ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4962/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4962/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a
contravenției din 12 decembrie 2011 a fost sancționată societatea
contravenientă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8
alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 21 iunie 2011 a
circulat, fără a deține rovinietă valabilă, pe Autostrada A2 Km 12 + 450 m, în
zona localității Glina, județul Ilfov.
Prin plângerea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 26 noiembrie 2012,
contravenienta C.A. administrator al SC A.I. SRL, a solicitat instanței
anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției
întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică.
Prin încheierea din
18 martie 2013, Judecătoria Cornetu a scos cauza de pe rol și în temeiul art.
23 alin. (4) raportat la art. 3 din Legea nr. 2/2013 a dispus trimiterea cauzei
pe cale administrativă spre competentă soluționare Judecătoriei Brăila.
Prin Sentința nr.
5035 din 28 iunie 2013, Judecătoria Brăila, la rândul său, și-a declinat
competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că raportului juridic
dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută
anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile
art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit
dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii
aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de
utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la
art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin dispozițiile
art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. nr.
15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10
1
, potrivit căruia:
„
prin
derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoțită de copia
procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în
a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."
Dispozițiile art. 10
1
mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile
Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii
norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.
Soluția se impune și
în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor
tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care
se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ
și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea instanțelor pe
rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și curțile de apel.
În cauza supusă
analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe
rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de
26 noiembrie 2012, caz în care competența materială de soluționare revine,
potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32
alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Cum, contravenția a
fost săvârșită în localitatea Glina, județul Ilfov, aflată în circumscripția
Judecătoriei Cornetu, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a
cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS