ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1736/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În motivarea contestației în anulare s-a arătat în esență că instanța a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs nr. 3, în dezvoltarea căruia s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor referitoare la administrarea probatoriului.

Prin prisma acestui motiv de recurs, s-a învederat că instanța de apel a ignorat apărările și solicitările contestatoarei cu privire la depunerea la dosar de către Unitatea Administrativ Teritoriala Bârlad a documentelor justificative care fac dovada titlului de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum și înscrisurile privind evoluția pretinsului său drept de proprietate asupra imobilului.

Sub acest aspect, contestatoarea a prezentat cronologic parcursul desfășurării cauzei în fața instanței de apel, susținând că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de înscriere în fals cu privire la Protocolul nr. 18495/13.08.2001 și excepției de nelegalitate formulată împotriva H.C.L. nr. 259/2007, nr. 79/2008 și nr. 142/2008 și că la dosar au existat trei variante diferite ale Protocolului, context în care s-a solicitat administrarea de probe și efectuarea unei expertize contabile.

Aceste critici au fost subsumate motivului de recurs nr. 3, însă instanța de recurs nu l-a analizat, ci doar a făcut simple aprecieri tangențiale.

Pentru motivele expuse, contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare și retractarea deciziei atacate.

Sub un prim aspect, se observă că temeiul de drept invocat în fundamentarea contestației în anulare, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reprezintă o eroare materială, fiind invocat în mod formal, în contextul în care argumentele dezvoltate de contestatoare converg către motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin prisma căruia se invocă omisiunea instanței de recurs privind cercetarea unui motiv de recurs.

Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că acestea trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.

Ipoteza reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., invocate de parte.

Or, în cauză, din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către recurentă, pricina fiind examinată în raport de motivele de recurs invocate, apărările și susținerile părților și normele legale incidente în cauză.

Astfel, cu privire la omisiunea cercetării motivului de recurs privitor la nesoluționarea de către instanța de apel a tuturor cererilor de probatorii formulate, se constată că la pag. 10 paragrafele 3 și 4 din decizia dată în recurs, a cărei retractare se solicită, s-a reținut:

"Constată, de asemenea, că recurenta a arătat faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra tuturor solicitărilor și cererilor de probatorii formulate, critică pe care nu a subscris-o vreunui motiv de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. În primul rând, dacă s-ar fi învederat neregularități referitoare la procedura de încuviințare și administrare a probelor, aceste critici ar fi putut fi subscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., numai în măsura în care partea ocrotită de norma pretins încălcată a invocat, în termen, nulitatea relativă în fața instanței unde s-a produs neregularitatea, în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, constată că, în realitate, cererile și solicitările apelantei au fost soluționate de către instanța de apel (cererea de înscriere în fals a fost soluționată prin încheierea din 20 ianuarie 2016, cererea de probatorii a fost, de asemenea, soluționată la 20 ianuarie 2016 și 17 februarie 2016, cererea de suplimentare a probatoriului cu o expertiză contabilă a fost respinsă motivat la termenul din 13 aprilie 2016 ș.a.m.d). Ceea ce critică, în realitate, recurenta, este modul de soluționare a cererilor de probatorii, în sensul că respingerea unor solicitări ar fi fost eronată. Instanța reamintește că aprecierea concludenței și utilității probelor este, în condițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., atributul suveran al instanțelor de fond, iar cenzurarea acestui aspect pe calea recursului nu este posibilă, fiind o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate."

Așadar, susținerile contestatoarei subsumate motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin care se invocă omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivului de recurs referitor la solicitările și cererile de probatorii formulate în fața instanței de apel sunt neîntemeiate.

În realitate, contestatoarea tinde să repună în discuție aspectele de fond ale litigiului cu privire la acțiunea în constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiul soluționat prin decizia contestată.

Faptul că instanța de recurs a înlăturat susținerile contestatoarei cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în discuție nu este de natură a conduce la admisibilitatea contestației în anulare, având în vedere că legiuitorul nu a urmărit prin această cale extraordinară de atac să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.

Totodată, instanței de recurs nu i s-ar putea reproșa că a făcut o analiză superficială a cauzei sau că nu ar fi analizat toate motivele de recurs invocate, ori că ar fi simple aprecieri tangențiale.

Concluziile orale referitoare la împrejurarea că instanța de recurs s-a pronunțat în lipsa părții, care nu a fost legal citată atât la termenul privind admisibilitatea probelor, cât și la termenul privind dezbaterea fondului, fiind încălcate regulile de procedură, exced motivelor expuse în cadrul contestației în anulare, astfel că nu pot face obiectul analizei. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatoarea a susținut eronat ca fiind instanța de recurs cea care a soluționat pricina în lipsa părții, nelegal citată, deoarece aceleași argumente au fost expuse în motivarea contestației în anulare, însă cu referire la instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, cum, în speță, criticile nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestatoarea solicitând în realitate o reexaminare a fondului recursului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL Craiova împotriva deciziei nr. 1409 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.