ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., în considerarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia", raportat și la dispozițiile art. 132 alin. (1) și alin. (3), art. 131 alin. (1) în referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 din același cod, urmează să decline competența de soluționare a cererii formulate de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în favoarea instanței competente, respectiv Curții de Apel Bacău, motiv pentru care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.