ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2015

Decizia nr. 1.930/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/36/2013, la data de 9 iulie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. și A.P.I.A., obligarea pârâților la calcularea și plata sumei cuvenite pentru anul 2012 cu titlu de sprijin financiar unic pentru suprafața de 476,99 ha afectată de plantația de vie, aflată în proprietatea sa.

Prin Sentința civilă nr. 391/CA din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R.;

- a respins acțiunea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. și A.P.I.A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că motivele hotărârii atacate sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

Subliniază recurenta că acțiunea a fost respinsă în fond, însă pe un criteriu de inadmisibilitate, respectiv acela potrivit căruia ori cererea de plată a ajutorului financiar pe anul 2012 trebuia să fie formulată până la data de 15 mai a anului calendaristic pentru care se solicită ajutorul financiar, ori trebuia ca reclamanta să atace decizia A.P.I.A. prin care i s-a respins cererea inițială de acordare a sprijinului financiar pentru anul 2012.

Apreciază recurenta că, în raport de actele dosarului, aceste motive apar ca fiind contradictorii, întrucât, în condițiile în care Agenția Domeniilor Statului i-a aprobat încheierea concesiunii pentru terenul aferent plantațiilor de vie tocmai la data de 14 mai 2013, în mod obiectiv nu mai putea să formuleze o nouă cerere de sprijin financiar pentru anul 2012 până la data de 15 mai 2012. Pe de altă parte, din același motiv (aprobarea încheierii concesiunii tocmai la data de 14 mai 2013), reclamanta nu mai putea ataca Decizia A.P.I.A. din 25 ianuarie 2013 prin care i s-a respins cererea inițială (formulată în termen) de acordare a ajutorului financiar, nemaifiind în termenul de contestare.

Precizează recurenta că prin acțiune și prin răspunsurile la întâmpinările formulate în dosar a arătat că nu a înțeles să conteste Decizia A.P.IA. din 25 ianuarie 2013 prin care a fost respinsă cererea inițială de acordare a sprijinului financiar pe anul 2012, considerând-o legală: nu i s-a acordat sprijinul financiar pe anul 2012 întrucât nu a fost în măsură să facă dovada actului de folosință a terenului agricol.

Subliniază recurenta că actualul demers constituie o nouă cerere de acordare a sprijinului financiar aferent anului 2012, efectuată în contextul în care demersurile sale pentru obținerea concesiunii prin atribuire directă asupra terenului aferent plantațiilor de vie s-au finalizat cu aprobarea de către Agenția Domeniilor Statului (prin Nota de informare și Decizia din 14 mai 2013) a încheierii contractului de concesiune, dar în condiții financiare severe și anume, plata retroactivă a redevenței începând cu data achiziționării plantațiilor (22 septembrie 2011) și plata în avans a redevenței pentru încă un an calendaristic începând cu data semnării contractului.

Recurenta arată că fiind tratată ca un concesionar cu începere de la data achiziționării plantațiilor de vie (22 septembrie 2011), pe lângă faptul că probează în acest fel utilizarea terenului în sensul art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, consideră că este echitabil ca acest tratament să fie aplicat în dublu sens, adică și în acela în care i se recunosc drepturile corelative poziției sale de concesionar, cum este, în cauză, dreptul la acordarea sprijinului financiar unic reglementat prin O.U.G. nr. 125/2006.

Recurenta punctează faptul că interesul său procesual s-a configurat în aceste noi circumstanțe și nu a înțeles să atace decizia dată asupra primei sale cereri de plată (Decizia din 25 ianuarie 2013) întrucât respecta litera legii, reclamanta nefiind, în mod obiectiv, în măsură să facă dovada titlului de folosință asupra terenului aferent plantațiilor de vie achiziționate.

Subliniază recurenta că, în contextul în care titlul de folosință asupra terenului este pe cale de a fi semnat, iar societatea reclamantă este obligată să execute retroactiv obligațiile bănești cu începere de la data achiziționării plantațiilor, acest fapt constituie un motiv pentru a repeta cererea de plată a ajutorului financiar, precum și o recunoaștere din partea unei instituții a faptului că societatea a exploatat terenul, având dreptul la acordarea titlului financiar în calitate de producător agricol.

Recurenta solicită ca, în raport de obiectul acțiunii sale și de premisele formulării acesteia, să se constate că motivele hotărârii primei instanțe sunt contradictorii și străine de obiectul pricinii, instanța neputând să respingă acțiunea pe motiv că cererea de plată unică pentru anul 2012 a fost deja soluționată iar reclamanta nu a contestat, în condițiile în care circumstanțele de fapt supuse dezlegării sunt diferite de cele inițial avute în vedere la emiterea deciziei negative de plată a sprijinului financiar pe anul 2012, iar acest fapt nu îi poate fi imputat ca lipsă de diligență și nu poate impune o nouă analiză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâților la calcularea și plata sumei cuvenite reclamantei pentru anul 2012 cu titlu de sprijin financiar unic pentru suprafața de 476,99 ha, afectată de plantația de vie aflată în proprietatea sa.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte constată însă că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus, în mod clar și logic, argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, în sensul arătat de societatea recurentă, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., împotriva Sentinței civile nr. 391/CA din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - N