ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2079/22.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Electromontaj S.A., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în întregime a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 614/A din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2079/22.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Electromontaj S.A., ca nefondat.

La data de 13 mai 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 614/A din 3 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Criticile de nelegalitate întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că sumele reprezentând "alte avantaje" în sensul alin. (3) al art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 nu reprezintă remunerație și nu pot fi împărțite potrivit regulii uzanței.

În opinia recurentului, instanța de apel a apreciat greșit că între tipurile de sume la care se referă art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 ar exista o astfel de diferență de regim juridic. În plus, s-a învederat că această opinie este greșită mai ales cu privire la translatarea acestei concluzii trasă de instanță de la art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 la art. 2010 C. civ.

Recurentul-reclamant apreciază că termenul de "remunerație" din art. 2.010 C. civ. trebuie interpretat ca fiind atotcuprinzător, în sensul că acesta include orice contraprestație, sub orice formă, din partea mandantului pentru mandatar în schimbul exercitării mandatului. O interpretare diferită ar conduce, în opinia recurentului, la concluzia că legiuitorul C. civ. a intenționat să reglementeze numai o anumită formă de contraprestație a mandantului în temeiul contractului de mandat și să lase alte forme de contraprestație nereglementate.

Recurentul a subliniat că soluția de respingere a apelului este consecința interpretării greșite a art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 și art. 2.010 C. civ.

De asemenea, s-a învederat că este greșită interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 în sensul că, în repartizarea între membrii societății a sumei acordate de AGA, Consiliul de Administrație ar avea libertatea de a decide să nu acorde nicio sumă unora dintre administratori. În cazul de față, deși AGA acordase sumele respective membrilor consiliului de administrație, după revocarea recurentului-reclamant, Consiliul de Administrație a decis să nu îi acorde nicio sumă drept cotă de participare la profit pentru ianuarie-mai 2016 și drept stimulent UAE pentru 2015 și ianuarie-mai 2016, iar plata cotei de profit pentru 2015 a fost parțială, cu încălcarea uzanței stabilite.

În opinia recurentului, o atare situație este interzisă de prevederile alin. (1) și alin. (3) ale art. 153

18

din Legea nr. 31/1990, care prevede că orice remunerație sau alt avantaj acordat administratorilor este stabilit numai prin actul constitutiv sau hotărâre AGA, iar Consiliul de Administrație are obligația de a respecta aceste limite generale.

Totodată, s-a precizat că marja de apreciere a Consiliului de Administrație este limitată de prevederile alin. (1) și alin. (3) ale art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 în sensul că remunerația și primele decise de AGA nu pot fi eliminate de Consiliul de Administrație.

S-a mai învederat că, în momentul împărțirii concrete a sumelor respective între administratori, marja de apreciere este limitată de uzanțele stabilite anterior, de la care Consiliul nu s-ar putea abate fără o justificare solidă, care nu a existat în prezenta cauză.

În concluzie, s-a subliniat că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 2010 C. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează vătămarea adusă prin înlăturarea marturiei lui B..

În acest sens, s-a învederat că martorul B. a confirmat susținerile recurentului-reclamant referitoare la modul de împărțire între membrii Consiliului de Administrație a cotei de participare la profit și a stimulentului UAE. Cu toate acestea, mărturia sa a fost înlăturată de tribunal, în baza mărturiilor contrare ale celor doi martori ai intimatei.

Recurentul a mai învederat că instanța de apel a anulat cele două mărturii, însă a omis, rejudecând cauza, să includă și mărturia lui B. printre probele analizate. În opinia recurentului, ignorarea unei probe esențiale reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, respectiv a art. 13, art. 22, art. 174 C. proc. civ., precum și a art. 425 care obligă instanța să rețină situația de fapt pe baza probelor administrate.

La data de 2 august 2019, intimata-pârâtă Electromontaj S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, susținându-se că dispozițiile art. 2010 alin. (2) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză având în vedere că termenul de remunerație utilizat în cadrul acestui text de lege nu este atotcuprinzător, deci nu include și categoria de alte avantaje reglementată de art. 158

18

din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a învederat că nu este incidentă în cauză ipoteza mandatului oneros pentru care nu s-a stabilit remunerația administratorului, iar uzanța la care face referire textul de lege nu se referă la o uzanță societară internă, ci la uzanță ca izvor de drept civil.

La data de 19 august 2019, recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 614/A din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Totodată a fost constatată suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

La termenul din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a deținut calitatea de membru în consiliul de administrație al societății comerciale pârâte în perioada relevantă în cauză, respectiv 01.01.2015-20.05.2016, fiind prim-vicepreședinte în consiliul de administrație în perioada 01.01.2015-12.11.2015, prin acțiunea ce formează obiectului dosarului de față solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând premii din cota de participare la profit și stimulente din profitul realizat din lucrările efectuate de societate în Emiratele Arabe Unite, ambele aferente anului 2015 și perioadei 01.01.2016-20.05.2016.

Criticile de nelegalitate întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că sumele reprezentând "alte avantaje" în sensul alin. (3) al art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 nu reprezintă remunerație și nu pot fi împărțite potrivit regulii uzanței, recurentul apreciind că între tipurile de sume la care se referă nu există o diferență de regim juridic.

Critica nu este fondată.

Potrivit art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 remunerația membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol de lege, remunerația suplimentară a membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere însărcinați cu funcții specifice în cadrul organului respectiv, precum și remunerația directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administrație, respectiv de consiliul de supraveghere. Actul constitutiv sau adunarea generală a acționarilor fixează limitele generale ale tuturor remunerațiilor acordate în acest fel.

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că legiutorul are în vedere două tipuri de remunerații pentru membrii consiliului de administrație, respectiv principală și suplimentară. Remunerația principală este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor iar remunerația suplimentară are în vedere exercitarea unor funcții specifice, altele decât cea principală iar stabilirea acesteia se face de către consiliul de administrație cu respectarea limitelor generale fixate de adunarea generală a acționarilor.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a reținut corect că art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 reglementează un regim juridic distinct în ceea ce privește tipul de remunerație ce se poate acorda membrilor consiliului de administrație.

Astfel cum s-a reținut, pentru exercitarea mandatului de administrator recurentul a beneficiat de o indemnizație de bază formată dintr-o sumă fixă de 27.000 RON pentru funcția de administrator-prim vicepreședinte, la care se adaugă suma de 9.000 RON pentru participarea la ședințele Consiliului de Administrație și 8.000 RON pentru participarea la ședințele Biroului Permanent, astfel cum rezultă din contractul aflat dosarul de fond. Aceassă remunerație reprezintă o sumă fixă, datorată periodic, similară salariului, pe care membrul consiliului de administrație o primește în virtutea acestei calități și este corespondentă celei prevăzute de art. 153

18

alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Recurentul nu a pretins acordarea acestor sume stabilite cu titlu de regularitate prin contractul de mandat ci sume care se pot acorda cu titlu suplimentar în temeiul art. 153

18

alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Or, rațiunea textului de lege menționat este aceea de a nu îngrădi posibilitatea remunerării unor servicii suplimentare prestate de membrii consiliului de administrație care nu au fost prevăzute expres prin contractul de mandat dar care au fost desfășurate ca oportunități de afaceri ale societății și care permit acesteia să aloce o parte din cota de profit realizată persoanelor îndreptățite și pe care doar societatea înseși prin organele sale o poate aproba.

În sensul acestor dispoziții premiile și stimulentele/primele nu sunt de natură contractuală întrucât nu fac obiectul niciunui contract încheiat între reclamant si societate, ci recunoașterea lor rămâne la latitudinea A.G.A. ce fixează un procent din profit până la care pot fi acordate, iar apoi Consiliul de Administrație este cel care stabilește în concret sumele care se repartizează cu acest titlu.

Actul constitutiv al societății pârâte nu prevede obligația acordării unor astfel de sume ci doar posibilitatea ca A.G.A., în exercitarea atribuțiilor sale de la art. 14.1.1 și art. 14.1.3, să fixeze dividendele, fondurile de participare la profit, remunerațiile si alte sume pentru administrator, hotărârile A.G.A. și anexele lor existente la dosarul cauzei făcând distincția între titlurile cu care stabilea acordarea anumitor sume membrilor C.A. prin utilizarea titulaturii "remunerațiile si alte drepturi acordate în anul ... membrilor Consiliului de Administrație", remunerațiile și eventual alte drepturi fiind votate separat.

În raport de aceste considerații rezultă că nu există o obligație a consiliului de administrație de a distribui aceste sume anual sau de a le distribui după un anumit mod de calcul, ci, în conformitate cu prevederile legale menționate, după considerente subiective, legate de îndatoririle specifice ale persoanelor respective și situația economică a societății, așadar recurentul nu este îndreptățit să le pretindă deoarece, în lipsa unui temei contractual, nu există acordul de voință necesar obligării societății la plata acestor sume.

Recurentul-reclamant apreciază că termenul de "remunerație" din art. 2.010 C. civ. trebuie interpretat ca fiind atotcuprinzător, în sensul că acesta include orice contraprestație, sub orice formă, din partea mandantului pentru mandatar în schimbul exercitării mandatului, o interpretare diferită ar conduce, în opinia recurentului, la concluzia că legiuitorul a intenționat să reglementeze numai o anumită formă de contraprestație a mandantului în temeiul contractului de mandat și să lase alte forme de contraprestație nereglementate.

Nici această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 2.010 C. civ. " Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros".

Textul de lege instituie pentru profesioniști prezumția caracterului oneros al mandatului și are în vedere situația în care remunerația pentru exercitarea mandatului nu a fost prevăzută în contract. Or, în cauză, părțile au prevăzut remunerația în contract, prin urmare invocarea textului de lege de către recurent se face în afara situației reglementate, fiind evident că scopul legiutorului nu a fost acela de a stabili toate tipurile de remunerații ci de a nu permite gratuitatea mandatului dintre profesioniști.

Contrar susținerilor recurentului nu este greșită interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 în sensul că, în repartizarea între membrii societății a sumei acordate de AGA, Consiliul de Administrație ar avea libertatea de a decide să nu acorde nicio sumă unora dintre administratori, deoarece astfel cum s-a arătat acordarea remunerațiilor suplimentare, neavând bază contractuală, se află la latitudinea organelor de conducere ale societății, care decid în fiecare an sumele și persoanele îndreptățite să le primească neputându-se invoca uzanța ca temei de drept pentru obligarea societății la plata acestor sume având în vedere că potrivit art. 1 alin. (3) C. civ. în materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.

Întrucât textele legale invocate de recurent în susținerea cererii nu fac trimitere la uzanțe invocarea acestora ca temei legal al acțiunii este nerelevantă.

Recurentul a criticat și faptul că, în repartizarea între membrii societății a sumei acordate de AGA, Consiliul de Administrație ar avea libertatea de a decide să nu acorde nicio sumă unora dintre administratori, acest aspect fiind interzis de prevederile alin. (1) și alin. (3) ale art. 153

18

din Legea nr. 31/1990, marja de apreciere fiind limitată la faptul că remunerația și primele decise de AGA nu pot fi eliminate de Consiliul de Administrație atâta timp cât există uzanțe stabilite anterior.

Conform prevederilor art. 111 alin. (2) lit. c) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale Adunarea generală ordinară a acționarilor are printre atribuții fixarea remunerației cuvenite pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv iar potrivit art. 14.1.15 din actul constitutiv al S.C. Electromontaj S.A. Adunarea generală a acționarilor poate să împuternicească Consiliul de Administrație să repartizeze fondurile din participarea la profit.

Sumele pretinse de recurent nu au fost prevăzute a-i fi plătite acestuia prin niciunul dintre actele emise de societate, și întrucât, astfel cum a arătat și recurentul, aceste sume au caracter suplimentar față de remunerația de bază, acordarea acestora se află în marja de apreciere a organelor de conducere a societății, care nu pot fi constrânse să le acorde pe cale judiciară, întrucât nu au o bază legală sau contractuală ci se află la aprecierea subiectivă a acestora.

În plus, solicitarea recurentului-reclamant de acordare a sumelor cu caracter suplimentar tinde spre modificarea hotărârii consiliului de administrație pe o cale neprevăzută de lege, astfel că și din această perspectivă, contravine reglementărilor Legii nr. 31/1990.

Este nefondat și motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează vătămarea adusă prin înlăturarea marturiei lui B..

Din considerentele deciziei atacate reiese că proba cu martori nu a reprezentat proba determinantă în pronunțarea soluției, prin urmare nu se poate reține existența vreunei vătămări prin nevalorificarea acesteia, cu atât mai mult cu cât declarația în cauză nu a fost reținută ca relevantă pe aspectele invocate de reclamant.

Proba cu martori a fost propusă pentru a se dovedi existența uzanțelor ca temei pentru acordarea sumelor pretinse prin acțiune însă aplicabilitatea uzanțelor a fost exclusă de instanță în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) C. civ. conform căruia, în materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.

Aprecierea asupra probelor este un atribut esențial al instanței de judecată care are libertatea să rețină sau să înlăture motivat probele propuse de părți, neputându-se susține că s-a produs o încălcare a dreptului la apărare dacă una sau mai multe probe nu au fost găsite relevante pentru fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 614/A din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 614/A din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,13 octombrie 2020.