ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1748/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5.01.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Inspector Șef - Judecător B., solicitând anularea Rezoluției nr. 3448/IJ/2260/DIJ/2014 emisă de Inspecția Judiciară și a adresei emise la data de 16.12.2014 de inspectorul șef.
Prin sentința civilă nr. 2007 din 7 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâte;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta B. și, în consecință, a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În cauză, la data de 21.10.2015, recurentul-reclamant a depus cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunțată la data de 03.11.2015 în Dosarul nr. x/2/2015/a1, rămânând stabilită în sarcina recurentului obligația de plată a unei taxe de timbru în cuantum de 100 lei, încheierea fiind comunicată petentului la data de 17.11.2015. Recurentul-reclamant nu a depus la dosar taxa de timbru datorată.
Prin Raportul întocmit la data de 2 februarie 2017, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât:
- la cererea de recurs nu a fost atașată dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, respectiv 100 lei, astfel cum s-a stabilit prin rezoluția din 01.10.2015 și prin încheierea din 03.11.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015/a1 în soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, încheiere comunicată petentului la data de 17.11.2015;
- cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 2 martie 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a propus soluția de anulare a recursului.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a depus dovada achitării taxelor de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.
Înalta Curte constată că, deși a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei, conform dovezilor anexate la dosar, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, „dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței”, iar art. 32 din același act normativ prevede că „taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege”.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2007 din 7 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.