ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2018

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 29.11.2017, inculpatul A., prin apărător, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitate în drepturi și art. 124 alin. (2) din Constituție.

În acest sens, s-a arătat că acest text de lege a mai fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 67/2015 a Curții Constituționale, în sensul că excludea de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, persoana care are calitatea de martor, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 din lege și care nu a comis o infracțiune gravă. S-a arătat că textul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 îl exclude pe inculpat de la beneficiul acestei reduceri, deoarece denunțul făcut de el pentru fapte de corupție, împotriva unor lucrători de poliție, a avut loc cu mult anterior comiterii faptei. Însă, s-a arătat că formularea acestui text de lege contravine Constituției, are legătură cu prezenta cauză, apreciind că este necesar ca și pentru acest text de lege să se verifice dacă textul este în concordanță cu Constituția.

Curtea a constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, în condițiile în care Curtea Constituțională s-a pronunțat anterior cu privire la constituționalitatea acestui text de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care nu a comis o infracțiune gravă este neconstituțională.

În analiza sa, Curtea a constatat că "în condițiile în care legea reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date privind săvârșirea unor infracțiuni grave și pe care le-au furnizat organelor judiciare, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituționalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă și suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acțiunea martorului de a denunța și facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, indiferent de natura și gravitatea faptei penale comise de el însuși. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracțiunilor grave ca urmare a denunțurilor și informațiilor furnizate de martori, se realizează și în ipoteza în care martorul nu a comis o infracțiune gravă. Așa fiind, comiterea de către martor a unei infracțiuni care nu se încadrează în categoria infracțiunilor grave, așa cum sunt ele definite în art. 2 lit. h) din lege, nu poate fi un element care să îl excludă pe acesta de la beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă. Drept urmare, diferența operată de norma supusă controlului de constituționalitate între cele două categorii de martori, după cum aceștia au săvârșit sau nu o infracțiune gravă, nu se bazează pe un criteriu rațional și nu justifică un tratament juridic diferențiat, Curtea reținând că cele două categorii de martori se află în situații juridice identice din perspectiva incidenței normei supuse controlului de constituționalitate."

Or, din motivarea deciziei s-a reținut că Legea nr. 682/2002 reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date privind săvârșirea unor infracțiuni grave și pe care le-au furnizat organelor judiciare, exprimare din care rezultă cu evidență că Curtea Constituțională reține aceeași logică deja reținută de prima instanță în prezenta cauză, respectiv aceea că legea nu poate acorda protecție persoanelor care nu au săvârșit încă infracțiuni și care vor săvârși în viitor, ci acelora care, după săvârșirea unei infracțiuni, aduc la cunoștința autorităților informații despre anumite infracțiuni.

Curtea a apreciat că din lectura considerentelor Deciziei nr. 67/2015 a Curții Constituționale rezultă cu evidență că aceasta s-a pronunțat și cu privire la împrejurarea invocată de inculpat în excepția de neconstituționalitate, astfel că nu este îndeplinită cerința de la alin. (3) a art. 29 din Legea nr. 47/1992, aceea că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Împotriva dispoziției de respingerii a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a formulat recurs inculpatul A.

În susținerea recursului, inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1997 apreciind că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituțională nu s-a pronunțat pe posibilitatea ca un martor să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 dacă a formulat un denunț anterior începerii urmăririi penale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21.12.2017 având termen de soluționare la data de 31 ianuarie 2018.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza coroborată a textelor de lege criticate și a tuturor motivelor invocate de către apelant, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale era inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și există o legătură între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă.

Referitor ultima condiție, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 67/2015 Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care nu a comis o infracțiune gravă este neconstituțională.

Din examinarea considerentelor deciziei instanței de contencios constituțional se observă că s-a avut în vedere faptul că legea acordă posibilitatea de a beneficia de dispozițiile art. 19 numai persoanelor care au adus la cunoșțința autorităților informații privind anumite infracțiuni după săvârșirea unei infracțiuni, nu și celor care nu au săvârșit încă o infracțiune.

Rațiunea reducerii limitelor de pedeapsă ca efect al denunțării persoanelor care au săvârșit infracțiuni grave și al facilitării tragerii lor la răspundere penală este esențial legată de periculozitatea mai redusă ce caracterizează martorul care, subsecvent comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, conștientizează importanța devoalării faptelor grave comise de alte persoane și acționează în concordanță cu această convingere, informând organele judiciare și contribuind activ și decisiv la identificarea și tragerea la răspundere penală a participanților la acele infracțiuni

A interpreta textul de lege în sensul admiterii posibilității de a beneficia de reducerea de pedeapsă, deși martorul nu a săvârșit o infracțiune contravine rațiunii avută în vedere de legiuitor, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 67/2015 pronunțându-se implicit asupra acestui aspect.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Față de soluția dispusă, văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins cererea, precum și protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 1780/A din data de 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2018.