ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3566/2016

HOTĂRÂRE
13.12.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3566/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 3566/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub același număr, la data de 26.08.2016, având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Sfântu Gheorghe.

Prin plângerea sa petenta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din 08.08.2016 prin care a fost sancționată pentru că în data de 08.08.2016 a parcat autoturismul său în fața Tribunalului Covasna fără să afișeze la loc vizibil abonamentul de parcare. În opinia petentei, sancționarea sa este neîntemeiată deoarece în momentul sancționării deținea abonament de parcare valabil care era afișat pe unul dintre geamurile laterale ale autoturismului său.

Prin sentința civilă nr. 1782 din 05.10.2016 Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și și-a declinat în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, având în vedere că petenta avea calitatea de grefier șef la Tribunalul Covasna.

Prin sentința nr. 3483 din 14 noiembrie 2016, Judecătoria Curtea Miercurea Ciuc a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din 08.08.2016 prin care reclamanta a fost sancționată pentru că în data de 08.08.2016 a parcat autoturismul său în fața Tribunalului Covasna fără să afișeze la loc vizibil abonamentul de parcare.

Potrivit dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001 plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În cauza de față contravenția a fost săvârșită în municipiul Sfântu Gheorghe.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., dacă un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant intr-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Însă, prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii s-a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul (grefierul în cauza de față) își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Prin urmare, împrejurarea că petenta are calitatea de prim grefier la Tribunalul Covasna nu este de natură să justifice declinarea competenței de către Judecătoria Sfântu Gheorghe deoarece prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se aplică exclusiv în situația în care reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul instanței care este competentă teritorial să judece cauza sa, iar nu și în cazul în care își desfășoară activitatea la o altă instanță. Or, în situația de față cauza este de competența Judecătoriei Sfântu Gheorghe, iar petenta își desfășoară activitatea de grefier la o altă instanță, respectiv în cadrul Tribunalului Covasna.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Sfântul Gheorghe în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2017
Decizia nr. 476/2017 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul cererii de chemare în judecată; Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecători
ÎCCJ 2017-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1031/2017
Decizia nr. 1031/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 4 august 2016, sub nr. x/236/2016, petenta SC A. SRL, a formulat plângere contraven
ÎCCJ 2016-11-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3162/2016
Decizia nr. 3162/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/197/2015 din 16.08.2016, petenta A., cu dom
ÎCCJ 2016-05-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2016
Decizia nr. 1688/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni sub nr. x/234/2015 la data de
ÎCCJ 2016-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2016
ia în a cărei rază de competență a fost constatată fapta”. Prin sentința civilă nr. 994 din 29 septembrie 2016, Judecătoria Marghita a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Marghita, invocată de instanță din oficiu. A decl
Sursă