ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2614/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea Rezoluțiilor din data de 28.12.2018, 22.02.2019 și 25.02.2019 ce fac parte din dosarul nr. x al Inspecției Judiciare, apreciindu-le nelegale, netemeinice, așa cum le-a criticat și în contestația din 26.01.2019, cât și în plângerea prealabilă adresată Inspecției Judiciare și PICCJ prin adresele de e-mail ale acestora, la data de 05.03.2019.

Prin sentința civilă nr. 465 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 465 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prev. de disp.art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe învederând că Inspecția Judiciară apără hoția și corupția, practicând anarhia și sabotarea actului de justiție, prin tergiversare așteptând prescrierea rezoluțiilor. Nu acceptă legile statului român, făcând favoruri procurorilor de caz care protejează banda de hoți.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat, în principal, constarea nulității recursului deoarece reclamantul nu invocă niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 februarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 februarie 2021.

Prin încheierea de ședință din data de 11 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis contestația reclamantului și a preschimbat termenul de judecată de la data de 17.02.2021 la data de 17.06.2020, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum și în raport cu actele și lucrările dosarului, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluțiilor din data de 28.12.2018, 22.02.2019 și 25.02.2019 ce fac parte din dosarul nr. x al Inspecției Judiciare, apreciindu-le nelegale, netemeinice, așa cum le-a criticat și în contestația din 26.01.2019, cât și în plângerea prealabilă adresată Inspecției Judiciare și PICCJ prin adresele de e-mail ale acestora, la data de 05.03.2019.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecății reținând că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză deoarece, principiul independenței procurorului presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligația procurorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

De asemenea, având în vedere că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, Înalta Curte constată că instanța de recurs este învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. În realitate, recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe învederând că Inspecția Judiciară apără hoția și corupția, practicând anarhia și sabotarea actului de justiție, prin tergiversare așteptând prescrierea rezoluțiilor. Nu acceptă legile statului român, făcând favoruri procurorilor de caz care protejează banda de hoți, aspecte ce nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de textul de lege sus-menționat.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică ce ar putea fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, situație în care această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Pentru considerentele expuse și reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 465 din 18 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.