ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2017

Decizia nr. 655/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 aprilie 2016, sub nr. x/33/2016,

reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții B. - C. și D. - E.

, a solicitat:

- în principal, (i)

obligarea pârâților în solidar să îi repare întreg prejudiciul cauzat pentru nesoluționarea în termen a cererii de rambursare depusă în cadrul Contractului de finanțare din 05 mai 2014, prin cuantificarea daunelor interese cel puțin la nivelul costurilor de finanțare bancară aferente sumei inclusă în cererea de rambursare (comisioane și dobânzi bancare, etc.) pentru întreaga perioadă de referință (data la care trebuia soluționată și data la care a fost soluționată cererea de rambursare), estimând pretenția la suma de 1.000.001 lei;

(ii)

să fie obligați pârâții în solidar la repararea întregului prejudiciu cauzat prin plata cu întârziere a sumei de 6.285.979,44 lei, daune interese estimate până în prezent la nivelul sumei de 241.128,49 lei reprezentând comisioane și dobânzi bancare de la data la care suma trebuia să îi fie rambursată până la care suma îi va fi efectiv achitată;

- în subsidiar, (i) obligarea pârâților în solidar la plata sumelor reprezentând cheltuielile avansate de reclamantă în vederea întocmirii dosarului de finanțare și semnării contractului (consultanța aferentă, alte cheltuieli), comisioane și dobânzi bancare plătite și care mai sunt datorate pentru asigurarea finanțării din credit bancar a sumelor care au mai fost acordate ca efect al rezilierii, estimând prejudiciul la nivelul sumei de 1.000.001 lei; (ii) să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 6.285.979,44 lei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii unei șanse de a obține această sumă de finanțare nerambursabilă într-un program dedicat întreprinderilor mari;

- în toate situațiile, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat Contractul de finanțare din 5 mai 2014 cu B., prin D., în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității Economice” valoarea totală a proiectului fiind de 12.991.024,18 lei, din care valoare eligibilă 10.476.632,40, iar 4.190.652,96 lei reprezentând cofinanțarea reclamantei. La data de 3 august 2015, i s-a comunicat reclamantei notificarea de reziliere, emisă de D., prin care i s-a adus la cunoștință că a fost reziliat contractual de finanțare ca urmare a neîndeplinirii condițiilor menționate la art. 18 alin. (4) lit. b). La aceeași dată i-a fost comunicată și nota de reziliere din 31 iulie 2015, încheiată de B. - E. referitoare la rezilierea contractului de finanțare. La data de 2 septembrie 2015, împotriva acestor notificări, reclamanta a formulat plângere prealabilă, față de care B. a răspuns prin adresa din 10 decembrie 2015. A mai arătat reclamanta că, prin acțiunea formulată în Dosarul nr. x/33/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, s-a solicitat anularea celor două notificări de reziliere, prin urmare a apreciat că prezenta cauză nu se poate soluționa decât ulterior soluționării dosarului amintit, moment la care reclamanta va putea preciza și temeiul exact al acțiunii.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal;

Prin sentința civilă nr. 235 din 5 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății, prin capătul principal de cerere, este o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin actul atacat în Dosarul nr. x/33/2015 al Curții de Apel Cluj, respectiv nota înregistrată sub nr. x din 31 iulie 2015 referitoare la rezilierea contractului de finanțare, reziliere care a determinat și nesoluționarea cererii de rambursare formulată de reclamantă și neacordarea finanțării prevăzute în contractul de finanțare, iar prin capătul subsidiar de cerere se solicită despăgubiri, în ipoteza în care contractul de finanțare va rămâne definitiv reziliat.

A apreciat instanța că, în oricare din variante, acțiunea dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri întemeiată pe răspunderea contractuală, respectiv pe răspunderea delictuală, iar acest gen de acțiuni nu intră în nici una din ipotezele avute în vedere de art. 10 din Legea nr. 554/2004 care atrag competența materială în primă instanță a curților de apel. De asemenea, deși are legătură cu un contract de finanțare, litigiul nu intră în situațiile limitative descrise de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 și care atrag competența materială a curților de apel în primă instanță.

În aceste condiții, litigiile privind contractele administrative și cele privind litigiile de contencios administrativ având ca obiect doar despăgubiri de orice natură aparțin tribunalului, ca instanță de drept comun în materie de contencios administrativ, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29 septembrie 2016, sub nr. x/117/2016.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 3549 din 21 noiembrie 2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel,tribunalul a reținut că în cauză este incidentă norma specială de atribuire a competenței, prevăzută de art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, inclusiv pentru acțiunea în despăgubiri care nu poate fi disociată de cererea principală anterioară, de anulare a notei de reziliere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, demersul procesual declanșat de reclamantă are ca obiect obligarea pârâților la plata prejudiciului efectiv și a beneficiului nerealizat, urmare a rezilierii unui contract de finanțare încheiat de părți, având ca fundament juridic, în principal, răspunderea contractuală și ca premisă admiterea cererii în anularea notei de reziliere din Dosarul nr. x/33/2015 al Curții de Apel.

Reclamanta este beneficiara unei finanțări nerambursabile, obținută în temeiul contractului de finanțare din 5 mai 2014, care constituie premisa litigiului din prezentul dosar, ca și a Dosarului nr. x/33/2015 al Curții de Apel Cluj.

Potrivit susținerilor reclamantei, rezilierea contractului de finanțare încheiat de părți a fost determinată de faptul că reclamanta, în calitate de beneficiar al finanțării, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Necontestat, litigiul din Dosarul nr. x/33/2015 privește acte care au ca obiect sume reprezentând fonduri europene a căror rambursare se impune beneficiarului de proiect, ca urmare a unor nereguli arătate în cuprinsul lor.

Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială de fond în funcție de două criterii: (i) poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice; (ii) valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Rezultă, așadar, că dacă actul administrativ nu are ca obiect impozite, taxe, contribuții sau datorii vamale, competența se stabilește în funcție de poziția organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune. Această regulă se aplică și în cazul contractelor administrative.

În speță, contractul de finanțare nerambursabilă este încheiat de reclamantă cu o autoritate publică centrală, respectiv cu pârâtul B., iar nota referitoare la rezilierea de contracte de finanțare încheiate cu B. - E. în cadrul E. a fost emisă de B., autoritate publică centrală.

Potrivit art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, „toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.” Acest text de lege instituie o renunțare la criteriul valoric în determinarea competenței și o revenire la criteriul rangului autorității emitente.

În acest context, este evident că acțiunea dedusă judecății în cadrul Dosarului nr. x/33/2015 al Curții de Apel Cluj reprezintă o cerere de natura celor descrise de dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, întrucât privește acte emise de o autoritate publică centrală iar actele contestate în litigiu au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

În raport de împrejurarea că Dosarul nr. x/33/2015 al Curții de Apel Cluj are ca obiect anularea notei de reziliere (actul administrativ vătămător pentru reclamantă/act generator de prejudiciu), Înalta Curte constată caracterul subsecvent al acțiunii în despăgubiri formulată de reclamantă în cadrul dosarului de față, întrucât acordarea de despăgubiri este condiționată de anularea actului administrativ cauzator de prejudiciu.

Deși art. 19 alin. (2) și (2)

1

din Legea nr. 554/2004 (dispoziție legală aplicabilă în mod corespunzător și în ceea ce privește contractele administrative) nu prevede care este instanța competentă să soluționeze acțiunea în despăgubiri, această acțiune este de competența aceleiași instanțe care soluționează sau are competența să judece și acțiunea principală în contencios administrativ, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

De asemenea, în acord cu considerentele curții de apel, instanța de control judiciar reține că indiferent de temeiul juridic al răspunderii (contractuale sau delictuale), despăgubirile solicitate sunt aferente unor acte administrative emise de autorități publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Prin urmare, Înalta Curte constată că și acțiunea în despăgubire de față atrage incidența art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, având în vedere caracterul accesoriu față de cererea de anulare a notei de reziliere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA și pe pârâții B. - C. și D. - E., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.