ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2510/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 1767/2005 al Curții de Apel Bacău, reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., anularea Dispoziției nr. S/806 din 23 februarie 2005 prin care a fost eliberat din funcția de conducere de prim adjunct al I.P.J.B. Acțiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 113 din 17 octombrie 2005. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, invocând și excepția de nelegalitate a dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 300/2004 emis de M.A.I., referitoare la eliberarea polițistului din funcția de conducere, respectiv art. 45. În acest sens, reclamantul R.I.

a învederat că textul susmenționat adaugă prevederilor Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, reglementând eliberarea din funcție ca o veritabilă sancțiune care, deși neprevăzută de lege, se aplică și produce consecințe păgubitoare. Ulterior, reclamantul a ridicat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005 în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 24/2000. În ședința publică de la 14 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea excepțiilor de nelegalitate invocate, suspendând totodată judecata recursului. Prin sentința civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte excepția de nelegalitate.

Astfel, s-a constatat nelegalitatea art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 numai în ceea ce privește eliberarea polițistului din funcția de execuție în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și tematice, precum și a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului. Instanța a admis de asemenea, excepția de nelegalitate a art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005, devenit art. 35 alin. (3) după republicare, respectiv a art. 27 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că prevederile art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 sunt nelegale cu referire la eliberarea din funcția de execuție, fiind contrare dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 360/2002.

Sunt însă legale aceleași prevederi pentru eliberarea din funcția de conducere întrucât Legea nr. 360/2002 nu reglementează situațiile în care se poate dispune o asemenea măsură, fiind atributul Ministrului Administrației și Internelor de a lua astfel de decizii. Referitor la prevederile cuprinse în hotărârea de guvern invocate drept nelegale pe cale de excepție, Instanța a reținut că textele în litigiu reglementează o excepție de la publicarea actelor normative, pe care Legea nr. 24/2000 în executarea căreia au fost emise, nu o prevede. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul R.I. și pârâții M.A.I. și Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a invocat greșita respingere a excepției de nelegalitate a prevederilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, referitoare la funcțiile de conducere, Instanța ignorând împrejurarea că, neexistând norme speciale de reglementare a situației polițistului cu funcție de conducere, ordinul Ministrului trebuia să se raporteze la normele generale, respectiv Legea nr. 188/1999. În recursul ministerului s-a criticat soluția de admitere a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, în ceea ce privește eliberarea polițistului din funcția de execuție, prevederi care nu au relevanță în cauză, întrucât normele cuprinse în textul actului normativ avute în vedere la eliberarea din funcție a reclamantului au fost tocmai cele privind eliberarea dintr-o funcție de conducere, iar Instanța a constatat că nu se poate reține nelegalitatea acestor prevederi.

Recurentul a mai arătat că Ordinul nr. 300/2004 a fost emis în aplicarea Legii nr. 360/2002, textul art. 22 alin. (7) din acest act normativ, potrivit căruia polițiștii sunt numiți și eliberați din funcție potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, nefăcând distincție între eliberarea din funcții de conducere și cele de execuție. În recursul declarat de Guvernul României s-a criticat soluția de admitere a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005. Astfel, pe de o parte, s-a arătat că sentința este greșită, întrucât nu H.G. nr. 50/2005 a produs efecte de natură a vătăma drepturile legitime ale reclamantului, ci Ordinul nr. 300/2004.

Pe de altă parte, recurentul a precizat că dispozițiile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005 sunt în deplină concordanță cu art. 108 din Constituție, art. 82 din Legea nr. 24/2000 și cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, fiind astfel exceptate de la publicarea în M. Of., actele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Referitor la constatarea în subsidiar a nelegalității dispozițiilor art. 27 alin. (2) din H.G. nr. 555/2001, Guvernul României a arătat că aceasta este nefondată, fiind vorba de un act normativ abrogat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că sunt fondate, urmând a fi admise recursurile declarate de M.A.I. și de Guvernul României și a se dispune respingerea excepției de nelegalitate. În același timp, criticile formulate de reclamantul R.I. sunt neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul. Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 15 din Ordinul nr. 300/2004, eliberarea polițistului din funcția de conducere ori de execuție în care a fost numit se poate face la propunerea Corpului de control al Ministrului Administrației și Internelor sau la propunerea Corpului de control al Inspectoratului general pentru structurile din subordine, în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și tematice, precum și a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului.

Instanța de Fond a reținut în mod eronat că dispozițiile susmenționate contravin și adaugă la Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Potrivit art. 69 alin. (1) din actul normativ susmenționat, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, în baza art. 15 din lege au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc în situațiile enumerate limitativ la literele a) – m). Între noțiunile de eliberare din funcție și încetare a raporturilor de serviciu, nu există raport de echivalență, întrucât, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcție se face potrivit normelor de competență aprobate, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, pe când încetarea raporturilor de serviciu se dispune conform normelor de competență stabilite expres prin art. 15 din Statutul polițistului.

Evaluările la care face trimitere art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, care se referă la ipoteza verificărilor și evaluărilor realizate de Corpul de control al Ministrului, în realizarea atribuțiilor ce revin unei astfel de structuri, nu sunt cele prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 360/2002, care privesc evaluările anuale ale polițiștilor reglementate de art. 26 din lege. Așadar, nu se poate face confuzie între verificările și evaluările realizate de Corpul de control al Ministrului, ca acțiuni inopinate, care nu cuprind pe toți polițiștii din structura Ministerului și evaluările realizate în baza art. 26 din Legea nr. 360/2002, care au o frecvență anuală și se realizează în privința tuturor polițiștilor.

În concluzie, având în vedere și faptul că art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 nu distinge între eliberarea din funcție de conducere sau de execuție, reglementarea unei asemenea măsuri prin art. 45 din Ordinul nr. 300/2004 nu reprezintă o situație de încetare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor și nu constituie o adăugare la cazurile prevăzute expres de art. 69 alin. (1) din lege. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de M.A.I. și, totodată, va respinge recursul formulat de reclamant și în consecință, va respinge excepția de nelegalitate invocată ca nefondată.

De menționat că, deși prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 14 septembrie 2006 s-a dispus cercetarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 45 din Ordinul nr. 300/2004, doar pentru măsura eliberării din funcția de conducere, cum de altfel s-a și invocat, Instanța sesizată s-a pronunțat greșit și asupra celei de-a doua situații care nu avea legătură cu fondul cauzei. Curtea va constata că și recursul declarat de Guvernul României este întemeiat, Instanța de Fond admițând în mod greșit excepția de nelegalitate a art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005, devenit art. 35 alin. (3), respectiv a art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001.

Astfel, dispozițiile susmenționate sunt în concordanță cu prevederile art. 108 alin. ultim din Constituție, art. 82 din Legea nr. 24/2000 și cu cele conținute de Legea nr. 182/2002, fiind astfel exceptate de la publicarea în M. Of. al României actele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul declarat de Guvernul României, va respinge excepția de nelegalitate referitoare la H.G. nr. 50/2005 și respectiv H.G. nr. 555/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.A.I. și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 6 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamantul R.I. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2007.