ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4355/2018

CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4355/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata echivalentului în RON a sumei de 147.200 Euro, calculat conform cursului BNR de la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea ratelor lunare neachitate, pentru perioada 31.07.2011- 30.04.2015, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.04.2009, modificat prin actul adițional nr. x/17.06.2009.

Prin sentința civilă nr. 1030 din 16 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C., și au fost obligați pârâții la plata sumei de 147.200 Euro, reprezentând contravaloarea ratelor neachitate pentru perioada 31.07.2011-30.04.2015, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.04.2009 și a actului adițional la acesta cu nr. x/17.06.2009. Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8680,00 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1030 din 16 septembrie 2016 au declarat apel pârâții B. și C.

Pe parcursul soluționării apelului petentul D. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea apelantei - pârâte C.

Prin încheierea din 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins ca lipsită de interes cererea de intervenție accesorie formulată în apel de D., cu motivarea că aceasta nu cuprinde elemente care să justifice interesul petentului în cauză.

Împotriva încheierii din 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, C. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecarea cererii de intervenție.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că instanța a încălcat prevederile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora cererea de intervenție se comunică părților și, totodată, a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea art. 7, art. 13 și art. 22 C. proc. civ., eludând prevederile art. 6 C. proc. civ. și ale art. 6 din CEDO.

Invocă necitarea terțului intervenient în vederea susținerii cererii de intervenție accesorie și nelegala citare a recurentei pentru termenul din 30.06.2017.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii de recurs, ca netimbrată, iar pe fond respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta C. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul declarat de recurenta C. este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 14 martie 2018, constatându-se că recursul recurentei este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de recurenta, la data de 10 octombrie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. este fondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă critică, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 64 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nerespectarea art. 7, art. 13 și art. 22 C. proc. civ., iar criticile formulate sub acest aspect se rețin a fi fondate.

Potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. civ.:

"instanța va comunica părților cererea de intervenție și copii de pe înscrisurile care o însoțesc".

Din verificările efectuate în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, se constată că, în speță, cererea de intervenție accesorie formulată de petentul D. nu a fost comunicată părților, pârâta C. nu a fost prezentă la termenul de judecată la care s-a soluționat această cerere, iar procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, aspect ce rezultă din practicaua încheierii recurate.

Așa fiind, examinând legalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor procedurale referitoare la comunicarea cererii de intervenție accesorie, precum și prin prisma celor referitoare la citare se constată că, într-adevăr, au fost încălcate prevederile art. 64 alin. (1) C. proc. civ., dar și cele ale art. 153 C. proc. civ. prin care se stipulează că instanța poate hotărî asupra unei cereri dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant. De asemenea, instanța are obligația să amâne judecarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Prin soluționarea cererii de intervenție la termenul de judecată la care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta C., căreia nici nu i s-a comunicat cererea formulată de petentul D., instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) C. proc. civ., art. 153, respectiv cu încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Procedând în acest mod, instanța a pricinuit părții o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, având în vedere încălcarea regulilor de procedură menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând incidența motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din același cod, va admite recursul, va casa încheierea recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

În raport de soluția pronunțată, restul criticilor formulate de către recurentă nu-și mai găsesc justificarea, fiind de prisos analizarea acestora.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 30 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1521/2018
Prin Sentința nr. 14687 din 9 noiembrie 2016 Judecătoria Sector 3 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenienții forțați C., D.; a obligat pârâta la plata, către reclam
ÎCCJ 2018-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3412/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8534/26.07.2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul
ÎCCJ 2019-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2019
2 RON și suma achitată de 848.157,38 RON și cu atât mai mult obligarea pârâtei la plata unor sume suplimentare. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a s
ÎCCJ 2016-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2016
Decizia nr. 731/2016 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. 2014/3/2014, astfel cum a f
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 199/2017
cile în luna august 2010. Împotriva sentinței civile nr. 1707 din 6 aprilie 2015, a încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2013 și a celor două încheieri de ședință din data de 2 februarie 2015 a declarat apel pârâta SC D. SA, iar
Sursă