ÎCCJ, Decizia nr. 287/2016

Decizia civilă nr. 287/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La

data de 27 aprilie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de

A.

împotriva

deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, prin

care

a

fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de A. împotriva

deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015 a

Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

.

Instanța

a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu

caracterul definitiv al hotărârii atacate și cu faptul că nu se poate

solicita, pe calea unei plângeri neprevăzute de lege, anularea unei hotărâri

judecătorești.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Potrivit art.

493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate de acord

că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele

de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute

la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după

caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără

citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de recurs

formulată de recurentul A.

Având în vedere

dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și

întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată

de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție într-o plângere formulată împotriva unei

decizii pronunțate tot în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor

imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând

fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat

deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv recursul), rezultă

că recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.