ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 481/A din 28 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 (564/2017), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/A/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosar nr. x/2010.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a avut în vedere următoarele:

La data de 20.02.2017, condamnatul A. a formulat o cerere de "contestație în anulare" împotriva Deciziei penale nr. 825/A/10.06.2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Ulterior, la data de 17.03.2017, acesta a mai formulat o cerere având aceIași obiect, împotriva aceleiași decizii penale, cauza fiind înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2/2017.

Constatând că, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost înregistrate două dosare, ambele având ca obiect contestația în anulare formulată de către condamnatul A., cu privire la Decizia penală nr. 825/A/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a pus în discuție reunirea acestora.

În baza art. 43 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., Curtea a dispus reunirea cauzei înregistrată sub nr. x/2/2017 la cauza nr. x1/2/2017, ambele aflate pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, C17 A, apreciind necesară reunirea, pentru o mai bună soluționare a cauzei.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă și că motivele de contestație prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen. au fost invocate pur formal de contestator, contestația fiind inadmisibilă pe acest temei, cu atât mai mult cu cât persoana condamnată nu a indicat nicio cauză de încetare a procesului penal, ci a invocat în concret nelegala sa condamnare, solicitând reaprecierea probatoriului administrat și achitarea sa, întrucât fapta nu există.

S-a arătat că, odată ce instanța a analizat actele și lucrările dosarului și a apreciat asupra vinovăției inculpatului, pronunțând o hotărâre de condamnare intrată în puterea de lucru judecat, contestația în anulare nu poate fi admisă decât pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Unul dintre elementele principiului preeminenței dreptului este dat de securitatea raporturilor juridice, aceasta impunând ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi rediscutată.

În aceste condiții, s-a susținut că nemulțumirea contestatorului față de soluția pronunțată de instanța de apel nu poate constitui un temei al admiterii contestației în anulare întrucât, așa cum s-a arătat anterior, motivele invocate de acesta nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., astfel încât cererile formulate, apărând ca fiind inadmisibile, au fost respinse ca atare.

Împotriva acestei decizii, condamnatul A. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înaintea termenului de judecată din data de 05.09.2017, apelantul condamnat a transmis la dosar o cerere de retragere a apelului declarat.

Înalta Curte, examinând dispozițiile C. proc. pen., constată că acesta nu prevede explicit principiul oficialității procesului penal, însă prevede obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale în cadrul principiilor generale, care includ, în realitate, aspecte ce țin de principiul oficialității.

Înalta Curte reține că, deși în procesul penal nu se aplică principiul disponibilității, ca în procesele civile, cu titlu de excepție, însă, în privința cererilor formulate de către părți, prin care acestea își exercită dreptul de a declara o cale de atac, trebuie recunoscut și dreptul lor de a-și retrage acea cale de atac.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 415 C. proc. pen., care prevăd că "Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special...".

Prin urmare, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut de către condamnatul A., personal, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a acestuia, în sensul retragerii apelului declarat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 de lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 481/A din 28 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 de lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 septembrie 2017.

Procesat de GGC - GV