ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2020

HOTĂRÂRE
15.01.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 45/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta A.

La apelul nominal nu se prezintă petenta, lipsind și intimata Primăria comunei Bixad.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, competența judecării Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a cărui strămutare se solicită, a fost declinată în favoarea Tribunalului Covasna, prin admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei, la data de 17 decembrie 2019.

Se mai referă că părțile au fost citate cu mențiunea verificării competenței instanței în soluționarea cererii de strămutare, conform art. 142 alin. (1) C. proc. civ. și că petenta a depus, la 13 ianuarie 2020, memoriu în susținerea cererii, solicitând și judecata în lipsă.

De asemenea, se referă că astăzi, 15 ianuarie 2020, intimata Primăria comunei Bixad a depus un memoriu prin care a solicitat respingerea cererii.

înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 131 raportate la cele ale art. 142 C. proc. civ., rămâne în pronunțare cu privire la excepția de necompetență a instanței.

După deliberare,

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 2 decembrie 2019, petenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 140 C. proc. civ., strămutarea judecării Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, la o altă instanță egală în grad care să se afle sub jurisdicția unei alte curți de apel.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia".

înalta Curte reține că prin cererea dedusă judecății, întemeiată pe motive de bănuială legitimă, se solicită strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Brașov.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., se constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Brașov, în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe (în prezent la Tribunalul Covasna), formulată de petenta A., în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără ca e de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1071/2024
ția curții de apel competente, precum și în cazul cererilor care vizează calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți. În cauză, având în vedere că petentul A. a solicitat strămutarea procesului aflat pe rolul Tribu
ÎCCJ 2020-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13.11.2020, petenta A. a solicitat strămutarea dos
ÎCCJ 2019-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 noiembrie 2019, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Cov
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Deliberând, asupra cererii de strămutare constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a solici
ÎCCJ 2019-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Boto
Sursă