SALINSCHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 22617/02

depusă de Victor SALINSCHI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 16 septembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 aprilie 2002,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Victor Salinschi, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1961 și care locuiește la Trușeni. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl G.

Voicu, un avocat din Dănceni. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 16 februarie 1995, o companie privată („T.”) a cumpărat de la stat o clădire industrială. Contractul a fost autentificat de notar la 23

februarie 1995 și a fost înregistrat la Biroul de Inventariere Tehnică (care, ulterior, a devenit cunoscut ca Organul Cadastral Teritorial („OCT”)) la 27 februarie 1995.

În ianuarie 1999, această clădire a fost sechestrată de către Inspectoratul Fiscal de Stat („IFS”) în contul datoriilor la stat. Ulterior, aceasta a fost expusă la licitație.

La 2 iunie 1999, reclamantul a câștigat această licitație. Potrivit condițiilor licitației, reclamantul a plătit prețul clădirii (212,000 lei moldovenești, echivalentul a 17,274 euro la acea dată) și, la 2 septembrie 1999, a semnat „Contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor vândute la licitație”. Potrivit clauzei 1.3 din contract, dreptul de proprietate asupra obiectului vândut la licitație urma să fie transferat cumpărătorului în momentul semnării „actului de ridicare a bunurilor sechestrate”.

Părțile au mai semnat un proces-verbal al licitației, care prevedea în punctul (4) obligația cumpărătorului de a înregistra contractul de vânzare-cumpărare la Biroul de Inventariere Tehnică (care, ulterior, a devenit cunoscut ca Organul Cadastral Teritorial („OCT”)). Potrivit punctului (6) al procesului-verbal, vânzătorul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor „conform legii, condițiilor licitației și prezentului proces-verbal”.

Potrivit reclamantului, pentru a respecta cerințele punctelor (4) și (6) ale procesului-verbal al licitației, reclamantul și reprezentantul IFS s-au prezentat la un notar în vederea autentificării contractului. Totuși, notarul a refuzat să autentifice contractul pe motiv că vânzătorul (IFS) nu a prezentat documentele care ar confirma faptul că clădirea a aparținut lui T. și că IFS a avut dreptul de a o confisca. Nicio probă care ar confirma aceste declarații nu a fost prezentată. Reclamantul însă a prezentat o scrisoare de la un notar datată din 20 martie 2006, potrivit căreia înregistrarea dreptului său de proprietate era imposibilă din cauza unor deficiențe ale contractului și lipsei câtorva documente, care trebuia să fie prezentate de către vânzător.

Reclamantul a cerut IFS să prezinte documentele relevante și să autentifice contractul la notar. La 15 septembrie 1999, reclamantul și reprezentantul IFS au semnat „un act de ridicare a bunurilor sechestrate”.

La 29 decembrie 1999, T. a cumpărat de la Primăria municipiului Chișinău un lot de teren aferent clădirii cumpărate de către reclamant la licitație.

Reclamantul a cerut OCT să înregistreze dreptul său asupra clădirii în temeiul contractului de vânzare-cumpărare. La 19 ianuarie 2000, OCT a refuzat înregistrarea, pe motiv că contractul nu era autentificat de un notar, după cum se cerea de „legislația civilă”.

Reclamantul susține că nu are acces în clădire. El a pretins că cererea lui adresată lui T. să o elibereze și să-i permită folosirea nestingherită a clădirii a fost ignorată.

La 9 iunie 2000, IFS a expediat repetat pe adresa OCT o copie a ordinului de aplicare a sechestrului asupra clădirii care aparținea lui T..

La 25 august 2000, OCT a informat reclamantul că la acea dată pe numele lui T. nu era înregistrată nicio proprietate imobiliară.

La 26 septembrie 2000, IFS a refuzat să elibereze reclamantului vreun document suplimentar sau să participe la autentificarea contractului la notar, pe motiv că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, Hotărârii Guvernului nr. 685 și Legii nr. 633-XIII (a se vedea mai jos), reclamantul a devenit proprietar al clădirii din momentul semnării „actului de ridicare a bunurilor sechestrate” (adică la 15 septembrie 1999). IFS a considerat că el și-a îndeplinit partea sa din contract și a acționat în conformitate cu legea.

La 19 decembrie 2000, IFS a respins o altă cerere a reclamantului, în urma căreia el a inițiat proceduri judiciare de contencios administrativ împotriva IFS.

La 27 martie 2001, Tribunalul Chișinău a încetat procesul, deoarece litigiul nu constituia obiectul contenciosului administrativ. La 6

iunie 2001, Curtea de Apel a casat această încheiere și a dispus reexaminarea cauzei.

La 13 august 2001, Tribunalul Chișinău a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată. Instanța a constatat că IFS a acționat conform legii și a transmis reclamantului dreptul de proprietate asupra clădirii la 15 septembrie 1999, atunci când ei au semnat „actul de ridicare a bunurilor sechestrate”. Instanța a adăugat că, potrivit legii, proprietatea reclamantului putea fi înregistrată în baza rezultatelor licitației și a contractului încheiat cu IFS, fără obligația de a îndeplini alte formalități între părți. Ele au considerat că refuzul OCT de a înregistra dreptul reclamantului constituia un alt litigiu, care putea fi examinat într-o altă procedură judiciară, pe care reclamantul a refuzat să o inițieze.

La 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel a menținut această hotărâre, bazându-se în mare parte pe aceleași argumente. Ea a adăugat că legea prevede expres drepturile cumpărătorului la licitație și că nu era necesar de a autentifica contractul la notar. Această decizie este irevocabilă.

Reclamantul a cerut revizuirea acestei hotărâri judecătorești. La 29

noiembrie 2001, același complet de judecători a respins cererea.

Ca răspuns la scrisoarea reclamantului, IFS a explicat la 20

martie 2006 că T. nu a contestat niciodată confiscarea de către IFS a clădirii care a fost vândută la licitație.

B.

Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în perioada relevantă, sunt următoarele:

Articolul 153

„Proprietarul

poate

să ceară înlăturarea oricăror

încălcări

aduse drepturilor sale chiar și în cazul, cînd aceste încălcări nu sînt legate de pierderea posesiei.”

Articolul 240

2

„Contractul de înstrăinare

a imobilului proprietate

a

persoanelor fizice

sau

juridice trebuie să fie autentificat pe cale

notarială

și înregistrat

în decurs de trei luni la [Organul Cadastral Teritorial].”

Prevederile relevante ale Legii cadastrului bunurilor imobile nr.

1543

‑

XIII (25 februarie 1998) sunt următoarele:

Articolul 29

„... (3)

Documentele prezentate pentru înregistrarea drepturilor trebuie ..., în cazurile stabilite de lege, să fie autentificate notarial și ștampilate.

... (5) Nu se primesc pentru înregistrarea drepturilor documentele:

a) ce nu corespund cerințelor prevăzute la alin.(2)-(4);...”

Prevederile relevante ale „Regulamentului cu privire la modul de sechestrare și comercializare a bunurilor”, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.

685 din 23 iunie 1997, sunt următoarele:

„După semnarea

contractului de vânzare-cumpărare, organul fiscal respectiv va înfăptui ridicarea bunurilor

sechestrate ... .”

Prevederile relevante ale Legii cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor

și altor plăți, nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995, sunt următoarele:

Articolul 6(6)

„(10) După semnarea la licitație a contractului de vânzare-cumpărare, organul fiscal

va

ridica

bunurile sechestrate

pentru a le

remite cumpărătorului. Din momentul semnării actului de ridicare a

bunurilor sechestrate,

dreptul de proprietate asupra lor trece de la plătitor

la cumpărător.”

PRETENȚII

1.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că dreptul lui la un proces echitabil a fost încălcat pe motiv că instanțele judecătorești au ajuns la concluzii greșite.

2.

Reclamantul a mai pretins că aceste hotărâri judecătorești au avut ca rezultat încălcarea dreptului său la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

ÎN DREPT

Reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale în urma refuzului IFS de a-i elibera documentele și de a participa la autentificarea contractului la notar. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, care, în partea lor relevantă, prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1 al Convenției:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție:

„1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. ...

”

Reclamantul a mai adăugat că 80% din clădirea cumpărată de el la licitație aparțineau, de fapt, unui fond de investiții (D-H). Deoarece D-H nu avea datorii față de stat, IFS a pus sechestru și a vândut o clădire fără a avea dreptul de a o face.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, în pofida explicării date de către instanțele judecătorești naționale în această privință.

Curtea nu a găsit nicio probă care ar fi demonstrat că IFS a vândut o clădire pe care nu avea dreptul să o vândă. În special, în dosar nu există vreun document care ar proba că vreo persoană sau companie a pretins dreptul de proprietate asupra clădirii după licitația din anul 1999 sau a contestat rezultatele licitației. În lipsa unor astfel de contestații, și având în vedere prezumția potrivit căreia clădirea vândută de către stat trebuie să fie liberă de orice pretenții, cu excepția cazurilor în care acest lucru este expres prevăzut, Curtea nu poate să accepte argumentul reclamantului în acest sens.

Curtea a luat în considerație interpretarea instanțelor judecătorești naționale, potrivit căreia regula generală precum că contractele de vânzare-cumpărare a proprietății imobiliare trebuie să fie autentificate la notar nu se aplică proprietății imobiliare vândute de către IFS în cadrul unei licitații și în baza legislației speciale care reglementează astfel de vânzări. Potrivit instanțelor judecătorești, refuzul OCT de a înregistra contractul încheiat între reclamant și IFS trebuia să constituie obiectul unei proceduri judiciare distincte. Totuși, reclamantul a refuzat inițierea acestei proceduri, deși a fost atenționat expres asupra poziției greșite a reprezentantului său în acest caz.

Curtea nu are motive de a pune la îndoială această interpretare a legii făcută de către instanțele naționale, mai ales că reclamantul nu a prezentat vreun exemplu de jurisprudență națională care să o contrazică. Rezultă că unicul motiv pentru care proprietatea reclamantului nu a fost înregistrată este omisiunea acestuia de a contesta în instanța judecătorească refuzul OCT de a înregistra contractul.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, după cum este prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției. Din acest motiv, cererea urmează a fi declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte