ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 mai 2015 sub nr. x/2/2015 reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 martie 2015 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestui act.

Prin Sentința civilă nr. 2101 din data de 27 august 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nereguli și stabilire creanțe bugetare nr. x din 19 martie 2015 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestuia.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs-pârâta Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, arată recurenta, în cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat și la iminența unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu rezultă că prin executarea actului administrativ fiscal, reclamantul ar suferi o pagubă iminentă.

În ceea ce privește cazul bine justificat arată că nu există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal emis de instituția noastră și nu a fost dovedită o astfel de împrejurare, întrucât Procesul-verbal de constatare nr. x din 19 martie 2015 a fost emis în baza cu respectarea actelor normative în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Prin Adresa din 16 februarie 2015, înregistrată la APIA cu nr. x din 17 februarie 2015, Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit s-au înaintat Rapoartele de audit privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European de Garantare Agricolă, pentru anul financiar 2014, întocmite în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 908/2004 și Legii nr. 94/1992, republicată, ce urmează a fi transmis Comisiei Europene.

Recurenta a învederat că în titlu de creanță, Procesul-verbal nr. x din 19 martie 2015 (pag. 1), se menționează faptul că Echipa de control (...) a procedat la efectuarea unei verificări DOCUMENTARE ce a avut drept scop verificarea aspectelor menționate în Nota de fundamentare nr. x din 13 martie 2015 emisă de Direcția Măsuri de Piață conținând constatări cu implicații financiare.

De asemenea, recurenta a susținut că din dispozițiile pct. 511 din Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curții de Conturi rezultă că Autoritatea de Audit consemnează neregulile, solicită autorităților competente să ia măsuri de înlăturare a acestora, iar autoritățile competente sunt obligate să le ducă la îndeplinire.

Recurenta a mai susținut că în mod eronat instanța de fond invocă dispozițiile art. 20, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 cu referire la activitatea de constatare (...) se efectuează de către autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene (...). raportat la pct. 511 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, unde se prevede în mod expres faptul că în rapoartele de audit sunt consemnate nereguli.

Totodată, s-a susținut că, în speță nu se poate reține o "nemotivare a actului administrativ" în cuprinsul actului administrativ atacat fiind detaliate motivele de fapt și drept care au condus la emiterea Procesului-verbal nr. x din 19 martie 2015 și apreciind actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și ale Regulamentului Plenului Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014.

În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, subliniază faptul că în cauza dedusă judecății, intimatei reclamante nu i-a fost produsă nicio pagubă iminentă, astfel cum este aceasta prevăzută de Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat fiind emis în conformitate cu prevederile legale.

Învederează faptul că sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, aceste creanțe bugetare rezultate din nereguli ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele naționale.

În fine, în opinia recurentei, este eronată susținerea intimatei-reclamante potrivit căreia APIA nu a respectat dispozițiile art. 21 alin. (14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece acestea nu sunt aplicabile speței deduse judecății și arată că APIA nu a încălcat vreun drept reclamantei, deoarece așa cum a stabilit legiuitorul național, titlurile de creanță emise de APIA fac parte din cele prevăzute în art. 21, alin. (151) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal atacat, ca nefondată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, se constată că reclamanta A. SRL a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 martie 2015 prin care s-a stabilit în sarcina A. o creanță bugetară în valoare de 2.353.012,14 RON.

De asemenea, din actele aflate la dosar, se constată că APIA a fost supusă unui audit de către Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi, activitatea în urma căreia a fost emis un Raport de audit înaintat pârâtei prin Adresa x/AP/16.02.2015.

În cadrul raportului de audit, cu referire la modul de soluționare a cererii de plată depusă de reclamată, Autoritatea de Audit a reținut că APIA nu a efectuat controalele privind respectarea de către reclamata a unuia din criteriile esențiale de recunoaștere, respectiv acela ca membrii să fie cultivatori de categorii recunoscute de legume și fructe; APIA nu a efectuat controale privind respectarea de către reclamantă a condiției nedispunerii de către niciun membru a mai mult de 49% din capitalul subscris; APIA nu a efectuat verificări corespunzătoare în ceea ce privește realitatea valorii producției comercializate (VPC), declarată de reclamantă prin cererea de plată nr. x din 31 martie 2014; APIA nu s-a asigurat, prin controalele efectuate, de exactitatea informațiilor furnizate în planul de recunoaștere conform art. 47 din Ordinul MADR nr. 694/2008.

În urma acestui Raport de audit, pârâta a emis Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 19 martie 2015, prin care a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 2.353.012,14 RON, reproducând, în integralitate, conținutul Raportului de audit întocmit de Autoritatea de Audit.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestui proces-verbal, contestația fiind înregistrată de pârâtă sub nr. x din 24 aprilie 2015, iar prin Decizia nr. DMP/CC/14 din 22 mai 2015, pârâta a suspendat soluționarea contestației administrative, până la efectuarea unui control la fața locului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că în cauză au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora activitatea de constatare a neregulilor se realizează, de regulă, de către autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene, în cazul de față de către APIA.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că în speță, o astfel de activitate de constatare a neregulilor nu a avut loc, pârâta APIA nerealizând niciun control propriu și nicio verificare, lipsa unei astfel verificări fiind confirmată chiar de pârâtă, prin deciziile prin care a suspendat soluționarea contestației administrative a reclamantei, decizii prin care a reținut ca este necesară fie efectuarea unei cercetări la fața locului (Decizia nr. DMP/CC/14 din 22 mai 2015), fie efectuarea unei cercetări documentare (Decizia nr. DMP/CC/24 din 03 iunie 2015).

În condițiile în care, în ceea ce privește autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor comunitare, sesizate de Autoritatea de Audit prin rapoartele sale, pct. 513 instituie obligația acestora de a comunica Autorității de Audit rezultatul propriilor verificări efectuate, este evident că APIA avea obligația de a efectua propria investigație.

Neefectuarea unei investigații proprii echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 18, alin. (1), art. 20, alin. (1) și art. 21, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, situație în care prezumția de legalitate a procesul-verbal întocmit de pârâtă este pusă în mod serios la îndoială.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, aprecierea instanței de fond, în sensul că stabilirea obligației de plata a unei creanțe bugetare de 2.353.012,14 RON, cu scadența în 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare, constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că la data pronunțării Sentinței nr. 2101 din 27 august 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură împotriva Sentinței nr. 2101 din 27 august 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.