ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1502/2017

HOTĂRÂRE

05.10.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1502/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1502/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr. x/277/2017 la data 31.05.2017, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A., cu sediul în municipiul București, sector 1, a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlurilor executorii constând în contractul de credit nr. 69810 din data de 19.11.2014, modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din data de 16.11.2015 și contractul de fidejusiune nr. 69810.1 din data de 19.11.2014, la cererea creditoarei B. Bank România SA împotriva numitului C., în calitate de garant fidejusor al debitoarei SC D. SRL, asupra bunului imobil situat în municipiul București, sector 6, proprietatea garantului fidejusor.

În motivarea cererii, petentul a arătat că debitorul fidejusor a refuzat să execute de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlurile executorii menționate, motiv pentru care s-a solicitat executarea silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 622 alin. (3), art. 651 și art. 666 C. proc. civ.

Judecătoria Pătârlagele, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale și prin sentința civilă nr. 25 din 13 iunie 2017 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că obiectul sesizării instanței îl constituie încuviințarea executării silite a titlurilor executorii constând în contractulul de credit nr. 69810 din data de 19.11.2014, modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din data de 16.11.2015 și contractul de fidejusiune nr. 69810.1 din data de 19.11.2014, iar conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul său, sau după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În cauza dedusă judecății, se solicită încuviințarea executării silite imobiliare asupra bunului proprietatea garantului fidejusor, situat în municipiul București, sector 6, adresă care se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 6 București, așa cum rezultă din anexa H.G. nr. 337/1993, privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., prima judecătorie învestită a apreciat că Judecătoriei sectorului 6 București îi revine competența de soluționare a cauzei.

Astfel învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 6129 din 6 iulie 2017 a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.

Această instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 666 raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, a reținut că, la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul în comuna Cislău, jud. Buzău și nu pe raza sectorului 6 București. Totodată, a reținut că legiuitorul nu a instituit norme de procedură speciale în cazul executării silite imobiliare, fiind pe deplin aplicabile normele de la art. 651 C. proc. civ.

În acest context, Judecătoria sectorului 6 București a apreciat că Judecătoria Pătârlagele este instanța de executare competentă teritorial, întrucât debitorul are domiciliul în circumscripția sa teritorială.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iulie 2017, fiind fixat termen pentru soluționare la 5 octombrie 2017.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, pentru considerentele care succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, la data de la data 31.05.2017, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A. a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlurilor executorii constând în contractul de credit nr. 69810 din data de 19.11.2014, modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din data de 16.11.2015 și contractul de fidejusiune nr. 69810.1 din data de 19.11.2014, la cererea creditoarei B. Bank România SA împotriva numitului C., în calitate de garant fidejusor al debitoarei SC D. SRL,asupra bunului imobil situat în municipiul București, sector 6, proprietatea garantului fidejusor.

Din perspectiva fazei executării silite, debitor poate fi atât împrumutatul, cât și garantul, așadar nu numai debitorul din raportul obligațional.

În acest sens sunt dispozițiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că: „sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul” și cele ale art. 648 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.

În raport de obiectul învestirii instanței, Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în reglementarea dată de O.U.G. nr. 1/2016, ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare (...).

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”; alin. (3) al aceluiași text legal prevede că „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite (…)”.

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării silite, cum este cazul în speța de față, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Or, față de dispozițiile legale sus evocate, Înalta Curte constată că la data sesizării organului de executare, 23.05.2017, debitorul C. avea domiciliul în comuna Cislău, jud. Buzău.

Întrucât obiectul dedus judecății vizează cererea de încuviințare a executării silite nu sunt incidente dispozițiile art. 819 alin. (1) C. proc. civ., care cuprind norme cu privire la competența executorului judecătoresc în ceea ce privește urmărirea silită imobiliară nu și cu privire la instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Așa fiind, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele,