ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, secția civilă la data de 23 mai 2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul A. Suseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, să se constate nesoluționarea în termenul legal de 30 de zile a Cererii nr. x/30.03.2017 și, în consecință, să dispună următoarele:

- Obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 27.634,79 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafața de pădure de 122,30 ha, situată în tipul funcțional TII cu titlu de compensații/ajutoare de stat, aferente anului 2017;

- Obligarea în solidar a pârâților la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 27.634,79 RON, începând cu data de 03.04.2017 și până la plata efectivă a debitului;

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 2086 din 01 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că nici art. 1 alin. (3) și art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensațiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptățită caracterul de contribuții în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Compensațiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată și, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze o operațiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este competentă material și teritorial să soluționeze integral acțiunea dedusă judecății.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 153 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că indiferent de cadrul procesual stabilit de reclamant, respectiv formularea cererii în contradictoriu cu Ministerul Apelor și Pădurilor, ceea ce determină competența instanței de contencios administrativ este obiectul dedus judecății. Or, astfel cum neechivoc rezultă din acțiunea dedusă judecății, reclamanta a înțeles să atace un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi. Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv constatarea nesoluționării în termenul legal a cererii adresate pârâtei Garda Forestieră Brașov.

Cu privire la faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, instanța a reținut că, în sensul art. 6, coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plățile (de altfel tot prin intermediul acestor structuri se transmite documentația și se calculează efectiv cuantumul despăgubirilor).

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului administrativ-fiscal, în speță, Tribunalul Harghita.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În contextul reținut în mod corect de către instanța învestită prin declinare, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi prin nesoluționarea în termenul legal a cererii adresate pârâtei Garda Forestieră Brașov, înregistrată sub nr. x din 30.03.2017.

Înalta Curte constată că refuzul nejustificat ce se dorește a fi constatat în cauza dedusă judecății este un act administrativ asimilat, supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică obligată la soluționarea cererii formulate, în speță, Garda Forestieră Brașov, care este o autoritate publică județeană.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene/…/se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, nu este de natură a atrage competența materială a curții de apel.

Astfel, cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este formulată în contradictoriu și cu Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Garzii Forestiere Brașov.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

În referire la faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plățile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei și având în vedere că actul administrativ asimilat contestat în cauza dedusă judecății ține de capacitatea administrativă a unei autorități publice județene, competența de soluționare a cauzei în fond aparține tribunalului administrativ-fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. Suseni și pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.