ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 967/2019

Ședința publică din data de 7 mai 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 26 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Comuna Dumbrăvești, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtului Cabinet de Avocat A. la restituirea sumei de 257.578 RON, compusă din suma de 202.998 RON, reprezentând plăți nelegale, efectuate în perioada 2011-2014, pentru servicii de asistență juridică nedovedite și suma de 54.580 RON, reprezentând dobânzi calculate la suma plătită nelegal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin sentința nr. 1311 din 19 iunie 2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Comuna Dumbrăvești, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de Avocat A..

Împotriva sentinței primei instanțe, Comuna Dumbrăvești, prin Primar, a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 56 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Comuna Dumbrăvești, prin Primar, împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, Comuna Dumbrăvești, prin Primar, a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat raporturile contractuale dintre părți și istoricul litigiului, după care a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concret, autoarea recursului a susținut că a solicitat instanțelor devolutive să constate incidența dispozițiilor art. 1221 alin. (1)-(2) C. civ., referitoare la leziune și art. 1635 din același act normativ, referitoare la restituirea prestațiilor.

În acest sens, recurenta-reclamantă a subliniat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale anterior evocate, deoarece a apreciat în mod nejustificat că dezechilibrul contractual cauzator al prejudiciului nu este injust.

Sub acest aspect, autoarea recursului a învederat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că toate contractele de asistență juridică au fost încheiate în anul curent pentru anul următor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că toate contractele au fost încheiate anterior aprobării bugetului pentru anul în care au fost semnate, fiind în valoare de 60.000 RON pe an.

Deși au fost încheiate pe o durată de un an, sumele datorate au fost suplimentate prin încheierea fie a unor noi contracte, fie a unor acte adiționale, pentru prestații care nu erau necesare la data încheierii acestora.

Astfel, autoarea căii de atac a subliniat că instanța de apel a ignorat faptul că, în lipsa personalului de specialitate juridică, angajații din cadrul U.A.T. Dumbrăvești au semnat contractele de asistență juridică, fără a avea experiența și cunoștințele necesare pentru a aprecia valoarea prestațiilor ce urmau a fi executate.

Având capacitatea și experiența unei asemenea evaluări, intimatul-pârât a profitat de starea de nevoie, de lipsa de experiență și cunoștințe a celeilalte părți, stipulând în favoarea sa o prestație considerabil mai mare decât valoarea propriei prestații.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, solicitată prin cererea de apel. În acest sens, aceeași parte a subliniat că această probă ar fi lămurit cauza sub toate aspectele.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai intimatul-pârât a depus un punct de vedere la raport, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la criteriul valoric prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Ulterior publicării acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial, prin Legea nr. 310/2018, a fost modificat art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că în procesele nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la 19 iulie 2017 inclusiv nu se mai aplică criteriul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

Cum decizia instanței de apel a fost pronunțată la 7 februarie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiții, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia instanței de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 1221 alin. (1)-(2) și art. 1635 C. civ. sunt invocate strict formal, întrucât nu se demonstrează în concret greșita aplicare a acestor dispoziții.

Aserțiunea, în sensul că instanța de apel a apreciat în mod nejustificat că dezechilibrul contractual cauzator al prejudiciului nu este injust, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce autoarea recursului face referire la probele administrate în cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă urmărește să obțină în recurs reevaluarea probatoriului în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele de fond, pentru a atrage incidența dispozițiilor din materia leziunii. Or, instanța de recurs verifică numai aplicarea corectă a legii la situația de fapt stabilită de instanțele devolutive.

Criticile referitoare la lipsa de experiență și cunoștințe juridice a personalului din cadrul U.A.T. Dumbrăvești reprezintă o reproducere a criticilor din cererea de apel. Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința anterior evocată.

De asemenea, recurenta-reclamantă s-a rezumat la a afirma că instanța de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiza, solicitată prin cererea de apel, deși această probă ar fi lămurit cauza sub toate aspectele. Or, în lipsa indicării normei de procedură pretins încălcate prin respingerea acestei probe, aserțiunea anterior evocată nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate.

Prin urmare, instanța supremă constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat strict formal prin cererea de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Dumbrăvești, prin Primar, împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Dumbrăvești, prin Primar, împotriva deciziei nr. 56 din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.