ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 2035/2016
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Fondul
și hotărârea instanței de fond:
Prin
cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 22 aprilie
2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub
nr. x/3/2009, întemeiată de dispozițiile Legii nr. 198/2004 și
Legii nr. 33/1995, reclamanții A. și B., în calitate de proprietari,
respectiv C., în calitate de promitent-cumpărător, au solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de
Drumuri și Autostrăzi din România, anularea Hotărârii nr. 60/1
din 20 februarie 2009, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.
198/2004 comuna D., județul Ilfov, prin care a fost stabilit cuantumul
despăgubirii pentru imobilul expropriat, precum și acordarea unei
despăgubiri de 406.638 lei.
Prin
Sentința civilă nr. 234 din 20 februarie 2014, Tribunalul
București, secția a V-a civilă, a respins contestația, ca
neîntemeiată.
Instanța
de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat
în cauză, întocmit cu opinia majoritară a comisiei de experți,
valoarea terenului supus exproprierii era de 13.300 lei, la momentul
efectuării raportului de expertiză.
Din
cuprinsul acestuia a rezultat că, la stabilirea acestei valori, a fost
avută în vedere categoria de folosință a terenului-arabil situat
în extravilanul agricol al comunei D., cât și prețurile cu care se
vând în mod obișnuit imobilele de același fel. S-a constatat că,
în zonă, prețurile practicate sunt cuprinse între 0,63 și 4,91
euro/mp, context în care experții s-au orientat spre valoarea
minimală de 1,10 euro/mp, valoarea apropriată de prețurile cu care
se vând în mod obișnuit terenurile în zonă, raportat la
caracteristicile acestora.
În
privința prejudiciului pretins a fi fost cauzat reclamanților, de
diminuare a valorii terenului rămas în proprietatea acestora după
exproprierea suprafeței de 3306 mp, Tribunalul a constatat că
reclamanții nu au prezentat dovezi în sensul scăderii valorii
acestuia, astfel că solicitarea de a fi avută în vedere la stabilirea
despăgubirii, a fost apreciată ca neîntemeiată.
În
ce privește opinia separată, formulată de expert I., Tribunalul
a înlăturat-o, întrucât acesta nu s-a bazat pe prețul
tranzacțiilor efective privind imobile de același fel, ci pe oferte
imobiliare, cum rezultă din anexele alăturate opiniei sale, punct de
vedere care nu respectă art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Cum
valoarea determinată conform raportului de expertiză, de 13.300 lei,
este inferioară celei acordate reclamanților prin hotărârea
contestată, de 124.454, 44 lei, Tribunalul a respins plângerea ca
neîntemeiată.
Hotărârea
instanței de apel în primul ciclu procesual:
Prin
Decizia civilă nr. 485 A din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de
apelanții-reclamanți.
Recursul
și hotărârea instanței de recurs în primul ciclu procesual:
Prin
recursul declarat la data de 30 decembrie 2014 împotriva hotărârii
pronunțate de instanța de apel, întemeiat de dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au solicitat, în principal, casarea
deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru
rejudecarea apelului, în vederea refacerii raportului de expertiză iar, în
subsidiar, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul
omologării opiniei separate a expertului parte și admiterea plângerii
reclamanților.
Prin
Decizia civilă nr. 713 din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casație
și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții A., B.
și C. împotriva Deciziei civile nr. 485 A din 10 noiembrie 2014
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia
recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Pentru
a decide astfel, Înalta Curte a constatat că este fondată critica
privind încălcarea prevederilor art. 26 alin (2) din Legea nr. 33/1994
și că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța
trebuia să se conformeze respectivei norme imperative potrivit căreia
«la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții precum și
instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod
obișnuit, imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după
caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și
dovezile prezentate de acestea».
Prin
raportul de expertiză întocmit de comisia de experți, ținând
seama de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă
autentică în perioada 30 martie 2010 - 3 iunie 2011, s-a stabilit valoarea
de piață a imobilului la suma de 13.300 lei, la data exproprierii,
respectiv luna mai 2008 și la suma de 11.800 lei la data de 14 iunie 2013,
data efectuării expertizei.
Prin
încheierea din 21 noiembrie 2013, au fost respinse obiecțiunile
reclamanților referitoare la faptul că se impune refacerea expertizei
pentru a se avea în vedere prețul de piață la momentul
exproprierii, respectiv al efectuării raportului de expertiză,
expertiza având în vedere prețurile din contracte încheiate în perioada
2010-2011.
În
apel, reclamanții au reiterat critica concluziilor raportului de
expertiză, în sensul că, nu s-a ținut seama de prețul cu
care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel nici la data
întocmirii raportului de expertiză, nici la data exproprierii.
S-a
mai reținut faptul că, la termenul de judecată din 10 octombrie
2014, instanța de apel a respins cererea reclamanților, de efectuare
a unei noi expertize, cu motivarea că proba administrată la
instanța de fond a răspuns tuturor obiectivelor solicitate și în
calea de atac, proba încheierii unor acte juridice de vânzare la nivelul anului
2014, când a fost solicitată administrarea unei noi probe cu expertiza
tehnică, nu a fost realizată de reclamanți.
Procedând
astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc.
civ., potrivit cărora "Instanța va putea încuviința
refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță
(...) dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea
cauzei".
Instanța
de recurs a apreciat că, față de prevederile art. 26 din Legea
nr. 33/1994, precum și în raport de conținutul motivelor de apel,
instanța de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea
efectuării unei noi expertize în cauză având ca obiectiv și finalitate
stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de prețul cu care
se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în
litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv la data
realizării exproprierii, deoarece, contrar celor reținute de
instanță, raportul de expertiză efectuat în cauză nu
răspunde criteriilor de întocmire cerute de art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994.
Astfel,
deși se rețin ca perioade relevante anul 2008 și respectiv anul
2013, pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii,
experții se raportează la tranzacții concrete încheiate în anii
2010 - 2011, tranzacții nerelevante pentru perioada de referință
a raportului de expertiză.
În
aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 305 C. proc.
civ., în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanța
de recurs a apreciat că se impune casarea hotărârii recurate și
trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța
de recurs a dat îndrumarea ca, în rejudecare, instanța de apel să
dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea
prevederilor art. 26 din Legea 33/1994, interpretat și aplicat în lumina
Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015,
publicată în M. Of. nr. 152/3.03.2015, administrând, în mod nemijlocit, dovezile
necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să
poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în
care se află terenurile în litigiu, așa cum rezultă din
contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate la data
transferului dreptului de proprietate, solicitând, în acest sens, relații
de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale al
Primăriei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Totodată,
Înalta Curte a apreciat asupra caracterului fondat al motivelor de recurs
referitoare la prejudiciul acordat în temeiul dispozițiilor art. 26 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanța de apel să administreze
probe, inclusiv prin intermediul noii expertize ce va fi efectuată în
cauză, din care să rezulte existența prejudiciului și
întinderea acestuia.
Față
de soluția casării cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte a
apreciat că nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de recurs invocate,
urmând a fi analizate de instanța de apel, în măsura în care au fost
invocate în cadrul motivelor de apel.
Apelul
și hotărârea instanței de apel în al doilea ciclu procesual:
Dosarul
a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de
08 aprilie 2015.
La
termenul din 21 mai 2015, Curtea de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri
și efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii, care să aibă
următoarele obiective: determinarea despăgubirilor ce se cuvin
reclamanților conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 la momentul
transferului dreptului de proprietate, urmând să se aibă în vedere
prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile situate în aceeași
unitate administrativ teritorială cu cel în litigiu, care au aceeași
categorie de folosință de la momentul exproprierii, precum și
prejudiciul suferit de proprietar prin expropriere. De asemenea, urmează
să se precizeze dacă partea din imobil rămasă
neexpropriată dobândește un spor de valoare ca urmare a
lucrărilor ce se vor realiza pe terenul expropriat, astfel cum impun
dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
La
dosar a fost depusă recipisa de consemnare nr. 767590/1 din 07 aprilie
2009 emisă de E. SA, a despăgubirilor plătite de Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA, în baza Hotărârii nr. 60 din 20 februarie 2009,
contestată în prezenta cauză, această dată urmând a fi
considerată în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12
din 15 ianuarie 2015, reper la calcularea despăgubirilor cuvenite
reclamanților.
Curtea,
analizând criticile de apel, în raport de dispozițiile legale incidente
cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., constată
următoarele:
Teza
juridică susținută de apelanți constă în faptul
că, urmare a exproprierii unui lot de teren proprietatea acestora, le-au
fost acordate despăgubiri de către Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA însă
cuantumul acestora nu respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr.
33/1994, nereprezentând o dreaptă despăgubire, astfel încât au
solicitat recalcularea acestor despăgubiri și, în plus, au invocat
înregistrarea unui prejudiciu susținut de faptul că valoarea
terenului rămas este diminuată.
Astfel,
în acord cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ., Curtea a solicitat
relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite
locale al Primăriei D. și Oficiul de Cadastru și Publicitate
Imobiliară pentru comunicarea de tranzacții privind imobile de același
fel cu terenul în litigiu, situate în aceeași unitate
administrativ-teritorială, încheiate la data transferului dreptului de
proprietate, dispunând, totodată, efectuarea unei expertize imobiliare cu
obiectivele arătate mai sus.
Relațiile
comunicate de instituțiile arătate mai sus au fost valorificate de
comisia de experți, părțile depunând, în completare, înscrisuri,
care de asemenea, au fost avute în vedere de experții nominalizați.
Potrivit
raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de
această comisie din care au făcut parte experții F., G. și
H., evaluarea proprietății se face în conformitate cu Standardele
Internaționale de Evaluare ediția a noua - 2015 și anume: IVS -
Cadrul General, IVS101 - Sfera misiunii de evaluare și a Ghidului metodologic
de evaluare ANEVAR - GMEI - Evaluarea terenurilor. Având în vedere tipul
proprietății de evaluat, în cadrul acestui raport de evaluare s-a
utilizat metoda comparației directe. În cazul de față, metoda a
fost aplicată având la bază informații cu privire la contracte
cu terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă sau zone
similare cu terenurile de evaluat. Totodată, experții au conchis în
sensul că valoarea terenului pentru investiții nu depinde de
suprafața acestuia, ci de amplasare, de accesul la utilități,
deschiderea la frontul stradal și de cea mai bună utilizare a sa.
Comisia
de experți a întocmit grila de comparație directă a
vânzărilor prezentată în tabelul 2, în care au fost luate drept
comparabile și aceste contracte de vânzare-cumpărare depuse de
părți.
Curtea
constată că din cele 13 contracte de vânzare-cumpărare ce au
fost puse la dispoziția comisiei de experți doar trei dintre acestea
vizează terenuri similare, extravilane arabile, situate în tarlaua nr.
121, aceeași cu imobilul expropriat, respectiv contractele de
vânzare-cumpărare nr. 1299 din 29 iulie 2009, nr. 330 din 30 ianuarie 2008
și respectiv nr. 2966 din 03 octombrie 2007.
Ținând
seama de faptul că respectiva comparabilă dată de contractul de
vânzare-cumpărare nr. 1299 din 29 iulie 2009 are corecția
brută/netă cea mai mică, experții au estimat valoarea de
piață unitară a terenului de evaluat la nivelul de 12,31
euro/mp.
Totodată,
comisia de experți a concluzionat că partea de imobil
rămasă neexpropriată nu a dobândit nici un spor de valoare ca
urmare a lucrărilor ce s-au executat ulterior, astfel cum dispune art. 26
din Legea nr. 33/1994.
Deși
la dosar apelanții au depus și hotărâri de despăgubire
emise de către Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA, Curtea apreciază că acestea nu
reprezintă acte de tranzacționare în înțelesul Legii nr.
33/1996, astfel că nu pot fi considerate piese de comparație.
Totodată,
Curtea are în vedere că acest contract de vânzare-cumpărare nr. 1299
din 29 iulie 2009 are cea mai apropiată dată celei la care s-a
și realizat consemnarea sumelor de bani, respectiv 07 aprilie 2009, fiind
vizat un teren de aceeași categorie, respectiv extravilan arabil, situat
în aceeași tarla și parcelă.
Ca
urmare, Curtea, deși în raportul de expertiză comisia de experți
a menționat data de 11 august 2008 ca și dată a exproprierii,
apreciază că, date fiind cele arătate mai sus, nu se impune
refacerea raportului de expertiză, acesta conținând suficiente
elemente pentru ca instanța să calculeze valoarea terenului
expropriat, prin luarea în calcul a întregii suprafețe expropriate de
3.306 mp, precum și a valorii de 12,31 euro/mp, valoarea de
piață unitară a terenului de evaluat, rezultată din luarea
în considerare a aspectelor anterior menționate.
Ca
urmare a acestei analize, Curtea reține un cuantum al despăgubirii de
40.696,86 euro, cuantum care reprezintă despăgubirea la care sunt
îndreptățiți apelanții în urma exproprierii terenului
afectat de sistematizare.
În
referire la prejudiciul suferit de apelanți, Curtea are în vedere că
potrivit raportului de expertiză depus inițial la dosar și
semnat de întreaga comisie de experți, terenul inițial avea
deschidere la De 486/1, însă, ca urmare a exproprierii lotului de teren
din mijlocul suprafeței și conform condițiilor impuse de
edificarea autostrăzii A3, terenul în suprafață de 6.407 mp
și nr. cadastral 1300/1 are în continuare acces direct prin latura
sudică la De 486/1, însă cel în suprafață de 3.586 mp și
nr. cadastral 1300/3 nu are niciun acces direct. De altfel, această
situație a fost recunoscută și de către reclamanți în
ședința publică din data de 21 aprilie 2016.
Cu
referire la terenul cu nr. cadastral 1300/1, comisia de experți, în
unanimitate, a conchis în sensul că reclamanții nu au înregistrat niciun
prejudiciu, acesta fiind determinat doar de lipsa de acces la lotul de teren cu
nr. cadastral 1300/3, astfel că prezenta instanță își va
însuși această opinie de specialitate, apreciind că terenul
poate fi folosit în continuare potrivit categoriei de folosință
extravilan arabil. De altfel, reclamanții nu au făcut nicio
dovadă în sensul înregistrării unui prejudiciu cu referire la terenul
cu nr. cadastral 1300/1. Mai mult, prin acțiunea introductivă
reclamanții au susținut că au înregistrat un prejudiciu întrucât
pe terenul rămas nu mai poate fi realizată o investiție de
aceeași valoare cu cea care ar fi fost făcută dacă nu ar fi
fost expropriați, la dosar nefiind depuse documente din care să
rezulte demararea unei investiții care nu a mai putut fi realizată
ulterior din această cauză, dispozițiile art. 1169 C. civ.
și art. 129 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. fiind incidente
cauzei.
Referitor
la lipsa accesului la drumul public a lotului de teren cu număr cadastral
1300/3 în suprafață de 3.586 mp, în cadrul răspunsului la
obiecțiunile părților la raportul de expertiză
tehnică, experții F. și G. au făcut următoarele
precizări: - inițial, terenul cu suprafața totală de 13.299
mp (număr cadastral 1300) avea ieșire pe latura sud-vestică la
drumul de exploatare De486/1; - prin construirea autostrăzii, terenul a
fost împărțit în trei loturi, din care numărul cadastral 1300/3
de 3.586 mp se află amplasat între autostrada și canalul de
irigație Hc486, paralel cu acest canal fiind practicat în fapt un drum de exploatare
agricolă din pământ nestabilizat, prin care au acces utilajele
agricole pentru exploatarea loturilor de teren din acea zonă. Acești
experți au precizat că este necesară plata unei despăgubiri
juste la nivelul doar a suprafeței necesare construirii unui drum de acces
pe latura nord-estică a terenului și în nici un caz la nivelul
întregii valori de piață, întrucât suprafața acestuia este
suficientă pentru a putea fi cultivată agricol în condiții de
profitabilitate (are peste 1.000 mp).
Referitor
la situația actuală, în care lotul rămas în proprietatea
reclamanților - numărul cadastral 1300/3 în suprafață de
3.586 mp nu mai are acces la drumul de exploatare, experții au
menționat că va fi necesar să se construiască un drum de
exploatare agricolă, fie pe latura nord-vestică, paralel cu canalul
de irigație Hc486, fie pe latura sud-estică, paralel cu autostrada
A3, ceea ce va conduce la o micșorare cu cca.155 mp a lotului de teren
rămas neexpropriat (deschidere 31 mp x lățime drum 5 m).
Experții
au menționat că la data efectuării expertizei, terenul fusese
cultivat, inexistența drumului de exploatare agricolă nu a fost un
impediment pentru ca toți proprietarii să își lucreze terenurile
rămase. De asemenea, nu poate fi imputat sub formă de prejudiciu
contravaloarea lucrărilor de amenajare a drumurilor de exploatare
agricolă, atâta timp cât ele nu vor fi executate de proprietarii
terenurilor.
În
consecință, prejudiciul a fost apreciat de către acești
experți ca fiind format din două componente: - valoarea justă de
despăgubire a terenului pe care va urma să se construiască un
drum de exploatare agricolă de 155 mp x 12,31 euro/mp = 1.908,05 euro,
echivalent 6.801,05 lei, în cazul în care se va aproba o expropriere
suplimentară a acestuia. La aceasta se va adăuga valoarea
cheltuielilor pentru amenajarea drumului de exploatare aferente
intimaților reclamanți care se compun din: lucrări de nivelare
teren, compactare teren, așternere strat de fundații de 15 cm.
grosime, compus din materiale granulate din sorturi diferite și
obținut prin metoda amestecării, compactare cu compresorul a acestuia
și reprofilarea lui. Aceste lucrări cumulate și ținând cont
de elementele componente fiecărei lucrări (material, manoperă,
utilaje și cotele sociale) reprezintă suma de 19,20 eu/mp Deci 155 x
19,20 = 2.976 euro (10.607,65 lei).
În
concluzie, experții menționați au apreciat că prejudiciul
datorat construirii autostrăzii A3 care a generat lipsa accesului la
drumul public pentru lotul 3 este de 4.884 euro (17.408,70 lei).
Separat
de această opinie majoritară, în mod singular expertul H. și-a
exprimat opinia în sensul că terenul cu nr. cadastral 1300/3 nu are acces
la drumul public, astfel că prejudiciul suferit de reclamanți se
ridică la valoarea acestui teren, respectiv 44.143,66 euro.
Or,
instanța nu poate îmbrățișa acest punct de vedere
unilateral de vreme ce acest teren cu nr. cadastral 1300/3 a fost în continuare
folosit potrivit categoriei de folosință - extravilan arabil -
și după exproprierea suprafeței alăturate, terenul fiind
cultivat la momentul efectuării expertizei, ceea ce întărește
punctul de vedere expus de cei doi experți în majoritate. Mai mult, s-a
constatat existența unui drum de exploatare agricolă din pământ
nestabilizat, prin care au acces utilajele agricole pentru exploatarea
loturilor de teren din acea zonă, ceea ce înlătură orice
impediment în folosirea terenului rămas neexpropriat, în condițiile
arătate.
Faptul
că terenul, anterior exproprierii, ar fi format un lot compact, iar
după expropriere reclamanții au în proprietate două loturi,
separate de autostradă, nu a fost considerat de către comisia de
experți ca reprezentând un prejudiciu, terenurile astfel delimitate fiind
în continuare folosite potrivit categoriei de folosință, în
condițiile în care reclamanții nu au dovedit contrariul prin nicio
probă, iar suprafețele rămase în proprietatea lor nu sunt unele
cu dimensiuni atât de reduse, ci pot fi folosite și exploatate ca terenuri
agricole și pe viitor în aceleași condiții.
Au
mai susținut reclamanții că, din informațiile pe care le
dețin, zona de protecție și siguranță urmează a
fi regăsită pe terenul rămas în proprietate. Or, comisia de
experți nu a identificat un asemenea prejudiciu, Curtea însușindu-și
această opinie de specialitate.
În
consecință, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis
apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis contestația
în sensul modificării Hotărârii nr. 60 din 20 februarie 2009,
despăgubirile cuvenite reclamanților fiind în cuantum de 40.696,80
euro, reprezentând contravaloare teren expropriat și de 4884,05 euro,
reprezentând prejudiciu înregistrat de reclamanți prin expropriere, sume
ce vor fi achitate în lei, la cursul valutar de la data plății. A
obligat intimatul la plata către apelanți a sumei de 2.100 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert.
Recursurile
și considerentele instanței de recurs în al doilea ciclu procesual:
Împotriva
Deciziei nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București, pârâtul Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA și reclamanții B., A. și C.
Ministerul
Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat
faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea
dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 (caz de modificare
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865).
Redând
situația de fapt și considerentele instanțelor care s-au
pronunțat anterior în litigiul pendinte, recurentul susține că
hotărârea recurată este nelegală întrucât, în mod greșit,
instanța de apel a obligat la plata către reclamanți a sumei de
4884,05 euro, cu titlu de prejudiciu suferit prin expropriere, în vederea
edificării unui drum stabilizat pentru accesul la unul dintre loturile de
teren ramase în proprietatea reclamanților, prejudiciul nefiind unul cert
și dovedit. Astfel, la data inspecției terenului, experții au
constatat că terenul rămas în proprietatea reclamanților era
cultivat, accesul cu utilaje agricole la terenul în suprafață de 3586
mp, având nr. Cadastral 1300/3, realizându-se pe un drum de pământ
nestabilizat, paralel cu canalul de irigații Hc-486. Deși
constată existența acestui drum de acces, care a permis exploatarea
terenului conform destinației sale, cei doi experți consideră
că va fi necesar să se construiască un drum de exploatare
agricolă, fie pe latura nord-vestică, paralel cu canalul de
irigații Hc-486, fie pe latura sud-estică, paralel cu autostrada A3,
situație care va conduce la micșorarea cu circa 155 mp a lotului de
teren rămas neexpropriat. Începând din acest punct, aprecierile celor doi
experți sunt extrem de contradictorii. Astfel, pe de o parte, ei consideră
că drumul de exploatare se impune a fi edificat, acesta urmând să fie
subiect al altei exproprieri de utilitate publică, întrucât va deveni
proprietatea Consiliului Local D., actualul pârât (Statul Român prin CNADNR)
nefiind implicat în acest nou proiect, iar pe de altă parte, constată
că inexistența drumului de exploatarea agricolă nu a fost un
impediment pentru ca toți proprietarii să își lucreze terenurile
rămase, acestea fiind cultivate la data efectuării expertizei.
Cu
toate că cei doi experți apreciază că nu poate fi
imputată sub formă de prejudiciu, contravaloarea lucrărilor de
amenajare a drumurilor de exploatare agricolă, atâta timp cât ele vor fi
executate de Consiliul Local și nu de proprietarii terenurilor, în
componența sumei reprezentând prejudiciul suferit prin expropriere,
aceștia rețin și valoarea cheltuielilor pentru amenajarea
drumului de exploatare (lucrări de nivelare teren, compactare teren,
așternere strat de fundații de 15 cm. grosime, manoperă etc.)
însumând 2.976 euro, echivalentul a 10.607,65 lei.
Recurentul
susține că, în raport de maniera de redactare a răspunsului la
obiecțiuni, de elementele componente ale prejudiciului apreciat de
experți ca suferit de reclamanți prin expropriere și validat de
instanța de apel prin obligarea pârâtului la plată, acesta nu este
decât unul ipotetic, incert, existența ori întinderea acestuia depinzând
de mai mulți factori, dintre care pot fi enumerați: autorizarea
construirii acestui drum de către organele abilitate; acceptul
celorlalți proprietari din zonă pentru construirea drumului de
exploatare stabilizat ori exproprierea de la fiecare proprietar a unei
porțiuni de teren în acest scop; posibilitatea edificării drumului de
exploatare pe cheltuiala autorităților locale.
Atâta
timp cât reclamanții au putut utiliza, conform categoriei de
folosință, lotul de teren rămas în proprietate, nu se poate
susține că aceștia au suferit vreun prejudiciu, iar
eventualitatea producerii lui nu a fost demonstrată în mod incontestabil
nici de către experți, nici de către reclamanți. Astfel, nu
s-a susținut și nu s-a motivat că actualul drum de exploatare
agricolă din pământ nestabilizat nu ar mai putea fi utilizat în
viitor pentru accesul la terenul reclamanților ori că edificarea
noului drum (de către proprietarii de terenuri din zonă, pe
cheltuiala lor ori de către autoritățile locale) pentru care
s-au acordat despăgubiri, este o certitudine.
Toate
aceste aspecte invocate dovedesc faptul că prejudiciul reținut de
instanța de apel nu este cert și nici dovedit, astfel că
obligarea la plata acestuia nu este conformă cerințelor art. 26 din
Legea nr. 33/1994
Recurentul
Ministerul Public solicită admiterea recursului, modificarea în parte a
deciziei atacate și, pe fond, înlăturarea obligării pârâtului la
plata sumei de 4884,05 euro cu titlu de prejudiciu suferit de reclamanți
prin expropriere.
Recurentul
Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România - SA, invocând încălcarea
dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994,
raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1965, a solicitat modificarea
deciziei recurate în sensul înlăturării despăgubirii în cuantum
de 4884,05 euro.
Susține
că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin.
(2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la
calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor
ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de
același fel în unitatea administrativ - teritorială la data
întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând
în considerare și dovezile prezentate de aceștia.", Aplicarea
și interpretarea greșită a legii constă în faptul că
s-a acordat către expropriați cu titlu de prejudiciu suma de 4884,05
euro reprezentând contravaloarea unui teren în suprafața de 155 mp și
sumele necesare construirii unui drum de acces, în condițiile în care
acesta nu este un prejudiciu dovedit, cert și actual și nu este
datorat exproprierii, cu atât mai mult cu cât experții, deplasându-se la
fața locului, constată că restul de proprietate este cultivat în
continuare conform categoriei de folosință a terenului.
Pentru
a se putea pronunța cu privire la lipsa căi de acces, experții
trebuiau să procedeze la o măsurare efectivă a terenului
rămas și nu să se mărginească la utilizarea
schițelor de plan din documentația cadastrală. Oricum, în
accepțiunea legii, prin daune se înțelege cu totul altceva decât a
considerat instanța, (desființare de plantații existente pe
terenul expropriat - pomi, culturi, etc., desființarea de împrejmuiri, de
dotări specifice exploatării terenului, etc.).
Chiar
și în situația în care, prin proiectul autostrăzii a fost omis
drumul de acces, prejudiciul nu este unul dovedit, actual și nici cert.
Acest drum, pentru a putea fi construit, depinde de mai mulți factori
și anume eventuala autorizare a construirii de către
instituțiile abilitate, acceptul celorlalți proprietari din
zonă, ori, poate exproprierea de la fiecare dintre proprietarii din zona,
a suprafeței necesare.
Recursurile
declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București și de pârâtul Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Întrucât
ambii recurenți critică aceeași parte din hotărâre vizând
prejudiciul cauzat persoanelor expropriate și obligarea la plata
către reclamanți a sumei de 4884,05 euro, iar criticile sunt
similare, Curtea va analiza cele două recursuri cumulat.
Ambii
recurenții invocă faptul că hotărârea a fost dată cu
încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, critică de
nelegalitate ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. din 1865.
Instanța
de apel a reținut că terenul proprietatea reclamanților, a fost
divizat în trei părți, din care o parte (cea din mijloc) a făcut
efectiv obiectul exproprierii iar două suprafețe au rămas în
proprietatea acestora și că din cele două suprafețe
rămase, numai suprafața de 3586 mp, având nr. Cadastral 1300/3 a
rămas fără acces direct la calea publică, accesul
făcându-se pe un drum de pământ nestabilizat, paralel cu canalul de
irigații Hc-486. Curtea a mai reținut că această suprafață
de teren era cultivată, conform categoriei de folosință, că
accesul cu utilaje agricole la teren a fost asigurat pe acel drum nestabilizat
și că prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere
constă doar în afectarea unei suprafețe de aproximativ 155 mp și
în efectuarea lucrărilor necesare pentru edificarea unui drum de acces la
parcela cu nr cadastral 1300/3, prejudiciul fiind evaluat la suma de 4884,05
euro. În acest context se reține că situația de fapt a fost pe
deplin stabilită, încât Înalta Curte va aplica corect textele de lege la
această situație.
Potrivit
dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea
cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța
vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la
data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând
în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Experții vor
defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin
titularilor de alte drepturi reale. În cazul exproprierii parțiale,
dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un
spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții,
ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune
instanței o eventuală reducere numai a daunelor."
Din
interpretarea acestor dispoziții legale reiese că, la stabilirea
prejudiciului cauzat prin expropriere, altul decât valoarea bunului ce a
făcut obiectul exproprierii, trebuie să se facă dovada
existenței unui prejudiciu real și efectiv, cert, actual. Nu se poate
reține un prejudiciu eventual sau posibil.
Experții
au constatat că terenurile rămase în proprietatea reclamanților
au fost cultivate conform categoriei de folosință, agricolă,
ceea ce presupune că accesul cu utilajele necesare a fost posibil,
constatându-se efectiv în teren existența unui drum de acces chiar
dacă acesta este un "drum nestabilizat". Potrivit dex, drumul
este o porțiune îngustă și lungă de teren
bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat pe care se poate merge de la
un loc la altul.
Observând
dispozițiile Ordonanței nr. 43/1997 republicată, privind regimul
juridic al drumurilor, care, deși nu a fost invocată în mod expres de
recurenții pârâți, ea își găsește aplicarea, fiind
însă invocată de recurenții reclamanți în recursul lor,
drumul de acces existent în teren poate fi încadrat în categoria drumurilor
vicinale [art. 8 lit b)]: drumurile vicinale sunt drumuri care deservesc mai
multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora. Nu
rezultă din ordonanță dacă drumurile de acces trebuie sa
fie sau nu pietruite, asfaltate, stabilizate etc. Este însă de notorietate
că drumurile de exploatare agricolă sunt porțiuni de teren
bătătorite, pe care se face accesul cu utilaje agricole. Drumurile
vicinale sunt drumuri de interes local și sunt în administrarea autorităților
locale, numai administratorul drumului putând să facă lucrări de
amenajare și reamenajare a acestora (art. 22 din ordonanță). În
consecință, proprietarul terenului nu poate construi un drum de acces
ci cel mult o cale de acces de la proprietatea sa la drumul public, fie el
chiar un drum vicinal, dar numai în condițiile art. 52 și 53 din
Ordonanța nr. 43/1997 [Art. 52. Modificări (1) Proiectarea,
construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile publice se
face potrivit legislației în vigoare, de către cei interesați,
cu acordul prealabil al administratorului drumului public și al
Poliției rutiere. (2) Repararea, întreținerea și exploatarea
căilor de acces la drumurile publice sunt în sarcina celor care le
dețin. Art. 53. - Modificări Căile de acces realizate
fără acordul administratorului drumului public și al
Poliției rutiere, precum și căile de acces neutilizate vor fi
desființate de cei care le dețin, restabilindu-se continuitatea
elementelor geometrice în zona drumului public.].
În
acest context legislativ, instanța de apel, cu încălcarea
dispozițiilor Ordonanței nr. 43/1997 republicată, privind
regimul juridic al drumurilor, a reținut că proprietarul terenului
își poate construi un drum de acces la terenul proprietatea sa și a
obligat reprezentantul expropriatorului la plata sumelor necesare pentru
amenajarea unui drum de acces (vicinal), stabilizat cu strat de fundații
de 15 cm grosime.
Așa
cum corect susțin recurenții, în măsura în care se va impune
construirea unui drum de exploatare agricolă, cel ce va avea
inițiativa și competența edificării drumului este
autoritatea locală, care poate proceda la exproprierea unor suprafețe
de teren din terenurile proprietarilor riverani și numai la acel moment se
va pune problema unei despăgubiri pentru suprafețele necesare
edificării drumului. Pe de altă parte, necesitatea construirii
drumului de exploatare nu a fost dovedită în raport cu CNADR,
reprezentantul expropriatorului pentru construirea autostrăzii, câtă
vreme inexistența lui nu a fost un impediment pentru ca toți
proprietarii din zonă să își lucreze terenurile rămase,
acestea fiind cultivate, la data efectuării expertizei. Totodată, în
măsura în care aceste drumuri se vor construi ele vor intra în
proprietatea și costurile proprietarului și administratorului,
autoritatea locală.
Prin
urmare, prejudiciul invocat de reclamanți cauzat prin expropriere, cu
privire la suprafața de teren alăturată, nu este în prezent
decât unul ipotetic, incert, existența ori întinderea acestuia în viitor
depinzând de autorizarea construirii unui drum de către
autoritățile locale, acceptul celorlalți proprietari din
zonă pentru construirea drumului de exploatare stabilizat ori de
exproprierea de la fiecare proprietar a unei porțiuni de teren în acest
scop; posibilitatea edificării drumului de exploatare prin aprobarea
investiției de autoritățile locale.
Prin
acordarea unei despăgubiri în aceste condiții, instanța de apel
a nesocotit dispozițiile 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage
admiterea recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București și de pârâtul Statul Român prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul
înlăturării obligației pârâtului Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA la plata sumei de 4884,05 euro, reținut ca reprezentând
prejudiciul înregistrat de reclamanți prin expropriere.
Recursul
declarat de reclamanții B., A. și C. este nefondat urmând a fi
respins pentru următoarele considerente:
Critica
recurenților reclamanți referitoare la modul în care s-a stabilit
despăgubirea pentru suprafața de teren efectiv expropriată este
nefondată.
Potrivit
dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994
"Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și
din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor,
experții, precum și instanța vor ține seama de prețul
cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză. Coroborând aceste dispoziții cu cele reținute în
Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, momentul la care se
stabilește despăgubirea este cel al transferului dreptului de
proprietate.
În
aceste condiții, corect, atât instanța cât și experții, au
ținut seama la stabilirea cuantumului despăgubirii numai de
prețurile cu care s-au vândut, în mod obișnuit, imobilele de
același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data
transferului dreptului de proprietate. Chiar dacă în cadrul raportului
CNADNR s-au utilizat și alte metode de evaluare a despăgubirii
și s-au acordat și alte despăgubiri, acestea nu puteau fi luate
în considerare de experți și de instanță, care era
ținută de dispozițiile imperative ale legii, daunele pretinse de
persoana expropriată ca beneficiu nerealizat sub forma uzufructului fiind
în afara legii. De altfel, de vreme ce persoana expropriată și-a
primit prețul pentru bunul de care a fost deposedată, prețul
corespunzător dreptului de proprietate care cuprinde mai multe atribuite,
nu se mai poate susține că a fost păgubită prin
neexercitarea unuia din atributele proprietății.
Nu
poate fi primită nici critica privind modalitatea de efectuare a calcului
aritmetic a valorilor minime și maxime ale prețurilor obținute
pe mp. De altfel, această chestiune nici nu este o veritabilă
critică de nelegalitate. Modalitatea de stabilire a despăgubirii nu
trebuie să țină seama pur și simplu de media
aritmetică, experții fiind obligați să aplice și
corecțiile stabilite prin standardele de evaluare, ceea ce s-a și
întâmplat. Astfel nu poate fi vorba de o eroare de calcul care stă la baza
deciziei recurate astfel cum susțin recurenții reclamanți,
instanța de apel motivând amplu de ce a luat în considerare una dintre
variabile.
Nu
poate fi primită nici critica privind neluarea în considerare și a
prejudiciului suferit prin divizarea terenului, respectiv scăderea valorii
de circulație sau a foloaselor reprezentând fructele, aferente lotului de
teren cu număr cadastral 1300/1, în suprafața de 6.407 mp și
lotului de teren cu număr cadastral 1300/3, în suprafața de 3.586 mp.
Recurenții
susțin că valoarea de circulație pentru situația
vânzării, cât și valoarea fructelor pentru situația
exercitării folosinței asupra loturilor de teren rămase în
proprietatea lor în urma exproprierii este mai redusă în raport cu
valoarea de vânzare, respectiv cu o valoare a dreptului de folosință
pentru suprafața compactă de teren de 13.299 mp (ce permite
realizarea unor culturi agricole compacte pe o suprafața extinsa și
unitară).
Orice
prejudiciu, pentru a putea fi despăgubit în cadrul exproprierii, trebuie
să fie dovedit. Recurenții reclamanți nu fac dovada unui
asemenea prejudiciu, afirmațiile lor fiind simple supoziții,
fără fundament probator, așa cum au reținut atât
instanța de fond, cât și instanța de apel. Reclamanții au
susținut că prejudiciul lor constă în faptul că pe terenul
rămas nu mai poate fi realizată nici o investiție iar În instanța
de apela reținut că că reclamanții nu au făcut nici o
dovadă din care să rezulte demararea unei investiții și
împiedicarea realizării ei ca urmare a exproprierii, dispozițiile
art. 1169 C. civ. și 120 C. proc. civ. fiind incidente cauzei.
Instanța de apel a reținut că nici în apel nu s-a probat un
astfel de prejudiciu iar în recurs nu se poate stabili o altă
situație de fapt, în lipsa unor înscrisuri cu valoare probatorie.
Reclamanții
nu fac nici dovada faptului că pentru exploatarea celor două loturi
de teren aflate în proprietatea lor, despărțite acum de
autostradă, se majorează costurile necesare și care este
valoarea acestor costuri.
O
altă critică a recurenților reclamanți se referă la
aprecierea eronată a despăgubirii pentru lotul cu numărul cadastral
1300/3, în suprafața de 3.586 mp, pentru care solicită contravaloarea
calculată ca și pentru suprafața expropriată, conform
calculului expertului parte, cu motivarea că nu s-a făcut nici o
dovadă că în viitor s-ar construi un drum de acces de către
autoritatea administrativă locală către acest teren care să
permită exploatarea lui și, din cauza imposibilității de
exploatare, prejudiciul lor trebuie apreciat în raport cu valoarea de
circulație a terenului. Susțin totodată, că în ipoteza
vânzării, nimeni nu ar accepta să cumpere un teren care nu are acces
la drumul public.
Susținerile
nu sunt dovedite. Instanța de apel a apreciat corect că experții
au constat la fața locului că terenul cu numărul cadastral
1300/3, în suprafața de 3.586 mp este cultivat, conform destinației
sale agricole, ca de altfel toate terenurile proprietarilor riverani. În
consecință, imposibilitatea exploatării nu a fost dovedită
ci s-a confirmat faptic posibilitatea de exploatare prin accesul utilajelor pe
drumul de exploatare creat de-a lungul canalului, chiar dacă acesta este
un drum nestabilizat. Destinația agricolă a terenului nu impune un
anumit tip de drum de acces ci doar posibilitatea de acces pe teren cu utilaje
agricole. Reclamanții nu au dovedit în nici un fel imposibilitatea de
exploatare și de acces la teren, încât nu se poate reține nici
această critică.
În
ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Ordonanței nr. 43/1997
republicată, privind regimul juridic al drumurilor, invocată de
recurenții reclamanți, s-a reținut anterior că în
speță nu există niciun element de fapt care să ducă la
concluzia că autoritățile locale ar intenționa să
construiască un drum de acces (vicinal), așa cum dealtfel susțin
și recurenții reclamanți. Este motivul pentru care s-a
reținut că nu pot fi acordate reclamanților despăgubiri
aferente suprafeței din terenul lor pe care s-ar construi drumul (de
aproximativ 155 mp) și pentru cheltuielile de amenajare a drumului. Cum
susțin chiar recurenții reclamanți, curtea apreciază
că nu poate să fie stabilit un prejudiciu pentru un considerent
inexistent din punct de vedere juridic, precum drumul de acces. În măsura
în care în viitor se va pune problema, se va lua în discuție și o
eventuală expropriere care de data acesta va fi probabil făcută
de autoritatea administrativă locală, cu plata corespunzătoare a
despăgubirilor pentru proprietarii afectați și în măsura
afectării.
Instanța
de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 25 din
Legea nr. 33/1994 care prevede obligativitatea reparării doar a
prejudiciului cauzat prin expropriere, un prejudiciu cert, existent și
dovedit.
Înalta
Curte apreciază că nu poate reține nici motivul de recurs
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civilă. Acesta
privește interpretarea greșită a actului juridic dedus
judecății, ori schimbarea naturii ori înțelesului lămurit
și vădit neîndoielnic al acestuia. Motivul poate fi analizat numai
când se pune efectiv problema interpretării unui act juridic în sensul de negotium.
Recurenții reclamanți invocă de fapt aprecierea
greșită a probelor (constând în faptul că instanța
și-a însușit în mod nelegal eroarea de calcul a mediei
prețurilor; a ignorat deprecierea valorii terenurilor prin
fărâmițarea loturilor și respectiv scăderea valorii de
vânzare; a ignorat utilizarea metodei de calcul aplicată de
însăși CNADNR, care determină o valoare mai mare a
despăgubirii prin faptul că includea mai multe variabile decât simpla
metoda a comparației directe), motiv ce nu se poate circumscrie
dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Față
de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul
recurenților reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București și de pârâtul Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA împotriva Deciziei civile nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie.
Modifică,
în parte, decizia recurată, în sensul că înlătură
obligația pârâtului Statul Român prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de
4884,05 euro, reprezentând prejudiciu înregistrat de reclamanți prin expropriere.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva
Deciziei civile nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.
Procesat
de GGC - GV