în sensul că la data întocmirii procesului-verbal de finalizare a executării silite (procesul-verbal din 22 decembrie 2009, cu privire la care este acuzat de infracțiunea de fals intelectual), ar fi făcut o plată prin virament bancar, despre care abia ulterior ar fi aflat că nu a putut fi operată întrucât nu avea numărul de cont al creditoarei (și deci actul ar fi fost corespunzător adevărului la data întocmirii), soldul contului la data de 22 decembrie 2009 fiind tot de 124,95 RON.

De altfel, în cuprinsul uneia dintre întâmpinările depuse de către inculpat la Judecătoria Dorohoi într-un dosar civil, acesta a susținut că, din eroare, suma plătită de către debitoarea Primăria Pomârla ar fi fost virată în contul altui creditor, fără a se reuși ulterior stornarea sumelor respective (aceasta fiind în fapt cauza pentru care suma nu a fost virată creditorului), împrejurare despre care societatea creditoare ar fi fost informată telefonic.

În consecință, prima instanță a reținut că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu referitoare la Dosarul de executare nr. x/2008 având ca obiect executarea silită a Sentinței civile nr. 14.467 din 19 octombrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, cu știință, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege referitoare la întocmirea și comunicarea către persoana vătămată SC B. SRL București a procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor realizate prin executare și continuarea executării prin distribuirea către persoana vătămată a sumei de 12.581,65 RON, rezultată din executarea silită, cauzând astfel o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate SC B. SRL, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969).

De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că a falsificat înscrisul oficial datat 22 decembrie 2009 și intitulat "Proces-verbal de încheierea executării silite", cu prilejul întocmirii acestuia în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind executarea silită în Dosarul nr. x/2008, prin atestarea că "litigiul a fost stins", întrucât "s-a plătit direct creditorului", împrejurare necorespunzătoare adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969).

Prima instanță a constatat că reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului având în vedere că, în actuala codificare, minimul special al pedepsei închisorii pentru infracțiunea de fals intelectual a fost majorat (de la 6 luni la 1 an, maximul special rămânând același - de 5 ani, iar limitele de pedeapsă ale infracțiunii de abuz în serviciu au fost majorate (de la 2 la 7 ani închisoare, comparativ cu de la 6 luni la 3 ani), precum și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. este obligatorie aplicarea unui spor de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni, în condițiile în care a apreciat că aplicarea unui astfel de spor nu se impune în ansamblul circumstanțelor cauzei, având în vedere persoana inculpatului și recuperarea integrală a prejudiciului.

Totodată, s-a mai apreciat că nu se impun a fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (1969) întrucât acesta a negat în mod constant săvârșirea faptelor și a încercat inducerea în eroare a organelor judiciare prin formularea de apărări în contradicție flagrantă cu probatoriul administrat, prejudiciul fiind recuperat doar ca urmare a executării silite, iar în ceea ce privește comportamentul anterior săvârșirii faptei, acesta este evidențiat de aplicarea anterioară de către parchet a trei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON pentru săvârșirea unor fapte de referitoare tot la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

La stabilirea cuantumului pedepselor, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. (1969), reținând că inculpatul are calitatea de executor judecătoresc și este cunoscut cu un comportament corespunzător în societate, împrejurări ce îndreptățesc concluzia că aplicarea unor pedepse îndreptate către minimul special, fără un spor ca urmare a concursului de infracțiuni, este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.

S-a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 81 C. pen. (1969) referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza acelorași considerații avute în vedere la individualizarea cuantumului pedepsei, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

De asemenea, s-a luat act că persoana vătămată SC B. SRL a renunțat la pretențiile civile formulate și s-a respins ca nefondată cererea acesteia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că partea nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței, iar atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești a fost necesară efectuarea de adrese repetate pentru a fi obținut punctul de vedere al acesteia sau pentru a fi îndeplinită procedura de citare. Astfel, deși a fost întrebată cu privire la pretențiile civile încă de la momentul înregistrării dosarului, iar prejudiciul a fost recuperat din anul 2013, abia la data de 12 iunie 2015 a fost comunicată declarația părții de renunțare la pretențiile civile.

Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea totală a înscrisului "proces-verbal de încheiere a executării silite" întocmit de către inculpatul A. în calitate de executor judecătoresc la data de 22 decembrie 2009 în Dosarul de executare nr. x/2008, în condițiile în care originalul înscrisului nu a mai fost identificat întrucât Dosarul de executare nr. x/2008 a fost predat la topit în integralitatea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., care a solicitat, potrivit motivelor de apel (depuse la 29 octombrie 2015, prin avocat G.Ș.), precum și celor susținute cu ocazia dezbaterilor de acest apărător, achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.(1969), în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege, susținând, în esență, că a făcut toate demersurile necesare executării silite așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor audiați (D. și F.), că, deși suma stabilită în sarcina debitoarei Primăria Pomârla județul Botoșani (13.001,65 RON) a fost achitată prin transfer bancar în contul său la 28 septembrie 2009, respectiv 25 noiembrie 2009, în mod greșit, s-a reținut că și-a însușit-o ca urmare a faptului că la data de 3 decembrie 2009 în contul său exista un disponibil de 124.95 RON, fără a se verifica situația financiară în această perioadă, că debitoarea SC G. SRL și-a schimbat denumirea și sediul fără a-l încunoștința, că de la încasarea debitului, atât el, cât și angajatul său au încercat să transmită suma către creditoare, însă aceasta a fost restituită cu mențiunea "destinatar necunoscut", că, la 21 martie 2013 a formulat o adresă pentru a se clarifica aspectele anterior menționate, că, în perioada 2013 - 2014 a fost în imposibilitatea de a se deplasa întrucât a avut o stare precară de sănătate, dar și că a formulat o plângere penală împotriva creditoarei ca urmare a faptului că aceasta a solicitat executarea sa silită.

Cu privire la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (1969), s-a solicitat, de asemenea, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. întrucât Procesul-verbal din 22 decembrie 2009 reprezintă înscrisul ce trebuie întocmit la finalul unei activități de executare silită, potrivit atribuțiilor de serviciu, așa cum rezultă și din informațiile comunicate de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar sintagmele "litigiul a fost stins" și "s-a plătit direct creditorului" au fost corect inserate în conținutul său și atestă o situație de fapt adevărată întrucât debitoarea a achitat în întregime debitul, iar plata s-a făcut prin virament bancar, în numele și pentru creditoarea SC G. SRL.

Totodată, potrivit motivelor de apel (depuse la 6 noiembrie 2015 prin avocat B.P.), precum și celor susținute cu ocazia dezbaterilor de acest apărător, s-a solicitat, în baza art. 421 alin. (2) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât nu există probe că acesta ar fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, susținând că hotărârea primei instanțe este atât nelegală întrucât au fost avute în vedere doar probele acuzării, fără a fi coroborate cu cele administrate de apărare, pe parcursul cercetării judecătorești, contrar dispozițiilor art. 100 și 103 C. proc. pen., încălcându-se astfel principiile Convenției europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și netemeinică în condițiile în care creditoarea a dat dovadă de neglijență și rea-credință atunci când l-a informat pe executor abia după 2 ani despre schimbarea denumirii sale, a refuzat comunicarea noilor date de contact și a acționat, pe calea unei acțiuni civile, pentru a obține comunicarea procesului-verbal și sumele rezultate din executare, astfel încât nu se poate imputa apelantului îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu referitoare la dosarul de executare și că a cauzat o pagubă persoanei vătămate, sau că, în mod nelegal, a inserat în procesul-verbal din 22 decembrie 2009, mențiuni nereale cu privire la finalizarea procedurii, în condițiile în care a expediat, prin ordin de plată, suma obținută din executare.

În ședința publică din data de 12 noiembrie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., la interpelarea Înaltei Curți, apelantul inculpat A. a precizat că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar și, totodată, potrivit art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanțiere (acte medicale) solicitată de acesta.

Examinând cauza, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

În primul rând se remarcă faptul că, în sentința primei instanțe, a fost descrisă în întregime activitatea infracțională a inculpatului apelant, încadrarea în drept a faptelor presupus a fi comise de către acesta, analizarea probelor pe care se sprijină soluția pronunțată, atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil.

Totodată, trebuie menționat că soluționarea în fond a unei cauze penale implică pronunțarea asupra existenței sau inexistenței faptei, a săvârșirii acesteia de către inculpat, a caracterului ei penal și a răspunderii penale a acestuia, iar o soluție de condamnare, cum este și cea din cauză, trebuie să se bazeze pe probele administrate în speță, obligația magistraților fiind de a verifica legalitatea și temeinicia probelor strânse în cursul urmăririi penale, prin administrarea lor în ședință publică, nemijlocit, oral și contradictoriu, pentru a constata dacă ele pot constitui temei de condamnare. Pe de altă parte, judecătorii trebuie să administreze la cererea părților, cât și din oficiu, orice alte probe necesare aflării adevărului și totodată a încuviința probele pertinente și concludente necesare verificării apărărilor invocate de inculpat.

Din economia noilor dispoziții ale C. proc. pen. rezultă și obligația instanței de a reține, motivat, care dintre probe exprimă adevărul și, tot motivat, de a înlătura probele care nu îndeplinesc această condiție.

Înalta Curte observă că, sub aspectul faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Suceava a administrat toate probele ce se impuneau pentru a clarifica dacă faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății.

În acest context, situația de fapt reținută de judecătorul fondului corespunde unei cercetări judecătorești complete și efective, ascultarea inculpatului și a martorilor nefiind rezumată la consemnări de ordin general, cum ar fi "mențin declarația de la urmărirea penală" sau "nu mai am nimic de adăugat".

Deși obligativitatea instanțelor de a-și motiva hotărârile adoptate nu rezultă din textul Convenției Europene, instanța europeană justifică această necesitate prin dreptul părților de a le fi examinate efectiv argumentele și mijloacele de probă administrate, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat, trebuind să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui apel (hotărârile Van der Hurk contra Olandei, Dumitru contra României).

Înalta Curte constată astfel că prima instanță a înfăptuit o activitate efectivă de judecată cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal - contradictorialitatea, egalitatea armelor, nemijlocirea, alături de dreptul la apărare și la motivarea hotărârilor, iar, în ansamblu, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părților din dosar - și a normelor legale aplicabile, fiind consecința unei aprecieri complete a probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, hotărârea pronunțată astfel bazându-se pe fapte veridice, bine dovedite, care nu dau naștere niciunei îndoieli.

În ceea ce privește susținerea apelantului în sensul că la pronunțarea soluției nu au fost avute în vedere probele administrate de apărare în cursul cercetării judecătorești, se constată că, din considerentele hotărârii, rezultă că judecătorul fondului a realizat o analiză completă a tuturor probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, atât cele în apărare, cât și în acuzare, și, totodată, a examinat efectiv criticile formulate de inculpat, reținând, motivat, care dintre acestea exprimă adevărul și, tot motivat, înlăturându-le pe cele care nu îndeplinesc respectiva condiție.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că au fost pe deplin respectate de instanța de fond dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului penal, nefiind identificată vreo încălcare a acestora de natură să atragă nulitatea hotărârii pronunțată în cauză.

Deși pe parcursul procedurii judiciare, inculpatul A. a manifestat o atitudine nesinceră, de negare a faptelor reținute în sarcina sa, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, nefiind întemeiate criticile invocate în acest sens de către apelant.

Astfel, relevante sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa sunt, așa cum a arătat și judecătorul fondului, sunt copia Dosarului de executare nr. x/2008 al B.E.J. A. din care rezultă că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc a fost învestit la data de 21 iulie 2008 cu executarea silită a debitoarei Primăria Pomârla, în beneficiul creditoarei SC G.; Sentința civilă nr. 14.467/2007 a Judecătoriei Sector 1 București - irevocabilă și învestită cu formulă executorie -, prin care s-a admis cererea formulată de SC G. SRL București în contradictoriu cu Primăria com. Pomârla, jud. Botoșani, și a fost somată debitoarea să achite creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicare, sumele de 5.355 RON contravaloare servicii, 1.396,25 RON penalități calculate până la data de 3 octombrie 2007, penalități de 5,35 RON pe zi de întârziere și 189,3 RON cheltuieli de judecată, calculate de la data de 4 octombrie 2007 până la data plății; Procesul-verbal din 28 iulie 2008 întocmit de inculpat prin care a stabilit onorariul executorului judecătoresc; Factura fiscală din 1 august 2008, pentru suma de 1.430 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită și onorariu, sumă care a fost plătită la aceeași dată de creditoare, prin virament bancar; două ordine de plată prin care debitoarea Primăria comunei Pomârla a plătit suma stabilită de inculpat în două tranșe, respectiv suma 6.500 RON la data de 25 septembrie 2009, și suma de 6.501,65 RON la data de 24 noiembrie 2009, așa cum s-a indicat și în somația emisă la 16 august 2009 de către executor, din care rezultă că sumele au fost depuse la Trezoreria municipiului Dorohoi, cu indicarea contului bancar al B.E.J. A., deschis la C., Agenția Dorohoi; extrasul de cont emis de C., Agenția Dorohoi din care rezultă că sumele de bani au intrat în contul B.E.J A. la 28 septembrie 2009 și 25 noiembrie 2009; declarația martorului F. din care reiese că inculpatul era factorul de decizie, că nu putea să ia hotărâri în locul lui, dar și că acesta era singura persoană care avea acces la contul biroului; Încheierea din 21 august 2014 a Curții de Apel Suceava prin care judecătorul de drepturi și libertăți a încuviințat obținerea datelor privind tranzacțiile/operațiunile efectuate în perioada 25 septembrie 2009 - 22 mai 2014 în contul bancar deschis la C. - Agenția Dorohoi, aparținând inculpatului; Extrasul de cont din 1 septembrie 2014 eliberat de C. SA privind operațiunile bancare efectuate în contul executorului în perioada 25 septembrie 2009 - 31 decembrie 2009, din care rezultă că inculpatul a retras suma de 13.001,56 RON depusă de debitoare, astfel încât la data de 3 decembrie 2009 soldul contabil final era de 124,95 RON credit; Sentința civilă nr. 1.853 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Dorohoi - irevocabilă - prin care s-a admis cererea formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu B.E.J. A., fiind obligat acesta la plata unei amenzi de 500 RON pentru îndeplinirea defectuoasă a actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/2008, precum și să întocmească și să comunice reclamantei procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor realizate prin executare, și să continue executarea prin distribuirea către SC B. SRL a sumei de 12.581,65 RON, rezultată din executarea silită; Adresa din 15 iulie 2014 a C. din care rezultă că societatea creditoare a avut în tot acest interval de timp același cont bancar, IBAN-ul indicat de instituția bancară fiind identic cu cel menționat în cererea de executare silită; Ordinul de plată din 27 mai 2014 emis de B.E.J. D. din care rezultă că plata s-a făcut în același cont bancar menționat atât în cererea de executare silită formulată la acest executor, cât și în cea adresată către B.E.J. A. din 21 iulie 2008; copie Dosar de executare nr. x/2013 al B.E.J. D.; Încheierea din 1 octombrie 2013 a Judecătoriei Suceava, prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC B. SRL, prin B.E.J. D., și s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului B.E.J. A. în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1.853 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Dorohoi; furnizare informații privind pe SC B. SRL de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din 16 iulie 2014; Adresa din 18 mai 2015 emisă de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava în care se menționează că actul final al executării îl reprezintă procesul-verbal în care se constată modalitatea de încetare a executării silite, așa cum de altfel a confirmat și martorul D. în declarația sa.

În acest context nu pot fi primite susținerile apelantului, confirmate de martorul F., în sensul că inculpatul ar fi efectuat o plată într-un cont despre care avea date că aparține creditoarei, banii fiind însă returnați, întrucât la dosar nu există nicio dovadă în acest sens, iar din extrasul de cont anterior menționat nu rezultă că ar fi existat o astfel de tranzacție, astfel încât nu se poate aprecia că măcar că s-ar fi efectuat demersuri în vederea achitării debitului către creditoare.

Pe de altă parte, deși martorul F., în declarația sa a oferit explicații amănunțite cu privire la activitățile desfășurate în cadrul biroului, în legătură cu Dosarul de executare nr. x/2008 sau referitoare la situația personală a inculpatului, inclusiv cu privire la discuțiile telefonice pe care executorul le purta cu alte persoane, atunci când a fost întrebat ce s-a dispus cu privire la suma restituită în contul biroului, a arătat că nu cunoaște aceste aspecte, justificând că nu are atribuții în acest sens.

Totodată se observă că, deși din relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului a rezultat că societatea creditoare și-a schimbat, între-adevăr, denumirea la data de 23 iunie 2009, susținerile inculpatului, în sensul că au fost efectuate numeroase demersuri pentru a stabili identitatea între cele două societăți (G. și B.), sau cele menționate de martorul F. în declarația sa (el personal a trimis adrese în acest sens) nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză întrucât o astfel de adresă a fost emisă abia la 21 martie 2013, la aproximativ un an și jumătate după pronunțarea Sentinței civile nr. 1.853 din 7 noiembrie 2011 a Judecătoriei Dorohoi.

Mai mult decât atât, se observă că adresa a fost depusă în copie la data de 11 iunie 2014, după amendarea inculpatului, dar și că urmare a dispozițiilor procurorului din 10 septembrie 2013, până la momentul amendării inculpatului (17 aprilie 2014) de a se depune copiile conforme de pe dosarul de executare, și din 8 mai 2014, de ridicare silită a acestui dosar (la data de 8 mai 2014), s-a constatat că dosarul fusese predat pentru topit către Arhivele Naționale, la data de 30 aprilie 2014.

De asemenea, nici cele relatate de martorul D., audiat la cererea inculpatului, în faza de cercetare judecătorească, nu confirmă apărările inculpatului, fiind chiar contradictorie. Astfel, deși inițial a precizat că a avut dificultăți în efectuarea plății întrucât pe cererea de executare silită nu era indicat contul creditoarei, atunci când instanța i-a prezentat înscrisul ce reprezenta respectiva cerere în care era menționat contul bancar, a arătat că nu mai ține minte în ce cont a efectuat plata.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în imposibilitate de a efectua plata nu este susținută de probatoriul administrat având în vedere că nu au fost efectuate nici un fel de demersuri din partea executorului în vederea clarificării situației, contul bancar al creditoarei a rămas același, iar Încheierea nr. 56.335 din 23 iunie 2009 prin care societatea creditoare și-a schimbat denumirea a fost înscrisă în Registrul Comerțului la aceeași dată, moment în care a devenit opozabilă terților și, implicit, apelantului.

Totodată nu poate fi primită nici susținerea inculpatului în sensul că la data întocmirii procesului-verbal de finalizare a executării silite (22 decembrie 2009) ar fi făcut o plată prin virament bancar, despre care abia ulterior ar fi aflat că nu a putut fi operată întrucât nu avea numărul de cont al creditoarei în condițiile în care soldul contului său la data de 22 decembrie 2009 era tot de 124,95 RON.

Pentru aceleași argumente, nu poate fi reținută nici apărarea inculpatului referitoare la faptul că procesul-verbal de încheiere a executării silite din 22 decembrie 2009 (prin care s-a constat că "litigiul a fost stins" pe motiv că "s-a plătit direct creditorului") nu atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât debitoarea achitase în întregime debitul, iar, la data respectivă făcuse plata prin virament bancar către creditoare, ulterior aflând că operațiunea bancară nu a putut fi efectuată.

Nu poate fi, de asemenea, omis, în procesul de interpretare a materialului probator administrat în cauză, faptul că apărările inculpatului apelant sunt contrazise chiar de unele din acțiunile sale, în cuprinsul unei întâmpinări depuse de către acesta la Judecătoria Dorohoi într-un dosar civil, susținând că, din eroare, suma plătită de către debitoarea Primăria Pomârla, ar fi fost virată în contul altui creditor, fără a se reuși ulterior stornarea sumelor respective (aceasta fiind în fapt cauza pentru care suma nu a fost virată creditorului), împrejurare despre care societatea creditoare ar fi fost informată telefonic.

Ca urmare, față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că faptele reținute în sarcina inculpatului A. au fost săvârșite de către acesta, sunt prevăzute de legea penală și întrunesc toate elementele de conținut ale infracțiunilor de care a fost acuzat, respectiv abuz în serviciu și fals intelectual, motiv pentru care nu poate da curs solicitării de achitare a apelantului întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen.

Astfel, apelantul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, ce își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Totodată, inculpatul a fost acuzat de comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969), pentru care se prevedea pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, în prezent aceasta fiind incriminată de art. 321 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Rezultă, așadar, că pentru ambele infracțiuni ce formează obiectul acuzației penale, noile reglementări stabilesc limita ale pedepselor mai mari decât cele prevăzute de vechea codificare, situație în care, dat fiind faptul că în cauză, sancțiunile penale aplicate inculpatului sunt îndreptate spre minimul special prevăzut de legea anterioară și având în vedere dispozițiile legale care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat, este legea penală anterioară.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancționării concursului de infracțiuni, prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. (1969)), codificarea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situația în care, în cauză, faptele inculpatului A. ar fi încadrate în noile texte de incriminare, s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă ce ar depăși cuantumul sancțiunilor stabilite prin hotărârea primei instanțe, în temeiul legii penale anterioare.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în privința inculpatului s-a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării acesteia, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate ce nu se mai regăsește în noua reglementare, care conține, în această materie, prevederi mult mai severe (ca și conținut și efecte) și, ca urmare, nu poate retroactiva.

Ca urmare, față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpatul A. este legea penală anterioară care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a apelantului, creează acestuia o situație mai avantajoasă.

În ceea ce privește proporționalizarea pedepselor aplicate inculpatului de judecătorul fondului, aspect ce va fi analizat de Înalta Curte din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce țin de faptele comise și de persoana inculpatului, situație în care au fost stabilite sancțiuni penale corect individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

În acest sens, Înalta Curte arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Referitor la împrejurările de genul celor enumerate în art. 74 C. pen. (1969), trebuie, totodată, menționat că acestea au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare de instanță numai dacă, raportat la fapta săvârșită și la persoana acuzatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Or, în cauză, față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor și datele ce caracterizează persoana inculpatului (reținute, de altfel, chiar în cuprinsul hotărârii apelate și valorificate în mod judicios de judecătorul fondului), atitudinea de negare a faptelor săvârșite, inducerea în eroare a organelor judiciare prin formularea de apărări în contradicție flagrantă cu probatoriul administrat, faptul că prejudiciul a fost recuperat doar ca urmare a executării silite, iar, în ceea ce privește comportamentul anterior săvârșirii faptei, acesta este evidențiat de aplicarea unor amenzi administrative pentru săvârșirea repetată a unor fapte referitoare tot la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, nu se înfățișează, în opinia Înaltei Curți ca o împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. (1969), cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimă de 6 luni închisoare stabilită de lege pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, considerente ce sunt valabile și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969).

În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere gradul relativ ridicat al faptelor comise, ce rezultă din natura și importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor, dar și consecințele produse, respectiv vătămarea intereselor legale ale persoanei vătămate SC B. SRL ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege referitoare la întocmirea și comunicarea către aceasta a procesului-verbal de eliberare/distribuire a sumelor realizate prin executare și continuarea executării prin distribuirea către persoana vătămată a sumei de 12.581,65 RON, rezultată din executarea silită, dar și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii procesului-verbal de închidere a executării silite din 22 decembrie 2009. Nu poate fi, de asemenea, omisă în procesul de stabilire a tratamentului sancționator aplicat inculpatului calitatea în care acesta a săvârșit infracțiunile, respectiv aceea de executor judecătoresc, precum și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări ce au condus, în mod corect, la aplicarea, de către judecătorul fondului, a unor pedepse îndreptate către minimul special.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilite ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu se impune executarea acesteia în regim privativ de libertate, suspendarea condiționată a executării sancțiunii fiind aptă, raportat la situația concretă din speță, să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

Totodată, ținând seama de faptul că apelantul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței nr. 47 din 16 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 265 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 decembrie 2015.

Procesat de GGC - N