ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3494/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A. (expert contabil - P.F.A.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, obligarea conducătorului acestei unități de parchet la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, precum și la plata unei penalități în favoarea sa în cuantum de 100 RON pe zi până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
Prin sentința nr. 837 din 26 iunie 2015, Tribunalul Galați a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sentință atacată cu apel de către reclamant.
Hotărârea atacată
Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2014, a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul A., Persoană Fizică Autorizată (expert contabil), invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ.
Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, invocând prevederile art. 483 alin. (2) și art. 458 din C. proc. civ., precum și art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.
Procedura de examinarea a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.
1.1. Argumente de fapt și de drept relevante
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., calea de atac exercitată nu este prevăzută de lege.
Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului,,hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În speță, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată de o instanță de apel, în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, caz în care este supusă numai apelului așa cum rezultă din prevederile art. 25 alin. (3) din aceeași lege.
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (2) teza a doua și art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. coroborate cu art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că decizia contestată este definitivă.
În cauză, apelantul a declarat recurs împotriva unei hotărâri care are caracter definitiv, calea de atac care formează obiectul prezentei cauze nefiind astfel prevăzută de lege.
Recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeași cale de atac.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. Persoană Fizică Autorizată (expert contabil) împotriva Deciziei nr. 11 din 12 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Fără cale de atac.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.