BADOIU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Traducere din limba franceză

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secția a III-a

HOTĂRÂRE

Cererea nr. 25063/02

prezentată de Elena BĂDOIU

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), statuând la data de 16 septembrie 2008, în cadrul unei camere formate din:

Josep Casadevall, președinte,

Elisabet Fura-Sandstrom,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Gurra, judecători,

și Santiago Quesada, grefier de secție,

Având în vedere cererea menționată mai sus, indrodusă la 11 iunie 2002,

Având în vedere decizia Curții de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, așa cum permite articolul 29 alin. 3 din Convenție,

Aâvnd în vedere declarația din 24 iunie 2008 prin care guvernul pârât invită Curtea să radieze cererea de pe rol și răspunsul reclamantei la această declarație,

După ce a deliberat asupra ei, pronunță următoarea hotărâre

:

ÎN FAPT

Reclamanta, doamna Elena Bădoiu, este cetățean român, născută în 1952 și locuiește la București. Guvernul român (“Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

La 18 iulie 1994, reclamanta a formulat o acțiune în anulare a unui contract și a unei procuri prin care I.V. vânduse apartamentul reclamantei către F.M. și F.A.

Printr-o sentință din 23 noiembrie 1995, Judecătoria competentă din București (“Judecătoria”) a dat câștig de cauză pretențiilor sale. Printr-o decizie din 27 noiembrie 1996, Tribunalul București (“Tribunalul”) a casat sentința pentru rațiuni procedurale și a retransmis cauza Judecătoriei.

Printr-o sentință din 4 februarie 1998, Judecătoria a admis din nou acțiunea reclamantei. Această sentință a fost confirmată printr-o decizie din 18 noiembrie 1998 a Tribunalului. Printr-o decizie din 6 decembrie 1999, Curtea de Apel București (“Curtea de Apel”) a casat decizia Tribunalului pentru nerespectarea principiului contradictorialității și a retrimis cauza în fața acestuia.

Printr-o decizie din 4 aprilie 2000, Tribunalul a respins acțiunea. Reclamanta a formulat recurs. Curtea de Apel a admis recursul la 1 noiembrie 2000, casând decizia atacată pentru motivul că aceasta nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de reclamantă.

Printr-o decizie din 26 aprilie 2001, Tribunalul a confirmat sentința din 4 februarie 1998 a Judecătoriei. Cauza a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil printr-o decizie din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel, care a admis recursul pârâților contra deciziei Tribunalului și care, pe fond, a respins acțiunea reclamantei.

PLÂNGERI

ÎN DREPT

A.

În ceea ce privește durata procedurii

Reclamanta contestă durata procedurii. Ea invocă articolul 6 alin. 1 din Convenție, care este formulat astfel în secțiunile pertinente:

“Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)”.

Printr-o scrisoare din 24 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că înțelege să formuleze o declarație unilaterală cu scopul de a soluționa chestiunea ridicată în această secțiune a plângerii. De asemenea, Guvernul a solicitat Curții radierea cauzei de pe rol în conformitate cu articolul 37 alin. 1 c) din Convenție. Declarația este forumlată astfel:

“Guvernul declară – prin prezenta declarație unilaterală – că recunoaște durata excesivă a procedurii interne în care a fost implicată partea reclamantă.

Guvernul declară că este gata să vireze părții reclamante cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 1700 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă având în vedere jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi întreg prejudiciul material și moral al reclamantei, precum și taxele și cheltuielile și nu va fi supusă niciunei impozitări. Suma va fi virată în lei românești la cursul de schimb valabil la data plății, în contul bancar indicat de partea reclamantă, în trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu articolul 37 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nesoluționării în termenul menționat, Guvernul se angajează să vireze, începând de la data expirării acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă cu o rată egală cu facilitatea de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene, la care se adaugă trei puncte procentuale.

Guvernul solicită respectuos Curții să statueze că examinarea în continuare a cererii nu mai este justificată și să radieze cauza de pe rol în temeiul articolului 37 alin. 1 c) al Convenției”.

Printr-o scrisoare din 24 iulie 2008, reclamanta a adus la cunoștință faptul că aprecia suma oferită de Guvern în declarația acestuia drept inacceptabilă.

Curtea observă imediat că părțile nu au convenit asupra termenilor unei înțelegeri amiabile cu privire la cauză. Ea reamintește că în temeiul articolului 38 alin. 2 din Convenție, negocierile purtate în cadrul înțelegerilor amiabile sunt confidențiale. Articolul 62 alin. 2 din Regulament prevede, de asemenea, în legătură cu aceasta, că nicio comunicare orală sau scrisă și nicio ofertă sau concesie intervenite în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă.

Prin urmare, Curtea va porni de la declarația formulată pe 24 iunie 2008 de căre Guvern în afara cadrului negocierilor desfășurate în vederea încheierii unei înțelegeri amiabile.

Curtea reamintește că articolul 37 din Convenție prevede că, în orice moment al procedurii, ea poate să decidă să raideze o cerere de pe rol atunci când circumstanțele permit ajungerea la una din concluziile prevăzute la punctele a), b) sau c) ale alineatului 1 din acest articol. În special, articolul 37 alin. 1 c) autorizează Curtea să radieze o cerere de pe rol atunci când:

“ pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.”

Curtea reamintește, de asemenea, că în anumite circumstanțe poate să radieze o cerere de pe rol în temeiul articolului 37 alin. 1 c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamantul solicită continuarea examinării cererii. Într-o astfel de situație, pentru a determina dacă cererea trebuie radiată de pe rol, Curtea examinează atent declarația în lumina principiilor degajate din jurisprudența sa (

Tashin Acar c. Turcia

[Marea Cameră],

nr. 26307/95, §§ 75-77,

CEDO 2003-VI

;

Kalanyos și alții c. România

, nr. 57884/00, §

25,

26 aprilie 2007

;

Kladivík și Kašiar c. Slovacia

(dec.), nr.

41484/04,

28 august 2007,

Oleksiw c. Germania

(dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007,

Sulwińska c.

Polonia

(dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007).

Curtea notează că prezenta cauză are ca obiect durata excesivă a unei proceduri din perspectiva articolului 6 alin. 1 al Convenției. Ea a avut deja ocazia, într-un mare număr de cauze, să precizeze natura și întinderea obligațiilor statelor contractante în ceea ce privește determinarea “încălcărilor drepturilor și obligațiilor cu caracter civil” într-un “termen rezonabil” (a se vedea, printre numeroase altele,

Frydlender

c. Franța

[Marea Cameră], nr. 30979/96, CEDO 2000

‑

VII

;

Nicolau c. România

, nr. 1295/02, 12

ianuarie 2006

;

Cârstea și Grecu c. România

, nr. 56326/00, 15 iunie 2006

;

Cârjan c. România

, nr. 42588/02, 25 ianuarie 2007).

Curtea ia act de declarația formală a Guvernului. În speță, în declarația sa, Guvernul recunoaște că durata procedurii civile litigioase nu a fost rezonabilă și propune să plătească reclamantei suma de 1700 EUR cu titlu de reparație a prejudiciului material și moral, precum și a taxelor și cheltuielilor.

Ținând cont de recunoașterea violării conținute în declarația Guvernului, precum și de suma propusă, care reprezintă o reparație adecvată în sensul jurisprudenței Curții, Curtea estimează nu se mai justifică continuarea examinării cererii în ceea ce privește plângerea fondată pe durata excesivă a procedurii (articolul 37 alin. 1 c) din Convenție). Având în vedere cele de mai sus și, în special, existența unei jurisprudențe clare și bogate asupra chestiunii ridicate în speță, Curtea consideră că nicio circumstanță specială care ar afecta respectul drepturilor omului recunoscute de Convenție și Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii (articolul 37 alin. 1

in fine

).

În final, Curtea reamintește că, în conformitate cu articolul 46 alin. 2 din Convenție, Comitetul Miniștrilor este competent în ceea ce privește numai supravegherea hotărârilor definitive. Totuși, în cazul în care Guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale formulate în prezenta cauză, cererea ar putea fi repusă pe rol, în conformitate cu articolul 37 alin. 2 din Convenție (

Josipovic c Serbia (dec.), nr.

18369/07, 4 martie 2008).

În aceste circumstațe, urmează să fie radiată cauza de pe rol în ceea ce privește plângerea reclamantei fondată pe durata procedurii.

B.

În ceea ce privește caracterul inechitabil al procedurii

Reclamanta formulează plângerea, de asemenea, în ceea ce privește caracterul inechitabil al procedurii ca urmare a respingerii acțiunii sale.

Ținând cont de ansamblul elementelor pe care le deține și în măsura în care ar fi competentă să cunoască susținerile formulate, Curtea nu a relevat nicio aparență de violare a drepturilor garantate de Convenție și Protocoalele sale.

Urmează ca restul cererii să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în aplicarea articolului 35 alin. 3 și 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia act

de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține

;

Decide,

în temeiul articolului 37 alin. 1 c) din Convenție, radierea cauzei de pe rol în ceea ce privește plângerea referitoare la durata procedurii, plângere vizată de declarația menționată

;

Declară

cererea inadmisibilă în rest.

Santiago Quesada

Joseph Casadevall

Grefier

Președinte