ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2015

Decizia nr. 1117/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Galați, anularea Deciziei de impunere nr. 3 din 28 iunie 2012 și a Deciziei nr. 389 din 14 septembrie 2012 prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele atacate sunt nelegale, arătând, în esență, că refuzul autorității publice pârâte de rambursare a T.V.A. aferent achiziționării cartelelor telefonice este nejustificat, întrucât a înregistrat în contabilitate operațiunile efectuate astfel încât faptul generator de T.V.A. s-a produs și a fost corect înregistrat producând efecte între părțile contractante, dar și în privința sa în raporturile financiare ce au luat naștere.

Diferențele de preț constatate de organul fiscal se datorează faptului că furnizoarea sa a cumpărat imprimate de plastic printate, a căror valoare nominală a fost cea de vindere de către reclamantă a serviciilor telefonice, iar faptul că sunt greu vandabile cartelele nu constituie un temei pentru refuzul deductibilității acestei taxe.

1.2. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 48 din 11 februarie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 9387 din 28 iulie 2012, a Deciziei de impunere nr. 3 din 28 iunie 2012 precum și a Deciziei nr. 389 din 14 septembrie 2012, emise de autoritatea pârâtă și constatând că reclamanta justifică deducerea de T.V.A. în sumă de 846.060,88 lei.

1.3. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, reclamanta a efectuat lunar în perioada 14 ianuarie 2010 - 31 august 2010 plăți parțiale în contul cartelelor telefonice achiziționate de la SC C. SRL.

În acest fel, faptul generator de T.V.A. în sensul art. 134

1

alin. (1) din C. fisc. s-a consumat la data furnizării serviciilor de către sus menționata societate comercială, care la rândul său și-a îndeplinit obligațiile fiscale, rezultând astfel că în perioada supusă verificării reclamanta a făcut achiziții în sumă totală de 5.299.012,88 lei și plăți în sumă de 634.240,35 lei.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut, având în vedere actele dosarului și susținerile reclamantei confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, faptul că s-a făcut dovada împrejurării potrivit căreia operațiunile efectuate de reclamantă, chiar dacă nu s-au dovedit aducătoare de profit, au generat T.V.A. pe care aceasta este îndreptățită a-i fi dedus.

Astfel, a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 134

1

din C. fisc., potrivit cărora faptul generator de T.V.A. intervine la data livrării bunului, având în vedere că bunurile au fost efectiv primite și înregistrate, nu se justifică refuzul autorității pârâte de rambursare a T.V.A.

2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs D. Galați, în numele B. Galați, subrogată în drepturile și obligațiile F. Galați, conform O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, invocând ca temei prevederile art. 304

1

C. proc. civ. - 1865 și susținând, în esență, următoarele critici:

- hotărârea instanței de fond nu conține motivele care au format convingerea judecătorului potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - 1865;

- instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant a lichidatorului judiciar care, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 nu poate avea atribuția legală de a promova acțiuni;

- instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 134 alin. (2) și art. 145 din C. fisc., reținând în mod eronat că societatea ar fi avut dreptul la deducerea T.V.A. din achiziția efectuată la SC C. SRL, nefiind făcută dovada încasării acestei taxe.

În concluzie, a cerut admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii și menținerii actelor fiscale atacate.

2.2. SC A. SRL, prin administratorul judiciar, a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor autorității fiscale recurente, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este motivată în mod corespunzător, că instanță de fond și-a însușit în mod argumentat concluziile expertizei, interpretând în mod corect prevederile art. 134

1

alin. (1) și (2) din C. fisc., potrivit cărora faptul generator de T.V.A. intervine la data livrării bunurilor sau a prestării serviciilor.

Astfel, în cauză, exigibilitatea taxei a intervenit la data când furnizorul SC C. SRL a emis Factura din 2010 și Factura din 26 martie 2010.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, a arătat că administratorul judiciar are calitatea de reprezentant în fața instanței, potrivit art. 20, 24 și 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În concluzie, SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la lipsa calității de reprezentant a lichidatorului judiciar, instanța de recurs constată că este nefondat.

Într-adevăr, prin sentința nr. 227 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Galați, a fost admisă cererea și s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a SC A. SRL și, în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/1996, C.I.P.I., F. a fost desemnat administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite atribuțiile prevăzute la art. 20 din aceeași lege, mai puțin atribuțiile prevăzute de lege în competența exclusiv a judecătorului sindic.

Astfel fiind, rezultă că acțiunea formulată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pentru anularea actelor fiscale din cauza de față, a fost introdusă de administrator în condițiile legale la care s-a făcut referire mai sus, criticile recursului vizând, din eroare, atribuțiile unui lichidator, care este desemnat de judecătorul sindic doar atunci când se dispune trecerea în faliment, potrivit art. 24 și urm. din Legea nr. 85/2006.

3.2. În ceea ce privește criticile referitoare la nemotivarea sentinței atacate și nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - 1865, instanța de recurs constată că sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 304 pct. 7, o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.

Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod corespunzător susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu materialul probator administrat în cauză.

Cu alte cuvinte, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză și la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actele administrative atacate.

3.3. În ceea ce privește criticile care vizează fondul soluției, instanța de recurs constată că sunt întemeiate.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin Decizia de impunere nr. 3 din 28 iunie 2012, emisă în baza Raportul de Inspecție Fiscală nr. 9387 din  28 iunie 2012, organele fiscale au respins la rambursare cererea formulată de SC A. SRL pentru 842.698 lei T.V.A., soluție care a fost menținută prin Decizia nr. 389 din 14 septembrie 2012 de respingere a contestației fiscale.

În urma decontului de T.V.A. depusă de societate la data de 26 aprilie 2010, pentru luna a 3-a ca perioadă de raportare, prin care s-a solicitat rambursarea sumei negative de T.V.A. în cuantum de 842.698 lei, organele fiscale au dispus efectuarea unei inspecții fiscale care a început la 11-13 mai 2010, dar a fost suspendată în perioada 13 mai 2010 - 18 iunie 2012, în care au fost efectuate verificări încrucișate în legătură cu realitatea operațiunii economice realizate.

Instanța de fond, în considerentele sentinței pronunțate, a reținut că, potrivit expertizei contabile efectuate, societatea reclamantă a efectuat achiziții totale de 5.299.012,88 lei, contravaloarea a 79.300 buc. cartele telefonice de la SC C. SRL, iar în perioada 14 ianuarie 2010 - 31 august 2010 a efectuat plăți parțiale în contul cartelelor telefonice achiziționate, iar faptul generator de T.V.A., potrivit art. 134

1

alin. (1) din C. fisc. s-a consumat la data livrării, astfel încât refuzul autorității nu se justifică.

În consecință, instanța de fond a admis acțiunea, a anulat actele fiscale atacate și a constatat că societatea reclamantă justifică deducerea de T.V.A. în sumă de 846.060,88 lei.

În cauză, în urma controlului încrucișat efectuat de organele fiscale, rezultă că achiziția de 79.300 buc. cartele telefonice nu s-a realizat în folosul unor operațiuni taxabile.

Astfel, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc.: „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării lor în folosul următoarelor operațiuni: lit. a) operațiuni taxabile”.

Or, în cauză, organele fiscale de control au stabilit următoarele:

- SC C. SRL a emis către SC A. SRL facturile din 14 ianuarie 2010, în sumă totală de 2.597.712,88 lei și din30 martie 2010, în sumă totală de 1.701.300 lei, contravaloarea acestora nefiind încasată de SC C. SRL;

- cartelele telefonice au fost achiziționate de la tipografia SC H. SRL;

- valoarea cartelelor a fost atribuită de SC I. SRL, în baza contractului de parteneriat încheiat între această societate și SC C. SRL, fără însă a fi pusă la dispoziție o xerocopie a acestui contract.

Având în vedere că informațiile înscrise în procesul-verbal din 14 februarie 2011 încheiat la SC C. SRL București nu au fost suficiente pentru a putea analiza relația comercială cu SC A. SRL, au fost cerute relații de la G. sector 1 București care a transmis Procesul-verbal din 18 mai 2012 încheiat la SC C. SRL București, din conținutul acestuia rezultând, în esență, că SC C. SRL a înregistrat achiziții de la SC H. SRL și SC I. SRL în sumă totală de 355.547,72 lei si a facturat către SC A. SRL suma totală de 5.299.012,88 lei, rezultând o diferența de 4.943.465,16 lei, ce nu a putut fi justificată în baza documentelor puse la dispoziția echipei de inspecție fiscală.

De asemenea, s-a constatat și faptul că, atât la data inițierii inspecției fiscale parțiale (11 mai 2010), cât și la data reluării inspecției fiscale (18 iunie 2012), cartelele telefonice achiziționate în lunile ianuarie și martie 2010 de la SC C. SRL (79.300 buc.) se aflau în stoc, se poate concluziona că aceste cartele telefonice nu pot fi valorificate (vândute) și nu pot fi destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

De asemenea, a mai rezultat că pe lângă cartelele telefonice achiziționate în perioada supusă verificării, respectiv 79.300 bucăți, SC A. SRL mai avea în stoc și o cantitate de 13.815 buc cartele telefonice achiziționate în lunile iulie, august și noiembrie 2009 de la același furnizor, SC C. SRL.

Din verificarea documentelor puse la dispoziția echipei de inspecție fiscala a rezultat că în luna martie 2010 SC A. SRL a livrat către SC J. SRL o parte din cartelele aflate in stoc la 31 decembrie 2009, respectiv 3.915 buc., în acest sens fiind emise următoare documente:

- factura din 05 martie 2010, în valoare totala de 38.045 lei, contravaloarea a 245 bucati cartele pelegrin 5 euro, 270 bucăți cartele pelegrin 10 euro și 300 bucati cartele pelegrin 20 euro;

- factura din 26 martie 2010, în valoare totală de 142.401,35 lei, contravaloarea a 1.000 bucati cartele pelegrin 5 euro, 1.000 bucăți cartele pelegrin 10 euro și 1100 bucati cartele pelegrin 20 euro.

Or, urmare verificării efectuate de către reprezentanții K. Galați la SC J. SRL, verificare finalizată prin emiterea Raportului de inspecție fiscală F/GL/276 din 16 mai 2012, a rezultat ca în luna martie 2011 cartelele telefonice achiziționate de la SC A. SRL au fost livrate către furnizorul inițial SC C. SRL București, ceea ce confirmă concluzia că respectivele cartele telefonice un au putut fi valorificate (vândute) și nu pot fi destinate utilității în folosul operațiunilor taxabile.

Astfel fiind, potrivit prevederilor art. 145, alin. (2), lit. a) din C. fisc., în mod legal și temeinic, organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 846.061 lei aferentă achiziției de cartele telefonice efectuate în lunile ianuarie și martie 2010 de la SC C. SRL.

Astfel fiind, rezultă că cerințele art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. nu sunt îndeplinite, achiziția în litigiu nefiind destinată a fi utilizată în folosul unor operațiuni taxabile.

Într-adevăr, potrivit art. 134

1

alin. (1) din C. fisc.: „faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor”, dar aceste dispoziții se interpretează prin coroborarea cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., în cauză fiind probat cu evidență faptul că achiziția celor 79.300 buc cartele telefonice nu s-a realizat în folosul unor operațiuni taxabile.

În concluzie, recursul va fi admis, sentința pronunțată de instanța de fond fiind nelegală și netemeinică, urmând ca acțiunea s fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. Galați prin D. Galați împotriva sentinței nr. 48 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.