ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2018

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 18.12.2013 sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.996.494,47 RON cu titlu de daune interese, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de rambursarea de către pârâtă către reclamanta a tichetelor de masa si cadou cu încălcarea prevederilor contractuale si legale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.

La data de 11.03.2014 reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că își majorează câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.998.984,47 RON cu titlu de daune-interese reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de rambursarea de către pârâtă către reclamantă a tichetelor de masă și cadou cu încălcarea prevederilor contractuale și legale.

Prin sentința civilă nr. 503/03.02.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. (fosta C. SRL), prin lichidator C.I.I. D., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 352/A din 21 februarie 2017 Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva sentinței civile nr. 503/03.02.2015, pronunțată de secția a VI-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. x/2013, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat; a obligat apelanta la plata a 17.364 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 03.08.2017 la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material care reglementează răspunderea contractuală, concluzionând în mod greșit că recurenta nu a suferit un prejudiciu și că neglijența sa a fost cea care a înlesnit nerespectarea prevederilor contractuale și legale.

Astfel, în ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamantă, se arată că au fost efectuate plăți contractuale fără să existe o contraprestație din partea pârâtei. Relația contractuală dintre părți a încetat la data de 19.01.2011, iar la momentul descoperirii neregularităților, mai 2011, recurenta nu mai avea posibilitatea să invoce excepția neexecutării contractului, pentru simplul motiv că deja își executase propria obligație contractuală, respectiv decontarea tichetelor.

Contractul care reglementa relația dintre părți nu prevedea alte obligații contractuale în sarcina recurentei referitor la verificarea tichetelor. Pârâta avea obligația să trimită reclamantei spre decontare numai tichete completate corespunzător.

Recurenta citează dispozițiile art. 1073 C. civ. și susține că obligația ștampilării și datării fiecărui tichet era în sarcina pârâtei, iar neîndeplinirea acestor obligații, precum și acceptarea unor tichete neconforme, dă dreptul reclamantei de a refuza plata acestora.

Dreptul la rambursarea sumelor solicitate prin acțiune s-a născut în patrimoniul reclamantei, care este îndreptățită să le solicite prin prezenta acțiune. Mai mult, se arată că nu este incident niciun caz care ar fi putut exonera de răspundere pârâta.

În continuare, recurenta-reclamantă susține că a dat dovadă de diligentă, în mod greșit reținând instanța de apel că aceasta a fost în eroare cu ocazia decontării tichetelor. Potrivit clauzelor contractului, reclamanta nu avea obligația de a efectua verificări asupra tichetelor primite de la pârâtă spre decontare.

Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, instanța supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă referitor la pretinsa greșită aplicare a art. 1073 C. civ. nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocat pur formal.

De asemenea, argumentele prin care recurenta pune în discuție modalitatea în care părțile și-au îndeplinit sau nu obligațiile contractuale și legale nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a reiterat în cuprinsul cererii de recurs susținerile formulate în memoriul de apel, care și-au primit amplu și detaliat dezlegarea în drept.

Astfel, reluarea situației de fapt în cauză și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor făcute de părți în fața instanței de prim control judiciar devolutiv.

În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja rezolvarea prin hotărârea atacată.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate și că autoarea căii de atac solicită practic instanței de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce țin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situație nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator CII D. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 352/A din 21 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.