SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 10794/02 prezentată de Michel HAMMELIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 4 martie 2002, având în vedere declarația din 22 februarie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă parțial cererea de rol, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Michel Hammelin, este un cetățean francez, născut în 1948 și rezident la Paris. El este reprezentat în fața Curții de Mathonnet, avocat la Nogent-sur-Marne. Guvernul francez ( Noiembrie 1996, el a solicitat Comisiei de reformă de la Fontenay sub Bois să studieze drepturile sale de pensie pentru infirmități a căror cauză a fost un șoc violent primit la nivel lombar prin căderea unei bare metalice în timpul unei ședințe de sport la 10 mai 1995. 1997 Comisia de reformă a recunoscut, după expertiză medicală, existența a patru infirmități, dintre care a considerat că primele trei nu puteau fi legate de un anumit fapt de serviciu, din lipsă de dovezi, și că a patra nu era atribuită serviciului. printr-o decizie din 28 iulie 1997 pe baza avizului Comisiei de reformă, Ministerul Apărării a respins cererea de pensie militară de invaliditate a reclamantului. La 26 februarie 1998, acesta din urmă sesizează Tribunalul departamentului de pensii din Paris cu privire la decizia ministerială de respingere. 1999, instanța a ordonat o anchetă administrativă pe care a încredințat-o comisarului guvernului la tribunalul departamental, în scopul stabilirii circumstanțelor accidentului prin audierea martorilor acestui accident și a superiorilor superiori ai reclamantului. De asemenea, acesta desemnează un medic expert cu misiunea de a examina reclamantul, de a descrie diferitele handicapuri de care suferea, de a spune dacă acestea au fost în legătură cu accidentul care a avut loc la 10 mai 1995, să spună dacă acestea au fost și în ce măsură au fost consecințele activităților sale militare, și să evalueze rata de infirmitate care rezultă din accident, plasându-se în ziua cererii. La 3 mai 1999, expertul și-a prezentat raportul, din care rezultă că diferitele infirmități de care avea de suferit reclamantul proveneau mai întâi locul sechelelor unei hernie discală care a avut loc pentru o criză acută care a implicat nervul crud și că, în al doilea rând, alte tulburări erau în legătură directă cu intervenția neurochirurgică din 18 mai 1995 motivată de accidentul din 10 mai 1995. Potrivit raportului, rata de infirmitate care rezultă din accident putea fi estimată la 50 Prin hotărârea din 15 septembrie 1999, Tribunalul, pe baza raportului expertului și a documentelor furnizate, a infirmat decizia ministerială, a considerat că infirmitățile de care se plângea reclamantul erau imputabile serviciului și a stabilit la 50% rata de invaliditate rezultată. Prin actul din 1 februarie 2000, ministrul Apărării a interjetat apelul judecătoresc. Prin Hotărârea din 9 noiembrie La 25 ianuarie 2001, ministrul Apărării s-a ocupat de Casația în fața Comisiei Speciale de Casație a Pensiunilor Consiliului de Stat (din 17 ianuarie 2002, acest litigiu este tratat în mod direct de Consiliul de Stat). În special, ministrul a susținut că circumstanțele descrise nu permiteau să se ajungă la concluzia existenței unui fapt traumatic specific care a cauzat leziunile în cauză și că niciunul dintre autorii mărturiilor prezentate în cursul anchetei diligente efectuate de instanță nu a asistat efectiv la accidentul din 10 mai 1995. Reclamantul a solicitat confirmarea hotărârii. Ședința comisiei speciale de Casație a pensiilor a avut loc la 6 iulie 2001. Reclamantul prezintă că a fost prezent la ședința în care au fost ascultate concluziile comisarului guvernului, pe care le-ar fi solicitat în zadar înainte de audiere și indică faptul că a fost invitat să părăsească sala de judecată, în vederea deliberării, în timp ce comisarul guvernului a rămas în sală printr-o hotărâre din 5 octombrie 2001, notificată reclamantului la 12 noiembrie. 2001, Comisia Specială de Casație a anulat hotărârea din 9 noiembrie 2000 și, aducând în discuție cazul, și-a respins cererea de pensie de invaliditate. Susținând, în esență, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că procedura a fost încălcată, pe motiv că comisarul guvernului nu ar fi efectuat ancheta administrativă pe care a efectuat-o de către instanță. El se plânge de lipsa de comunicare a concluziilor dlui comisar al guvernului în fața comisiei speciale de casare a pensiilor, în timp ce le-ar fi solicitat, susținând lipsa de imparțialitate a comisiei speciale de Casație, care nu ar fi luat în considerare argumentele, atestatele și diversele elemente pe care le-a furnizat. În cele din urmă, se plânge că a fost invitat să iasă din sala de judecată a comisiei speciale de Casație, în momentul deliberării, în timp ce comisarul guvernului a rămas acolo. ÎN DREPT, reclamantul invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) A. Grief privind prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberările comisiei speciale de Casație a pensiilor Consiliului de Stat Prin scrisoarea din 22 februarie 2008, la care se atașa o declarație, guvernul a invitat Curtea să elimine cauza rolului în măsura în care se referă la acest motiv, în temeiul articolului 37 din convenție. Subsemnata, dna Edwige BELLIARD, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă domnului Michel HAMMELIN, cu titlu gratuit, suma de 500 (cinci cenți) EUR pentru cererea înregistrată la nr. 10794/02. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data hotărârii de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Guvernul recunoaște că, în cazul de față, participarea comisarului guvernului la deliberările Comisiei speciale de Casație a pensiilor Consiliului de Stat încalcă art. 6 alineatul (1) din convenție. Reclamantul nu s-a pronunțat cu privire la cererea guvernului, ci a solicitat plata unui număr de sume în temeiul articolului 41 din convenție. Curtea observă de la început că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la termenii unei soluționări amiabile a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nicio comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesie din cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Prin urmare, Curtea va începe de la declarația făcută la 22 februarie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment a procedurii să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se conducă la una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din această dispoziție. art. 37 alineatul (c) permite în special Curții să elimine o cerere din rol dacă pentru orice alt motiv a cărui existență o constată Curtea, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Cu toate acestea, art. 37 alineatul (1) in fine prevede că Curtea continuă examinarea cererii, în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale impune acest lucru. Curtea amintește că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cauză a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, circumstanțele speciale ale cauzei vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să ajungă la concluzia că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție nu impune ca aceasta să continue examinarea cauzei (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75, CEDO 2004 III, Van Houten c. Țările de Jos (radiație), n 25149/03, § 33, CEDO 2005 IX, Syndicat suedez al lucrătorilor din transporturi c. Suedia (radiation), n 53507/99, § 24, 18 iulie 2006, Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007, Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.) (radiation), n 41484/04, 28 august 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.) (radiation), n 28953/03, 18 septembrie 2007, Stark și alții (radiation), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007 Feldhaus c. Germania (dec.) (radiation), n 10583/02, 13 mai 2008 și Darque și alte 23 c. Franța (dec.) (radiation), 1 iulie 2008). Curtea constată că prezenta cauză se referă la prezența sau participarea comisarului guvernului la deliberările unei instanțe administrative și a avut deja ocazia de a afirma că această prezență sau participare încalcă art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Kress c. Franța [GC], n 39594/98, § 87 CEDH 2001 VI și Martinie c. Franța [GC], n 58675/00, § 55, CEDH 2006 ...). În cazul de față, în declarația sa, guvernul recunoaște că participarea comisarului guvernului la deliberările Comisiei speciale de Casație a pensiilor Consiliului de Stat încalcă art. 6 alineatul (1) din convenție și propune plata a 500 EUR reclamantului ca despăgubiri. Curtea concluzionează, având în vedere suma propusă, că nu se mai justifică continuarea examinării acestui motiv. În plus, este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să continue examinarea acestuia [art. 37 alineatul (1) în fine Alte obiecțiuni referitoare la echitatea procedurii Reclamantul se plânge de faptul că ancheta administrativă ordonată de tribunalul departamentului de pensii nu ar fi fost efectuată, din cauza lipsei de comunicare a concluziilor comisarului guvernului în fața comisiei speciale de casare a pensiilor și a imputării lipsei de imparțialitate a acesteia din urmă. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului hotărăște să anuleze cererea de rol, cu condiția ca aceasta să se refere la prezența sau la participarea comisarului guvernului la deliberarea Declar inadmisibilă surplusul cererii. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Preziden Prezidențială
Requête n
o
10794/02
présentée par Michel HAMMELIN
contre la France
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle
Berro-Lefèvre,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mars 2002,
Vu la déclaration du 22 février 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer en partie la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Michel Hammelin, est un ressortissant français, né en 1948 et résidant à Paris. Il est représenté devant la Cour par
M
e
J.
‑
C.
Mathonnet, avocat à Nogent-sur-Marne. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est militaire de carrière dans l'armée de terre.
Par lettres des 15
mai
1995 et 16
novembre
1996, il demanda à la commission de réforme de Fontenay
‑
sous
‑
Bois l'étude de ses droits à pension pour des infirmités dont il imputait l'origine à un choc violent reçu au niveau lombaire par la chute d'une barre métallique lors d'une séance de sport le 10
mai
1995.
Le 8
avril
1997, la commission de réforme reconnut, après expertises médicales, l'existence de quatre infirmités, dont elle considéra que les trois
premières ne pouvaient être rattachées à un fait précis de service, faute de preuves, et que la quatrième
n'était pas imputable au service.
Par une décision du 28
juillet
1997 fondée sur l'avis de la commission de réforme, le ministère de la Défense rejeta la demande de pension militaire d'invalidité du requérant.
Le 26
février
1998, ce dernier saisit le tribunal départemental des pensions de Paris d'un recours contre la décision ministérielle de rejet.
Par jugement avant dire droit du 10
février
1999, le tribunal ordonna une enquête administrative qu'il confia au commissaire du gouvernement auprès du tribunal départemental, aux fins d'établir les circonstances de l'accident en entendant les témoins de cet accident et les supérieurs hiérarchiques du requérant. Il désigna également un médecin expert avec pour mission notamment d'examiner le requérant, de décrire les différentes infirmités dont il souffrait, de dire si elles étaient en relation avec l'accident survenu le 10
mai
1995, de dire si elles étaient, et dans quelle mesure, la conséquence de ses activités militaires, et d'évaluer le taux d'infirmité résultant de l'accident en se plaçant au jour de la demande.
Le 3
mai
1999, l'expert déposa son rapport, dont il résultait que les différentes infirmités dont souffrait le requérant provenaient en premier
lieu des séquelles d'une hernie discale opérée pour une crise aiguë intéressant le nerf crural
et que, en second lieu, les autres troubles étaient en liaison directe avec l'intervention neurochirurgicale du 18
mai
1995 motivée par l'accident du 10
mai
1995.Selon le rapport, le taux d'infirmité résultant de l'accident pouvait être estimé à 50
%.
Par jugement du 15
septembre
1999, le tribunal, se fondant sur le rapport de l'expert et sur les documents fournis, infirma la décision ministérielle, jugea que les infirmités dont se plaignait le requérant étaient imputables au service et fixa à 50 % le taux d'invalidité en résultant.
Par acte du 1
er
février
2000, le ministre de la Défense interjeta appel du jugement.
Par arrêt du 9
novembre
2000, la cour régionale des pensions confirma le jugement.
Le 25
janvier
2001, le ministre de la Défense se pourvut en cassation devant la commission spéciale de cassation des pensions du Conseil d'Etat (depuis le 17
janvier 2002, ce contentieux est désormais directement traité par le Conseil d'Etat). Le ministre faisait notamment valoir que les circonstances décrites ne permettaient pas de conclure à l'existence d'un fait traumatique précis à l'origine des lésions en cause, et qu'aucun des auteurs des témoignages produits lors de l'enquête diligentée par le tribunal n'avait véritablement assisté à l'accident du 10
mai
1995.Le requérant demanda la confirmation de l'arrêt.
L'audience de la commission spéciale de cassation des pensions eut lieu le 6
juillet
2001.Le requérant expose qu'il était présent à l'audience où furent entendues les conclusions du commissaire du gouvernement, qu'il aurait réclamées en vain avant l'audience. Il indique qu'il a ensuite été invité à quitter la salle d'audience, en vue du délibéré, alors que le commissaire du gouvernement est resté dans la salle.
Par un arrêt du 5
octobre
2001, notifié au requérant le 12
novembre
2001, la commission spéciale de cassation annula l'arrêt du 9
novembre
2000 et, évoquant l'affaire, rejeta sa demande de pension d'invalidité.
1.
Alléguant en substance la violation de l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l'iniquité de la procédure, au motif que le commissaire du gouvernement auprès du tribunal départemental des pensions n'aurait pas effectué l'enquête administrative dont il avait été chargé par le tribunal.
2.
Il se plaint du défaut de communication des conclusions du commissaire du gouvernement devant la commission spéciale de cassation des pensions, alors qu'il les aurait réclamées.
3.
Il allègue le défaut d'impartialité de la commission spéciale de cassation, qui n'aurait pas pris en compte les arguments, les attestations et les divers éléments qu'il a fournis.
4.
Enfin, il se plaint d'avoir été invité à sortir de la salle d'audience de la commission spéciale de cassation, au moment du délibéré, alors que le commissaire du gouvernement y est resté.
Le requérant invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par lettre du 22 février 2008, à laquelle était jointe une déclaration, le Gouvernement a invité la Cour à rayer l'affaire du rôle pour autant qu'elle porte sur ce grief, en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Je soussignée, Mme Edwige BELLIARD, agent du Gouvernement français, déclare que le Gouvernement français offre de verser à M. Michel HAMMELIN, à titre gracieux, la somme de 500 (cinq cents) euros au titre de la requête enregistrée sous le n
o
10794/02.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l'arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l'article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît qu'en l'espèce, la participation du commissaire du Gouvernement au délibéré de la commission spéciale de cassation des pensions du Conseil d'Etat emporte violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
»
Le requérant ne s'est pas prononcé sur la demande du Gouvernement, mais a sollicité le versement d'un certain nombre de sommes au titre de l'article 41 de la Convention.
La Cour observe d'emblée que les parties ne sont pas parvenues à s'entendre sur les termes d'un règlement amiable de l'affaire. Elle rappelle qu'en vertu de l'article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L'article
62 §
2 du règlement dispose en outre à cet égard qu'aucune communication orale ou écrite, ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre des ces négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.
La Cour partira donc de la déclaration faite le 22 février 2008 par le Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue de parvenir à un règlement amiable.
La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 37 de la Convention, elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. L'article
37 §
1
c) permet en particulier à la Cour de rayer une requête du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête
».
L'article 37 § 1
in fine
dispose
:
«
Toutefois, la Cour poursuit l'examen de la requête si le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles l'exige.
»
La Cour rappelle que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une affaire du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de l'affaire (
Tahsin
Acar
c. Turquie
[GC], n
o
26307/95, §
‑
III,
Van
Houten c.
Pays-Bas
(radiation), n
o
25149/03, §
‑
IX,
Syndicat suédois des employés des transports
c. Suède
(radiation), n
o
53507/99, §
24, 18
juillet 2006,
Kalanyos et autres
c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25, 26
avril
2007,
Kladivík et Kašiar c. Slovaquie
(déc.) (radiation), n
o
41484/04, 28 août 2007,
Sulwińska c. Pologne
(déc.) (radiation), n
o
28953/03, 18 septembre 2007,
Stark et autres c. Finlande
(radiation), n
o
39559/02, § 23, 9 octobre 2007
;
Feldhaus c. Allemagne
(déc.) (radiation), n
o
10583/02, 13 mai 2008 et
Darque et 23 autres c.
France
(déc.) (radiation), 1
er
juillet 2008).
La Cour note que la présente affaire porte sur la présence ou participation du commissaire du gouvernement au délibéré d'une juridiction administrative. Elle a déjà eu l'occasion d'affirmer que cette présence ou participation violait l'article 6 § 1 de la Convention (voir
Kress c.
France
[GC], n
o
‑
VI et
Martinie c. France
[GC], n
o
58675/00, §
‑
...).
En l'espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la participation du commissaire du gouvernement au délibéré de la commission spéciale de cassation des pensions du Conseil d'Etat emporte violation de l'article 6 § 1 de la Convention et propose de payer 500 euros au requérant à titre de réparation.
La Cour en conclut, eu égard au montant proposé, qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de ce grief. Elle est en outre convaincue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de celui-ci (article 37 § 1
in fine
).
B.
Autres griefs relatifs à l'équité de la procédure
Le requérant se plaint de ce que l'enquête administrative ordonnée par le tribunal départemental des pensions n'aurait pas été effectuée, du défaut de communication des conclusions du commissaire du gouvernement devant la commission spéciale de cassation des pensions et allègue le défaut d'impartialité de cette dernière.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s'ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration
du Gouvernement
;
Décide
de rayer la requête du rôle pour autant qu'elle porte sur la présence ou participation du commissaire du gouvernement au délibéré
;
Déclare
irrecevable
le surplus de la requête.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président