ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 21 mai 2020
Asupra contestație în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea atacată cu contestație în anulare
Prin decizia nr. 2807 din 24 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Contestația în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 2807 din 24 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Apărările intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt
Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat a se face aplicarea prevederilor abuzului de drept în ceea ce îl privește pe contestator, dat fiind numărul mare al acțiunilor introduse de acesta pe rolul instanțelor.
II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a prezentei contestații în anulare, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestației în anulare se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
Prin adresa comunicată contestatorului la data de 11 februarie 2020, conform dovezii aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestației în anulare formulate împotriva deciziei nr. 2807 din 24 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 21 mai 2020 contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a contestației în anulare este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea contestației în anulare netimbrate.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a contestației în anulare formulate A. împotriva deciziei nr. 2807 din 24 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2807 din 24 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.