ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 317/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 15 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 365.696,19 RON, compusă din 365.285,91 RON reprezentând c/v energie electrică consumată și neînregistrată, conform facturii nr. x din 27 iulie 2015 și 410,28 RON reprezentând contravaloare servicii de verificare instalație, conform facturii nr. x din 27 iulie 2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3122 din 7 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Tribunalului Mehedinți, cererea a fost înregistrată la data de 7 februarie 2018, sub dosar nr. x/2018.

La data de 26 februarie 2018, reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a formulat note scrise prin care a indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, în principal prevederile art. 1270 C. civ., iar în subsidiar prevederile art. 1357, art. 1381, art. 1345 și 1347 C. civ.

Prin sentința nr. 33/2018 din 18 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta CEZ VÂNZARE S.A., fiind obligată pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 28.297,95 RON, reprezentând contravaloarea cantității de energie electrică de 43.964 kwh., precum și la 410,28 RON contravaloarea lucrărilor de verificare, demontare și remontare a grupului de măsurare și instalației electrice, conform facturii nr. x/27 iulie 2015.

A fost admisă în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, pârâta fiind obligată să îi plătească reclamantei suma de 687,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 33/2018 din 18 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CEZ VÂNZARE S.A..

Împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L. solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că în mod greșit a fost respins apelul său, având în vedere că instanța a reținut că S.C. CEZ VÂNZARE S.A. nu are la îndemână decât acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, iar stabilirea identității persoanei care a efectuat intervenția neautorizată vizează exclusiv raporturile dintre reclamantă și salariații săi, context în care apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1345-1348 C. civ.

De asemenea, susține că este nelegală și sentința Tribunalului Mehedinți, întrucât instanța a reținut că este admisibilă "actio de in rem verso", pentru că reclamanta nu are la îndemână altă acțiune, câtă vreme nu a fost identificată persoana care a făcut intervenția neautorizată asupra dispozitivului de măsurare a consumului de energie electrică, sens în care apreciază că ambele hotărâri sunt nelegale.

Potrivit art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru ceea ce este datorat.

Cu privire la fapta de intervenție neautorizată asupra contorului, recurenta arată că a fost formulată plângere penală de către reclamantă, împotriva S.C. A. S.R.L. și a administratorului B., iar prin Ordonanța nr. 555/P/2016 a Procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, s-a dispus clasarea cauzei față de recurentă și de administratorul B., reținându-se că nu s-a cunoscut faptul că la contor s-a intervenit fără drept.

În acest context, reclamanta s-ar prevala de propria culpă pentru a triumfa în prezentul demers judiciar, iar raționamentul instanței de fond, în sensul că reclamanta nu are la dispoziție altă acțiune, pentru că nu s-a identificat autorul faptei, nu are susținere legală, reclamanta având la îndemână o acțiune în răspundere delictuală împotriva persoanei care are acces în acest punct de lucru și care a săvârșit fapta.

Totodată, recurenta susține că instanța de apel a reținut că pârâta nu este vinovată de săvârșirea faptei de intervenție neautorizată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea delictuală a acesteia, însă menționează că împotriva sa, reclamanta nu are la îndemână altă acțiune, decât cea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

În opinia recurentei, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1348 C. civ., pentru că nu a stabilit caracterul subsidiar raportat la persoana chemată în judecată, ci raportat la posibilitatea celui păgubit de a obține repararea pagubei. Or, așa cum s-a arătat, reclamanta are la îndemână o acțiune în răspundere delictuală îndreptată împotriva autorului faptei.

Astfel, pârâta și-a îndeplinit obligația de a achita suma înregistrată de aparatul de măsurat, a executat obligația contractuală, sens în care solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și, rejudecând cauza să se dispună respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 martie 2019, intimata-reclamantă S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 16 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 20 mai 2019.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 6 februarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, recurenta susține că în mod greșit a fost respins apelul său, având în vedere că instanța a reținut că S.C. CEZ VÂNZARE S.A. nu are la îndemână decât acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, iar stabilirea identității persoanei care a efectuat intervenția neautorizată vizează exclusiv raporturile dintre reclamantă și salariații săi, context în care apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1345-1348 C. civ.

Criticile recurentei, întemeiate pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute, urmând a fi respinse în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, din perspectiva faptului juridic al îmbogățirii fără justă cauză se naște obligația pentru cel care își vede mărit patrimoniul său de a restitui, această mărire, către cel care și-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție prin care pretinde restituirea - actio in rem verso -, iar una dintre condițiile în care poate fi intentată acțiunea în restituire vizează absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.

În alte cuvinte, cel sărăcit are drept la "actio în rem verso" numai atunci când el nu are și nici nu a avut cale de drept, nici o altă acțiune în justiție, pentru valorificarea dreptului său la reparație.

Această acțiune nu poate fi intentată pentru determinarea unei părți să-și execute anumite obligații contractule sau pentru angajarea răspunderii contractuale în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, practica judecătorească statuând că acțiunea din contract exclude acțiunea pentru îmbogățire fără just temei.

În acest context, se reține că acțiunea de restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, în sensul că poate fi exercitată numai în măsura în care nu există nicio altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului la acțiune.

Această condiție juridică a introducerii acțiunii este expres reglementată în art. 1348 C. civ. potrivit căruia "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat". Astfel acțiunea în restituire nu poate fi admisă dacă titularul putea intenta o acțiune în revendicare.

În acest context, se reține că în mod corect s-a apreciat că CEZ VÂNZARE S.A. nu are, față de A. S.R.L., o altă acțiune pentru a obține repararea pierderii sale patrimoniale, decât acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză (actio de in rem verso).

Așadar, în speță, s-a dovedit îmbogățirea pârâtei, diminuarea patrimoniului reclamantei, s-a stabilit că între îmbogățirea pârâtei și diminuarea patrimoniului reclamantei există o corelație directă (legea nu cere o legătură cauzală, ca în cazul răspunderii civile delictuale), fără a avea relevanță dacă diminuarea patrimonială și îmbogățirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogățitului, a unei terțe persoane sau fortuit, fiind suficient că ele au o cauză comună.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1118/2018 din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. CEZ VANZARE S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.