ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 24 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., MUNICIPIUL BRAȘOV prin Primar și PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAȘOV a solicitat să se dispună, pe calea acțiunii oblice:

- obligarea Municipiului Brașov și a Primarului Municipiului Brașov la plata sumei de 18.500.000 RON către S.C. B. S.R.L. cu titlu de vărsământ la capitalul social al acestei societăți;

- obligarea Municipiului Brașov și a Primarului Municipiului Brașov la plata dobânzii legale în cuantum de 711.110 RON, calculate de la data de 17.11.2016 și până la introducerea cererii, aferentă sumei de 18.500.000 RON, către S.C. B. S.R.L.;

- obligarea Municipiului Brașov și a Primarului Municipiului Brașov la plata dobânzii legale, calculate de la introducerea cererii și până la data plății efective către S.C. B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1560 C. civ., art. 1898 C. civ. și art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep.

Prin sentința civilă nr. 96/C din 1 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și Municipiul Brașov prin Primar și a fost obligat pârâtul Municipiul Brașov prin Primar să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 18.500.000 RON, cu titlu de vărsământ la capitalul social al acestei societăți, suma de 711.109,58 RON reprezentând dobândă legală aferentă calculată pe perioada 17.11.2016 - 18.07.2017 și dobânda legală aferentă sumei de 18.500.000 RON din 18.07.2017 și până la data plății efective.

S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Brașov, precum și cererea pârâților Municipiul Brașov prin primar și Primarul Municipiului Brașov de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar a declarat apel.

Apelul formulat de pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, însă prin încheierea din 22 mai 2018, această instanță a declinat competența de soluționare a cererii de apel în favoarea secției civile a Curții de Apel Brașov, ca urmare a admiterii excepției de necompetență funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, însă urmare a pronunțării de către Înalta Curte a încheierii nr. 3697 din 18 octombrie 2018, prin care s-a admis cererea formulată de petenta A. S.R.L. s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Prin încheierea din 22 octombrie 2018 a fost învestită Curtea de Apel Târgu-Mureș cu soluționarea apelului formulat de pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar, iar prin încheierea nr. 4/CA din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția Civilă a dispus trimiterea cauzei secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă, având în vedere că în primă instanță cauza a fost soluționată de un complet specializat în materia litigiilor cu profesioniști.

Prin decizia nr. 450/A din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul formulat de pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar împotriva sentinței civile nr. 96/C din 1 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 450/A din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Brașov - prin Primar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul susține greșita interpretare și aplicare a legii, arătând că cele două instanțe și-au întemeiat în mod nelegal hotărârea pe prevederile art. 1898 sau 1895 C. civ., iar aspectul care i-a determinat să invoce chestiunile legate de aplicarea legii civile în timp este data încheierii actului juridic numit act constitutiv al B. S.R.L. a cărui modificare are loc prin complexa procedură a ceea ce Legea nr. 31/1990 numește majorarea capitalului social.

În speță, este vorba despre contractul de societate (actul constitutiv) al B. S.R.L., act ce reprezintă contractul de asociere dintre asociații C. S.R.L. și Municipiul Brașov, care a fost încheiat în anul 2010 și care se modifică prin actele adiționale ce rezultă în urma procedurii majorării capitalului din anul 2016.

Astfel, conform art. 6 alin. (2) din C. civ. și art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, rezultă că, în ceea ce privește contractul de societate încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lui (vechiul C. civ.), fiind supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat (vechiul C. civ.) în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Or, majorarea capitalului social reprezintă o componentă intrinsecă a ceea ce legea numește "executarea contractului".

Art. 102 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 dispune că modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

Particularizând acest aspect la chestiunea în discuție, Act adițional încheiat în 2016 la un Contract de societate încheiat în 2010, prin respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării se înțelege respectarea condițiilor de fond și de formă pentru încheierea valabilă a actului adițional.

Însă, în privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, în speță, natura raporturilor juridice dintre asociați pe de o parte și dintre asociați și societate pe de altă parte, sunt aplicabile dispozițiile alin. (11) ale art. 102 din Legea nr. 71/2011.

În atare situație, apare ca nelegală aprecierea instanței de fond cu privire la legea aplicabilă în speța dedusă judecății și aserțiunea instanței de apel potrivit cu care nu se poate susține, cu suficient temei, ipoteza avansată de Municipiul Brașov, tocmai pentru că există suficient temei în prevederile art. 6 alin. (2), raportat la art. 102 din Legea nr. 71/2011.

Mai susține recurentul, că majorarea capitalului social naște un raport juridic sui generis între asociați, nu un raport juridic de creanță între asociați și societate.

Principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate îl vizează, modul eronat în care instanța de fond și cea de apel au reținut că raportul obligațional ce decurge din majorarea capitalului social al B. S.R.L. se stabilește între societate și asociatul care a subscris părțile sociale sau emise și nu între asociații societății în cauză - B. S.R.L..

Ceea ce invocă recurentul este greșita apreciere de către cele două instanțe a naturii raportului juridic născut în urma majorării capitalului social, prin prisma titularului dreptului și obligațiilor cuprinse în conținutul acestui raport juridic, respectiv asociații și nu societatea.

Cu referire la prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, recurentul susține că instanța de apel a dat o interpretare greșita a legii, în senul că sumele de bani în numerar aduse ca aport cu ocazia majorării capitalului social nasc în patrimoniul societății un drept de creanță, debitor fiind asociatul care a participat la majorare.

În opinia sa, o asemenea abordare este nelegală și este efectul unei interpretări subiective nelegale, a prevederilor art. 210 din Legea nr. 31/1990, la care face trimitere expresă art. 221 din Legea nr. 31/1990 și aplicării greșite a art. 1895 alin. (1) Noul C. civ.

În esență, instanțele au reținut faptul că, potrivit art. 221 din Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social, în modalitățile și din sursele prevăzute de art. 210, însă le aplică greșit, cum de altfel, greșit aplică și alte prevederi legale cuprinse în legile comune (C. civ.).

Dispozițiile art. 221 evocate, reiterează posibilitatea enunțată de prevederile art. 210 și anume posibilitatea majorării capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată.

În raport cu aceste dispoziții, recurentul apreciază că o societate cu răspundere limitată își poate mări capitalul social prin emisiunea de părți sociale noi, ori prin majorarea valorii nominale a părților sociale existentă, în schimbul unor aporturi în numerar și/sau în natură, precum și prin încorporarea rezervelor, cu excepția celor legale, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părțile sociale ale acesteia.

Din analiza prevederilor art. 210 din Legea nr. 31/1990, se observă că legiuitorul utilizează în expunerea modalităților de mărire a capitalului social numai noțiunea de "acțiuni", astfel marea majoritate a teoreticienilor de drept comercial consideră că aceste dispoziții se referă la societatea pe acțiuni. În temeiul dispozițiilor art. 221 din Legea nr. 31/1990, recurentul apreciază că aceste dispoziții se aplică și societăților cu răspundere limitată cum este B. S.R.L..

Operațiunea de mărire a capitalului social reprezintă, de facto, o situație în care se impune modificarea actului constitutiv, întrucât capitalul social reprezintă un element esențial al actului constitutiv, fiind stabilit prin clauze statutare. Astfel, orice acțiune de reducere sau majorare a acestuia presupune modificarea actului constitutiv.

Mai arată recurentul că, cele două instanțe au reținut că fiind vorba despre o societate cu răspundere limitată, majorarea capitalului social o consideră drept o modificare a actului constitutiv care, în opinia sa presupune doar un acord de voințe al asociaților, în acest sens, fiind expresia principiului libertății contractuale (așa cum asociații sunt liberi să încheie actul constitutiv și să-i stabilească conținutul, tot astfel ei sunt și îndreptățiți să-l modifice).

Astfel, instanțele au reținut că această libertate contractuală se oprește însă în momentul în care asociatul și-a dat acordul pentru modificarea actului constitutiv, acest acord reprezentând un veritabil contract între asociat și societate care naște nu doar drepturi ci și obligații.

Mai susține recurentul că, hotărârea recurată ca și cea de fond se întemeiază nelegal pe prevederile art. 1898 sau 1895 C. civ., în speță fiind aplicabile prevederile cuprinse în Cartea II, Titlul VIII, cap. II. sect. I Secțiunea I din vechiul C. civ., care marginal este intitulat: Despre îndatoririle asociaților între ei înșiși. Altfel spus, legea (vechiul C. civ.) reglementează nu îndatoririle asociaților către societate, ci între ei înșiși.

Or, instanța de apel a transformat nelegal raportul obligațional dintre Municipiul Brașov și C. S.R.L. (cocontractanții contractului de societate) ca fiind unul între societate (B. SRL) și unul dintre asociați (Municipiul Brașov).,

Altfel spus, asociatul din ipoteza art. 1504 C. civ. de la 1864, respectiv art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rămâne debitor/răspunzător de dobânda/daunele pricinuite… față de celalalt asociat (C. SRL), nu de societate (B. SRL) pentru că reglementarea este definită marginal "îndatoririle asociaților între ei înșiși", nu îndatoririle asociaților față de societate.

Deci, singurul abilitat de lege să pretindă plata sumei de bani (vărsarea/aportarea) reprezentând capitalul social aportat/subscris (dar nevărsat) este celălalt asociat (C. SRL), nu ...societatea.

Opțiunea de majorare a capitalului, odată exercitată, obligă asociatul care devine debitor, însă nu al societății. Acesta este debitor al celuilalt asociat într-o obligație sui generis de vărsare în capitalul social al societății a aportului social.

Hotărârea de majorare reprezintă astfel un element de voință deliberativă, al asociaților, cu efect obligațional între ei, nu între ei și societate, aceasta se concretizează în mod evident într-un acord contractual dintre asociați de vreme ce majorarea capitalului social este cuprinsă în Legea nr. 31/1990 rep la capitolul "Modificări acte constitutive", iar actul constitutiv al unei societăți reprezintă un veritabil contract dintre asociați, nu dintre asociați si societate.

În aceste condiții, chiar dacă factual, beneficiarul aportului adus de asociatul pârât este Societatea B. S.R.L. ea nu are în patrimoniu dreptul de a cere obligarea asociatului la efectuarea vărsămintelor.

Prin HCL nr. 532/21.1L2016 a fost aprobată participarea Municipiului Brașov la majorarea capitalului social al B. S.R.L., prin aport în numerar, în valoare de 18.500.000 RON, majorarea urmând a se realiza prin emiterea de noi părți sociale cu valoare nominală de 50 RON fiecare, iar ca urmare a majorării, Municipiul Brașov urma să dețină 739.639 părți sociale din capitalul social al societății.

Ulterior, prin HCL nr. 634/22.12.2016 a fost aprobată rectificarea bugetului local al Municipiului Brașov pentru punerea în aplicare a HCL nr. 532/21.11.2016 privind majorarea capitalului social al S.C. B. S.R.L., prin diminuarea cu suma de 18.500 RON a cheltuielilor aprobate la cap. 80.02 și creșterea cu aceeași sumă a cheltuielilor de la cap. 70.02 "Locuințe, servicii și dezvoltare publică, cheltuieli de capital și majorare cu suma de 18.500 RON reprezentând participare la capitalul social al societăților comerciale".

În aceste condiții, apare ca evident faptul că prin hotărârea de majorare a capitalului social, principalul efect al acesteia este nașterea/crearea unor noi bunuri mobile incorporale, respectiv părți sociale.

Majorarea capitalului social s-a realizat prin crearea acestor părți sociale, nu prin mărirea valorică a celor existente.

Altfel spus, asociații B. S.R.L. s-au obligat să creeze noi părți sociale și apoi să verse valoarea acestora, ca și expresie a componentei economice a capitalului social.

În atare situație, emiterea de noi părți sociale este obligația asociaților înaintea discutatei obligații de vărsare a capitalului social subscris aferent acestora.

În acest sens, arată că la data prezentei, nefiind emise aceste părți sociale nu exista nici obligația (dacă ar fi obligație și dacă nu ar fi caducă) de vărsare a capitalului social aferent acestora.

În acest context, recurentul arată că la 17 noiembrie 2016, deși în AGA s-a hotărât majorarea capitalului social a B. S.R.L. cu suma de 18.500.000 prin emiterea a 370000 de părți sociale, iar în 21 noiembrie 2017, prin HCL 532 a Consiliului Local Brașov, s-a aprobat participația Municipiului Brașov la aceasta operațiune, în mod cert părțile sociale nu au fost emise pentru a se pretinde vărsarea capitalului social aferent acestora. În atare situație, de plano, nu exista un drept de creanța de nicio factură, constând în plata/vărsarea unei sume de bani, ci eventual o obligație de a face, respectiv de a emite părțile sociale.

Într-o altă critică, recurentul susține greșita interpretare și neaplicare a art. 219 din Legea nr. 31/1990 de către cele două instanțe.

Astfel, recurentul apreciază aplicabilitatea în cauză a prevederilor cuprinse în art. 219 din Legea nr. 31/1990. Cum art. 221 din Legea nr. 31/1990 face trimitere la prevederile art. 210, iar punerea în aplicare a acestor prevederi este subsumată condițiilor prevăzute și de art. 219 din Legea nr. 31/1990, recurentul apreciază că acest din urma tex de lege este aplicabil.

În conformitate cu dispozițiile art. 219 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social își va produce efectele juridice prevăzute de lege doar în situația în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării sale.

Acest termen prevăzut în mod imperativ de lege este de ordine publică, așadar nu se poate deroga de la el. Tocmai de aceea orice hotărâre a adunării generale prin care se stabilește un alt termen este lovită de nulitatea absolută.

În situația în care hotărârea nu a fost adusă la îndeplinire în termenul prevăzut de lege, toate procedurile efectuate vor fi considerate fără efect, fiind privite ca și când nu s-ar fi efectuat niciodată.

Așadar, societatea va continua să funcționeze în aceleași condiții, având capitalul social indicat în actul constitutiv.

Toate aceste prevederi legale demonstrează că adoptarea Hotărârii Adunării Generale de majorare a capitalului social nu naște în favoarea societății o creanță, care să poate fi executată ori pretinsă pe calea unei acțiuni, ci doar un drept al asociatului de a participa la asociere prin majorarea de capital hotărâtă.

Dispozițiile art. 219 din Legea nr. 31/1990, în litera legii și în spiritul acesteia, îi protejează prin norma evocată pe asociații ce s-au obligat să subscrie la majorarea capitalului social, care ar trebui să fie eliberați de obligațiile ce decurg din actul subscrierii în cazul în care a trecut mai mult de un an de la data adoptări de către ei a hotărârii de majorare capital social.

În speță, B. S.R.L. nu este creditorul unui drept de creanță care să poată fi protejat pe calea unei acțiuni judecătorești, iar la rândul său Municipiul Brașov nu este titularul unei obligații civile, care de n-ar fi respectată să poată fi executată prin intermediul unei acțiuni judecătorești

Subscrierea capitalului social și vărsarea lui reprezintă un drept, nu o obligație, fiind expresia dreptului (nu a obligației) la asociere.

Nici un terț și cu atât mai puțin instanța de judecată nu se pot subroga voinței asociatului, în speță a Municipiului Brașov de a subscrie și vărsa capitalul social ce a hotărât, de principiu să-l majoreze prin aporturi în numerar.

În continuare, recurentul face vorbire despre acțiunea oblică și greșita aplicare a prevederilor art. 1560 C. civ.

Astfel, potrivit art. 1560 alin. (1) C. civ. "Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite".

În cadrul prezentei acțiuni, reclamanta pretinde că ".se substituie în drepturile debitorului său B. pentru a valorifica dreptul de creanță pe care această din urmă entitate îl deține față de Municipiul Brașov".

Pentru considerentele prezentate, recurentul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiuni oblice.

Intimata-reclamanta A. S.R.L. susține că deține o creanță certă și lichidă față de B. S.R.L., avându-și izvorul în acordul din data de 24.11.2016, prin care B. S.R.L. ar recunoaște existența unei datorii în cuantum de 15,314.272,07 RON și în sentința civilă nr. 1148/CA/14.11.2016 a Tribunalului Brașov.

Raporturile juridice dintre A. S.R.L. si B. S.R.L. nu pot fi imputate Municipiului Brașov, principiul relativității efectelor contractului și a caracterului personal al obligațiilor opunându-se oricărei încercări contrare.

Arată recurentul, că se susține de către intimata-reclamantă, că deși încă de la data de 17.11.2016 Municipiul Brașov a subscris suma de 18.500.000 RON, reprezentând contravaloarea a 370.000 părți sociale, B. nu a inițiat niciun demers pentru realizarea dreptului său la încasarea contravalorii părților sociale.

În opinia recurentului, abordarea juridica este una eronată, menită să creeze confuzie și să nască avantaje materiale majore pentru reclamanta și pârâta B. S.R.L..

Astfel, așa cum s-a arătat, B. S.R.L. nu este titulara unui drept de creanță împotriva Municipiului Brașov care să poată fi realizat împotriva acestuia.

Dreptul de a vărsa capitalul social subscris este al asociatului Municipiul Brașov și poate fi pretins a fi realizat doar de către celalalt asociat - C. S.R.L., nu de societatea în al cărui capital se face vărsământul.

În această situație nu se poate vorbi despre pasivitate, în condițiile în care nu există un drept care trebuie realizat.

Afirmă A. S.R.L., că deși deține o creanță de 15.032.835,92 RON față de B., în absența acestui vărsământ, nu își poate realiza creanța față de B., fiind lipsită de orice posibilitate de a încasa o sumă de bani semnificativă care îi revine de drept, argument insuficient pentru a creiona condițiile admisibilității acțiunii oblice.

În acest context, recurentul arată că B. S.R.L. nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de Municipiul Brașov reprezentând contravaloarea vărsămintelor restante de 18.500.000 RON, la care se adăugă dobânda legală, ci este doar beneficiarul aportului capitalului social, aceasta în ipoteza în care acesta va fi vărsat în termenul de decădere prevăzut de lege.

În ceea ce privește, invocarea de către recurent în față instanțelor a art. 153

24

din Legea nr. 31/1990, precum și referirile la problemele de (ne)legalitate cu care se confruntă activitatea B. S.R.L., reprezentate de pierderea licenței de exploatare, acestea au fost considerate nerelevante, prin prisma obiectului acțiunii introductive și a cauzei pe care este întemeiată, însă recurentul consideră că au relevanță în cauză.

În continuare, recurentul se referă la efectul hotărârilor definitive pronunțate în dosar nr. x/2016 și nr. y/2016.

Astfel, prin acțiunea formulată de B. S.R.L., în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Brașov a pretins de la propriului asociat, Municipiul Brașov plata sumei de 811,147,20 RON reprezentând "subvenție datorată".

În dosar civil nr. x/2016 al Tribunalului Brașov, B. S.R.L. pretindea obligarea Municipiului Brașov, "să acopere" din bugetul local pierderile în sumă de 13.768.207 RON, rezultate din activitatea de exploatare; serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, înregistrate de S.C. B. S.R.L., la data de 31 decembrie 2015.

În esență, prin disputa judiciară din cele două dosare, instanțele au stabilit cu putere de lucru judecat că nu există o obligație a Municipiului Brașov de a suporta din bugetul local pierderile rezultate din exploatarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, înregistrate de B., ci este doar o facultate.

În prezenta cauză, suma de 18.500.000 RON este argumentată ca justificare a majorării capitalului social tocmai pentru, acoperirea pierderilor rezultate din exploatarea serviciului public de producție, transport, distribuție si furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, înregistrate de B. S.R.L..

În contextul existenței hotărârilor judecătorești definitive dintre părți, recurentul apreciază că și în prezenta cauză este o prezumție judiciară absolută irefutabilă, că nu exista obligație în sarcina Municipiului Brașov sub nicio formă de a suporta pierderile înregistrate de B. din exploatarea serviciului public de termoficare.

Mai arată recurentul, că față de prevederile art. 153

24

din Legea nr. 31/1990 și din situația financiară a B. S.R.L. la data de 31.12.2015, astfel cum rezultă din adresa înregistrată la Primăria Brașov cu nr. x/05.04.2016, societatea înregistrează pierderi în sumă de 18.965.344 RON.

În acest caz, raportându-se la prevederile art. 153

24

din Legea nr. 31/1990, recurentul constată că societatea se află în situația prevăzută de art. 153

24

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv activul net, în sumă de 3.037.787 RON este mai mic decât 1/2 parte din capital social subscris, în sumă de 9.241.000 RON.

Arată recurentul, că acest text de lege statuează faptul că majorarea capitalului social, ori acoperirea pierderilor în modalitățile reglementate în acest text de lege nu reprezintă o obligație în sarcina asociaților, care dacă nu este dusă la bun sfârșit poate fi executată prin forța de coerciție a statului.

Astfel, majorarea/diminuarea capitalului social pentru echilibrarea valorilor activului net al societății sunt o facultate, o posibilitate a asociaților, un drept care însă trebuie exercitat într-un termen imperativ.

Neluarea măsurilor pentru ipotezele reglementate de art. 153

24

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 atrage dizolvarea societății nu obligarea în justiție a asociaților să majoreze/micșoreze capitalul social.

Prin urmare, invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 153

24

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în susținerea acțiunii nu aduc un aport argumentativ suplimentar.

Cu referire la justificarea nevărsării capitalului social subscris, recurentul arată că, în cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, atât la cererea debitoarei, cât și intimatei-reclamante A. S.R.L. a fost dispusă deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva societății debitoare B. S.R.L., sentința fiind pronunțată la 1 martie 2018, în dosarul nr. x/2018, numindu-se administrator judiciar CITR - Filiala Brașov SPRL.

Nevărsarea capitalului social este o măsură de diminuare a pierderilor în contextul problemelor de legalitate cu care se confruntă activitatea B. S.R.L., invocând în acest sens aspectele vizând încetarea contractului de concesiune a serviciului public de furnizare a energiei termice ca efect al retragerii licenței de exploatare acordate debitoarei de către ANRSC ori ca efect al încălcării unor clauze contractuale, precum și faptul că Municipiul Brașov nu are obligația acoperirii pierderilor B. S.R.L. induse de exploatarea serviciului public de alimentare cu energie termică pe anul 2015 și nici nu există o obligație a autorității administrației publice locale de a acoperi din bugetul local pierderile menționate, sens în care au statuat și instanțele de judecată.

Instanța a apreciat că aceste apărări nu au însă legătură cu obiectul cauzei, vizând alte raporturi contractuale dintre asociat și societate, străine actului de modificare a actului constitutiv, susținând că în speță, raportul juridic dedus judecății vizează obligația asociatului de a vărsa aportul în numerar la care s-a obligat și creanța corespunzătoare acestui aport deținută de societate.

În considerarea art. 477 C. proc. civ., recurentul prezintă situația tehnico-juridică a acestui operator economic cu obiect de activitate special.

În acest context, recurentul arată că prin adresa nr. x/12.11.2015 a ANRSC se menționează că societatea B. S.R.L. a fost radiată de la procedura de acordare a licenței din cauza pierderilor înregistrate în activitatea de exploatare a serviciului de alimentare cu energie termică.

Licența pentru serviciul public de alimentare cu energie termică nr. 1271/2010 și-a încetat valabilitatea începând cu data de 22.12.2015.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 325/2006 "concesiunea încetează de drept prin retragerea sau încetarea valabilității licenței".

Astfel, contractul nr. x/16.08.2010 de delegare a gestiunii serviciului de transport, distribuție și furnizare a energiei termice în Municipiul Brașov, precum și contractul de novație nr. x/17.12.2010 a Contractului de concesiune nr. x/27.11.2006 privind concesionarea serviciului public de alimentare cu energie termică produsă centralizat din Municipiul Brașov, au încetat de drept la data de 22.12.2015.

Consiliul Local al Municipiului Brașov a constatat, prin hotărâre, încetarea acestora, conform legii.

Mai mult, potrivit celor două contracte menționate, rezilierea acestora operează în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către una dintre părți și nicidecum în cazul încetării valabilității licenței.

De asemenea, potrivit Cap. X, art. 18 alin. (1) lit. a) din contractul nr. x/2006 - Contractul de concesiune încetează în cazul în care concesionarului i se retrag licențele, iar potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termic, cu modificările și completările ulterioare aceeași lege, concesiunea încetează de drept la încetarea valabilității licenței.

Prin întâmpinările depuse de intimatele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. la 3 mai 2019, respectiv 25 aprilie 2019 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 3 iulie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 15 iulie 2019, părțile nedepunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BRAȘOV prin PRIMAR împotriva deciziei nr. 450/A din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a acordat termen la data de 6 februarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul declarat de recurentul MUNICIPIUL BRAȘOV prin PRIMAR este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care, recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală, urmare a consecințelor adoptării de către Municipiul Brașov a hotărârii de majorare a capitalului social al B. S.R.L. - prin HCL nr. 532/21.11.2016 - respectiv că, în mod eronat cele două instanțe ar fi reținut că raportul obligațional ce decurge din majorarea capitalului social al B. S.R.L. se stabilește între societate și asociatul care a subscris părțile sociale sau emise și nu între asociații societății în cauză - B. S.R.L..

Într-o altă critică, recurentul susține greșita interpretare și neaplicare a art. 219 din Legea nr. 31/1990 de către cele două instanțe.

În continuare, recurentul face vorbire despre acțiunea oblică și greșita aplicare a prevederilor art. 1560 C. civ. apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiuni oblice exercitate de către A. S.R.L. întrucât Municipiul Brașov nu este debitorul societății B. S.R.L..

Aceste critici aduse deciziei atacate de către recurentul Municipiul Brașov sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

În acest context, urmează a se analiza îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiuni oblice și existența unei creanțe a B. S.R.L. față de Municipiul Brașov.

Astfel, se constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. deține o creanță certă și exigibilă împotriva B. S.R.L., în cuantum de 19.291,113,75 RON, aceasta fiind exigibilă la momentul nașterii creanței B. S.R.L. față de Municipiul Brașov, la 17 noiembrie 2016, data adoptării Hotărârii AGA B. nr. 82, cu atât mai mult aceasta era exigibilă la momentul promovării acțiunii oblice - 24 iulie 2017.

Această condiție trebuie să fie îndeplinită, potrivit art. 1560 alin. (1) C. civ., la momentul promovării acțiunii oblice. Prevederea reglementează condițiile exercitării acțiunii oblice și, prin urmare, verificarea îndeplinirii acestor condiții are drept reper temporal momentul introducerii acțiunii.

Prin urmare, la momentul promovării acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, A. deținea o creanță certă, lichida și exigibilă, aspect ce rezultă din Acordul tripartit A. - B. - Municipiul Brașov încheiat la data de 28.10.2015, prin care atât B., cât si Municipiul Brașov recunosc o creanță de 19.291.113,75 RON, precum și din sentința civilă nr. 1148/CA/14.11.2016, prin care Tribunalul Brașov a constatat că sunt îndeplinite condițiile ordonanței de plată pentru suma de 15.314.222,07 RON, respectiv că A. deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum impune art. 1014 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se reține că în cauză, B. a omis exercitarea drepturilor și acțiunilor sale împotriva propriului debitor Municipiul Brașov.

Această condiție privește demonstrarea unei inactivități a debitorului față de acțiunile pe care le poate intenta pentru mărirea patrimoniului său. Or, deși încă de la data de 17.11.2016 - data adoptării hotărârii AGA B. nr. 82 - Municipiul Brașov a subscris suma de 18.500.000 RON, reprezentând contravaloarea a 370.000 părți sociale, B. nu a inițiat niciun demers pentru realizarea dreptului său la încasarea contravalorii părților sociale subscrise.

În acest sens, pasivitatea de 8 luni în urmărirea vărsămintelor pentru părțile sociale subscrise de Municipiul Brașov reprezintă o probă concludentă pentru îndeplinirea acestei cerințe a acțiunii oblice.

Astfel, A. este prejudiciată prin omisiunea B. de a-și exercita drepturile/acțiunile, întrucât aceasta deține față de B. o creanță de 15,314.272,07 RON (sold la data promovării acțiunii). După cum rezultă din art. 1.2 al Acordului din 24.11.2016, hotărârea AGA B. nr. . 82/17.11.2016, respectiv conținutul minutei din 04.01.2017, singura sursă patrimonială, pentru plata acestei creanțe de către B. este reprezentată de influxul de capital la care s-a obligat Municipiul Brașov prin subscrierea a 370.000 părți sociale, iar în absența acestui vărsământ, A. se vede privată de posibilitatea de a-și realiza creanța față de B..

În acest sens, trebuie observat în ce mod majorarea capitalului social afectează patrimoniul în considerarea căruia creditorul acționează pe cale oblică. În fapt, creditorul se prevalează de dreptul său de gaj general asupra patrimoniului S.C. B. S.R.L., iar în această chestiune se constată că sunt aplicabile normele de drept comun reprezentate de art. 31 alin. (1) C. civ. "orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia"; art. 1883 alin. (1) Noul C. civ. "în cazul unei societăți cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societății"; art. 1898 Noul C. civ. "asociatul care a subscris ca aport o sumă de bani datorează în caz de neexecutare suma la care s-a obligat, dobânda legală de la scadență și orice alte daune care ar rezulta, fiind de drept pus în întârziere".

În acest caz, normele speciale relevante sunt reprezentate de prevederile potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia, din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului". Așadar, bunurile constituite ca aport intră în patrimoniul societății.

În cazul majorării capitalului social, se constată că devin aplicabile regulile de la constituirea societății, iar majorarea de capital se constituie într-o mărire a patrimoniului. în practică, printre cauzele care determină adoptarea hotărârii de majorare a capitalului se regăsește adesea dorința asociaților de a înlătura dificultățile financiare ale societății. Aceasta întrucât o importantă sursă de finanțare a societății, care influențează și limita de credibilitate patrimonială a acesteia în fața terților, este mărimea capitalului social. Este și motivul pentru care art. 153

24

din Legea nr. 31/1990 prevede dizolvarea societății în cazul în care activul net al societății s-a diminuat la mai puțin de jumătate din capitalul social.

Prin urmare, majorarea capitalului social are efect direct asupra patrimoniului societății în sensul majorării activelor, cu condiția ca subscrierea să fie urmată de vărsământ. Dacă vărsământul nu este efectuat, societatea deține un drept de creanță împotriva asociatului subscriitor și, în caz de neefectuare a vărsămintelor de bunăvoie, poate recurge la forța coercitivă a statului pentru a obține realizarea aporturilor.

Neexercitarea acestui drept de către societate îndreptățește pe creditorii chirografari să acționeze pe cale oblică, subrogându-se așadar, în drepturile societății, iar neexecutarea de bunăvoie a vărsămintelor dă posibilitatea societății să obțină în instanță obligarea asociatului să efectueze plata, în cazul B., asociatul majoritar a desfășurat acțiuni de punere în executare a Hotărârii AGA nr. 82/17.11.2016:

În cauză, B. deține o creață certă, lichidă și exigibilă împotriva Municipiului Brașov

Astfel, raportul obligațional decurgând din majorarea capitalului social se stabilește între societate și asociatul care a subscris părțile sociale nou emise. Asociatul care a subscris acțiunile nou emise are obligația de a efectua vărsămintele aferente, iar titulara dreptului corelativ de a cere obligarea la efectuarea vărsămintelor este societatea, iar nu ceilalți asociați.

Aceste considerente sunt susținute de normele speciale ale Legii nr. 31/1990 care conturează figura juridică a societății comerciale și reglementează funcționarea acesteia și susțin totodată, interpretarea că modificarea actului constitutiv în sensul majorării capitalului social este opera societății, reprezintă o manifestare a voinței sociale.

Aportul rezultat în urma subscrierii intră în patrimoniul societății și prin urmare, titularul dreptului de a obține vărsarea aportului subscris este societatea, entitatea în patrimoniul căreia se găsește acest drept.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia, din momentul înmatriculară ei în registrul comerțului", "aceste prevederi își găsesc aplicare atât la constituirea societății, cât și în cadrul procesului de majorare a capitalului și consacră regula potrivit căreia drepturile asupra bunurilor aduse ca aport la capital (fie ele în numerar sau în natură) ies din patrimoniul asociaților și intră în patrimoniul societății".

Totodată, potrivit art. 91 din Legea nr. 31/1990, "societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integrat la data constituirii capitalul social subscris". Ca atare, în cazul societăților cu răspundere limitată, distincția dintre capitalul subscris și cel vărsat este înlăturată de lege, întrucât "asociații au obligația de a vărsa integral aporturile promise, la constituirea sau la majorarea capitalului, astfel încât capitalul subscris și cel vărsat au o valoare identică".

Așadar, ca urmare a subscrierii unui nou aport în procesul de majorare a capitalului, titularul dreptului de a obține vărsarea aportului este societatea, entitatea în patrimoniul căreia intră aportul subscris.

Prin urmare, interpretarea normelor de dreptul comun (art. 1883, art. 1895 și art. 1898 C. civ.) confirmă concluziile desprinse din interpretarea normelor speciale ale Legii nr. 31/1990.

Așadar, dreptul comun statuează expres că "fiecare dintre asociați răspunde față de societate și față de ceilalți asociați pentru vărsarea aporturilor la care s-a obligat". Prevederea se refera la "societate" și "ceilalți asociați", întrucât conform dispozițiilor generale în materie de societate, "societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică" - art. 1881 alin. fin. C. civ.

Prin urmare, în cazul în care societatea se constituie fără personalitate juridică, răspunderea este angajată față de asociați, dar în cazul în care societatea are personalitate juridică (reprezintă, deci, subiect de drept), răspunderea este angajată față de societate.

Într-o altă critică, recurentul susține teza incidenței C. civ. de la 1864 și înlăturarea de la aplicare a prevederilor citate ale Noului C. civ.

Astfel, problema supusă analizei o reprezintă efectele juridice ale hotărârii adunării generale de majorare a capitalului social. Acesta este actul juridic care naște obligațiile asociaților de a vărsa capitalul social subscris, iar nu un act juridic încheiat în formă contractuală (similar celui care a condus la încheierea contractului de societate).

Așadar, indiferent dacă dreptul comun aplicabil ar fi reprezentat de prevederile vechiului sau ale noului C. civ., normele speciale ale Legii nr. 31/1990 care consacră mecanismul formării voinței sociale, caracterul obligatoriu al hotărârilor adoptate statutar și regimul juridic al aportului societar conduc la aceeași concluzie, raportul juridic obligațional creat prin hotărârea adunării generale de majorare a capitalului social este un raport care se stabilește între societate și asociatul obligat, potrivit hotărârii AGA.

Mai susține recurentul, printr-o altă critică, aplicabilitatea dispozițiilor art. 216-219 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, Municipiul Brașov susține că majorarea capitalului social în cazul B. ar presupune parcurgerea a trei etape:

a) adoptarea în adunarea generală a hotărârii de majorare "de principiu" a capitalului social;

b) exercitarea de către asociați a dreptului de preferință prin subscriere;

c) "efectuarea propriu-zisă a majorării capitalului social", care ar presupune verificarea subscrierilor efectuate și "aprobarea majorării capitalului social cu suma rezultată în urma subscrierilor efectuate, sau în caz contrar respingerea posibilității majorării".

În acest sens s-a arătat că majorarea capitalului social decisă prin Hotărârea Adunării Generale a B. nr. 82/17.11.2016 s-ar afla în cea de a doua etapă, iar asociații ar deține "dreptul de a participa la majorarea capitalului social, nu o obligație".

Aceste susțineri au fost fundamentate pe prevederile art. 216-219 din Legea nr. 31/1990 care, deși privesc materia societăților pe acțiuni, ar fi aplicabile, în opinia recurentului, și în cazul societăților cu răspundere limitată.

Această argumentare nu își găsește suportul în lege sau în actul constitutiv al B.. Așadar, următoarele considerente conduc la concluzia că art. 216 și urm. din Legea nr. 31/1990 (inclusiv art. 219 indicat expres de recurent) sunt aplicabile strict în materia societăților pe acțiuni, nu și în cazul societăților cu răspundere limitată:

Interpretarea logică în baza regulii excepțio est strtissimae interpretationis: reglementarea legală a procedurii majorării capitalului social în cazul societăților cu răspundere limitată este cuprinsă în art. 221 al Legii nr. 31/1990; "Societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social, în modalitățile și sursele prevăzute de art. 210"

Procedura majorării capitalului social în cazul societăților cu răspundere limitată beneficiază de o singura normă de trimite către cea a societăților pe acțiuni, anume art. 210 din Legea nr. 31/1990. În absența unei stipulații exprese, nu există un temei legal pentru a extinde aplicabilitatea unor norme legale care privesc societățile pe acțiuni - art. 216 la art. 220 din Legea nr. 31/1990 - în cazul societăților cu răspundere limitată.

Interpretarea sistematică si teleologică a normelor care reglementează majorarea capitalului social conduce la concluzia că în cazul societăților pe acțiuni, spre deosebire de societățile cu răspundere limitată, procedura majorării capitalului social nu poate fi realizată într-o singură etapă.

Având în vedere că art. 216, art. 217 și art. 219 din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cazul majorării capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată, înseamnă că aprobarea majorării capitalului social de către asociați se face în condițiile dreptului comun aplicabil adoptării hotărârilor de către adunarea generală a asociaților, respectiv prin adoptarea de către adunarea generală a unei singure hotărâri, în condițiile de cvorum și de majoritate de vot prevăzute de art. 191 la art. 193 din Legea societăților comerciale.

Așadar, este corectă argumentarea instanțelor de fond în sensul că art. 219 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este lipsit de relevanță juridică, în speță nefiind aplicabilă această prevedere în cazul societăților cu răspundere limitată.

Prin urmare, susținerile recurentului sunt expresia încercării de a translata incidența unor norme legale care sunt aplicabile doar societăților pe acțiuni, și doar ipotezei nesubscrierii acțiunilor într-un anume termen (nu și efectuării vărsămintelor). Aceasta în ciuda faptului că toate majorările de capital social efectuate de-a lungul timpului la B. s-au realizat într-o singură etapă, printr-o singură hotărâre a asociaților de aprobare a subscrierii, urmată de plata vărsămintelor.

În concluzie, cu referire la motivele evocate se va reține că recurentul s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Din această perspectivă, criticile susținute doar în mod formal și circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BRAȘOV prin PRIMAR împotriva deciziei nr. 450/A din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BRAȘOV prin PRIMAR împotriva deciziei nr. 450/A din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAȘOV.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.