ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 377/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2016, reclamanta Comuna Hânțești - prin primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București anularea notificării nr. x/23.03.2016.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 294 din 14 decembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta Comuna Hânțești - prin primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat notificarea nr. x/23.03.2016 emisă de pârât.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului a arătat că, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 10 1 din O.U.G. nr. 28/2013 precum și art. 17 alin. (7) și alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1851/2013, pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 MDRAPFE poate deconta doar lucrări efectuate cu respectarea prevederilor legale și numai în limitele prevăzute de contractele de finanțare, în caz contrar, suportarea cheltuielilor efectuate făcându-se de către beneficiari. În cauză, s-a constatat că cesionarea (chiar și parțială) a obligațiilor asumate prin contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, era interzisă în mod expres atât de legislația achizițiilor publice în vigoare la acel moment, cât și de clauzele contractuale ce reprezintă legea părților. Astfel, în conformitate cu art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data încheierii contractului de cesiune nr. x/04.11.2013, "într-un contract de achiziție publică este permisă doar cesiunea creanțelor născute din acel contract, obligațiile născute rămânând în sarcina părților contractante, astfel cum au fost stipulate și asumate inițial". Totodată, potrivit art. 23 din contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, "Executantul are obligația de a nu transfera total sau parțial obligațiile sale asumate prin contract". Prin hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că cesionarea contractului de lucrări nr. x/05.09.2008 nu s-a efectuat și cu acordul intimatei-reclamante, care a preluat investiția de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava în baza protocolului nr. 11690/21.11.2013. Aceste aspecte sunt lipsite de relevanță, deoarece: La penultimul paragraf al protocolului de predare-primire nr. 11690/21.11.2013, se menționează că "prezentul protocol de predare-primire reprezintă o novație prin înlocuirea beneficiarului Inspectoratul Școlar al Județului Suceava cu Comuna Hănțești, la contractul de lucrări nr. x/2008..."; Prin contractul de novație, părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă, aceste procese având loc concomitent. Obligația nouă care se naște prin novație trebuie să aibă un element nou față de vechea obligație, iar în cazul de față acesta constă în schimbarea părților, neexistând și alte condiții care să afecteze raportul juridic obligațional; Prin urmare, se poate aprecia că, la momentul încheierii protocolului nr. 11690/21.11.2013, care îmbracă forma unui contract de novație, intimata- reclamantă avea sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de existenta unei cesiuni a contractului de lucrări nr. x/05.09.2008. În acest context, consideră că UAT Comuna Hânțești avea obligația de a efectua toate diligentele necesare pentru a se asigura că au fost respectate prevederile legale în vigoare la momentul preluării investiției. Chiar dacă raportul juridic obligațional inițial se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui într-un alt raport juridic obligațional al cărei subiect este, în speța de față, intimata-reclamantă UAT Comuna Hânțești - care a preluat în același timp și calitatea de beneficiar a' obiectivului de investiții și este singura care poate răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor legale (prevăzute de O.U.G. nr. 28/2013) și contractuale (prevăzute în contractele de finanțare nr. x/18.11.2014 și nr. y/25.05.2015). Faptul că sumele solicitate ar fi aferente perioadei 2014-2015, fiind virate în baza contractelor de finanțare anuale încheiate ulterior contractului de cesiune, nu este de natură să absolve de răspundere pe intimata - reclamantă. Aceasta deoarece contractul de lucrări nu este subordonat contractului de finanțare, neavând nicio relevanță că acesta a fost încheiat cu mult timp înainte de încheierea contractelor de finanțare dintre MDRAP și UAT Comuna Hânțești (2014-2015). Relevant este că s-a plătit intimatei-reclamante suma totală de 1.930.636,82 RON, în baza unor contracte de finanțare încheiate în perioada 2014-2015, prin care au decontate lucrări executate de S.C. A. S.R.L., potrivit contractului de cesiune nr. x/04.11.2013. Intimata-reclamantă este singura care poate răspunde pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin cele 2 contracte de finanțare, care reprezintă izvorul pretențiilor din Notificarea nr. x/23.03.2016. Recurentul pârât și-a asumat obligația să deconteze cheltuielile efectuate de către intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar, cu condiția ca acestea să respecte toate dispozițiile legale incidente și pe cele contractuale (respectiv pe cele ale contractului de finanțare). În urma verificării documentelor transmise recurentului pârât, s-a constatat că sumele decontate au fost utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli efectuate în baza unui contract cesionat integral, încălcându-se atât dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la data desfășurării achiziției), cât si prevederile contractelor de finanțare anuale încheiate cu UAT Comuna Hânțești. S-au invocat și obligațiile intimatei-reclamante (în calitate de beneficiar al investiției), așa cum au fost stabilite prin contractele de finanțare, respectiv: - Contractul de finanțare nr. x/18.11.2014: Art. IV - ’’Obiectul contractului" alin. (3) și (4); Art. VIII - ’’Drepturile și obligațiile părților" pct. 2) - ’’Obligațiile beneficiarului", lit. a); - Contractul de finanțare nr. x/25.05.2015: Art. VIII - ’’Drepturile și obligațiile părților" pct. 2) - ’’Obligațiile beneficiarului", lit. b); - Actul adițional nr. x la Contractul de finanțare nr. x/25.05.2015: Art. VI. Referitor la aplicarea retroactivă a legii susține că O.U.G. nr. 34/2006 reprezintă o transpunere în legislația națională a Directivelor nr. 2004/18/CE și nr. 2004/17/CE, care au înlocuit Directiva 92/50/CEE. Deoarece prin cesiunea drepturilor și obligațiilor are loc o înlocuire a cocontractantului inițial, adică a celui care a fost desemnat în urma unei proceduri de achiziție publică, consideră că trebuie respectată Hotărârea CJUE nr. C-454/06 Nachrichtenagentur GmbH vs. Austria. Pe cale de consecință, înlocuirea cu un terț a persoane juridice cu care s-a încheiat contractul de achiziție publică, se consideră o modificare a unei clauze esențiale a contractului de achiziție publică și se impune efectuarea unei noi proceduri de achiziție publică. Singurele excepții sunt cele privind subcontractarea (dacă a fost prevăzută de la început), în cazul reorganizării cocontractantului inițial sau schimbare acționariatului acestuia. Orice altă înlocuire a acestuia cu un terț, pune în discuție valabilitatea contractului de achiziție publică și impune o nouă procedură de achiziție publică. Faptul că interdicția prevăzută în mod expres de art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006, nu exista la momentul încheierii contractului de lucrări nr. x/05.09.2008, nu înseamnă că exista posibilitatea cesiunii contractului. Principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 trebuie respectate atât la atribuire cât și pe tot parcursul executării contractului de achiziție publică. Mai mult, aceste principii erau în vigoare atât la data atribuirii contractului de lucrări cât și la data cesionării acestuia. Această interpretare este dată nu numai de CJUE, ci și de ANRMAP. în Manualul operațional pentru atribuirea contractelor de achiziții publice unde este menționat că novația și/sau cesiunea de obligații nu este permisă în contractul de achiziție publică (...) Cesiunea drepturilor reprezentând sume de încasat este permisă ". Interpretarea a fost confirmată de către ANRMAP și prin adresa nr. x/2011. Apreciază că sunt incidente și dispozițiile art. 1341 alin. (1) din C. civ., care stipulează că "cel ce plătește fără a datora are dreptul la despăgubire", precum și dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public". Contractul de cesiune nr. x/04.11.2013 a fost încheiat după intrarea în vigoarea a prevederilor art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 101 din O.U.G. nr. 28/2013. Arată și că sumele solicitate prin Notificarea nr. x/23.03.2016, au fost virate intimatei-reclamante în baza contractelor de finanțare din perioada 2014-2015. Așadar, raportat la momentul încheierii contractului de cesiune și al contractelor de finanțare anuale, nu se poate pune problema retroactivității art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006 și respectiv a normelor din O.U.G. nr. 28/2013. Pe de altă parte, deși art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006 nu era în vigoare la momentul încheierii contractului de lucrări nr. x/05.09.2008, nu înseamnă că cesiunea acestuia era permisă. Intimata-reclamantă avea obligația de respecta principiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, de la momentul atribuirii și pe tot parcursul executării contractului de achiziție publică. Art. 10 1 din O.U.G. nr. 28/2013 conține norme de procedură aplicabile tuturor litigiilor pendinte la data intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept substanțial, care sunt în mod obișnuit interpretate ca nefiind aplicabile unor situații existente anterior intrării acestora în vigoare. În ceea ce privește prevederile din Directiva nr. 2014/24 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, precizează că acestea nu pot fi aplicate în direct, nefiind transpuse în dreptul intern. Ordinea de drept a Uniunii Europene face deosebire între dreptul primar și cel secundar al Uniunii. Dreptul primar se referă la dreptul european al tratatelor, care au aplicare nemijlocită în statele membre, având caracter obligatoriu. Dreptul secundar este format din actele normative formale emise de organele UE, în special sub formă de regulamente, directive și decizii. În ceea ce privește Directivele comunitare, acestea nu sunt de directă aplicare, ele se adresează statelor membre și le obligă ca, într-un anumit termen, prevăzut în directivă, să implementeze în dreptul intern obiectivele directivelor. Alegerea formei și a mijloacelor de aplicare se face de către statele membre. În consecință, dacă Directiva nr. 2014/24 nu a fost transpusă în dreptul intern, nici la momentul încheierii contractului de cesiune x/01.08.2014, prevederile nu erau aplicabile în mod direct România. Din aceste motive, consideră că este justificată restituirea sumei de 1.930.636,82 RON, acordată prin transferuri succesive de la bugetul de stat, în vederea realizării obiectivului de investiție "Modernizare și extindere școală gimnazială "B.", întrucât aceasta a fost utilizată cu nerespectarea clauzelor contractuale și actelor normative invocate mai sus. În drept, a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 și următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 411 coroborat cu art. 223 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Apărările formulate de intimat Intimata reclamantă comuna Hânțești, jud. Suceava, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât pentru următoarele motive: 1) Protocolul de predare a investiției nr. 11690/21.11.2013 încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Primăria Comunei Hânțești nu este o novație ci o cesiune de contract în sensul dispozițiilor art. 1315 din Noul C. civ. Prin această operațiune s-a realizat substituirea unei părți din contractul de lucrări nr. x/5.09.2008 cu un terț, respectiv substituirea Inspectoratului Școlar Județean Suceava cu Comuna Hânțești. Ca urmare, prin acest protocol nu s-a realizat o novație cu schimbare de debitor și nici o cesiune de datorie. Potrivit art. 1320 din Noul C. civ. Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în calitate de cedent garantează validitatea contractului de lucrări, astfel încât Comuna Hânțești nu răspunde pentru eventualele nerespectări ale dispozițiilor legale sau contractuale în materia achizițiilor publice săvârșite anterior protocolului de predare-primire nr. 11690/21.11.2013. De altfel, anterior protocolului s-a încheiat contractul de cesiune nr. x/4.11.2013 între S.C. C. S.R.L., în calitate de cedent și S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar având ca obiect lucrările rămase de executat din contractul de lucrări nr. x/5.09.2008. Prin acest act, încheiat cu acordul celeilalte părți contractante (Inspectoratul Școlar Județean Suceava), s-a realizat o substituire a unei părți din contractul de lucrări nr. x/2008, respectiv a executantului. Prin urmare, Comuna Hânțești nu trebuie să răspundă pentru o eventuală faptă culpabilă a Inspectoratului Școlar Județean Suceava săvârșită prin încheierea contractului de cesiune nr. x/4.11.2013. 2) Sentința recurată este în acord cu jurisprudența CJUE și conformă Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice. Potrivit jurisprudenței CJUE, întregul drept european prevalează asupra dreptului național, iar sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată. În acest sens art. 148 alin. (2) din Constituția României arată că "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne". Această dispoziție constituțională se regăsește și în unul din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene (art. 4 C. proc. civ.). Conform art. 288 (fost 249) TCE directivele și regulamentele CE sunt obligatorii și se aplică direct în fiecare stat membru. Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat clar în favoarea priorității de aplicare a dreptului comunitar față de actele normative naționale în cauzele: C 6/64 - Flaminio Costa c. ENEL și C 106/77- Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal SpA. În cauză, aplicând direct în dreptul intern prevederile Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 trebuie reținut că potrivit art. 72 alin. (1) din această Directivă "contractele și acordurile-cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziții ... "d) atunci când un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea contractantă i-a atribuit inițial contractul drept consecință: (i) a unei clauze sau opțiuni de revizuire fără echivoc în conformitate cu lit. a)". Așadar, atunci când contractul cuprinde o clauză de substituire a contractantului inițial cu un nou contractant, în cursul perioadei de valabilitate a contractului, atunci modificarea nu este considerată substanțială (art. 72 alin. (4) lit. d), astfel încât nu este necesară o nouă procedură de achiziție. În acest sens este și jurisprudența anterioară acestei Directive, Hotărârea CJUE nr. C-454/06 Nachrichtenagentur GmbH vs. Austria statuând că înlocuirea cocontractantului căruia autoritatea contractantă i-a atribuit inițial contractul cu unul nou este considerată o modificare substanțială a contractantului de achiziții publice "cu excepția situației în care această substituire a fost prevăzută în clauzele contractului inițial". În cauză, în contractul de lucrări nr. x/5.09.2008 s-a prevăzut în art. 22 cesiunea obligațiilor asumate prin contract cu acordul achizitorului. Prin urmare substituirea contractantului inițial cu un nou contractant fiind prevăzută prin clauză contractuală nu constituie o modificare substanțială, astfel încât nu era necesară o nouă procedură de achiziție. Astfel nu a existat nicio încălcare a reglementării în materie de achiziții publice și nici a clauzelor contractuale. 3) Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Principiul neretroactivității legii impune ca o lege odată adoptată să producă efecte juridice numai pentru viitor, neputând afecta stabilitatea și securitatea raporturilor juridice anterioare. Situațiile contractuale în curs la data intrării în vigoare a unei legi noi rămân reglementate de legea veche. Sub acțiunea principiului fundamental al neretroactivității legii noi, legea veche supraviețuiește, cuprinzând în câmpul acesteia de ultraactivitate situațiile juridice subiective (individuale) stabilite de părți prin contract ori act juridic, dar reglementate imperativ sau prohibitiv de legea nouă. Este de principiu că încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea contractelor sunt supuse în totalitate dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat (tempus regit actum), iar o lege este retroactivă atunci când atribuie ori recunoaște alte efecte contractelor perfectate anterior. În cauză, art. 22 din contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 prevede cesiunea obligațiilor asumate prin contract cu "acordul scris al achizitorului". Această clauză contractuală este în deplin acord cu Legislația privind achizițiile publice în vigoare la data perfectării contractului, 5 septembrie 2008. Dispozițiile art. 204 1 ale O.U.G. nr. 34/2006 au fost adoptate ulterior acestui moment prin Legea nr. 279/2001 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34/2006, publicată în M. Of, nr. 872 din 9 decembrie 2011, astfel încât sunt inaplicabile contractului de lucrări nr. x din 5.09.2008. În conformitate cu art. 22 din contract, a fost încheiat contractul de cesiune nr. x noiembrie 2013 cu acordul scris al achizitorului Inspectoratul Școlar Județean Suceava. De altfel, această cesiune s-a făcut tocmai în scopul realizării și finalizării investiției, în condițiile în care cedentul S.C. C. S.R.L. a sistat lucrările încă din cursul anului 2009 fiind în imposibilitate de a mai asigura realizarea investiției. În cauză nu există nicio încălcare a "prevederilor legale sau contractuale", pentru a fi incident art. 10 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013, text introdus prin O.U.G. nr. 46/2015, din moment ce dispozițiile art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt aplicabile contractelor de achiziție publică încheiate anterior datei de 9 decembrie 2011, iar pe de altă parte prevederile contractuale au fost respectate, inclusiv cele ale art. 22 privind cesiunea. Respectând principiul de rang constituțional al neretroactivității legii, nici dispozițiile art. 10 1 din O.U.G. nr. 28/2013 nu pot retroactiva astfel încât nu sunt aplicabile în cazul pretinselor încălcări a unor dispoziții legale în materia derulării contractului de achiziție publică sau a unor prevederi contractuale, anterioare datei de 28 octombrie 2015 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 46/2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul formulat de pârât precum și apărările intimatului reclamant în raport cu sentința recurată se reține ca fiind fondată calea de atac pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constituie motiv de casare ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În acest sens art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. arată că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în considerentele sale situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară motivarea este de esența hotărârii judecătorești și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de către părți, dar și pentru a permite instanței de recurs, cum este situația în speța dedusă judecății, să verifice aplicarea legii de către instanța de fond în raport de situația de fapt existentă în speță, precum și susținerile și apărările părților. Este adevărat că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, însă această împrejurare nu eludează obligația instanței de a stabili starea de fapt avută în vedere în baza probelor administrate, arătând și relevanța acestor prin considerente din care să rezulte motivele pentru care unele au fost reținute ca relevante iar altele înlăturate și de a se pronunța asupra susținerilor și apărărilor esențiale formulate de părți, în lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească neputând fi reținută ca fiind motivată potrivit cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În acest sens se reține că în speța dedusă judecății instanța de fond s-a rezumat inițial în considerente la a prezenta probele administrate în cauză și a enumera dispoziții legale și contractuale din materie, fără a analiza însă relevanța acestora raportat la aspectele puse în discuție de părți. Singurele argumente avute în vedere de instanța de fond au fost acelea că reclamanta a preluat investiția după încheierea contractului de concesiune astfel că nu se poate reține o culpă sau o faptă ilicită a acesteia fără de care nu se poate reține nici o răspundere administrativă financiară precum și faptul că în speță contractele de finanțare sunt ulterioare contractului de concesiune. Or, aceste considerente sumare nu pot fi reținute ca relevante în soluționarea cauzei, deoarece restituirea finanțării acordate în cadrul Programului național de dezvoltare locală reglementat de O.U.G. nr. 28/2013 nu are temeiuri similare răspunderii civile delictuale (cum sunt fapta ilicită și culpa) ci nerespectarea prevederilor legale incidente în materie și a celor contractuale, așa cum prevede expres art. 10 1 din O.U.G. nr. 28/2013. Sub acest aspect se impunea ca instanța de fond să facă analiza în timp contractelor relevante în cauză: contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în calitate de achizitor și S.C. C. S.R.L., în calitate de executant; contractul de cesiune nr. x/04.11.2013 încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de cedent și S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar; protocolul de predare a investiției începută, în vederea finalizării execuției lucrărilor, încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Primăria comunei Hânțești la data de 21.11.2013, stabilind normele juridice de care acestea sunt guvernate precum și natura lor iar în raport de aceasta să se concluzioneze dacă sumele acordate prin contractele anuale de finanțare au fost utilizate cu respectarea prevederilor legale și contractuale. În acest context nici împrejurarea că finanțarea a fost acordată ulterior încheierii contractelor de lucrări, de cesiune și protocolului de predare a investiției, anterior precizate, nu constituie un element care să conducă la concluzia inaplicabilității dispozițiilor legale ce reglementează Programului național de dezvoltare locală în cadrul căruia sumele pentru realizarea investiției au fost acordate. Numai în contextul în care este analizată legislația relevantă în raport de fiecare contract intervenit pe parcursul derulării investiției și statuându-se asupra naturii juridice a acestora, a drepturilor și obligațiilor pe care le generează precum și a efectelor lor se poate răspunde susținerilor și apărărilor părților cu privire la aceste aspecte și se poate concluziona dacă beneficiarul finanțării a utilizat sumele transferate cu respectarea sau nu a prevederilor legale sau contractuale așa cum prevede art. 10 1 din O.U.G. nr. 28/2013.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. În consecință potrivit art. 496 și art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, prima instanță va analiza acțiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susținerilor și apărărilor părților esențiale în justa soluționare a cauzei, având în vedere și considerentele prezentei decizii.