ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 2010, reclamanta Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat anularea dispozițiilor art. I pct. 108 din Ordinul comun nr. 1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru stabilirea cuantumului taxei de evaluare datorată de medicii de familie pentru efectuarea vizitei de evaluare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că parcurgerea procedurii de evaluare este o condiție esențială prevăzută de art. 244 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pentru ca furnizorii de servicii medicale să poată contracta cu casele de asigurări de sănătate, iar obligația de a plăti taxa de evaluare de 1.000 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul urban, respectiv de 260 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul rural, a fost stabilită în mod nelegal prin ordinul contestat, cu încălcarea principiilor legalității, oportunității, a drepturilor și intereselor medicilor de familie. În raport cu standardele de evaluare, de timpul și de resursele alocate pentru evaluarea fiecărei categorii în parte, s-a învederat că sunt disproporționate, arbitrare și discriminatorii costurile impuse prin această taxă de evaluare, care nu este legal fundamentată.

Reclamanta a susținut de asemenea că, măsurile impuse prin ordinul comun atacat aduc atingere principiului liberei concurențe între furnizorii care încheie contracte de asigurări cu casele de asigurări cu casele de asigurări de sănătate, principiu prevăzut de art. 208 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 95/2006. Pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au invocat excepțiile privind netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale active, lipsa dovezii calității de reprezentant și lipsa de interes pentru promovarea acțiunii. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 4662 din 5 iulie 2011, prin care a respins ca neîntemeiate atât excepțiile invocate de pârâți, cât și acțiunea formulată de reclamantă.

Excepția netimbrării a fost respinsă, constatându-se că la data de 3 mai 2011, a fost îndeplinită obligația legală de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar. Excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă, cu motivarea că, federația reclamantă a formulat acțiunea în calitate de organism social, care, potrivit propriului statut, are ca obiect de activitate și reprezentarea, promovarea, susținerea și apărarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane fizice sau juridice, precum și activarea pentru deplina libertate de acțiune a membrilor săi în scopul dezvoltării și eficientizării activității acestora, promovarea concurenței loiale în scopul asigurării de șanse egale fiecăruia dintre membrii săi.

Excepția lipsei calității de reprezentant a fost respinsă față de precizarea reclamantei că acțiunea a fost formulată în nume propriu și nu în calitate de reprezentant. Excepția lipsei de interes a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că s-a invocat vătămarea drepturilor și intereselor membrilor federației reclamante, iar existența acestei vătămări este o problemă de fond. Pe fondul pricinii, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că, Ordinul comun nr. 1165/691/2010 al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu a fost emis cu exces de putere, prin depășirea competențelor legale, fiind justificat prin aspecte concrete și obiective.

Astfel, s-a reținut că, pentru stabilirea taxei de evaluare au fost avute în vedere următoarele elemente: timpul necesar pentru înregistrarea cererilor, prelucrarea acestora, întocmirea dosarului de evaluare, punerea la dispoziția furnizorului a criteriilor și standardelor de evaluare, consultanță, corespondență cu acesta, cheltuieli materiale, timpul necesar pentru elaborarea, întocmirea documentelor și actelor necesare pentru efectuarea vizitei de evaluare, stabilirea datei, analizarea și verificarea la sediu/punct de lucru al furnizorului a îndeplinirii criteriilor și standardelor de evaluare, consilierea acestora, consultanță în ce privește completarea chestionarelor și întocmirea proceselor-verbale, cheltuieli de deplasare, stabilirea programului de lucru privind întrunirea Comisiei de Evaluare a Cabinetelor Medicale și/sau Subcomisiei Naționale, analizarea documentelor, emiterea hotărârilor, transmiterea lor către furnizori, analizarea corespondenței primite de comisie și emiterea de răspunsuri pentru îndrumare și consultanță participanților.

Față de toate aceste elemente care justifică stabilirea taxei de evaluare, instanța de fond a constatat că, prevederile art. I pct. 108 din ordinul atacat nu contravin Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și celorlalte acte normative indicate în motivarea acțiunii. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării dispozițiilor art. 1 pct. 108 din Ordinul comun nr. 1165/691/2010 emis de Ministerul Sănătății și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta a susținut că îndoiala puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a taxei de evaluare impusă medicilor de familie care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină de familie se desprinde tocmai din economia întregului act normativ, raportat și la prevederile art. 3 din C. fisc. care reglementează regimul taxelor și impozitelor după principiile neutralității măsurilor fiscale, certitudinii impunerii, echității fiscale la nivelul persoanelor fizice și eficienței impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal. Din acest motiv, s-a arătat că, la stabilirea taxelor trebuie să se aibă în vedere criterii de proporționalitate în raport cu măsurile care atrag stabilirea obligațiilor fiscale, limitarea arbitrariului și a abuzului din partea instituțiilor care le stabilesc.

Chiar în prezența unui referat de aprobare comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, recurenta-reclamantă a susținut că este greu de justificat taxa de evaluare stabilită în sarcina fiecărui furnizor de servicii medicale aflate în relații contractuale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În raport cu standardele de evaluare, cu timpul și cu resursele alocate pentru evaluarea fiecărei categorii în parte, s-a considerat că taxa este disproporționată, arbitrară și discriminatorie, nefiind fundamentată.

În condițiile în care taxa de evaluare este un venit la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, gestionat și administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, recurenta a învederat că, rigoarea și justificarea intervenției normative trebuia analizată și sub aspectul interesului direct manifestat de autoritatea emitentă și al puterii sale discreționare, care beneficiază de un procent de 30% din sumele colectate. Recurenta-reclamantă a mai arătat că prin ordinul contestat au fost încălcate prevederile constituționale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Legii nr. 95/2006, care obligă autoritățile publice la luarea măsurilor în concordanță cu drepturile și interesele asiguraților pentru a nu se determina disfuncționalități ale sistemului sanitar prin taxe, care deși au fost diferențiate pe categorii de furnizori, nu au fost stabilite proporțional cu activitatea și eforturile depuse pentru parcurgerea procedurii de evaluare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Ordinul comun nr. 1165/691/2010 al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost emis în baza art. 244 alin. 6 și alin. (6 1 ) din Legea nr. 95/2006, care prevăd că, metodologia și nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente se elaborează și se stabilesc de către comisiile organizate la nivel național și se aprobă prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Agricultură de Sănătate, iar prin metodologia astfel aprobată se stabilește și cuantumul taxei de evaluare pe care au obligația să o plătească furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente în vederea realizării procesului de evaluare.

Recurenta-reclamantă a contestat legalitatea Ordinului comun nr. 1165/691/2010 numai în privința dispozițiilor art. I pct. 108 pentru modalitatea de stabilire a cuantumului taxei de evaluare, în sumă de 1.000 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul urban, respectiv 250 RON pentru fiecare cabinet medical din structură aflat în mediul rural. Cu privire la determinarea cuantumului taxei de evaluare pentru procedura de evaluare, recurenta-reclamantă a invocat neîntemeiat încălcarea principiilor fiscalității prevăzute de art. 3 din C. fisc., dat fiind că, taxa respectivă, deși se constituie ca venituri proprii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art. 256 din Legea nr. 95/2006, nu intră în sfera de cuprindere a Codului fiscal, aplicabilă numai pentru acele venituri ale Fondului național unic care sunt creanțe bugetare și care sunt reglementate expres în art. 2 din C. fisc.

Un alt argument juridic în acest sens este prevederea din art. 244 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, potrivit căreia, veniturile obținute din încasarea taxei de evaluare sunt destinate pentru suportarea finanțării activității desfășurate în vederea evaluării. Față de destinația prevăzută expres în lege pentru sumele obținute din încasarea taxei de evaluare, se dovedește a fi nefondată și susținerea din recurs privind interesul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dubla sa calitate de autoritate emitentă și de administrator al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de a reglementa colectarea unor venituri suplimentare.

De asemenea, este nefondată susținerea recurentei privind lipsa unei justificări obiective pentru cuantumul taxei de evaluare datorate de medicii de familie, constatându-se că ordinul contestat a fost elaborat în baza unui referat de aprobare, care cuprinde necesitatea intervenției normative, principiile de bază, finalitatea reglementării propuse și efectele acesteia. În consecință, adoptarea acestui act normativ a fost justificată în mod obiectiv de un scop legitim, în considerarea unui interes major, respectiv pentru asigurarea unor servicii medicale de bună calitate persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (6 1 ) din Legea nr. 95/2006.

Sunt lipsite de temei și susținerile din recurs privind caracterul disproporționat, arbitrar și discriminatoriu al taxei de evaluare, dat fiind că, aceasta a fost stabilită diferențiat pe categorii de furnizori de servicii medicale, fiind datorată o dată la 2 ani și numai în condițiile în care furnizorul dorește să-și desfășoare activitatea în sistemul de asigurări sociale de sănătate. De altfel, recurenta-reclamantă a confirmat că taxa de evaluare a fost stabilită în mod diferențiat pe categorii de furnizorii, ceea ce exclude existența unei acțiuni de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca diferență de tratament, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.

Caracterul disproporționat și arbitrar al cuantumului taxei de evaluare datorate de medicii de familie nu poate fi reținut în condițiile în care este necontestat faptul că și în cazul celorlalte categorii de furnizori servicii medicale cuantumul taxei a fost stabilit prin aplicarea acelorași criterii legate de activitatea propriu-zisă de evaluare și de operațiunile concrete pe care aceasta le impune. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Federația Națională a patronatelor Medicilor de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie împotriva Sentinței civile nr. 4662 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013. Procesat de GGC - LM