ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2017

Decizia nr. 480/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iulie 2013 reclamanta SC A. SRL, reprezentată legal prin administrator dna. B., prin Administratorul Judiciar SC C. IPURL, a chemat în judecată pe pârâta D. Olt în numele și pentru E. Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 22 din 11 ianuarie 2013, emisă de F. Olt în soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr. F/Ot/692 din 09 iunie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/371 din 09 iunie 2011, ambele emise de F. Olt, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar, respectiv T.V.A., 2.157.504 lei și accesorii aferente 582.028 lei.

Prin sentința nr. 355/2014 din data de 09 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea privind pe reclamanta SC A. SRL prin Administratorul Judiciar SC C. IPURL, în contradictoriu cu pârâta D. Olt, în numele și pentru E. Craiova; dispunând anularea Deciziei nr. 22 din 11 ianuarie 2013, emisă de F. Olt în soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr. F/Ot/692 din 09 iunie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/OT/371 din 09 iunie 2011, ambele emise de F. Olt, în ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite suplimentar, respectiv T.V.A., 2.157.504 lei și accesorii aferente 582.028 lei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta D. Olt, în numele și pentru E. Craiova a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu menținerea actelor administrativ fiscale atacate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488(1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă faptul că soluția de admitere a acțiunii și de anulare a actelor administrative contestate nu cuprinde motive temeinice, soluția fiind bazată exclusiv pe concluzia raportului de expertiză.

Se arată că instanța de fond nu a cenzurat concluzia greșită rezultată din expertiza contabilă și nu coroborat cu această probă cu actele din dosar, acte care infirmă temeinicia sentinței recurate.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă nelegalitatea sentinței atacate susținându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 146 alin. (1) și art. 155 alin. (5) C. fisc. în ceea ce privește facturile prezentate de către reclamanta-intimată care nu îndeplinesc toate elementele pentru a fi considerate justificate în sensul dispozițiilor art. 155 alin. (5) C. fisc.

Recurenta-pârâtă arată facturile depuse de către reclamanta-intimată pentru a justifica dreptul de deducere, deși înregistrate în contabilitate nu îndeplinesc condițiile legale, în sensul că se contestă pe fond realitatea operațiunilor privind aceste facturi emise de furnizorii SC G. SRL și SC H. SRL. Se arată că în urma unor controale ulterioare aceste societăți nu au fost identificate la sediile declarate, fiind formulate sesizări penale, fapte ce ar infirma legalitatea soluției recurate.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 22 iunie 2016, Curtea a constatat că motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a admis în principiu recursul declarat de către recurenta-pârâtă.

La dosar recurenta-pârâtă a depusă concluzii scrise în care s-a invocat, în susținerea motivelor de recurs Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secțiile unite, considerată aplicabilă în cauză în raport de obiectul pretențiilor recurentei-pârâte recunoașterea dreptului de deducere a T.V.A.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză soluția de respingere a acțiunii este corect motivată în raport de dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Nu poate fi reținute susținerile în sensul că soluția de admitere a acțiunii s-a bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-a arătat că facturile emise de cei doi furnizori conțin toate informațiile legale și reprezintă documente justificative pentru a proba dreptul de ducere al reclamantei - intimate și a infirma legalitatea actelor administrativ contestate.

În mod corect soluția de admitere a acțiunii s-a bazat pe coroborarea concluziilor raportului de expertiză inclusiv pe răspunsul la obiecțiuni formulate de autoritatea recurentă cu actele depuse de părți și susținerile acestora, în ceea ce privește analizarea condițiilor legale pentru recunoașterea dreptului reclamantei la deducerea T.V.A. aferentă serviciilor prestate și bunurilor livrate de către furnizorii SC G. SRL și SC H. SRL.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză sentința atacată prin care a fost admisă acțiunea și anulate actele fiscale contestate, fiind dată cu interpretarea corectă a dispozițiilor art. 155 alin. (5) lit. c) și d) din Legea nr. 571/2005 privind C. fisc. cu modificările aplicabile anului 2009.

Instanța de fond, în mod corect, în raport de probatoriul administrat inclusiv raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni a constatat că facturile depuse de către reclamanta-intimată îndeplinesc condițiile legale pentru a fi apreciate documentele justificative în sensul dispozițiilor legale, reținând în mod corelativ dreptul reclamantei de deducere a T.V.A.-ului din facturile emise de furnizorii SC G. SRL și SC H. SRL.

În mod corect prima instanță a sancționat prin anulare actele administrative emise de recurenta-pârâtă ca urmare a refuzului nelegal de a recunoaște dreptul reclamantei la deducerea T.V.A.-ului în condițiile în care facturile și alte cate prezentate - contracte, procese verbale de recepție îndeplineau condițiile legale pentru a fi documente justificative și probau realitatea operațiunilor de achiziție dintre părți.

Curtea nu va reține aspectele invocate în recurs în sensul că facturile prezentate, care nu cuprindeau toate mențiunile de formă nu îndeplineau condițiile pentru a fi documente justificative și pe de altă parte în cauză realitatea operațiunilor era pusă sub semnul întrebării pe motiv că în anul 2011 cele două societății implicate nu au fost identificate la punctele de lucru declarate.

Prima instanță în ceea ce privește dreptul de deducere al reclamantei-intimate, a aplicat corect dreptul comunitar în materie de T.V.A. și jurisprudența comunitară prin care s-a stabilit că articolele din Directiva nr. 2006/112/CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau practici naționale în temeiul căreia autoritățile fiscale refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoare adăugată pe care trebuie să o plătească valoarea taxei achitate pentru serviciile care i-au fost prestate pentru motive de formă privind facturile respectiv în cauză lipsa unei numerotări continue a facturilor, lipsă corectă ulterior astfel cum se arată în raportul de expertiză, în condițiile în care facturile îndeplinesc condițiile de a fi documente justificative.

În cauză Curtea constată că nu este aplicabilă Decizia nr. 5/2007 deoarece în cauză este aplicabil principiul prevalenței fondului asupra formei. Iar din raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de către recurentă rezultă că facturile corectate pentru vicii de formă și nu de fond îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 155 alin. (5) C. fisc. pentru a fi primite ca documente justificative. Aceasta deoarece pe fond nu au existat îndoieli privind efectuarea operațiunilor înregistrate în contabilitate, respectiv realitatea operațiunilor economice desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2010. faptul că ulterior perioadei controlate în anul 2011 cele două societății furnizoare nu au fost identificate la sediile declarate nu infirmă dreptul reclamantei la deducere în condițiile în care pe fond facturile depuse îndeplinesc condițiile de a fi considerate documente justificative, reclamanta fiind cumpărător de bună credință, iar facturile prezentate pentru produsele achiziționate îndeplineau condițiile pentru executarea dreptului de deducere, reclamanta achitând furnizorului și T.V.A.-ul aferent.

Formularea unor sesizări penale de către Garda Financiară pentru cele două societății furnizoare implicate nu infirmă realitatea operațiunilor economice desfășurate și faptul că facturile înregistrate corect în contabilitate îndeplineau condițiile legale pentru a se justifica dreptul de deducere, neputându-se reține existența unei fraude cunoscute de reclamanta-intimată de natură a infirma dreptul său de deducere.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recursul declarat de D. Olt în numele și pentru E. Craiova împotriva sentinței nr. 355 din 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2017