ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2018

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 460 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta OBȘTEA A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, având ca obiect despăgubire. A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 55.061,02 RON cu titlu de compensații aferente anului 2009. A obligat pârâtul să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei reprezentând compensații, calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată, 26.06.2015 și până la achitarea integrală a debitului. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON cheltuieli de judecată. 3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, instanța de fond a omis, în pronunțarea hotărârii, aspectul că în lipsa cadrului legal, respectiv a avizelor acordate de către toate instituțiile de specialitate implicate, nu se poate proceda la acordarea sumelor solicitate de reclamantă drept compensații.

Plata compensațiilor solicitate de intimata-reclamantă este condiționată de îndeplinirea a două condiții cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat pentru persoanele fizice și juridice care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, respectiv:

1). emiterea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, condiție care a fost îndeplinită;

2). adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor, condiție ce nu a fost îndeplinită.

Ajutoarele de stat solicitate de reclamantă reprezintă compensații pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere, deținute în proprietate, situate într-o arie naturală protejată.

Cadrul legal invocat în speță, Legea nr. 46/2008 Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 97 alin. (1) lit. b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, dar coroborat cu prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 formele de sprijin prevăzute pentru persoanele juridice de Codul Silvic se vor finaliza numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, privind ajutoarele de stat.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a elaborat un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare și control a ajutoarelor de stat privind acordarea de compensații, ce nu a fost aprobat în procedura de avizare externă.

În final, recurentul arată că în lipsa avizelor acordate de către toate instituțiile de specialitate implicate, respectiv a unor norme metodologice de calcul și acordare a ajutoarelor de stat/compensațiilor, nu se poate proceda la acordarea sumelor solicitate de reclamantă.

Intimata-reclamantă OBȘTEA A. a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26.02.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 07.05.2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de acordare către intimatul-reclamant a despăgubirilor, cuvenite pentru anul 2009, în sumă de 55.061,02 RON, cu dobânda aferentă, pentru suprafața de pădure de 353,70 ha, situată în zona protejată a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Nordul Gorjului de Vest - ROSCI0129.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei, apreciind că acesta are dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri, amplasat într-o arie naturală protejată, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic, de cele ale H.G. nr. 861/2009, precum și de faptul că, prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012, a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat pentru titularii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în cadrul siturilor Natura 2000.

Această concluzie este corectă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reevaluând de întregul ansamblu probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate de recurent, dar și apărările invocate de intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit Anexei nr. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, "Parcurile naționale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative, recreative și turistice. Managementul parcurilor naționale asigură menținerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecția ecosistemelor, conservarea resurselor genetice și a diversității biologice în condiții de stabilitate ecologică, prevenirea și excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale și a folosințelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit.

În compensarea restricțiilor aduse proprietății prin instituirea regimului de arie naturală protejată, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 prevede că:

"Pentru terenurile din ariile naturale protejate, deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate".

Conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic:

"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.".

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1 la hotărâre.

Intimata-reclamantă Obștea A. a solicitat autorității recurente acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea sa, având categoria de folosință păduri, amplasat într-o arie naturală protejată, în temeiul dispozițiilor normative anterior citate.

După cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă a dovedit că este proprietarul terenurilor forestiere în suprafață de 1322,80 ha conform titlurilor de proprietate nr. x, nr. x/06.02.2007, nr. x/11.02.2009 și nr. x/03.04.2009, iar din totalul acestei suprafețe, 353,70 ha a fost cuprinsă în aria protejată a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Nordului Gorjului de Vest - ROSCI0129.

Cu toate acestea, prin adresa nr. x, emisă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a comunicat intimatului refuzul de acordare a compensațiilor aferente anului 2009 pentru terenul mai sus arătat, cu motivarea că acestea pot fi solicitate doar după primirea deciziei Comisiei Europene de avizare a ajutorului de stat și după adoptarea proiectului hotărârii de guvern având ca obiect aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații, reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Înalta Curte constată că refuzul recurentului de a soluționa favorabil cererea intimatului de acordare a despăgubirilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. x, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl dă acestei noțiuni.

Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria x, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

În speța de față, despăgubirile solicitate de intimat pentru anul 2009 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Prin urmare, cererea intimatei nu poate fi considerată neîntemeiată, după cum se susține de către recurent.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. x, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 460 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2018.