Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2604/2020

HOTĂRÂRE
08.12.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2604/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020 Asupra contestației în anulare de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 2131 din data de 19 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II a civilă. 2. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A.. 3. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 noiembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2019, a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2019, când, în raport de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata contestației în anulare a fost suspendată, Înalta Curte reținând că părțile, care au fost legal citate pentru acel termen de judecată, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la perimare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc.

civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceiași articol prevede că "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Perimarea se poate constata și din oficiu, conform dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părților.

Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății contestației în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din data de 11 februarie 2020, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cauzei. În cauză, termenul de perimare s-a împlinit la data de 11 octombrie 2020, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. și având în vedere și suspendarea curgerii termenului, potrivit celor prevăzute prin Decretele Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020. Din verificarea actelor dosarului, rezultă că din momentul în care judecata contestației în anulare a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (11 februarie 2020), părțile nu au formulat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății și nici nu au efectuat vreun alt act de procedură.

În raport de considerentele reținute, având în vedere că în termenul prevăzut de lege, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de procedură, Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate perimată contestația în anulare cu a cărui judecată a fost învestită. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2131 din data de 19 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Cu recurs la Completul de 5 judecători, în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2020
atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus suspenda
ÎCCJ 2021-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2021
fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 26 octombrie 2020, completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 08 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului d
ÎCCJ 2020-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2653/2020
său. Or, lipsa semnăturilor de pe decizia ce face obiectul căii de atac atrage nulitatea actului de procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. Prin încheierea din 26 septembrie 2019
ÎCCJ 2020-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 100/2020
nefondat apelul declarat de pârâtul C.. Împotriva acestei decizii, apelantul C. a formulat recurs. Prin decizia nr. 1084 din 22 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat d
ÎCCJ 2021-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1818/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2020 sub nr. x/2020/a1 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă petentul A. a d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă