ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 322/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 18 februarie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Orașul Ocna Sibiului, prin primar, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 392.000 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate, obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 RON cu titlu de folos de tras și instituirea unui drept de retenție supra terenului înscris în CF x Ocna Sibiului nr. top. x, în favoarea S.C. A. S.R.L. până la plata efectivă a contravalorii construcțiilor edificate pe acesta.

Prin sentința nr. 555/2016/C din 10 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a fost obligată pârâta Orașul Ocna Sibiului prin Primar să plătească reclamantei suma de 247.726 RON, cu titlu de pretenții, respingând celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Orașul Ocna Sibiului, prin primar.

Prin decizia civilă nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul Orașul Ocna Sibiului, prin Primar împotriva sentinței nr. 555/2016/C pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 și, în consecință:

A fost schimbată în parte sentința atacată, sub aspectul cuantumului valorii pretențiilor la care a fost obligat pârâtul, care va fi redusă la suma de 59.651,46 RON.

A fost menținută în rest sentința atacată și a fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească apelantului-pârât Orașul Ocna Sibiului, prin Primar suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

A fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Cu privire la considerentele Curții de Apel Alba Iulia în ce privește admiterea apelului Orașului Ocna Sibiului, recurenta susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispozițiile art. 977 - 985 din C. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, iar conform art. 982 din același cod, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-i-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Instanța de apel a interpretat ad litteram clauza 11 din Contractul de asociere, făcând abstracție de prevederile art. 6 din același contract care este, în fapt o transpunere a Hotărârii Consiliului Local nr. 31/14.09.2000 prin care s-a aprobat asocierea.

Prin Certificatul nr. x/28.11.2008 de atestare a edificării construcțiilor se certifică de către Primăria Ocna Sibiului că pe terenul situat în Ocna Sibiului înscris în CF x al localității Ocna Sibiului cu număr topografic x construcțiile au fost realizate în conformitate cu autorizația de construire nr. x/23.09.2003 și cu procesul-verbal de recepție finală nr. x/21.11.2008. Sunt enumerate construcțiile constând în 30 căsuțe din lemn, grup social cu dependințe, terasa cu anexe, atelier cu anexa, recepție "apartament și garsonieră din lemn".

Interpretarea strictă, limitativa a clauzei 11 din contract de către instanța de apel contravine dispozițiilor art. 977 din C. civ., dar și dispozițiilor art. 982 din același cod care statuează indivizibilitatea contractului în sensul că:

"Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg".

În același mod trebuie interpretat și art. 11 prin raportare la art. 4 prin care părțile asociate au convenit să exploateze zona Parc gara în mod rentabil, și art. 6 prin care S.C. A. S.R.L. s-a obligat să amenajeze, doteze, să creeze disponibilități pentru agrement, turism, agroturism, activități și festivități culturale, astfel încât exploatarea zonei să fie benefică pentru ambele părți și nu în ultimul rând pentru cetățenii orașului Ocna Sibiului și cei în tranzit.

Art. 970 din C. civ. stipulează obligația părților de a executa convențiile încheiate cu buna credință. Convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.

În lumina dispozițiilor legale evocate apare fundamental eronată decizia instanței de apel, potrivit căreia valoarea pretențiilor S.C. A. S.R.L. a fost limitată la contravaloarea instalațiilor de canalizare și a instalațiilor electrice exterioare.

Fără să se pronunțe cu privire la lipsa de diligență a Orașului Ocna Sibiului în aplicarea tezei a II-a a art. 11 din contractul de asociere, instanța de apel a stabilit că despăgubirea fostului asociat în participațiune S.C. A. S.R.L. nu poate fi lăsată să depindă de eventuala încheiere incerta, a unui alt contract de asociere, care ar fi permis recuperarea c/valorii investițiilor de la noul partener.

Cu privire la considerentele avute în vedere la respingerea apelului S.C. A. S.R.L., recurenta susține că instanța a respins în mod nelegal cererea de apel formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 555/2017 a Tribunalului Sibiu prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Orașul Ocna Sibiului la plata sumei de 61.701 RON reprezentând contravaloarea investițiilor în curs de execuție. În acest sens, arată că instanța de apel a reținut că valoarea bunurilor, instalațiilor de canalizare exterioare și instalațiile electrice exterioare - cele ce se includ în categoria bunurilor cu caracter permanent conform art. 11 din contract - au fost separat evaluate.

Însă acest aspect a fost dovedit atât cu înscrisurile depuse la dosar cât și cu concluziile expertizei contabile efectuată de expertul B., în sensul că în această categorie sunt cuprinse și alte bunuri cu caracter permanent. Aceste investiții nu au fost avute în vedere prin expertiza întocmită de expertul C. și cu atât mai puțin de expertul D..

În acest context, recurenta susține că atât soluția Tribunalului Sibiu cu privire la aceste investiții, cât și decizia atacată sunt vădit greșite.

Mai susține recurenta că, culpa pârâtului constă în neorganizarea de licitații în cursul anului 2011, fapt ce a împiedicat recuperarea investițiilor de la noul partener și exprimarea cu întârziere a acordului de funcționare.

De asemenea, în opinia recurentei, atât sentința nr. 555/2017 a Tribunalului Sibiu, cât și decizia nr. 444/2017 a Curții de Apel Alba Iulia pentru motivele redate, în ce privește neacordarea folosului de tras sunt neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 mai 2018, intimata-pârâtă Orașul Ocna Sibiului prin Primar a solicitat în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, depus la data de 6 iunie 2018, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 iulie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reținându-se că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 12 iulie 2018.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reținut nulitatea recursului, fiind comunicat părților la 18 noiembrie 2019, recurenta depunând punct de vedere pe acest aspect.

La termenul din 6 februarie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a anulat calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta susține în esență, cu privire la admiterea apelului pârâtei, că instanța de apel a dat o interpretare ad litteram, strictă și limitativă a dispozițiilor art. 11 din Contractul de asociere în participațiune nr. 2316/8 noiembrie 2000, făcând abstracție de prevederile art. 6, art. 4 și art. 10 din respectivul contract și că la interpretarea art. 11, instanța de apel nu a ținut seama de principiul echității și de anumite acte emise de pârâtă, ulterioare încheierii contractului.

Motivele de recurs invocate de recurentă cu privire la respingerea apelului reclamantei vizează greșita apreciere de către cele două instanțe a probatoriului administrat în cauză, cu referire la expertizele tehnice și a expertizei contabile în ce privește respingerea cererii de acordare a contravalorii investițiilor în curs în sumă de 61.701 RON, precum și la neorganizarea de către pârâtă a unei licitații în cursul anului 2011, prin care să atribuie terenul și investițiile făcute unui nou partener, de la care reclamanta sa-și recupereze investițiile, în ce privește respingerea cererii privind acordarea folosului de tras pentru anul 2011, în valoare de 202.232 RON.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-reclamantă a evocat aceleași motive de netemeinicie ca cele pe seama cărora și-a motivat apelul și apărările, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat prin decizia atacată.

În acest context, se reține că motivele de recurs invocate nu constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății și critici privind modul în care instanțele au apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurentul a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurentul tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Așadar, recurentul nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Față de această situație, Înalta Curte a constatat că recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

În consecință, se constată că recurentul nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin admiterea apelului pârâtul Orașul Ocna Sibiului, prin Primar.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 444/2017 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât ORAȘUL OCNA SIBIULUI - prin PRIMĂRIA OCNA SIBIULUI - prin Primar.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.