ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2018

HOTĂRÂRE
27.04.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11456 din 5 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., în contradictoriu cu pârâtele S.C. EE. S.A. și FF..

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin decizia nr. 2991 din 7 septembrie 2017 a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta-apelantă U..

A anulat în parte sentința atacată în ceea ce privește soluția asupra pretențiilor formulate de reclamanta U..

A respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., împotriva sentinței civile nr. 11456 din 5 octombrie 2016, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. EE. S.A. și FF. Olanda, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosarul cauzei fiind trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți G., Q., R., L., K., J., M., Z., AA., P., O., N., Y., X., DD., E., B., I., H., C., D., U., V., W., A., T., S., BB., CC. și F. împotriva deciziei civile nr. 2991/2017 din 07 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 629/2018
Ședința publică din data de 01 martie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4480 din data de 06.04.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul
ÎCCJ 2018-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2018
Ședința publică din data de 21 martie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 485 din 22 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a
ÎCCJ 2018-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2018
Ședința publică din data de 24 mai 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10235/12.09.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016, a f
ÎCCJ 2020-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1732/2020
GG., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., NNNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU. și VVVVVVVVVVVVVVVVV., în contradictoriu cu pârâta WWWWWWWWWWWWWWWWW. S.A.,
ÎCCJ 2020-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2217/2020
, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 aprilie 2017, sub nr. x/2017. Pr
Sursă