ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1177/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1177/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Prin contestația înregistrată sub nr. x/2017 din 25.01.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe Casa Județeană de Pensii Teleorman, solicitând recalcularea drepturilor de pensie începând cu data de 20.04.2012, prin valorificarea veniturilor din adeverința nr. x/2015 eliberată de S.C. B. și adeverința nr. x/2015 eliberată de S.C. C., în sensul de a include sumele reprezentând veniturile obținute prin forma de salarizare în Acord Global conform Legii nr. 57/1974 pe perioada 15.12.1970-01.03.1977 și 20.06.1978-13.07.1981 și 10.09.1983-06.05.1992.
Prin sentința civilă nr. 248/30.03.2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman și drept consecință a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A.
Hotărârea a fost dată cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, iar prin decizia nr. 5430 din data de 07 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarant de reclamant, menționând totodată că hotărârea pronunțată este definitivă.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a formulat recurs reclamantul A. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care magistratul asistent a opinat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru CF11, la data de 26 ianuarie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 29 martie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părților, dată la care instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, înalta Curte constată că este inadmisibil și urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind noul C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare Ia conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia asigurărilor sociale (așa cum este cazul în speță) nu pot fi atacate cu recurs.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 aiin. 2 din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Prin urmare, față de cele arătate, decizia civilă nr. 5430 din data de 07 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu este supusă căii de atac a recursului, motiv pentru care se va respinge, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 5430 din data de 07 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 martie 2018.