ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3110/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 11.03.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Compania Națională a Huilei Petroșani prin Lichidator B. SPRL, Societatea Națională de închideri Mine Valea Jiului S.A. și Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Uricani, reprezentată de Primar C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța și în urma probatoriului administrat, să se constate caducitatea Decretului nr. 187/1956 "pentru exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor terenuri și darea acestora în administrarea Ministerului Minelor" în ce privește punctul VI - Tabăra Militară Uricani, Anexa 82.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat, pe calea cererii reconvenționale, într-o acțiune separată ce face obiectul dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Petroșani, partajarea terenului înscris în CF x Uricani, prin formarea a două loturi: unul pentru coproprietara de carte funciară D. și un lot pentru ceilalți coproprietari, să se constate că asupra lotului A reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și să se dispună efectuarea modificărilor în cartea funciară.

S-a mai arătat că terenul în litigiu a aparținut numitei D. și a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 178/1957 pentru realizarea Taberei Militare Uricani, obiectiv ce nu s-a mai realizat.

De asemenea, a susținut că, pentru a putea invoca constatarea dreptului de proprietate asupra acestui teren, este necesar să se constate caducitatea decretului de expropriere, astfel încât terenul să revină în patrimoniul fostului proprietar - D.

A afirmat și că, în condițiile în care terenul expropriat nu a fost folosit niciodată în scopul pentru care a fost preluat de către Statul Român și nici nu au fost începute lucrările de utilitate publică pe acesta în termen de 1 an de la data exproprierii, sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru a se constata caducitatea decretului de expropriere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 35 din Noul C. proc. civ. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 2799 din data de 28 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantei având ca obiect constatare caducitate decret de expropriere.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că față de momentul exproprierii imobilului din litigiu, în anul 1956, reclamanta avea la îndemână o acțiune în restituire, întemeiată pe prevederile art. 11 ale Legii nr. 10/2001, astfel că, din această perspectivă, acțiunea formulată este inadmisibilă, indiferent dacă obiectivul de utilitate publică ce a reclamat exproprierea s-a realizat sau nu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1308 din 18 octombrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea soluției, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile caducității decretului de expropriere, întrucât, din probele de la dosar, a rezultat că, după emiterea actului în discuție, au fost efectuate lucrări în atingerea scopului pentru care s-a dispus exproprierea.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba lulia.

.Investită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția emisă la 15 martie 2018, a pus în vedere recurentei să indice valoarea imobilului teren ce face obiectul prezentului litigiu, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, conform art. 494 C. proc. civ. prin raportare la art. 194 lit. c) din aceeași lege. Totodată, prin același act, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimați, precum și întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare.

La data de 02.04.2018 a fost înregistrat la dosar răspunsul recurentei, prin care s-a arătat că terenul in litigiu nu are o valoare de impozitare, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală depus la dosarul de recurs. în aceste condiții a indicat valoarea terenului prin raportare la calculul efectuat pe baza Studiului de piață privind valorile proprietăților imobiliare consemnate în anul 2017 pentru anul 2018, pentru județul Hunedoara, realizat de im evaluator autorizat la solicitarea Camerei Notarilor Publici Alba Iulia, ca fiind de 7.086 RON.

În cauză intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibil, a recursului, prin raportare la obiectul pricinii, care este o cerere în materie de expropriere și la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar, în subsidiar, ca nefondat.

De asemenea, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Uricani a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că prezentul litigiu este unul în materie de expropriere, nefiind supus căii de atac a recursului, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

La data de 21 iunie 2018, Completul de filtru C4 a dispus comunicarea raportului pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 82-86 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluția din 6 septembrie 2018, termen pentru judecarea recursului la 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească, este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În speță, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 187/1956 în ceea ce privește punctul VI - Tabăra Militară Uricani din Anexa 82, reclamând că obiectivul pentru care s-a dispus măsura exproprierii de către Statul Român nu s-a realizat, nefiind începute lucrările de utilitate publică pe terenul expropriat în termen de 1 an de la data exproprierii. Astfel, prin prisma celor invocate, tribunalul a avut a analiza dacă măsura exproprierii și-a atins în termen legai efectele pentru care a fost adoptată, în sensul verificării dacă decretul de expropriere a fost sau nu dus la îndeplinire.

Rezultă, din cele ce preced, că o astfel de cerere, prin care se urmărește a se obține caducitatea unui decret de expropriere, întrucât nu s-a realizat scopul exproprierii, nu poate fi încadrată decât în categoria cererilor în materie de expropriere, care sunt exceptate de la calea de atac a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu simt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de munca și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Așa fiind, prin raportare la aceste prevederi, recurenta nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate.

Chiar dacă prezenta cerere nu s-ar circumscrie categoriei celor din materia exproprierii, este de observat că, în raport de motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, demersul judiciar al recurentei, care privește constatarea caducității decretului de expropriere pentru nerealizarea obiectivului vizat de măsura exproprierii, tinde la constatarea inexistenței dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu. O astfel de acțiune are natura juridică a unei acțiuni în constatare în sensul art. 35 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, se impune a se stabili valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani,

Potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secțiunea a doua a Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost reglementată competența materială a instanțelor judecătorești în funcție de valoarea obiectului cererii introductive de instanță.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principat de cerere."

Art. 125 C. proc. civ. stipulează: ’’În cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului." În vreme ce art. 104 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor .se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale, (2) In cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită simt aplicabile dispozițiile art. 98."

Acțiunea în constatarea inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, cum este și în cazul de față, este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani.

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2018, recurenta a arătat că terenul în litigiu nu are o valoare de impozitare, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală depus din dosarul de recurs. în aceste condiții a indicat valoarea terenului prin raportare la calculul efectuat pe baza Studiului de piață privind valorile proprietăților imobiliare consemnate în anul 2017 pentru anul 2018, pentru județul Hunedoara, realizat de un evaluator autorizat la solicitarea Camerei Notarilor Publici Alba lulia, ca fiind de 7.086 RON.

Instanța constată că această valoare nu corespunde criteriului valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, fiind sub pragul de 1.000.000 RON, astfel că decizia atacată nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Din interpretarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, evocate mai sus, rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora; "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". în schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de forma pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe roiul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia, de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) simt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune ai actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 11 martie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În acest sens, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțe.

În consecință, în raport de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, hotărârea recurată fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Așa fiind, având în vedere că valoarea obiectului litigiului se situează sub pragul de 1.000.000 de lei (7.086 RON, conform evaluării tăcute de recurenta reclamantă), prag care deschide calea de atac a recursului, se apreciază că recursul dedus judecății apare ca inadmisibil.

Față de toate argumentele expuse în precedent, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1308 din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1308 din 18 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.09.2018.