PAVEL v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
PAVEL v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2008)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secția a III-a
HOTĂRÂRE
Cererea nr. 28709/04
prezentată de Maria PAVEL
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a III-a), statuând la data de 10 ianuarie 2008 în cadrul unei camere formate din:
Boštjan M. Zupan
č
i
č
, președinte,
Corneliu Bîrsan,
Elisabet Fura- Sandström,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Isabelle Berro-Lefèvre, judecători;
Santiago Quesada, grefier de secție,
Având în vedere cererea menționată anterior înaintată la data de 13 mai 2004,
Având în vedere decizia Curții de a se prevala de
art. 29 alin. 3
din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei,
Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei,
După ce a deliberat asupra ei, a pronunțat următoarea hotărâre:
ÎN FAPT
Reclamanta, Doamna Maria Pavel, este cetățean român, s-a născut în 1953 și locuiește la Iași. Guvernul român (
Guvernul
) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Din cauza restructurării armatei și poliției, începută încă din 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative cu scopul de a încuraja militarii și polițiștii să ceară trecerea lor în rezervă și, în consecință, pensionarea lor anticipată.
În această privință, în afara pensiei, statul le-a acordat compensații scutite de impozit și calculate în raport cu solda lor lunară brută.
La cererea sa, la 31 ianuarie 2000, reclamanta, militar de carieră, a fost trecută în rezervă și pensionată anticipat având dreptul la pensie și la compensațiile menționate anterior. În momentul plății acestor compensații, Ministerul de Interne (
Ministerul
) a scăzut cifra impozitului din venit.
Printr-o acțiune înaintată împotriva Ministerului reclamanta a cerut rambursarea sumei reținută cu titlu de impozit, menționând că aceste compensații erau scutite de impozit.
Ministerul a contestat acțiunea. El a considerat că, fiind asimilate salariilor, plățile compensatorii erau supuse impunerii.
Printr-o sentință definitivă din 10 ianuarie 2002 Tribunalul Iași a admis acțiunea și a condamnat Ministerul să plătească reclamantei suma de 46.601.500 lei vechi românești (ROL), adică în jur de 1.500 euro. Reclamanta a încasat, la o dată neprecizată, această sumă.
Procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție un recurs în anulare împotriva acestei sentințe. El a menționat că interpretând legislația internă, instanța comisese erori grave de drept, ce au condus la o soluționare greșită a litigiului.
Printr-o hotărâre din 28 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare, a casat hotărârea susmenționată și a respins acțiunea reclamantei. Ea a considerat că plățile compensatorii erau de natură salarială, fiind prin urmare supuse impozitului.
PLÂNGERE
Reclamanta se plânge că obligația de a restitui o sumă încasată în baza unei hotărâri devenită definitivă a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale (art. 6 alin. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție).
ÎN DREPT
La 24 septembrie 2007 Curtea a primit de la Guvern declarația următoare
:
«
Subsemnatul, Răzvan-Horațiu Radu, agent guvernamental român în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declar că Guvernul român se oferă să-i plătească doamnei Maria Pavel, cu titlu gratuit, suma de 1.250 euro (una mie două sute cinci zeci euro) și să-i restituie sumele eventual percepute în urma executării silite a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 28 noiembrie 2003 în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu moral precum și costurile și cheltuielile, vor fi scutite de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se vor plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu
art. 37 alin. 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective, o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei.
Guvernul se angajează să renunțe la orice pretenție față de reclamantă în privința faptelor ce au stat la baza cererii respective, inclusiv executarea silită a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 28 noiembrie 2003 sau oricărei alte hotărâri de condamnare a reclamantei la rambursarea sumei litigioase.
»
La 19 iunie 2007 Curtea a primit declarația următoare semnată de partea reclamantă:
«
Subsemnata, Maria Pavel, constat că Guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 1.250 euro (una mie două sute cinci zeci euro) și să-mi restituie sumele eventual percepute în urma executării silite a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 28 noiembrie 2003 în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu moral precum și costurile și cheltuielile, vor fi scutite de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Acestea se vor plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu
art. 37 alin. 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective, se va plăti o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
Constat de asemenea că Guvernul român se angajează să renunțe la orice pretenție în privința faptelor ce au stat la baza cererii, inclusiv executarea silită a hotărârii Curții Supreme de Justiție din 28 noiembrie 2003 sau oricărei alte hotărâri care ordonă rambursarea sumei litigioase.
Accept această propunere și renunț de altfel la orice pretenție împotriva României în privința faptelor aflate la originea cererii respective. Declar cauza definitiv soluționată.»
Curtea ia act de soluționarea pe care amiabilă la care au ajuns părțile. Ea consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului pe care le recunosc Convenția și Protocoalele sale și nu constată de altfel niciun motiv de ordine publică ce ar putea impune continuarea examinării cererii (art. 37 alin. 1
in fine
din Convenție). În consecință, se pune capăt aplicării
art. 29 alin. 3
din Convenție și se scoate cauza de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
Decide să scoată cererea de pe rol.
Bostjan M. Zupan
č
i
č
,
președinte
Santiago Quesada,
grefier