ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2016

Decizia nr. 2035/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 22 aprilie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2009, întemeiată de dispozițiile Legii nr. 198/2004 și Legii nr. 33/1995, reclamanții A. și B., în calitate de proprietari, respectiv C., în calitate de promitent-cumpărător, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România, anularea Hotărârii nr. 60/1 din 20 februarie 2009, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 comuna D., județul Ilfov, prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirii pentru imobilul expropriat, precum și acordarea unei despăgubiri de 406.638 lei.

Prin Sentința civilă nr. 234 din 20 februarie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația, ca neîntemeiată. Instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, întocmit cu opinia majoritară a comisiei de experți, valoarea terenului supus exproprierii era de 13.300 lei, la momentul efectuării raportului de expertiză. Din cuprinsul acestuia a rezultat că, la stabilirea acestei valori, a fost avută în vedere categoria de folosință a terenului-arabil situat în extravilanul agricol al comunei D., cât și prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel. S-a constatat că, în zonă, prețurile practicate sunt cuprinse între 0,63 și 4,91 euro/mp, context în care experții s-au orientat spre valoarea minimală de 1,10 euro/mp, valoarea apropriată de prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile în zonă, raportat la caracteristicile acestora.

În privința prejudiciului pretins a fi fost cauzat reclamanților, de diminuare a valorii terenului rămas în proprietatea acestora după exproprierea suprafeței de 3306 mp, Tribunalul a constatat că reclamanții nu au prezentat dovezi în sensul scăderii valorii acestuia, astfel că solicitarea de a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirii, a fost apreciată ca neîntemeiată. În ce privește opinia separată, formulată de expert I., Tribunalul a înlăturat-o, întrucât acesta nu s-a bazat pe prețul tranzacțiilor efective privind imobile de același fel, ci pe oferte imobiliare, cum rezultă din anexele alăturate opiniei sale, punct de vedere care nu respectă art. 26 din Legea nr. 33/1994. Cum valoarea determinată conform raportului de expertiză, de 13.300 lei, este inferioară celei acordate reclamanților prin hotărârea contestată, de 124.454, 44 lei, Tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de apel în primul ciclu procesual: Prin Decizia civilă nr. 485 A din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți. Recursul și hotărârea instanței de recurs în primul ciclu procesual: Prin recursul declarat la data de 30 decembrie 2014 împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au solicitat, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, în vederea refacerii raportului de expertiză iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul omologării opiniei separate a expertului parte și admiterea plângerii reclamanților.

Prin Decizia civilă nr. 713 din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 485 A din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că este fondată critica privind încălcarea prevederilor art. 26 alin (2) din Legea nr. 33/1994 și că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuia să se conformeze respectivei norme imperative potrivit căreia «la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de acestea».

Prin raportul de expertiză întocmit de comisia de experți, ținând seama de contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică în perioada 30 martie 2010 - 3 iunie 2011, s-a stabilit valoarea de piață a imobilului la suma de 13.300 lei, la data exproprierii, respectiv luna mai 2008 și la suma de 11.800 lei la data de 14 iunie 2013, data efectuării expertizei. Prin încheierea din 21 noiembrie 2013, au fost respinse obiecțiunile reclamanților referitoare la faptul că se impune refacerea expertizei pentru a se avea în vedere prețul de piață la momentul exproprierii, respectiv al efectuării raportului de expertiză, expertiza având în vedere prețurile din contracte încheiate în perioada 2010-2011.

În apel, reclamanții au reiterat critica concluziilor raportului de expertiză, în sensul că, nu s-a ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel nici la data întocmirii raportului de expertiză, nici la data exproprierii. S-a mai reținut faptul că, la termenul de judecată din 10 octombrie 2014, instanța de apel a respins cererea reclamanților, de efectuare a unei noi expertize, cu motivarea că proba administrată la instanța de fond a răspuns tuturor obiectivelor solicitate și în calea de atac, proba încheierii unor acte juridice de vânzare la nivelul anului 2014, când a fost solicitată administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică, nu a fost realizată de reclamanți.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora "Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță (...) dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei". Instanța de recurs a apreciat că, față de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și în raport de conținutul motivelor de apel, instanța de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză având ca obiectiv și finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcție de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv la data realizării exproprierii, deoarece, contrar celor reținute de instanță, raportul de expertiză efectuat în cauză nu răspunde criteriilor de întocmire cerute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, deși se rețin ca perioade relevante anul 2008 și respectiv anul 2013, pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii, experții se raportează la tranzacții concrete încheiate în anii 2010 - 2011, tranzacții nerelevante pentru perioada de referință a raportului de expertiză. În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 305 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs a apreciat că se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de recurs a dat îndrumarea ca, în rejudecare, instanța de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994, interpretat și aplicat în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of.

nr. 152/3.03.2015, administrând, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu, așa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate la data transferului dreptului de proprietate, solicitând, în acest sens, relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale al Primăriei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Totodată, Înalta Curte a apreciat asupra caracterului fondat al motivelor de recurs referitoare la prejudiciul acordat în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanța de apel să administreze probe, inclusiv prin intermediul noii expertize ce va fi efectuată în cauză, din care să rezulte existența prejudiciului și întinderea acestuia.

Față de soluția casării cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de recurs invocate, urmând a fi analizate de instanța de apel, în măsura în care au fost invocate în cadrul motivelor de apel.

Apelul și hotărârea instanței de apel în al doilea ciclu procesual: Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 08 aprilie 2015. La termenul din 21 mai 2015, Curtea de Apel a încuviințat proba cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii, care să aibă următoarele obiective: determinarea despăgubirilor ce se cuvin reclamanților conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 la momentul transferului dreptului de proprietate, urmând să se aibă în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile situate în aceeași unitate administrativ teritorială cu cel în litigiu, care au aceeași categorie de folosință de la momentul exproprierii, precum și prejudiciul suferit de proprietar prin expropriere.

De asemenea, urmează să se precizeze dacă partea din imobil rămasă neexpropriată dobândește un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza pe terenul expropriat, astfel cum impun dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. La dosar a fost depusă recipisa de consemnare nr. 767590/1 din 07 aprilie 2009 emisă de E. SA, a despăgubirilor plătite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în baza Hotărârii nr. 60 din 20 februarie 2009, contestată în prezenta cauză, această dată urmând a fi considerată în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, reper la calcularea despăgubirilor cuvenite reclamanților. Curtea, analizând criticile de apel, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., constată următoarele: Teza juridică susținută de apelanți constă în faptul că, urmare a exproprierii unui lot de teren proprietatea acestora, le-au fost acordate despăgubiri de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA însă cuantumul acestora nu respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nereprezentând o dreaptă despăgubire, astfel încât au solicitat recalcularea acestor despăgubiri și, în plus, au invocat înregistrarea unui prejudiciu susținut de faptul că valoarea terenului rămas este diminuată. Astfel, în acord cu dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., Curtea a solicitat relații de la Camera Notarilor Publici, Serviciul de taxe și impozite locale al Primăriei D. și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru comunicarea de tranzacții privind imobile de același fel cu terenul în litigiu, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, încheiate la data transferului dreptului de proprietate, dispunând, totodată, efectuarea unei expertize imobiliare cu obiectivele arătate mai sus. Relațiile comunicate de instituțiile arătate mai sus au fost valorificate de comisia de experți, părțile depunând, în completare, înscrisuri, care de asemenea, au fost avute în vedere de experții nominalizați.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de această comisie din care au făcut parte experții F., G. și H., evaluarea proprietății se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare ediția a noua - 2015 și anume: IVS - Cadrul General, IVS101 - Sfera misiunii de evaluare și a Ghidului metodologic de evaluare ANEVAR - GMEI - Evaluarea terenurilor. Având în vedere tipul proprietății de evaluat, în cadrul acestui raport de evaluare s-a utilizat metoda comparației directe. În cazul de față, metoda a fost aplicată având la bază informații cu privire la contracte cu terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă sau zone similare cu terenurile de evaluat. Totodată, experții au conchis în sensul că valoarea terenului pentru investiții nu depinde de suprafața acestuia, ci de amplasare, de accesul la utilități, deschiderea la frontul stradal și de cea mai bună utilizare a sa.

Comisia de experți a întocmit grila de comparație directă a vânzărilor prezentată în tabelul 2, în care au fost luate drept comparabile și aceste contracte de vânzare-cumpărare depuse de părți. Curtea constată că din cele 13 contracte de vânzare-cumpărare ce au fost puse la dispoziția comisiei de experți doar trei dintre acestea vizează terenuri similare, extravilane arabile, situate în tarlaua nr. 121, aceeași cu imobilul expropriat, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 1299 din 29 iulie 2009, nr. 330 din 30 ianuarie 2008 și respectiv nr. 2966 din 03 octombrie 2007. Ținând seama de faptul că respectiva comparabilă dată de contractul de vânzare-cumpărare nr. 1299 din 29 iulie 2009 are corecția brută/netă cea mai mică, experții au estimat valoarea de piață unitară a terenului de evaluat la nivelul de 12,31 euro/mp.

Totodată, comisia de experți a concluzionat că partea de imobil rămasă neexpropriată nu a dobândit nici un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce s-au executat ulterior, astfel cum dispune art. 26 din Legea nr. 33/1994. Deși la dosar apelanții au depus și hotărâri de despăgubire emise de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Curtea apreciază că acestea nu reprezintă acte de tranzacționare în înțelesul Legii nr. 33/1996, astfel că nu pot fi considerate piese de comparație. Totodată, Curtea are în vedere că acest contract de vânzare-cumpărare nr. 1299 din 29 iulie 2009 are cea mai apropiată dată celei la care s-a și realizat consemnarea sumelor de bani, respectiv 07 aprilie 2009, fiind vizat un teren de aceeași categorie, respectiv extravilan arabil, situat în aceeași tarla și parcelă.

Ca urmare, Curtea, deși în raportul de expertiză comisia de experți a menționat data de 11 august 2008 ca și dată a exproprierii, apreciază că, date fiind cele arătate mai sus, nu se impune refacerea raportului de expertiză, acesta conținând suficiente elemente pentru ca instanța să calculeze valoarea terenului expropriat, prin luarea în calcul a întregii suprafețe expropriate de 3.306 mp, precum și a valorii de 12,31 euro/mp, valoarea de piață unitară a terenului de evaluat, rezultată din luarea în considerare a aspectelor anterior menționate. Ca urmare a acestei analize, Curtea reține un cuantum al despăgubirii de 40.696,86 euro, cuantum care reprezintă despăgubirea la care sunt îndreptățiți apelanții în urma exproprierii terenului afectat de sistematizare.

În referire la prejudiciul suferit de apelanți, Curtea are în vedere că potrivit raportului de expertiză depus inițial la dosar și semnat de întreaga comisie de experți, terenul inițial avea deschidere la De 486/1, însă, ca urmare a exproprierii lotului de teren din mijlocul suprafeței și conform condițiilor impuse de edificarea autostrăzii A3, terenul în suprafață de 6.407 mp și nr. cadastral 1300/1 are în continuare acces direct prin latura sudică la De 486/1, însă cel în suprafață de 3.586 mp și nr. cadastral 1300/3 nu are niciun acces direct.

De altfel, această situație a fost recunoscută și de către reclamanți în ședința publică din data de 21 aprilie 2016. Cu referire la terenul cu nr. cadastral 1300/1, comisia de experți, în unanimitate, a conchis în sensul că reclamanții nu au înregistrat niciun prejudiciu, acesta fiind determinat doar de lipsa de acces la lotul de teren cu nr. cadastral 1300/3, astfel că prezenta instanță își va însuși această opinie de specialitate, apreciind că terenul poate fi folosit în continuare potrivit categoriei de folosință extravilan arabil. De altfel, reclamanții nu au făcut nicio dovadă în sensul înregistrării unui prejudiciu cu referire la terenul cu nr. cadastral 1300/1.

Mai mult, prin acțiunea introductivă reclamanții au susținut că au înregistrat un prejudiciu întrucât pe terenul rămas nu mai poate fi realizată o investiție de aceeași valoare cu cea care ar fi fost făcută dacă nu ar fi fost expropriați, la dosar nefiind depuse documente din care să rezulte demararea unei investiții care nu a mai putut fi realizată ulterior din această cauză, dispozițiile art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. fiind incidente cauzei.

Referitor la lipsa accesului la drumul public a lotului de teren cu număr cadastral 1300/3 în suprafață de 3.586 mp, în cadrul răspunsului la obiecțiunile părților la raportul de expertiză tehnică, experții F. și G. au făcut următoarele precizări: - inițial, terenul cu suprafața totală de 13.299 mp (număr cadastral 1300) avea ieșire pe latura sud-vestică la drumul de exploatare De486/1; - prin construirea autostrăzii, terenul a fost împărțit în trei loturi, din care numărul cadastral 1300/3 de 3.586 mp se află amplasat între autostrada și canalul de irigație Hc486, paralel cu acest canal fiind practicat în fapt un drum de exploatare agricolă din pământ nestabilizat, prin care au acces utilajele agricole pentru exploatarea loturilor de teren din acea zonă.

Acești experți au precizat că este necesară plata unei despăgubiri juste la nivelul doar a suprafeței necesare construirii unui drum de acces pe latura nord-estică a terenului și în nici un caz la nivelul întregii valori de piață, întrucât suprafața acestuia este suficientă pentru a putea fi cultivată agricol în condiții de profitabilitate (are peste 1.000 mp).

Referitor la situația actuală, în care lotul rămas în proprietatea reclamanților - numărul cadastral 1300/3 în suprafață de 3.586 mp nu mai are acces la drumul de exploatare, experții au menționat că va fi necesar să se construiască un drum de exploatare agricolă, fie pe latura nord-vestică, paralel cu canalul de irigație Hc486, fie pe latura sud-estică, paralel cu autostrada A3, ceea ce va conduce la o micșorare cu cca.155 mp a lotului de teren rămas neexpropriat (deschidere 31 mp x lățime drum 5 m). Experții au menționat că la data efectuării expertizei, terenul fusese cultivat, inexistența drumului de exploatare agricolă nu a fost un impediment pentru ca toți proprietarii să își lucreze terenurile rămase.

De asemenea, nu poate fi imputat sub formă de prejudiciu contravaloarea lucrărilor de amenajare a drumurilor de exploatare agricolă, atâta timp cât ele nu vor fi executate de proprietarii terenurilor. În consecință, prejudiciul a fost apreciat de către acești experți ca fiind format din două componente: - valoarea justă de despăgubire a terenului pe care va urma să se construiască un drum de exploatare agricolă de 155 mp x 12,31 euro/mp = 1.908,05 euro, echivalent 6.801,05 lei, în cazul în care se va aproba o expropriere suplimentară a acestuia. La aceasta se va adăuga valoarea cheltuielilor pentru amenajarea drumului de exploatare aferente intimaților reclamanți care se compun din: lucrări de nivelare teren, compactare teren, așternere strat de fundații de 15 cm.

grosime, compus din materiale granulate din sorturi diferite și obținut prin metoda amestecării, compactare cu compresorul a acestuia și reprofilarea lui. Aceste lucrări cumulate și ținând cont de elementele componente fiecărei lucrări (material, manoperă, utilaje și cotele sociale) reprezintă suma de 19,20 eu/mp Deci 155 x 19,20 = 2.976 euro (10.607,65 lei). În concluzie, experții menționați au apreciat că prejudiciul datorat construirii autostrăzii A3 care a generat lipsa accesului la drumul public pentru lotul 3 este de 4.884 euro (17.408,70 lei). Separat de această opinie majoritară, în mod singular expertul H. și-a exprimat opinia în sensul că terenul cu nr. cadastral 1300/3 nu are acces la drumul public, astfel că prejudiciul suferit de reclamanți se ridică la valoarea acestui teren, respectiv 44.143,66 euro.

Or, instanța nu poate îmbrățișa acest punct de vedere unilateral de vreme ce acest teren cu nr. cadastral 1300/3 a fost în continuare folosit potrivit categoriei de folosință - extravilan arabil - și după exproprierea suprafeței alăturate, terenul fiind cultivat la momentul efectuării expertizei, ceea ce întărește punctul de vedere expus de cei doi experți în majoritate. Mai mult, s-a constatat existența unui drum de exploatare agricolă din pământ nestabilizat, prin care au acces utilajele agricole pentru exploatarea loturilor de teren din acea zonă, ceea ce înlătură orice impediment în folosirea terenului rămas neexpropriat, în condițiile arătate.

Faptul că terenul, anterior exproprierii, ar fi format un lot compact, iar după expropriere reclamanții au în proprietate două loturi, separate de autostradă, nu a fost considerat de către comisia de experți ca reprezentând un prejudiciu, terenurile astfel delimitate fiind în continuare folosite potrivit categoriei de folosință, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit contrariul prin nicio probă, iar suprafețele rămase în proprietatea lor nu sunt unele cu dimensiuni atât de reduse, ci pot fi folosite și exploatate ca terenuri agricole și pe viitor în aceleași condiții. Au mai susținut reclamanții că, din informațiile pe care le dețin, zona de protecție și siguranță urmează a fi regăsită pe terenul rămas în proprietate.

Or, comisia de experți nu a identificat un asemenea prejudiciu, Curtea însușindu-și această opinie de specialitate. În consecință, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis contestația în sensul modificării Hotărârii nr. 60 din 20 februarie 2009, despăgubirile cuvenite reclamanților fiind în cuantum de 40.696,80 euro, reprezentând contravaloare teren expropriat și de 4884,05 euro, reprezentând prejudiciu înregistrat de reclamanți prin expropriere, sume ce vor fi achitate în lei, la cursul valutar de la data plății. A obligat intimatul la plata către apelanți a sumei de 2.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert.

Recursurile și considerentele instanței de recurs în al doilea ciclu procesual: Împotriva Deciziei nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și reclamanții B., A. și C. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 (caz de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

din 1865). Redând situația de fapt și considerentele instanțelor care s-au pronunțat anterior în litigiul pendinte, recurentul susține că hotărârea recurată este nelegală întrucât, în mod greșit, instanța de apel a obligat la plata către reclamanți a sumei de 4884,05 euro, cu titlu de prejudiciu suferit prin expropriere, în vederea edificării unui drum stabilizat pentru accesul la unul dintre loturile de teren ramase în proprietatea reclamanților, prejudiciul nefiind unul cert și dovedit. Astfel, la data inspecției terenului, experții au constatat că terenul rămas în proprietatea reclamanților era cultivat, accesul cu utilaje agricole la terenul în suprafață de 3586 mp, având nr. Cadastral 1300/3, realizându-se pe un drum de pământ nestabilizat, paralel cu canalul de irigații Hc-486.

Deși constată existența acestui drum de acces, care a permis exploatarea terenului conform destinației sale, cei doi experți consideră că va fi necesar să se construiască un drum de exploatare agricolă, fie pe latura nord-vestică, paralel cu canalul de irigații Hc-486, fie pe latura sud-estică, paralel cu autostrada A3, situație care va conduce la micșorarea cu circa 155 mp a lotului de teren rămas neexpropriat. Începând din acest punct, aprecierile celor doi experți sunt extrem de contradictorii.

Astfel, pe de o parte, ei consideră că drumul de exploatare se impune a fi edificat, acesta urmând să fie subiect al altei exproprieri de utilitate publică, întrucât va deveni proprietatea Consiliului Local D., actualul pârât (Statul Român prin CNADNR) nefiind implicat în acest nou proiect, iar pe de altă parte, constată că inexistența drumului de exploatarea agricolă nu a fost un impediment pentru ca toți proprietarii să își lucreze terenurile rămase, acestea fiind cultivate la data efectuării expertizei.

Cu toate că cei doi experți apreciază că nu poate fi imputată sub formă de prejudiciu, contravaloarea lucrărilor de amenajare a drumurilor de exploatare agricolă, atâta timp cât ele vor fi executate de Consiliul Local și nu de proprietarii terenurilor, în componența sumei reprezentând prejudiciul suferit prin expropriere, aceștia rețin și valoarea cheltuielilor pentru amenajarea drumului de exploatare (lucrări de nivelare teren, compactare teren, așternere strat de fundații de 15 cm. grosime, manoperă etc.) însumând 2.976 euro, echivalentul a 10.607,65 lei.

Recurentul susține că, în raport de maniera de redactare a răspunsului la obiecțiuni, de elementele componente ale prejudiciului apreciat de experți ca suferit de reclamanți prin expropriere și validat de instanța de apel prin obligarea pârâtului la plată, acesta nu este decât unul ipotetic, incert, existența ori întinderea acestuia depinzând de mai mulți factori, dintre care pot fi enumerați: autorizarea construirii acestui drum de către organele abilitate; acceptul celorlalți proprietari din zonă pentru construirea drumului de exploatare stabilizat ori exproprierea de la fiecare proprietar a unei porțiuni de teren în acest scop; posibilitatea edificării drumului de exploatare pe cheltuiala autorităților locale.

Atâta timp cât reclamanții au putut utiliza, conform categoriei de folosință, lotul de teren rămas în proprietate, nu se poate susține că aceștia au suferit vreun prejudiciu, iar eventualitatea producerii lui nu a fost demonstrată în mod incontestabil nici de către experți, nici de către reclamanți. Astfel, nu s-a susținut și nu s-a motivat că actualul drum de exploatare agricolă din pământ nestabilizat nu ar mai putea fi utilizat în viitor pentru accesul la terenul reclamanților ori că edificarea noului drum (de către proprietarii de terenuri din zonă, pe cheltuiala lor ori de către autoritățile locale) pentru care s-au acordat despăgubiri, este o certitudine.

Toate aceste aspecte invocate dovedesc faptul că prejudiciul reținut de instanța de apel nu este cert și nici dovedit, astfel că obligarea la plata acestuia nu este conformă cerințelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 Recurentul Ministerul Public solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate și, pe fond, înlăturarea obligării pârâtului la plata sumei de 4884,05 euro cu titlu de prejudiciu suferit de reclamanți prin expropriere. Recurentul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, invocând încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1965, a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul înlăturării despăgubirii în cuantum de 4884,05 euro.

Susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.", Aplicarea și interpretarea greșită a legii constă în faptul că s-a acordat către expropriați cu titlu de prejudiciu suma de 4884,05 euro reprezentând contravaloarea unui teren în suprafața de 155 mp și sumele necesare construirii unui drum de acces, în condițiile în care acesta nu este un prejudiciu dovedit, cert și actual și nu este datorat exproprierii, cu atât mai mult cu cât experții, deplasându-se la fața locului, constată că restul de proprietate este cultivat în continuare conform categoriei de folosință a terenului.

Pentru a se putea pronunța cu privire la lipsa căi de acces, experții trebuiau să procedeze la o măsurare efectivă a terenului rămas și nu să se mărginească la utilizarea schițelor de plan din documentația cadastrală. Oricum, în accepțiunea legii, prin daune se înțelege cu totul altceva decât a considerat instanța, (desființare de plantații existente pe terenul expropriat - pomi, culturi, etc., desființarea de împrejmuiri, de dotări specifice exploatării terenului, etc.). Chiar și în situația în care, prin proiectul autostrăzii a fost omis drumul de acces, prejudiciul nu este unul dovedit, actual și nici cert. Acest drum, pentru a putea fi construit, depinde de mai mulți factori și anume eventuala autorizare a construirii de către instituțiile abilitate, acceptul celorlalți proprietari din zonă, ori, poate exproprierea de la fiecare dintre proprietarii din zona, a suprafeței necesare.

Recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare: Întrucât ambii recurenți critică aceeași parte din hotărâre vizând prejudiciul cauzat persoanelor expropriate și obligarea la plata către reclamanți a sumei de 4884,05 euro, iar criticile sunt similare, Curtea va analiza cele două recursuri cumulat. Ambii recurenții invocă faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, critică de nelegalitate ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

din 1865. Instanța de apel a reținut că terenul proprietatea reclamanților, a fost divizat în trei părți, din care o parte (cea din mijloc) a făcut efectiv obiectul exproprierii iar două suprafețe au rămas în proprietatea acestora și că din cele două suprafețe rămase, numai suprafața de 3586 mp, având nr. Cadastral 1300/3 a rămas fără acces direct la calea publică, accesul făcându-se pe un drum de pământ nestabilizat, paralel cu canalul de irigații Hc-486. Curtea a mai reținut că această suprafață de teren era cultivată, conform categoriei de folosință, că accesul cu utilaje agricole la teren a fost asigurat pe acel drum nestabilizat și că prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere constă doar în afectarea unei suprafețe de aproximativ 155 mp și în efectuarea lucrărilor necesare pentru edificarea unui drum de acces la parcela cu nr cadastral 1300/3, prejudiciul fiind evaluat la suma de 4884,05 euro.

În acest context se reține că situația de fapt a fost pe deplin stabilită, încât Înalta Curte va aplica corect textele de lege la această situație. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale. În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor." Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că, la stabilirea prejudiciului cauzat prin expropriere, altul decât valoarea bunului ce a făcut obiectul exproprierii, trebuie să se facă dovada existenței unui prejudiciu real și efectiv, cert, actual. Nu se poate reține un prejudiciu eventual sau posibil.

Experții au constatat că terenurile rămase în proprietatea reclamanților au fost cultivate conform categoriei de folosință, agricolă, ceea ce presupune că accesul cu utilajele necesare a fost posibil, constatându-se efectiv în teren existența unui drum de acces chiar dacă acesta este un "drum nestabilizat". Potrivit dex, drumul este o porțiune îngustă și lungă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat pe care se poate merge de la un loc la altul. Observând dispozițiile Ordonanței nr. 43/1997 republicată, privind regimul juridic al drumurilor, care, deși nu a fost invocată în mod expres de recurenții pârâți, ea își găsește aplicarea, fiind însă invocată de recurenții reclamanți în recursul lor, drumul de acces existent în teren poate fi încadrat în categoria drumurilor vicinale [art. 8 lit b)]: drumurile vicinale sunt drumuri care deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora.

Nu rezultă din ordonanță dacă drumurile de acces trebuie sa fie sau nu pietruite, asfaltate, stabilizate etc. Este însă de notorietate că drumurile de exploatare agricolă sunt porțiuni de teren bătătorite, pe care se face accesul cu utilaje agricole. Drumurile vicinale sunt drumuri de interes local și sunt în administrarea autorităților locale, numai administratorul drumului putând să facă lucrări de amenajare și reamenajare a acestora (art. 22 din ordonanță). În consecință, proprietarul terenului nu poate construi un drum de acces ci cel mult o cale de acces de la proprietatea sa la drumul public, fie el chiar un drum vicinal, dar numai în condițiile art. 52 și 53 din Ordonanța nr. 43/1997 [Art. 52. Modificări (1) Proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile publice se face potrivit legislației în vigoare, de către cei interesați, cu acordul prealabil al administratorului drumului public și al Poliției rutiere.

(2) Repararea, întreținerea și exploatarea căilor de acces la drumurile publice sunt în sarcina celor care le dețin. Art. 53. - Modificări Căile de acces realizate fără acordul administratorului drumului public și al Poliției rutiere, precum și căile de acces neutilizate vor fi desființate de cei care le dețin, restabilindu-se continuitatea elementelor geometrice în zona drumului public.]. În acest context legislativ, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței nr. 43/1997 republicată, privind regimul juridic al drumurilor, a reținut că proprietarul terenului își poate construi un drum de acces la terenul proprietatea sa și a obligat reprezentantul expropriatorului la plata sumelor necesare pentru amenajarea unui drum de acces (vicinal), stabilizat cu strat de fundații de 15 cm grosime.

Așa cum corect susțin recurenții, în măsura în care se va impune construirea unui drum de exploatare agricolă, cel ce va avea inițiativa și competența edificării drumului este autoritatea locală, care poate proceda la exproprierea unor suprafețe de teren din terenurile proprietarilor riverani și numai la acel moment se va pune problema unei despăgubiri pentru suprafețele necesare edificării drumului. Pe de altă parte, necesitatea construirii drumului de exploatare nu a fost dovedită în raport cu CNADR, reprezentantul expropriatorului pentru construirea autostrăzii, câtă vreme inexistența lui nu a fost un impediment pentru ca toți proprietarii din zonă să își lucreze terenurile rămase, acestea fiind cultivate, la data efectuării expertizei.

Totodată, în măsura în care aceste drumuri se vor construi ele vor intra în proprietatea și costurile proprietarului și administratorului, autoritatea locală. Prin urmare, prejudiciul invocat de reclamanți cauzat prin expropriere, cu privire la suprafața de teren alăturată, nu este în prezent decât unul ipotetic, incert, existența ori întinderea acestuia în viitor depinzând de autorizarea construirii unui drum de către autoritățile locale, acceptul celorlalți proprietari din zonă pentru construirea drumului de exploatare stabilizat ori de exproprierea de la fiecare proprietar a unei porțiuni de teren în acest scop; posibilitatea edificării drumului de exploatare prin aprobarea investiției de autoritățile locale.

Prin acordarea unei despăgubiri în aceste condiții, instanța de apel a nesocotit dispozițiile 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage admiterea recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării obligației pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 4884,05 euro, reținut ca reprezentând prejudiciul înregistrat de reclamanți prin expropriere. Recursul declarat de reclamanții B., A. și C. este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Critica recurenților reclamanți referitoare la modul în care s-a stabilit despăgubirea pentru suprafața de teren efectiv expropriată este nefondată.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Coroborând aceste dispoziții cu cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, momentul la care se stabilește despăgubirea este cel al transferului dreptului de proprietate. În aceste condiții, corect, atât instanța cât și experții, au ținut seama la stabilirea cuantumului despăgubirii numai de prețurile cu care s-au vândut, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data transferului dreptului de proprietate.

Chiar dacă în cadrul raportului CNADNR s-au utilizat și alte metode de evaluare a despăgubirii și s-au acordat și alte despăgubiri, acestea nu puteau fi luate în considerare de experți și de instanță, care era ținută de dispozițiile imperative ale legii, daunele pretinse de persoana expropriată ca beneficiu nerealizat sub forma uzufructului fiind în afara legii. De altfel, de vreme ce persoana expropriată și-a primit prețul pentru bunul de care a fost deposedată, prețul corespunzător dreptului de proprietate care cuprinde mai multe atribuite, nu se mai poate susține că a fost păgubită prin neexercitarea unuia din atributele proprietății. Nu poate fi primită nici critica privind modalitatea de efectuare a calcului aritmetic a valorilor minime și maxime ale prețurilor obținute pe mp.

De altfel, această chestiune nici nu este o veritabilă critică de nelegalitate. Modalitatea de stabilire a despăgubirii nu trebuie să țină seama pur și simplu de media aritmetică, experții fiind obligați să aplice și corecțiile stabilite prin standardele de evaluare, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel nu poate fi vorba de o eroare de calcul care stă la baza deciziei recurate astfel cum susțin recurenții reclamanți, instanța de apel motivând amplu de ce a luat în considerare una dintre variabile. Nu poate fi primită nici critica privind neluarea în considerare și a prejudiciului suferit prin divizarea terenului, respectiv scăderea valorii de circulație sau a foloaselor reprezentând fructele, aferente lotului de teren cu număr cadastral 1300/1, în suprafața de 6.407 mp și lotului de teren cu număr cadastral 1300/3, în suprafața de 3.586 mp.

Recurenții susțin că valoarea de circulație pentru situația vânzării, cât și valoarea fructelor pentru situația exercitării folosinței asupra loturilor de teren rămase în proprietatea lor în urma exproprierii este mai redusă în raport cu valoarea de vânzare, respectiv cu o valoare a dreptului de folosință pentru suprafața compactă de teren de 13.299 mp (ce permite realizarea unor culturi agricole compacte pe o suprafața extinsa și unitară). Orice prejudiciu, pentru a putea fi despăgubit în cadrul exproprierii, trebuie să fie dovedit. Recurenții reclamanți nu fac dovada unui asemenea prejudiciu, afirmațiile lor fiind simple supoziții, fără fundament probator, așa cum au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de apel.

Reclamanții au susținut că prejudiciul lor constă în faptul că pe terenul rămas nu mai poate fi realizată nici o investiție iar În instanța de apela reținut că că reclamanții nu au făcut nici o dovadă din care să rezulte demararea unei investiții și împiedicarea realizării ei ca urmare a exproprierii, dispozițiile art. 1169 C. civ. și 120 C. proc. civ. fiind incidente cauzei. Instanța de apel a reținut că nici în apel nu s-a probat un astfel de prejudiciu iar în recurs nu se poate stabili o altă situație de fapt, în lipsa unor înscrisuri cu valoare probatorie. Reclamanții nu fac nici dovada faptului că pentru exploatarea celor două loturi de teren aflate în proprietatea lor, despărțite acum de autostradă, se majorează costurile necesare și care este valoarea acestor costuri.

O altă critică a recurenților reclamanți se referă la aprecierea eronată a despăgubirii pentru lotul cu numărul cadastral 1300/3, în suprafața de 3.586 mp, pentru care solicită contravaloarea calculată ca și pentru suprafața expropriată, conform calculului expertului parte, cu motivarea că nu s-a făcut nici o dovadă că în viitor s-ar construi un drum de acces de către autoritatea administrativă locală către acest teren care să permită exploatarea lui și, din cauza imposibilității de exploatare, prejudiciul lor trebuie apreciat în raport cu valoarea de circulație a terenului. Susțin totodată, că în ipoteza vânzării, nimeni nu ar accepta să cumpere un teren care nu are acces la drumul public. Susținerile nu sunt dovedite.

Instanța de apel a apreciat corect că experții au constat la fața locului că terenul cu numărul cadastral 1300/3, în suprafața de 3.586 mp este cultivat, conform destinației sale agricole, ca de altfel toate terenurile proprietarilor riverani. În consecință, imposibilitatea exploatării nu a fost dovedită ci s-a confirmat faptic posibilitatea de exploatare prin accesul utilajelor pe drumul de exploatare creat de-a lungul canalului, chiar dacă acesta este un drum nestabilizat. Destinația agricolă a terenului nu impune un anumit tip de drum de acces ci doar posibilitatea de acces pe teren cu utilaje agricole. Reclamanții nu au dovedit în nici un fel imposibilitatea de exploatare și de acces la teren, încât nu se poate reține nici această critică.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Ordonanței nr. 43/1997 republicată, privind regimul juridic al drumurilor, invocată de recurenții reclamanți, s-a reținut anterior că în speță nu există niciun element de fapt care să ducă la concluzia că autoritățile locale ar intenționa să construiască un drum de acces (vicinal), așa cum dealtfel susțin și recurenții reclamanți. Este motivul pentru care s-a reținut că nu pot fi acordate reclamanților despăgubiri aferente suprafeței din terenul lor pe care s-ar construi drumul (de aproximativ 155 mp) și pentru cheltuielile de amenajare a drumului. Cum susțin chiar recurenții reclamanți, curtea apreciază că nu poate să fie stabilit un prejudiciu pentru un considerent inexistent din punct de vedere juridic, precum drumul de acces.

În măsura în care în viitor se va pune problema, se va lua în discuție și o eventuală expropriere care de data acesta va fi probabil făcută de autoritatea administrativă locală, cu plata corespunzătoare a despăgubirilor pentru proprietarii afectați și în măsura afectării. Instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 care prevede obligativitatea reparării doar a prejudiciului cauzat prin expropriere, un prejudiciu cert, existent și dovedit. Înalta Curte apreciază că nu poate reține nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civilă. Acesta privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, ori schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul poate fi analizat numai când se pune efectiv problema interpretării unui act juridic în sensul de negotium. Recurenții reclamanți invocă de fapt aprecierea greșită a probelor (constând în faptul că instanța și-a însușit în mod nelegal eroarea de calcul a mediei prețurilor; a ignorat deprecierea valorii terenurilor prin fărâmițarea loturilor și respectiv scăderea valorii de vânzare; a ignorat utilizarea metodei de calcul aplicată de însăși CNADNR, care determină o valoare mai mare a despăgubirii prin faptul că includea mai multe variabile decât simpla metoda a comparației directe), motiv ce nu se poate circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul recurenților reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că înlătură obligația pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata sumei de 4884,05 euro, reprezentând prejudiciu înregistrat de reclamanți prin expropriere. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva Deciziei civile nr. 311 din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - GV