ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1613/2018

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 5 martie 2014, sub numărul x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin AGENȚIA PIAȚA SFATULUI:

- să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la calcularea dobânzii în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecar - clauză care se regăsește la punctul 4.1. din contractul de credit ipotecar, și să se înlăture stigma "în funcție de indicele de referință stabilit de bancă" cu continuarea contractului in care dobânda să fie marja fixă a bancii + LIBOR CHF la 3 luni;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse la punctual 4.3. din contractul de credit ipotecar, si anume nivelul dobânzii se poate modifica unilateral in funcție de "evoluția indicelui de referință stabilit de banca"

-să se constate nulitatea absoluta a clauzei înscrise la punctual 4.11 privind comisioanele percepute ca fiind abuzivă;

- să se dispună obligarea paratei la restituirea comisioanelor percepute si încasate de la data semnării contractului si pană în prezent;

-să fie obligată pârâta la încheierea unui act adițional în care dobânda sa fie calculate conform formulei marja fixa a băncii + LIBOR CHF la 3 luni si excluderea clauzei privind comisioanele;

-să fie obligată pârâta să mențină cursul de schimb CHF-LEUla valoarea existenta la data încheierii contractului de credit ipotecar si respective obligarea paratei la restituirea sumelor încasate in mod abuziv.

- ca o consecința a constatării caracterului abuziv a clauzelor arătate la punctual I. să se constate nulitatea absoluta a acestora;

- să fie obligată parata la rambursarea către reclamanți a sumelor platite si nedatorate in temeiul clauzelor nule;

- cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 193/2000, Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, O.U.G. nr. 174/2008, Legea 190/1999.

La data de 28.07.2014 reclamanții au formulat Precizări, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea comisioanelor percepute și încasate de la data semnării contractului și până în prezent; obligarea pârâtei să mențină cursul CHF -LEU la valoarea existentă la data încheierii contractului de credit ipotecar și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate abuziv .

La termenul de judecată din data de 12.09.2014, completul de judecată învestit cu cererea la acel moment a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 2007- martie 2011 și a și admis-o pentru motivele reținute în încheiere, încheiere interlocutorie care a legat instanța.

Prin sentința civilă nr. 6562 din 15 iunie 2016, Judecătoria Brașov a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei S.C. C. S.A. prin AGENȚIA PIAȚA SFATULUI și în consecință:

A constatat caracterul abuziv al clauzei privind calcularea dobânzii " în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF", clauză prevăzută la art. 4.1 alin. (2) teza a - I-a și a constatat nulitatea clauzei prevăzută la art. 4.1 alin. (2) teza a - I-a din Contractul de credit ipotecar nr. x/27.09.2007.

A constatat caracterul abuziv al clauzei din art. 4.3 din Contractul de credit ipotecar nr. x/27.09.2007 conform căreia pe parcursul derulării contractului, exceptând primele 12 luni " nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de Bancă " și nulitatea clauzei prevăzută la art. 4.3.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a) privind comisionul de acordare, b) privind comisionul de administrare, c) comisionul de evaluare a garanției, d) comisionul de rambursare anticipată, e) privind alte comisioane stabilite de bancă din Contractul de credit ipotecar nr. x/27.09.2007 și nulitatea absolută a acestora .

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 2491,91 CHF reprezentând comision de administrare calculat pe perioada 15.04.2011-31.10.2014 conform RET contabilă nr. x/13.01.2016 întocmit de experta D., precum și comisionul de administrare perceput de Bancă în continuare din 01.11.2014 și până în prezent.

Au fost respinse ca prescrise pretențiile materiale ale reclamanților aferente perioadei 2007- martie 2011 (dobândă și contravaloarea comisionului de acordare achitat la acordarea creditului și acela de 360 RON privind comisionul de evaluare a garanției) .

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2740 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului expertei și a onorariului avocatei în limita pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B. și pârâta S.C. C. S.A.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1884/A din 10 octombrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 6562 din data de 15.06.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov.

A admis apelul declarat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 6562 din data de 15.06.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov, a schimbat în parte sentința apelată, și în consecință:

A respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru perioada 2007 - martie 2011 și în rejudecare:

A obligat pe pârâta C. S.A. să restituie reclamanților A. și B., contravaloarea sumelor percepute și încasate conform art. 4.11 din contract, cu titlu de comisioane lunare aferente creditului, de la data semnării contractului și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv:

- 411. lit. a) comision de acordare de 1.00%, calculat la valoarea creditului;

- 4.11 Lit. b. comision de administrare lună a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului;

- 4.11. lit. c) comision de evaluare a garanției, în sumă de 360 RON;

- 4.11. lit. d) comision de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat care poate fi modificat oricând de către bancă, pe întreaga perioadă de creditare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Brașov, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 20 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Brașov în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Brașov căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 1884/A din 10 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.