ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie

2010, reclamanta Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a

solicitat anularea dispozițiilor art. I pct. 108 din Ordinul comun nr.

1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de

Sănătate pentru stabilirea cuantumului taxei de evaluare datorată de medicii de

familie pentru efectuarea vizitei de evaluare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că parcurgerea procedurii de evaluare este o

condiție esențială prevăzută de art. 244 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pentru

ca furnizorii de servicii medicale să poată contracta cu casele de asigurări de

sănătate, iar obligația de a plăti taxa de evaluare de 1.000 RON pentru fiecare

cabinet medical din structură aflat în mediul urban, respectiv de 260 RON

pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul rural, a fost

stabilită în mod nelegal prin ordinul contestat, cu încălcarea principiilor legalității,

oportunității, a drepturilor și intereselor medicilor de familie.

În raport cu

standardele de evaluare, de timpul și de resursele alocate pentru evaluarea

fiecărei categorii în parte, s-a învederat că sunt disproporționate, arbitrare

și discriminatorii costurile impuse prin această taxă de evaluare, care nu este

legal fundamentată.

Reclamanta a susținut

de asemenea că, măsurile impuse prin ordinul comun atacat aduc atingere

principiului liberei concurențe între furnizorii care încheie contracte de asigurări

cu casele de asigurări cu casele de asigurări de sănătate, principiu prevăzut

de art. 208 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 95/2006.

Pârâții Ministerul

Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au invocat excepțiile

privind netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale active, lipsa dovezii

calității de reprezentant și lipsa de interes pentru promovarea acțiunii.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 4662 din 5 iulie 2011, prin care a respins ca neîntemeiate

atât excepțiile invocate de pârâți, cât și acțiunea formulată de reclamantă.

Excepția netimbrării

a fost respinsă, constatându-se că la data de 3 mai 2011, a fost îndeplinită

obligația legală de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Excepția lipsei

calității procesuale active a fost respinsă, cu motivarea că, federația

reclamantă a formulat acțiunea în calitate de organism social, care, potrivit

propriului statut, are ca obiect de activitate și reprezentarea, promovarea,

susținerea și apărarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile

publice, cu sindicatele și cu alte persoane fizice sau juridice, precum și

activarea pentru deplina libertate de acțiune a membrilor săi în scopul

dezvoltării și eficientizării activității acestora, promovarea concurenței

loiale în scopul asigurării de șanse egale fiecăruia dintre membrii săi.

Excepția lipsei

calității de reprezentant a fost respinsă față de precizarea reclamantei că

acțiunea a fost formulată în nume propriu și nu în calitate de reprezentant.

Excepția lipsei de

interes a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că s-a invocat vătămarea

drepturilor și intereselor membrilor federației reclamante, iar existența

acestei vătămări este o problemă de fond.

Pe fondul pricinii,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că, Ordinul comun nr.

1165/691/2010 al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate nu a fost emis cu exces de putere, prin depășirea competențelor

legale, fiind justificat prin aspecte concrete și obiective.

Astfel, s-a reținut

că, pentru stabilirea taxei de evaluare au fost avute în vedere următoarele

elemente: timpul necesar pentru înregistrarea cererilor, prelucrarea acestora,

întocmirea dosarului de evaluare, punerea la dispoziția furnizorului a

criteriilor și standardelor de evaluare, consultanță, corespondență cu acesta,

cheltuieli materiale, timpul necesar pentru elaborarea, întocmirea documentelor

și actelor necesare pentru efectuarea vizitei de evaluare, stabilirea datei,

analizarea și verificarea la sediu/punct de lucru al furnizorului a

îndeplinirii criteriilor și standardelor de evaluare, consilierea acestora,

consultanță în ce privește completarea chestionarelor și întocmirea

proceselor-verbale, cheltuieli de deplasare, stabilirea programului de lucru

privind întrunirea Comisiei de Evaluare a Cabinetelor Medicale și/sau

Subcomisiei Naționale, analizarea documentelor, emiterea hotărârilor,

transmiterea lor către furnizori, analizarea corespondenței primite de comisie

și emiterea de răspunsuri pentru îndrumare și consultanță participanților.

Față de toate aceste

elemente care justifică stabilirea taxei de evaluare, instanța de fond a

constatat că, prevederile art. I pct. 108 din ordinul atacat nu contravin

Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și celorlalte

acte normative indicate în motivarea acțiunii.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta Federația Națională a Patronatelor

Medicilor de Familie solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii și anulării dispozițiilor art. 1 pct. 108 din Ordinul comun nr.

1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătății și de Casa Națională de Asigurări de

Sănătate.

Recurenta a susținut

că îndoiala puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a taxei de

evaluare impusă medicilor de familie care își desfășoară activitatea în cadrul

cabinetelor de medicină de familie se desprinde tocmai din economia întregului

act normativ, raportat și la prevederile art. 3 din C. fisc. care reglementează

regimul taxelor și impozitelor după principiile neutralității măsurilor

fiscale, certitudinii impunerii, echității fiscale la nivelul persoanelor

fizice și eficienței impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a

prevederilor Codului fiscal.

Din acest motiv, s-a

arătat că, la stabilirea taxelor trebuie să se aibă în vedere criterii de

proporționalitate în raport cu măsurile care atrag stabilirea obligațiilor

fiscale, limitarea arbitrariului și a abuzului din partea instituțiilor care le

stabilesc.

Chiar în prezența

unui referat de aprobare comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate, recurenta-reclamantă a susținut că este greu de

justificat taxa de evaluare stabilită în sarcina fiecărui furnizor de servicii

medicale aflate în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de

Sănătate.

În raport cu

standardele de evaluare, cu timpul și cu resursele alocate pentru evaluarea

fiecărei categorii în parte, s-a considerat că taxa este disproporționată,

arbitrară și discriminatorie, nefiind fundamentată.

În condițiile în care

taxa de evaluare este un venit la Fondul național unic de asigurări sociale de

sănătate, gestionat și administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate,

recurenta a învederat că, rigoarea și justificarea intervenției normative

trebuia analizată și sub aspectul interesului direct manifestat de autoritatea

emitentă și al puterii sale discreționare, care beneficiază de un procent de

30% din sumele colectate.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că prin ordinul contestat au fost încălcate prevederile

constituționale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Legii nr.

95/2006, care obligă autoritățile publice la luarea măsurilor în concordanță cu

drepturile și interesele asiguraților pentru a nu se determina

disfuncționalități ale sistemului sanitar prin taxe, care deși au fost

diferențiate pe categorii de furnizori, nu au fost stabilite proporțional cu

activitatea și eforturile depuse pentru parcurgerea procedurii de evaluare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Ordinul comun nr.

1165/691/2010 al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate a fost emis în baza art. 244 alin. 6 și alin. (6

1

) din

Legea nr. 95/2006, care prevăd că, metodologia și nivelul de evaluare a

furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente se

elaborează și se stabilesc de către comisiile organizate la nivel național și

se aprobă prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei

Naționale de Agricultură de Sănătate, iar prin metodologia astfel aprobată se

stabilește și cuantumul taxei de evaluare pe care au obligația să o plătească

furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente în

vederea realizării procesului de evaluare.

Recurenta-reclamantă

a contestat legalitatea Ordinului comun nr. 1165/691/2010 numai în privința

dispozițiilor art. I pct. 108 pentru modalitatea de stabilire a cuantumului

taxei de evaluare, în sumă de 1.000 RON pentru fiecare cabinet medical din

structură aflat în mediul urban, respectiv 250 RON pentru fiecare cabinet

medical din structură aflat în mediul rural.

Cu privire la

determinarea cuantumului taxei de evaluare pentru procedura de evaluare,

recurenta-reclamantă a invocat neîntemeiat încălcarea principiilor fiscalității

prevăzute de art. 3 din C. fisc., dat fiind că, taxa respectivă, deși se

constituie ca venituri proprii la Fondul național unic de asigurări sociale de

sănătate, conform art. 256 din Legea nr. 95/2006, nu intră în sfera de

cuprindere a Codului fiscal, aplicabilă numai pentru acele venituri ale

Fondului național unic care sunt creanțe bugetare și care sunt reglementate

expres în art. 2 din C. fisc.

Un alt argument

juridic în acest sens este prevederea din art. 244 alin. (7) din Legea nr.

95/2006, potrivit căreia, veniturile obținute din încasarea taxei de evaluare

sunt destinate pentru suportarea finanțării activității desfășurate în vederea

evaluării.

Față de destinația

prevăzută expres în lege pentru sumele obținute din încasarea taxei de

evaluare, se dovedește a fi nefondată și susținerea din recurs privind

interesul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dubla sa calitate de

autoritate emitentă și de administrator al Fondului național unic de asigurări

sociale de sănătate, de a reglementa colectarea unor venituri suplimentare.

De asemenea, este

nefondată susținerea recurentei privind lipsa unei justificări obiective pentru

cuantumul taxei de evaluare datorate de medicii de familie, constatându-se că

ordinul contestat a fost elaborat în baza unui referat de aprobare, care

cuprinde necesitatea intervenției normative, principiile de bază, finalitatea

reglementării propuse și efectele acesteia.

În consecință,

adoptarea acestui act normativ a fost justificată în mod obiectiv de un scop

legitim, în considerarea unui interes major, respectiv pentru asigurarea unor

servicii medicale de bună calitate persoanelor asigurate în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (6

1

)

din Legea nr. 95/2006.

Sunt lipsite de temei

și susținerile din recurs privind caracterul disproporționat, arbitrar și

discriminatoriu al taxei de evaluare, dat fiind că, aceasta a fost stabilită

diferențiat pe categorii de furnizori de servicii medicale, fiind datorată o

dată la 2 ani și numai în condițiile în care furnizorul dorește să-și

desfășoare activitatea în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

De altfel,

recurenta-reclamantă a confirmat că taxa de evaluare a fost stabilită în mod

diferențiat pe categorii de furnizorii, ceea ce exclude existența unei acțiuni

de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000

și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca diferență de

tratament, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.

Caracterul

disproporționat și arbitrar al cuantumului taxei de evaluare datorate de

medicii de familie nu poate fi reținut în condițiile în care este necontestat

faptul că și în cazul celorlalte categorii de furnizori servicii medicale

cuantumul taxei a fost stabilit prin aplicarea acelorași criterii legate de

activitatea propriu-zisă de evaluare și de operațiunile concrete pe care

aceasta le impune.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Federația Națională a

patronatelor Medicilor de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie împotriva

Sentinței civile nr. 4662 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București Secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM