ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1732/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 15.02.2017 sub nr. x/85/2017, astfel cum a fost aceasta completată și precizată la data de 21.04.2017, reclamanții A., B., C., D., în calitate de moștenitori legali ai defunctului E., și F., în contradictoriu cu pârâta S.C G. S.R.L., au învestit instanța cu soluționarea următoarelor cereri: constatarea desfășurării raporturilor de muncă în perioada 22.05.2014-06.06.2014 fără încheierea în scris a unui contract de muncă între defunctul E. și pârâtă, constatarea că decesul defunctului E. din data de 06.06.2014 a fost cauzat de un accident de muncă și obligarea pârâtei să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat reclamanților, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E.

În drept s-au invocat disp. art. 1390, Î391 noul C. civ., art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011, art. 253 Codul muncii, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1080/2017 pronunțată în Dosar nr. x/85/2017 de Tribunalul Sibiu, s-a admis excepția de necompetență materiaiă și excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

In motivarea acestei sentințe s-a reținui, în esență, că instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere delictuală, iar reclamanții pretind daune morale și materiale, urmare a pierderii fratelui/tatălui/concubinului, fiecare pretenție situându-se sub pragul prevăzut de art. 94 C. proc. civ., de 200.000 RON, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., sediul pârâtei afiându-se în Caransebeș.

Prin sentința civilă nr. 262 din 22 februarie 2018, Judecătoria Caransebeș a admis excepția de necompetență materială și teritorială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către instanța supremă, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că reclamanții au întemeiat capătul de cerere - obligarea pârâtei să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat reclamanților, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E. - pe dispozițiile art. 253 C. muncii, apreciind că repararea prejudiciului (atât daune materiale cât și daune morale) revine pârâtei în temeiul raportului juridic de muncă, fiind o răspundere contractuală, iar în această situație competența de a soluționa acest capăt de cerere revine Tribunalului Sibiu, potrivit art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru considerentele care succed.

În cauza dedusă judecații, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind obligarea pârâtei la contravaloarea prejudiciului cauzat acestora, ca urmare a accidentului de muncă soldat cu decesul defunctului E.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 și pe cele ale art. 253 C. muncii, reclamanții apreciind că prejudiciul își are izvorul în raportul de muncă și decurge din decesul numitului E. în timpul prestării muncii în favoarea societății pârâte.

Ca atare, obiectul litigiului, astfel cum a fost stabilit și întemeiat în drept de către reclamanți, îl constituie un conflict de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locui de muncă reclamantul ", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedară civilă".

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de ia locul de muncă al acestuia.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Normele din Codul muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciiml reclamantului, sunt de competență teritorială absolută și reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului.

în cauza dedusă judecății, față de dispozițiile legale menționate și având în vedere prevederile art. 59 C. proc. civ. referitoare la coparticiparea procesuală, cum domiciliul reclamanților H. și I. este în Sibiu, instanța competentă material și teritorial esîe Tribunalul Sibiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2018.