ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 și în Dosar conexat nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, obligarea pârâților la plata sumei de 5 milioane euro daune morale pentru condițiile de detenție improprii în care a fost încarcerat, în urma cărora a fost infectat cu virusul hepatic C.

Ulterior, conform încheierii de ședință din 15.12.2017, reclamantul a reprecizat pretențiile pentru perioada 13.04.2013 - 14.05.2013 petrecută în Arestul IPJ Satu Mare, de unde a contactat virusul hepatic C. Nu a mai susținut pretențiile pentru condițiile necorespunzătoare de detenție.

Prin Sentința nr. 350/D din 15 decembrie 2017 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR); a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâții la plata sumei de 3000 euro daune morale către reclamant sau echivalentul în RON, la cursul oficial BNR de la data efectuării plății; a respins restul pretențiilor formulate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost încarcerat în centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul IPJ Satu Mare la data de 13.04.2013 în baza Ordonanței de reținere dată în Dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar în data de 13.04.2013 a fost emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr. 20 de către Judecătoria Satu Mare, astfel că la data de 14.05.2013 a fost transferat la Penitenciarul Satu Mare.

S-a susținut de către reclamant că a fost infectat cu virusul hepatic C în timpul arestului preventiv, infecție care a putut fi contactată în urma utilizării unui aparat de ras de tip BIC, folosit anterior și pe care l-a primit, în timpul arestului, așa cum rezultă din adresa nr. x/15.02.2017.

Din concluziile raportului medico-legal a rezultat că reclamantul suferă de diagnosticul hepatită cronică virală C și ciroză hepatică, printre posibilitățile de contactare fiind enumerată și folosirea unor obiecte de igienă personală infectate, cum a fi aparat de ras, instrumente de manichiură etc.

Perioada în care virusul C poate fi detectat este de 4 - 6 săptămâni de la infectare. În cauză data diagnosticării hepatitei virale C a fost 15.07.2013, iar în calcul se ia perioada de incumbare de 4 - 6 săptămâni înainte de această dată când reclamantul se afla în arestul IPJ Satu Mare. După transferarea la Penitenciarul Satu Mare, 14.05.2013, nu rezultă că reclamantul a primit aparat de ras și de la locul deținerii, prin urmare perioada de incubație atinge perioada în care acesta s-a aflat în arest preventiv.

Deși nu există mijloace de probă directe, prin care să se stabilească că reclamantul putea fi infectat cu acest virus și anterior încarcerării din anul 2013, întrucât s-a aflat în executarea unor pedepse încă din anul 2004, 2006, 2008, 2009, potrivit fișelor medicale depuse la dosar, în istoricul medical nu apare o astfel de constatare, dar nici nu rezultă că s-ar fi efectuat teste serologice de verificare.

În aceste condiții, instanța a apreciat că există indicii suficient de conturate care au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.

Chiar în ipoteza în care reclamantul ar fi fost deja infectat cu acest virus anterior anului 2013, autoritățile în cauză aveau obligația de a lua toate măsurile legale pentru predarea obiectelor de igienă personală, în condiții igienico-sanitare de siguranță, asigurarea unui standard minim obligatoriu privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate în vederea ocrotirii sănătății, drept care este statuat prin art. 34 din Constituția României.

Culpabilitatea conduitei autorului faptei ilicite reprezintă o condiție esențială, însă există și situații în care răspunderea delictuală este obiectivă, condiții în care nu mai este necesară dovedirea culpei autorului. Această formă a răspunderii civile delictuale se întemeiază pe obligația de garanție și are ca suport riscul de autoritate sau de activitate, fiind însoțită de principiul precauțiunii (art. 1349, art. 1357 - 1380 C. civ.) și exclude lipsa calității procesuale pasive invocată de Statul Român și IPJ Satu Mare, prin întâmpinare, răspunderea statului și a organelor judiciare fiind întemeiată pe ideea de garanție și securitate pentru persoanele față de care sunt inițiate diverse proceduri în temeiul raporturilor de autoritate.

Referitor la pârâtul IGPR București, tribunalul a reținut că acesta nu are atribuții directe de administrare și gestionare a centrelor de reținere și arestare preventivă organizate la nivelul județului, conform legii de organizare a Poliției Române nr. 218/2002, sens în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

În privința daunelor morale, tribunalul a apreciat că suma solicitată de către reclamant este excesivă, cuantumul de 3000 euro fiind de natură să reprezinte o satisfacție echitabilă și să evite o îmbogățire fără justă cauză.

În privința daunelor materiale solicitate prin acțiune, tribunalul a constatat că acestea nu au fost dovedite.

Prin Decizia nr. 990 din 11 octombrie 2018 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și a respins, ca nefondate, apelurile pârâților Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la apelul reclamantului, instanța de apel a reținut că, deși acesta a fost înștiințat despre obligația legală de a timbra, iar cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă, la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care în cauză intervine sancțiunea anulării căii de atac, situație ce face de prisos analizarea criticilor formulate, prioritar fiind aspectul procedural menționat.

Referitor la apelurile pârâților, instanța de apel a reținut că în cauză au fost administrate probe pe baza cărora s-a stabilit că reclamantul prezintă diagnosticul de hepatită cronică virală C și ciroză hepatică, au fost evidențiate modalitățile în care acest virus putea fi dobândit, perioada în care putea interveni infectarea, precum și faptul că în fișa medicală pentru deținuți (reținuți) nr. 132/6 din data de 12.04.2013 a Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, apare consemnată starea apelantului reclamantului la arestare, ca fiind clinic sănătos.

Hepatita cronică virală a fost consemnată pentru întâia dată în Scrisoarea medicală, secția Chirurgie nr. FO1273/2013 Penitenciar Oradea, întocmită după o perioadă de internare cuprinsă între 15.07.2013 - 2.08.2013, unul dintre diagnosticele la externare fiind hepatita cronică virală C (AcHCV pozitiv).

Referitor la perioada anterioară arestării apelantului, s-a reținut că acesta nu a figurat în evidența medicului de familie din 01.01.2011 - 12.04.2013, nu a avut nicio consultație la cabinetul medical și nu se afla menționat în evidența persoanelor purtătoare de virus hepatic C.

Din actele dosarului și declarațiile martorilor a rezultat că, pe perioada încarcerării, reclamantul a primit obiecte de igienă personală, printre care și un bic ce nu era înfoliat, nu era sigilat și pe care acesta l-a folosit pentru bărbierit. Au rezultat, de asemenea, condițiile precare din celulă: găleată pentru nevoile biologice, baie comună pe hol, lumină naturală aproape inexistentă, aerisirea prin deschiderea ușii spre hol, pereți murdari, absența în cameră a unui grup sanitar etc.

Autoritățile din arest nu au produs niciun document prin care să se fi relevat că apelantului reclamant i s-a predat un aparat de bărbierit sigilat, ceea ce conduce la concluzia că acesta a beneficiat de facilități sanitare neadecvate, respectiv de lipsă de igienă, făcând astfel credibile susținerile acestuia.

Examinarea medicală efectuată în momentul arestării a atestat că reclamantul era sănătos, iar ulterior, sub durata detenției, acesta a fost diagnosticat cu afecțiunea gravă menționată, împrejurare care corelată cu faptul predării către acesta, în momentul încarcerării, a unui aparat de bărbierit nesigilat, permite a se trage concluzii cu privire la temeinicia alegațiilor reclamantului, contrariul celor afirmate nefiind probat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare, formulând următoarele critici:

- Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1349, 1357 - 1380 C. civ., art. 327 și 329 C. proc. civ., reținând, în mod greșit, existența faptei ilicite săvârșite de către IPJ Satu Mare, pe baza unor simple prezumții, iar nu pe date și înscrisuri certe, în condițiile în care reclamantul nu a probat faptul pozitiv al infectării cu virusul hepatitei C;

- Instanța de apel a dat o interpretare eronată concluziilor expertizei medico-legale efectuată în cauză și a înscrisurilor medicale depuse în probațiune, în condițiile în care expertiza a concluzionat, la pct. 5, că nu există date medicale în documentația existentă prin care să se poată stabili cu certitudine data infectării cu virusul hepatic C, aceasta putând interveni oricând anterior datei diagnosticării (15.07.2013), cu luarea în calcul a perioadei de incubare de 4 - 6 săptămâni specifice acestei infecții, respectiv cu minim 4 - 6 săptămâni înainte de data de 15.07.2018. În acest sens, recurentul arată că dacă perioada de incubație este de 4 - 6 săptămâni, iar predarea aparatului de ras nesigilat s-a făcut la 01.05.2013, se poate deduce că infectarea a avut loc începând cu data de 03.06.2013, deci anterior introducerii reclamantului în arestul IJP Satu Mare;

- Sub aspectul momentului infectării este lipsit de relevanță faptul că reclamantul ar fi primit un aparat de ras nesigilat, câtă vreme primele investigații care puteau să releve virusul hepatitei C au fost făcute abia în 15.07.2013, iar faptul că reclamantul nu a figurat până atunci în evidența medicului de familie cu boli cronice nu conduce automat la concluzia certă că până la momentul introducerii în arestul IPJ Satu Mare acesta nu a fost bolnav;

- În cauză nu există faptă ilicită care să atragă răspunderea civilă a recurentului-pârât, întrucât această afecțiune era cronicizată în anul 2013, iar în cauză nu s-au administrat probe certe în acest sens. Contrar celor reținute de instanța de apel, concluzia din fișa medicală în sensul că reclamantul era aparent sănătos, nu are relevanță, întrucât este rezultatul unui examen sumar, iar fișele medicale din penitenciarele în care a mai fost încarcerat reclamantul, deși nu cuprind date despre existența bolii, nu cuprind nici elemente din care să rezulte că ar fi fost efectuate investigații medicale amănunțite. În lipsa unor acte medicale concrete, declarațiile martorilor sunt nerelevante și nu pot fi primite;

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 329 C. proc. civ., întrucât s-a bazat, în soluția pronunțată, doar pe afirmațiile reclamantului și pe susținerile martorului B., pe o interpretare eronată a concluziilor expertizei medico-legale și reținând împrejurări fără legătură de cauzalitate cu pretinsa faptă ilicită;

- Instanța de apel nu a arătat în ce constă relația de cauzalitate între aparatul de bărbierit primit de reclamanta la data de 01.05.2013, infectarea ipotetică a acestuia cu virusul hepatitei C prin utilizarea aparatului pretins nesigilat și prejudiciul moral;

- Instanța de apel nu a pornit de la fapte cunoscute, bazate pe probe directe, care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi, ci a pornit de la presupuneri și afirmații nedovedite ale reclamantului sau ale unor martori, care nu puteau conduce la prezumții.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 18.02.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 08.03.2019 recurentul a formulat punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Deși în mod formal recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu dezvoltă critici de nelegalitate cu privire la dreptul substanțial aplicabil, ci se referă exclusiv la modul în care a fost dovedit caracterul ilicit al faptei. Or, aspectele privind modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a recursului, în care sunt analizate doar aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate.

Astfel, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Deși recurentul indică texte legale referitor la care arată că ar fi fost greșit interpretate și aplicate (art. 1349, 1357 - 1380 C. civ., art. 327 și 329 C. proc. civ.), argumentele expuse se circumscriu unor chestiuni de fapt ale cauzei, respectiv unor aspecte legate de administrarea probatoriilor, ce nu pot fi analizate de către instanța de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac.

Astfel, se arată în memoriul de recurs că reclamantul nu a probat faptul pozitiv al infectării cu virusul hepatitei C; că instanța a dat o interpretare eronată concluziilor expertizei medico-legale efectuată în cauză și a înscrisurilor medicale depuse în probațiune; că este lipsit de relevanță faptul că reclamantul ar fi primit un aparat de ras nesigilat, câtă vreme primele investigații care puteau să releve virusul hepatitei C au fost făcute abia în 15.07.2013; că afecțiunea reclamantului era cronicizată în anul 2013, iar în cauză nu s-au administrat probe certe în acest sens; că în soluția pronunțată instanța s-a bazat doar pe afirmațiile reclamantului și pe susținerile martorului B., pe o interpretare eronată a concluziilor expertizei medico-legale și reținând împrejurări fără legătură de cauzalitate cu pretinsa faptă ilicită; că nu s-a arătat în ce constă relația de cauzalitate între aparatul de bărbierit primit de reclamanta la data de 01.05.2013, infectarea ipotetică a acestuia cu virusul hepatitei C prin utilizarea aparatului pretins nesigilat și prejudiciul moral.

Toate aceste susțineri însă privesc elementele de fapt ale cauzei și modalitatea de interpretare nu a textelor legale incidente, ci a probatoriilor administrate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 990/A/11.10.2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, județul Satu Mare împotriva Deciziei nr. 990/A/11.10.2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV