ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1410 pronunțată la data de 29 septembrie 2017 în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2681 din data de 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Prin cererea transmisă prin e-mail la 17 octombrie 2017, petenta A. a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 1410 din 29 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
La termenul de judecată din 30 martie 2018, instanța a dispus suspendarea judecății cererii, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluție, s-a acordat termen, din oficiu, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 30 mai 2019, B., soțul petentei, a adus la cunoștința instanței decesul acesteia, survenit la data de 28 mai 2018, cauza fiind amânată la 21 noiembrie 2019 - termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării.
Analizând excepția perimării cauzei, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.
În speță, prin cererea transmisă prin e-mail la 17 octombrie 2017, petenta A. a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 1410 din 29 septembrie 2017.
Prin încheierea din 30 martie 2018, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât termenul de perimare de un an prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, împlinindu-se la data de 30 martie 2019.
Ulterior formulării cererii, respectiv la data de 22 mai 2018, a survenit decesul petentei A., aceasta fiind citată pe numele moștenirii, la ultimul domiciliu cunoscut.
Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (30 martie 2018) și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepției de perimare trecând mai mult de 1 an, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Raportat la datele speței, făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că termenul de un an prevăzut de lege, s-a împlinit la data de 30 martie 2019, astfel încât Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1410 din 29 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1410 din 29 septembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2019.